Dacă tăceai...

Publicat în Dilema Veche nr. 487 din 13-19 iunie 2013
Dacă tăceai    jpeg

Iată o condiţională neplauzibilă. Dacă tăceai? Ha, asta-i bună! Cum să taci? Acum şi aici? În fierberea şi în forfota asta? Păi de-aia am murit în decembrie? Şi, la urma urmelor, n-am tăcut destul? N-am respirat decenii la rînd prin palma care ne-astupa gura? N-am trăit atîta amar de ani în zodia surdinei? Pe de altă parte, chiar aţi uitat confesiunea cetăţeanului de la palat („Eu dacă nu vorbesc la televizor, fac cancer la limbă“)? Nu, nu, nimeni nu tace. Pînă şi surdo-muţii îşi răcnesc gesturile. Sîntem în plin priapism retoric, în zenitul limbariţei, pe culmile meliţării continue şi impenitente.

Cu puţine săptămîni în urmă, Rodica Zafiu s-a ocupat aici, în Dilema veche, de opinologi, părerişti şi părerologi. Şi a amintit, invocînd un text al lui Caragiale, de riscurile tăcerii. La fel ca pe vremea lui Caragiale, tăcerea în tranziţia românească nu e semn de înţelepciune. Cine tace nu e discret, rezervat sau sagace. Tăcerea nu denotă cumpătare, ci doar o vinovată abstragere din peisaj. E memorabilă scena din afara scenei (petrecută, ehei, cîndva demult), cînd volubilul Fory Etterle se întîlneşte cu taciturnul Emanoil Petruţ şi-l întreabă: „Despre ce tăcem astăzi?“ Ei bine, un asemenea moment e de negîndit la ora actuală. Iar cine leagă tăcerea de răgazul reflexiv e un inadaptat sau, mai grav, un papă-lapte lipsit – nu-i aşa? – de tăria opiniunilor. Cu excepţia unor oaze şi insule, spaţiul public al României de azi e o arenă a vehemenţei pulmonare, a punctului de vedere urlat, a părerii pe care-o lansezi fără să ţi-o ceară nimeni, a excesului decibelic, a logoreei îndeobşte ţîfnoase.

Şi, fireşte, e vorba aici de energiile cheltuite pe baricadele media, nu de zumzăiala sau de gălăgia din birt. Eşti caraghios dacă aştepţi ca discuţiile la o bere să se poarte în stilistica murmurului. Din Regensburg în Salonic şi din Praga în Siena, cîrciuma e spaţiul locvacităţii fără zăgaz, al hărmălaiei vesele. În jurul paharului, îţi povesteşti viaţa, nu te cufunzi în reculegere. Bodega, băncuţa din faţa blocului şi piaţa înseamnă sporovăială, tăifăsuire, trăncăneală, tacla, flecăreală – ziceţi-i cum vreţi. Sînt locuri unde se rîde şi se vorbeşte torenţial, gîlgîit, la do de sus. Prin forţa lor, glasurile din cîrciumi ar putea pune în mişcare turbine. Părerile, sfaturile şi amintirile se întretaie şi parcă te-aştepţi să obţină corporalitate şi să se ciocnească fizic, la propriu.

Într-un studio de televiziune, lucrurile se schimbă şi întrebările se pun altfel. Prin urmare, de ce adorăm nu doar să vorbim la televizor, ci şi să vedem cum vorbesc alţii? Din mai multe motive, dintre care cred că se disting două.

Primul e excesul de sens invers care explică şi alte fenomene ale tranziţiei şi ale expresiei publice (deşucherea, pornoşagul, miile de meciuri de fotbal pe an, inflaţia de reviste etc.) De unde înainte nu aveai voie nimic, acum e permis orice. Înainte, ţi se difuza la televizor, eventual, un meci la două săptămîni; acum, ai în medie patru-cinci pe zi. Înainte, nu găseai brînză şi zahăr, acum ai zece emisiuni şi tot atîtea reviste culinare. Reţeta e aceeaşi şi în materie de „vorbit discuţii“. Înainte, simţeai umbra cenzurii cînd deschideai gura, acum te-ai descotorosit de autocenzură. Dintr-o extremă în alta – aşa arată traseul românului care, eliberat de sub clopotul comunist unde se tăcea masiv, simte nevoia de-a fi mereu în mijlocul gîlcevii. De-a respira certuri în loc de aer şi de-a se hrăni cu scandal în loc de ciorbă şi friptură.

Al doilea motiv ţine de o dublă meteahnă: pe de o parte, simularea competenţei, pe de alta, omniscienţa. Sigur, e mult mai uşor să vorbeşti (şi să dai poveţe) decît să faci. În plus, intervine aici sfiala de-a refuza invitaţii la dezbateri în care nu ai ce să cauţi. Ea circulă braţ la braţ cu neputinţa de-a spune „nu ştiu“ cînd ţi se cere o informaţie de care nu dispui. Aşa s-au născut şi continuă să trăiască făpturile televizuale, cărora simţul ridicolului le-a fost extirpat de mult şi care populează platourile emisiunilor. Aşa s-a impus atenţiei gureşenia frenetică a unei Monica Tatoiu, campioana absolută a diversităţii tematice. Aşa au ajuns să corodeze retina şi timpanul oameni pierduţi în voluptatea de-a pronunţa verdicte şi de-a emite păreri în toate domeniile, de la petele de petrol din Marea Egee la ashramuri, de la fizica atomică la rapsodii şi de la campionatul de badminton al Indoneziei la calota polară. Sîntem în captivitatea lor, orice-am face. Şi le putem cere orice, numai să ia o pauză, nu.

Radu Paraschivescu este scriitor, jurnalist şi traducător. Cel mai recent volum publicat: Astăzi este mîinele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012).

Foto: L. Muntean

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
O familie de români s-a mutat, după 17 ani, din Elveția într-un sat de lângă Urziceni: „Una dintre cele mai bune decizii”
Mulți români care se întorc din străinătatea aleg să-și facă un rost în România, dar la oraș, cu la țară, unde au parte de o viață mai liniștită.
image
Cea mai temută infractoare care a terorizat Spania e româncă. O armată de interlopi o asculta orbește
Tenace, ambițioasă și extrem inteligentă, dar nu în ultimul rând de o frumusețe răpitoare, ea a reușit să câștige toate războaiele cu bandele rivale.
image
Nou scandal sexual în universitate. „Profesorul de 67 de ani i-a propus să devină iubita lui. Să facă sex în fața unei minore“
Elaborarea unor Coduri de etică stricte privind hărțuirea sexuală în universitățile din România devine o prioritate, în contextul numărului din ce în ce mai crescut de astfel de cazuri care apar în spațiul public. Ultimul scandal de acest tip provine din Cluj-Napoca.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.