Dacă e bine ca intelectualii să nu facă politică, atunci e bine să o facă proştii?
- argument -
Eu m-am lecuit de activism civic. Asta spune Horia-Roman Patapievici în convorbirea pe care o relatăm în acest dosar. O concluzie tristă a unui experiment care trebuia să iasă mai optimist.
Ideea noastră a fost una simplă: publicăm lungul nostru interviu colectiv cu profesorul Lucian Boia – asta era faţa „pătată“ a implicării intelectualilor în politică. Apoi discutăm cu nişte oameni care s-au implicat – nu atît în politică, cît în instituţii. Pe care le-au condus, unde au putut să schimbe ceva.
Volumul lui Lucian Boia despre intelectualii români între 1930 şi 1950 îţi lasă un gust amar: prestigiul social al intelectualilor, mai ales în societăţi premoderne cu complexe provinciale, este un bun valoros. Pe care posesorii îl mercantilizează lejer în tranzacţii cu puterea zilei. Iar cînd puterea zilei, ba chiar mai mult, regimul politic însuşi se schimbă de cîteva ori în cîţiva ani, atunci acest exerciţiu de mercantilizare duce la concluzii deprimante. Deprimante pentru chiar prestigiul social al intelectualilor. Mai ales în societăţi încă nemodernizate şi cu complexe provinciale, cum e România şi azi.
Şi totuşi, exerciţiul apolitismului practicat în masă duce la îngrozitoare efecte perverse. Apolitismul este o datorie pentru intelectuali – spune locul comun. Bine, noi bănuim că e şi un clişeu prin care intelectualii mediocri îşi explică faptul că nu îi bagă nimeni în seamă – eu sînt apolitic, dragă!... Este foarte uşor să nu te implici cînd oricum nu îţi propune nimeni nimic. Dar să luăm în serios clişeul de dragul argumentului. În realitate, retragerea programatică, asumată şi sistematică a oamenilor valoroşi din politică face ca politica să piardă. Adică noi toţi. Este simplu: selecţia negativă oricum funcţionează în politică în mod natural. Cei care au deprinderi, inteligenţă, hărnicie îşi fac o carieră, nu au timp de politică. Cine face politică? Ceilalţi. Deci, asta se întîmplă natural. Dacă peste acest fenomen natural mai adăugăm şi o ideologie a apolitismului, care castrează prezenţa publică a unor oameni foarte inteligenţi porecliţi „intelectuali“, atunci efectul este... pervers, cum ziceam.
De aceea, alături de discuţia cu profesorul Boia, publicăm cîteva portrete. Oameni care au acumulat un prestigiu intelectual. Apoi au intrat în instituţii. Le-au condus, le-au reformat, le-au construit cînd a fost nevoie. I-am întrebat dacă merită. Dacă simt că lasă ceva în urmă. Fiecare are răspunsul său. Iar H.-R. Patapievici e doar cel mai furios şi mai pesimist dintre ei.
