A dansa sau a nu fi

Dansul pe care îl iubesc, Dansul, aşa cum îl înţeleg eu, este, înainte de toate, o construcţie a minţii.

O organizare energetică şi emoţională, născută dintr-o iraţională (ori poate mai curînd supraraţională?) scînteie de o factură, simt eu, înrudită cu spiritualul. Şi aceasta, înainte chiar de a deveni o concretizare pur corporală. Viziune internă înainte de a fi exteriorizare vizuală.

Pură metaforă proiectată dinspre misteriosul hău interior înspre dimensiunile exterioare. Cele cunoscute, cele necunoscute încă sau cele pe care nimeni niciodată nu le va şti... Dacă transcede legile tuturor matematicilor, ale oricărei gramatici, dansul pe care îl iubesc nu cunoaşte nici geografie sau naţionalitate. Este alchimie, nu reprezentaţie.

Nu se va adresa doar privirii, ci va acţiona direct de la creier la creier, de la gîndire la gîndire, trecînd, bineînţeles, prin inevitabilele vibrări ale inimii. Linii de forţă şi zone de umbră.

Un lanţ dinamic, o spirală evolutivă.

Gîndire – creaţie – comunicare – gîndire... şi tot aşa, din ce în ce mai departe... Cît de nesfîrşit de departe?

Primul limbaj al omenirii. Şi singurul cu adevărat inter- şi trans-naţional. Cel al gestului. Al mişcării.

Viaţa însăşi pare a fi alcătuită din atomi de dans. Dansul lui Shiva?

O cuantificabilă structură fizică în centrul tumultuoasei nebunii creatoare. Nebunie şi structură. Structură, dar ce nebunie!

O ştiinţă dementă. O artă exactă.

Curgerea apei se poate măsura prin distanţă şi timp. Dar cine oare putea-va măsura vreodată nevoia, şi mai ales plăcerea, apei de a curge?... Şi cu ce fel de instrumente?

În ceea ce mă priveşte, dansul va fi întotdeauna indisolubil legat de Verb. Acel Verb de la care totul a pornit... Care este, a fost şi va fi probabil întotdeauna la originea şi la capătul tuturor lucrurilor.

Scriu dintotdeauna. Mereu. Fără întrerupere. În toate limbile în care îmi este dat să gîndesc. Este o sete de aceeaşi natură ca şi aceea de a dansa. Ca şi aceea de a desena.

Îmi sînt toate – şi dansul, şi scrisul, şi desenul – core-grafia! – plămădite la fel. Aparţin ambele aceleiaşi substanţe. Aceleiaşi nevoi.

Sînt texte şi imagini în şantier. În sensul cît se poate de „proletar“ al cuvîntului. Aşa precum îmi sînt şi dansurile. De altfel, „Şantier“ se cheamă şi rubrica sub care, de ani de zile, multe din aceste Texte/Imagini apar săptămînal, online, pe LiterNet.ro.

Texte şi imagini care „ies“ din mine, care mă traversează aproape fără voia mea, ca nişte simple, dar cît de febrile molecule de mişcare. Gînduri pe care le cristalizez prin linii şi scris, dar care rămîn, de fapt, tot dansuri... Linii!

Şi poate tocmai de aceea textele-mi ar putea fi, în mod paradoxal, mai degrabă texte „de spus“, nu de citit. Menite să devină proiecţii. Texte şi linii de dansat. De „aruncat“ în spaţiu şi în timp.

Idee – Cuvînt, Metaforă – Gest, Ideogramă – Semnificaţie – Act, Gînd – Dans... Dansuri care trăiesc în minte. În mine. Cu duiumul. Cu care trăiesc. Care, ţîşnind din carnea nervoasă a inimii, se „coc“ şi „dospesc“ în profunzimile oarbe ale rărunchilor, pentru a invada apoi fără milă întregul corp. Pentru a-l transgresa şi a se dispersa, puf luminos şi efemer de păpădie, în cele mai neaşteptate depărtări.

Dansuri pe care le-am făcut, le fac şi pe care le voi face. Dansuri ne-„spuse“ încă, dar cărora, într-o bună zi, fără îndoială le voi da vînt în lume, într-unul din momentele prielnice ale viitorului...

Poate nimic altceva decît nişte „graffitis“ pe zidurile indiferente ale din ce în ce mai crescîndelor noastre cetăţi. Sau, cine ştie, poate ceva mai mult?

Dansul pe care îl iubesc, Dansul cu „D“ mare, aşa cum îl înţeleg eu, este, înainte de toate, o construcţie a minţii. O ştiinţă dementă şi o artă exactă. 

Gigi Căciuleanu este dansator şi coregraf. În România a fost elevul lui Miriam Răducanu, apoi a studiat la Teatrul Balşoi din Moscova, după care s-a înscris în compania de dans Folkwang Ballet, condusă de Pina Bausch. Este membru fondator al Centrului Internaţional al Dansului de pe lîngă Unesco, iar din 2001 este director artistic al Companiei Naţionale de Balet din Chile. În iunie 2012 a avut loc premiera celui mai recent spectacol regizat şi coregrafiat de artist: D’ale noastre, pornind de la textele lui I.L. Caragiale.