Care-i treaba cu dansul contemporan?

Publicat în Dilema Veche nr. 440 din 19-25 iulie 2012
Care i treaba cu dansul contemporan? jpeg

Dincolo de prejudecăţi, idei şi concepte, am încercat să privim dansul contemporan prin ochii a trei artişti bine ancoraţi în realităţile acestei arte neconvenţionale, întrebîndu-i astfel:
1) Unde se încadrează dansul contemporan românesc în peisajul internaţional; ce modificări s-au făcut în estetica acestuia, în afara ţării şi la noi?
2) Cît mai este dans şi cît devine concept - cum ar trebui să se adapteze spectatorul la noile formule de dans?


Mihai Mihalcea


1) Asemeni noului val din cinematografie, asupra dansului contemporan românesc s-au concentrat privirile mai multor instituţii de notorietate din Europa şi a celor care organizează festivaluri importante în lumea dansului. Lucrările autorilor români au fost remarcate în cadrul Platformei Balcanice a Dansului Contemporan acum mai mulţi ani, iar de-atunci România a fost considerată the hottest point, pe harta dansului din Europa Centrală şi de Est. Mai mulţi dintre noi am beneficiat de rezidenţe artistice, coproducţii şi invitaţii în tot felul de cadre ofertante, în contrast total cu activitatea din ţară, unde lipsa resurselor, a unor săli de repetiţii şi spectacol sînt încă problemele principale.

2) Dansul a fost multă vreme privit ca o artă frivolă, superficială, care glisează pe suprafaţa lucrurilor, dar este arta care s-a deschis şi extins enorm, înglobînd atît de multe alte forme şi posibilităţi de exprimare, încît astăzi lucrările îi pun în dificultate pe cei care încearcă să închidă în etichete ceea ce văd. Este performance, este teatru, este instalaţie, este video-art, este sound-design şi ce nu este, de altfel? Înainte de toate însă ar trebui spus, poate, că de la o artă în care execuţia fizică era în centrul atenţiei şi corpul dansatorului devenise aproape un obiect fetiş, accentul s-a deplasat tot mai mult pe gînd/idee/concept, iar procesul de creaţie a ajuns la fel de important ca lucrarea în sine. Laboratorul contează enorm, experimentul este vital, iar procesul de lucru conţine ca parte intrinsecă o doză serioasă de teorie şi informaţie, care nu ţine numai de dans. Este nevoie de un spectator curios şi lipsit de prejudecăţi, care nu vine să se delecteze şi care acceptă rolul de partener de dialog al artistului.

Întotdeauna mi-am încurajat spectatorii să nu se aştepte ca, în schimbul biletului plătit, să li se livreze confirmarea propriilor convingeri şi opţiuni estetice. I-am invitat să nu cedeze în primele zece minute de spectacol, în cazul în care n-au primit ce se aşteptau. Mai degrabă, e de dorit ca aceştia să lucreze cu ei înşişi, încercînd să înţeleagă care sînt motivaţiile pentru care ce văd este altfel decît ce au mai văzut sau decît se aşteaptă, care este miza pusă în joc şi care sînt resorturile care l-au făcut pe artist să opteze astfel. Este important ca spectatorul să analizeze ce vede, încercînd să intre în logica propunerii operei, nu să se menţină un discurs în afara sa.

Mihai Mihalcea este artist şi coregraf, director al Centrului Naţional al Dansului şi iniţiator al Căminului Cultural subRahova. 


Cosmin Manolescu 

1) Din punct de vedere estetic, dansul contemporan românesc este bine ancorat în peisajul internaţional, spectacolele din România bucurîndu-se în continuare de succes în străinătate. Temele propuse, modalităţile de expresie, limbajul folosit de coregrafii românii fac ca dansul contemporan românesc să fie considerat avangarda scenei de dans est-europene. Faţă de momentul 1997, cînd Dilema realiza primul său dosar despre starea dansului din România şi cînd dansul românesc era practic inexistent pe scena internaţională, lucrurile au avansat foarte mult, artiştii români fiind invitaţi în diverse festivaluri, proiecte şi colaborări internaţionale. După o perioadă de dezvoltare a dansului conceptual şi minimalist la nivel european (de care România a fost puternic influenţată), asistăm în acest moment, pe scena europeană, la o revenire către zona „fizicalităţii“, corpul fiind în continuare obiectul principal de studiu şi reprezentare. De asemenea, un alt trend important este interdisciplinaritatea, o serie de coregrafi străini realizînd în acest moment spectacole aflate la graniţa între dans, teatru, arte vizuale şi film. La noi, spectacolele se fac în continuare într-o manieră minimalistă, cu număr mic de interpreţi, fiind destinate unor spaţii neconvenţionale sau publice, întrucît resursele financiare şi logistice continuă să fie extrem de limitate.

