Daffy Duck preşedinte

Publicat în Dilema Veche nr. 698 din 6-12 iulie 2017
Daffy Duck preşedinte jpeg

Am urmărit, ca toată lumea, filmuleţele parodice ale lui Alec Baldwin avîndu-l drept referent pe Donald Trump. Mi s-au părut amuzante la început, am rîs copios, am fost convins că, întruchipîndu-l pe Trump, Baldwin făcea rolul carierei lui. De la un punct încolo, nu am mai putut rîde. Şi am înţeles repede de ce: între caricatura lui Trump, aşa cum era ea gîndită şi executată de Baldwin, şi Trump însuşi nu exista nici o diferenţă. Trump era propria lui caricatură, executată de realitate cu mai multă imaginaţie şi cu mai mult gusto decît ar fi putut-o face orice alt artist.

O caricatură, un personaj de cartoon rătăcit în realitatea Casei Albe – şi, implicit, în realitatea noastră, a tuturor. Asta-mi spun de fiecare dată cînd se întîmplă să-l văd, preţ de cîteva secunde, uneori de un minut întreg, în zapping-ul zilnic. Îl privesc, cu senzaţia neverosimilă că un Daffy Duck cu meşă portocalie se amuză pe seama noastră de la pupitrul cu însemnele prezidenţiale. Fireşte că Hillary Clinton era, la rîndul ei, un personaj aproape nefrecventabil – dar cel puţin ea nu s-ar fi comportat ca un Daffy Duck isteric, pus pe poante care pot zgîlţîi din temelii planeta. Un Daffy Duck dat cu peroxid, aşadar. Croind planuri nu doar „din cuţite şi pahară“, precum Constantin Cantemir, ci şi din meşe ridicole, ziduri la graniţa cu Mexicul mai ridicole decît meşa (a spus într-un speech – iar speech-urile lui sînt printre puţinele obiecte de pe lumea asta mai ridicole decît toate zidurile şi meşele absurde la un loc – că vrea să facă din zidul respectiv unul solar, cred că şi Soarele a rîs în hohote, vag ruşinat, de trăsnaia asta), ţîfne infantile împotriva încălzirii globale (Soarele va fi rîs din nou), panseuri sapienţiale despre o masculinitate de tipul grab them by the pussy, ţuguieri tot sapienţiale ale buzelor după fiecare frază livrată Istoriei (se simte în fiecare gest că dl preşedinte are convingerea că a capitalizat în contul domniei-sale întreaga istorie), filipice anti-intelectualiste livrate în fraze de o precaritate lingvistică nec plus ultra (expresivitatea dlui preşedinte aproape că nici nu mai are nevoie de limbaj ca să se manifeste, e pur şi simplu transcendentă în raport cu frazele şi cuvintele), elogii aduse de dl preşedinte însuşi propriei imaginaţii şi propriilor idei, pe care le caracterizează fără prejudecăţi de modestie drept great… Cam astea sînt materialele de construcţie din care se compune persona publică a preşedintelui Statelor Unite – adică materia dintotdeauna a comicului universal.

Atîta doar că, atunci cînd Daffy Duck e preşedintele Statelor Unite for real, pe bune, în viaţa asta de zi cu zi, materia comicului nu mai e amuzantă cîtuşi de puţin. Iar ceea ce e cu adevărat surprinzător (deşi termenul corect ar fi „deprimant“) e nu atît faptul ca atare că oamenii l-au votat pe Trump; pot înţelege că, exasperaţi de un statu quo corupt, au comis gestul radical de a vota un extremist. (Care e cel puţin la fel de corupt ca şi Hillary Clinton – dar n-o să insist acum asupra evidenţei.) Ce nu înţeleg e patima cu care unii intelectuali ţin să ne explice că Trump e palatalizabil, domesticibil, că ce a spus în campanie nu va face în realitate, ba chiar că toată campania lui e o lecţie despre cum se cîştigă alegerile într-o democraţie.

Abia asta mă deprimă: că oameni care predau teorie politică în universităţi occidentale acceptă limbajul urii, ba chiar îl consideră exemplar pentru ceea ce are de făcut un politician într-o democraţie. Nu e musai să fii scriitor ca să ştii că violenţa limbajului catalizează cu necesitate violenţă reală; că ura din hate speech se transferă imediat în ura din stradă; că rasismul, misoginia, agresivitatea din limbaj se fac, toate, reale. E limpede deja, de cîţiva ani, că intrăm într-o nouă eră a violenţei, una pandemică şi cu un potenţial de distrugere enorm; iar Trump, prin tot ce a făcut pînă acum, e atît un epitom al acestei violenţe, cît şi un catalizator al ei.

O spun cu tristeţe, ca un om de centru-dreapta, deci teoretic de partea republicanilor: ceea ce aştept de la o dreaptă responsabilă e să construiască un capitalism incluziv, atent la minorităţi şi la grupurile defavorizate; ceea ce a oferit Trump e opusul riguros al acestui gen de capitalism al empatiei. A adus la conducerea celui mai puternic stat al lumii nu empatia şi atenţia la celălalt, ci discriminarea şi brutalitatea. Nu moderaţia, ci extremismul. În realitate, Trump nu e nici de dreapta, nici de stînga; e doar un Daffy Duck ridicol camuflînd un prădător rapace. Exact ca în cartoons. Cu singura diferenţă că, aici, distrugerea e ireversibilă. Un cartoon tragic – în asta poate schimba lumea un Daffy Duck ajuns preşedinte. 

Radu Vancu este scriitor.

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

Hoefkens4 jpg
Modelul belgian arată incompetența românească: Fără văicăreli, dar cu rezultate uimitoare
Club Brugge poate fi subiectul unui studiu de caz în fotbalul european. Mai ales pentru formațiile de la noi.
incaierare bataie agresiune
Șicanare în trafic încheiată cu o încăierare sălbatică, la Suceava. Opt persoane au fost reținute
Opt bărbaţi, cu vârste între 22 şi 48 de ani, implicaţi în seara zilei de 4 octombrie într-o încăierare în localitatea Comăneşti, Suceava, au fost reţinuţi de poliţişti.
tarom jpeg
Turbulențe la Tarom: Compania are datorii de 1,5 miliarde de lei, din care 149 de milioane către CNAB
Compania aeriană de stat Tarom are datorii totale de 1,5 miliarde de lei, potrivit informațiilor furnizate pentru „Adevărul” suma datorată CNAB fiind de 149 de milioane de lei.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.