Dacă întunericul ar fi de jucărie…

Iulian TĂNASE
Publicat în Dilema Veche nr. 766 din 25-31 octombrie 2018
Dacă întunericul ar fi de jucărie… jpeg

– Sacha, ce-ți place mai mult, lumina sau întunericul?

– Lumina, îmi zice el.

– De ce?

– Nu știu.

– Dar dacă lumina ar fi o jucărie și întunericul ar fi tot o jucărie, cu ce te-ai juca?

– Cu lumina.

– Dar dacă, să zicem, întunericul ar fi un ursuleț de pluș foarte drăguț și lumina ar fi un schelet îngrozitor, ce-ai alege?

– Lumina.

– Adică ai alege scheletul ăla îngrozitor?

– Da.

– De ce?

– Îmi place lumina.

N-am mai insistat. L-am lăsat în lumina lui, chiar dacă întunericul pe care îl pusesem în acest joc interogativ era unul de jucărie. Da, un întuneric de jucărie. Copiii intră adesea în contact cu întunericul și umbra părinților, și totul este în regulă atîta timp cît întunericul și umbra sînt de jucărie.

Într-o altă zi, mă plimbam pe stradă cu Sacha și Adora. Era seară. Sacha vîna cu privirea puținele stele care se vedeau pe cerul de deasupra orașului, mi le arăta cu degetul.

– Tata, cînd văd un om, stelele se sperie și se ascund, îmi zice.

Probabil că ăsta e și motivul pentru care se vedeau atît de puține stele pe cer.

Copiii sînt ființe luminoase, ca stelele. Cînd văd un om mult prea serios, care le pune în pericol jocul, ei se sperie. Copilul este un homo ludens a cărui minte și a cărui gîndire sînt altfel structurate decît cele ale adulților.

Copilul este o ființă stranie. El apare pe lume după o foarte lungă călătorie. Cele nouă luni de viață intrauterină reprezintă doar o mică parte, ultima etapă a acestei lungi călătorii. El apare pe lume pentru a ne reaminti nouă, adulților, că odinioară am fost ființe libere. El nu are nici o problemă, în primii ani de viață, să stea gol în fața oricui i se nimerește prin preajmă și nu are nici o problemă să spună ce gîndește. Departe de orice formă de dresaj social și cultural, copilul este primitivul aterizat în prezent dintr o lume veche, foarte veche, în care gîndirea magică era la ea acasă. Pereții camerelor în care el se joacă sînt echivalentul pereților peșterilor pe care desenau primii oameni. Cînd copilul desenează pe pereți, timpul se curbează și extremitatea sa din prezent se întoarce în urmă cu 40.000 de ani, să zicem. Iată discul roșu descoperit în peștera El Castillo din nordul Spaniei strălucind pe peretele unei camere dintr-un apartament din București.

În calitate de tată, nu m-am gîndit niciodată la copiii mei ca la niște proiecte personale. Nu vreau să îi transform după chipul și asemănarea mea. Eu sînt alături de ei pentru a-i iubi și de a avea grijă de ei. Sînt alături de ei pentru a le spune o vorbă bună și pentru a le vorbi, uneori, despre lucrurile care cred eu că sînt importante. Nu sînt profesorul lor, nu sînt mentorul lor, nu sînt coach-ul lor. Îmi vine acum în minte imaginea mamei mele plantînd flori. Cu florile e simplu: ele se udă, se plivesc de buruieni, dar cam atît poți face pentru ele. Nu ai nici un control asupra geometriei corolei, a formei petalelor sau a felului în care înfloresc. Florile n-au fost proiectul de viață al mamei mele. Nici eu și nici sora mea n-am fost proiectele de viață ale părinților noștri. Ei au avut grijă să nu ne lipsească nimic, emoțional și material, și mai departe a fost treaba noastră.

Copiii înfloresc cel mai bine atunci cînd le este respectată individualitatea, cînd le este cultivată curiozitatea și cînd le este încurajată creativitatea. Sir Ken Robinson, pedagogul meu preferat, susține că individualitatea, curiozitatea și creativitatea sînt cele trei principii datorită cărora viața umană înflorește. Și acest proces de înflorire nu trebuie grăbit, ci trebuie lăsat să își urmeze cursul firesc, ținînd cont de cele trei principii, fără a pierde însă din vedere dragostea. Dragostea părintelui este cel mai bun tovarăș de drum al copilului. Cîtă vreme copilul se simte iubit, el poate deveni cea mai bună versiune a lui. Iubirea părintelui este combustilul care poate duce copilul departe, pe drumul vieții.

În urmă cu vreo doi ani, Sacha mi-a spus că, atunci cînd o să fie mare, ar vrea să lucreze la circ. M-a întrebat dacă vreau să lucrez și eu cu el la circ. I-am spus să nu. Am povestit faza asta în Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat.

– De ce nu vlei să luclezi la cilc cu mine? m-a întrebat el.

– Că mi-e milă de animalele de la circ.

– De ce?

– Mi-e milă, Șușu, pentru că ele nu sînt îmblînzite, ele sînt dresate. Animalele dresate sînt ca niște roboți, execută comenzi. Asta nu îmi place.

– De ce?

– Pentru că animalele sălbatice n-ar trebui să stea închise la circ, ci ar trebui să fie libere. Cum să ții niște tigri sau niște lei închiși în cuști? E ca și cum i ai ține la închisoare. Numai oamenii răi stau la închisoare. Animalele sălbatice nu sînt oameni răi, ele sînt doar animale sălbatice.

– Tu vlei ca animalele sălbatice să fie libele?

– Da, Șușu, să fie libere, să alerge, să se bucure de viață. Animalele sălbatice sînt frumoase cînd sînt libere, nu cînd fac tumbe ca să ne distreze pe noi. Pe mine nu mă distrează deloc să văd animale sălbatice nici la circ, nici la Zoo. Așa că n o să lucrăm la circ cînd o să fii mare.

– Dal unde o să luclăm?

– Nu știu, vedem noi. Ție ce îți place cel mai mult să faci?

– Să mă joc.

– Foarte bine. Poți să te joci și cînd o să fii mare.

– Da?

– Sigur că da.

– O să mă lași să mă joc și cînd o să fiu male?

– Sigur că te las, ba chiar o să mă joc și eu cu tine.

Cam ăsta ar fi proiectul legat de copiii mei: să mă joc cu ei toată viața. 

Iulian Tănase este scriitor. 

Foto: Anna Pruzevskaya, flickr

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Cum au ajuns romii în principatele române. Statistic, ei sunt mult mai numeroşi decât în orice ţară
De la plecarea lor din India, în urma certurilor dintre conducători, s-au despărţit în două ramuri, o parte îndreptându-se spre Nordul Africii, în timp ce partea cea mai consistentă a luat calea Europei.
image
Povestea nefardată a românului închis în China: „Stăteam într-o cuşcă cu gratii şi dormeam pe o pătură plină de sânge“
Marius Balo l-a căutat pe Dumnezeu la seminarul teologic din Cluj-Napoca, apoi la Academia de studii teologice „Sfântul Vladimir“ din New York, dar l-a găsit cu adevărat într-o celulă de 16 metri pătraţi din Shanghai. A petrecut opt ani în închisorile chinezeşti, timp în care a cunoscut iadul pe Pământ, însă acum consideră că toată experienţa a fost, de fapt, o binecuvântare.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.