2) Nu cred că trebuie să vorbim despre dans şi concept la modul cantitativ. În opinia mea, fiecare spectacol de dans operează cu un concept sau măcar cu o idee. De fapt, totul ţine de modul în care reuşeşti să le transmiţi spectatorilor ideile tale. Pentru că degeaba ai concepte superinteresante, dacă nu există emoţie artistică, dacă nu reuşeşti să faci ca spectatorul să empatizeze cu problemele tale, să-şi pună întrebări sau să caute răspunsuri. Este esenţial însă ca spectatorul să fie deschis şi să nu vină la spectacol cu lecţia deja cunoscută. În cazul spectacolelor de dans contemporan, la fel ca şi în cazul celorlalte forme de artă contemporană, există metalimbaje, straturi şi unghiuri de citire diferite, care uneori fac dificilă înţelegerea operei respective. Cred că relaţia artist-spectator, în special în cazul noilor formule de dans, este una extrem de importantă şi, de aceea, ar trebui uneori mediată. Spectatorul trebuie „ajutat“ să înţeleagă procesul artistic, resorturile artistice intime. Cred că un rol important îi revine criticului de specialitate, dramaturgului sau managerului cultural (de la caz la caz). Discuţiile moderate înainte sau după finalizarea spectacolului (destul de rare în România) sînt de dorit şi pot reprezenta o formulă simplă de a deschide noi modalităţi de înţelegere a actului artistic. Un alt rol însemnat îl au însă şi programele de dezvoltare a publicului pentru dansul contemporan, acele cursuri deschise publicului larg, care duc în timp la existenţa unui public specializat. În această vară am deschis la studioul ZonaD (http://zonadstudio.wordpress.com/) un program de cursuri de dans contemporan combinat cu prezentări de filme comentate, destinat publicului larg, care să ofere o mai bună înţelegere a fenomenului dansului contemporan.

Cosmin Manolescu este coregraf, curator şi manager cultural, director executiv al Fundaţiei „Gabriela Tudor“ şi director artistic al ZonaD – studio Paradis Serial. 


Manuel Pelmuş

1) Dansul contemporan a trecut, cel puţin în ultimii 15 ani, prin transformări profunde. În sensul unei extinderi a ceea ce înţelegeam că poate însemna coregrafia pînă recent. Lucruri care se petrecuseră deja de mult timp în artele vizuale, de exemplu, au avut acum loc şi în dans. Nu mai este vorba doar de tehnici de mişcare sau de compoziţie sofisticată, ci şi de o dimensiune conceptuală şi discursivă a coregrafiei. În sensul acesta, cred că dansul românesc a ţinut pasul (cel puţin în anumite momente) cu ce s-a întîmplat la nivel internaţional. Spre admiraţia unora şi spre disperarea multora. A avut reuşite şi la nivel instituţional, prin CNDB, adică o instituţie dedicată artei contemporane care şi-a înţeles timpul. Sigur, însă, că este vorba despre o construcţie încă fragilă, datorată condiţiilor precare în care se desfăşoară arta contemporană la noi. Şi nu mă refer doar la situaţia materială.

Cred că proiectele româneşti care sînt prezente şi vizibile la nivel internaţional, în acest moment, sînt cele care rezistă (şi) la nivel conceptual.

2) Prefer să vorbesc despre coregrafie într-un sens ceva mai larg. Nu cred că există o separare între „dans“ şi „concept“, care, în opinia mea, să însemne foarte mult astăzi. E nevoie să gîndeşti mai departe decît în sens „disciplinar“ şi să îţi pui probleme şi de altă natură, decît cele care ţin strict de o anumită disciplină. E necesar să te întrebi ce înseamnă o anumită practică artistică şi ce afirmi prin această practică.

Nu cred că spectatorii trebuie subestimaţi. În general, un spaţiu de artă contemporană îţi propune un alt tip de întîlnire şi o promisiune că va încerca să îţi surprindă aşteptările. Asta nu înseamnă că nu poate fi o întîlnire plăcută, intensă sau poetică. Cred că e o prejudecată că arta „experimentală“ este exclusiv „dificilă“. Chiar şi atunci cînd ţi se cere să faci un efort de înţelegere, te poţi alege cu o experienţă relevantă şi, de ce nu, puternică.

Manuel Pelmuş este dansator şi coregraf. În martie 2012 a primit „Berlin Art Prize“, acordat de Academia de Arte din Berlin. 

anchetă realizată de Patricia MIHAIL

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Podul peste Dunăre de la Brăila arată jalnic. Asfaltul a crăpat și s-au format șanțuri ca pe „arătură”, spun șoferii VIDEO
Șoferii care trec pe podul peste Dunăre de la Brăila sunt revoltați. Deși a fost dat în folosință în urmă cu un an, podul arată deplorabil. Asfaltul a crăpat și s-au format numeroase șanțuri, exact ca pe un drum abandonat.
image
Surse: Dani Mocanu a rămas fără permis după ce a fost prins „zburând” pe A2. Ce viteză avea manelistul
Polițiștii au amendat sâmbătă, 13 iulie, șoferul unei mașini marca BMW, care circula cu o viteza uimitoare pe A2. Potrivit unor surse, la volan s-ar fi aflat manelistul Dani Mocanu.
image
Turiștii, terorizați de marea de alge de pe litoral. „Acolo unde au curățat, valurile aduc din nou cantități mari de alge” VIDEO
Zeci de mii de turiști goniți de caniculă în stațiunile de pe Litoral au parte, în aceste zile, de o surpriză mai puțin plăcută: apele Mării Negre au devenit verzi din cauza tonelor de alge aduse la mal și care miros a hazna.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.