Cum te poate îngrozi cinema-ul

Publicat în Dilema Veche nr. 361 din 13 - 19 ianuarie 2011
Cum te poate îngrozi cinema ul jpeg

Capodoperele horror au fiecare felul lor de a te terifia. Unele reuşesc pentru că sînt lente, altele pentru că sînt revoltătoare, insinuante, violente, amînate, extreme, pentru că te previn fără să te poată opri sau pentru că nu te previn destul sau deloc. Cinema-ul horror e cel mai inovator şi posedă trucurile cele mai sclipitoare, iar capodoperele lui reuşesc fiecare cel mai greu lucru – să te înfricoşeze şi să te ţină aşa. Frica e un sentiment care nu se poate truca. Iată o parte dintre filmele care aşteaptă ca nişte cutii de coşmaruri, să le deschizi din nou şi din nou. Pentru ca frica lor să te chinuie încă o dată, adictiv, cu familiaritatea ei stranie. Care te convinge că un horror bine făcut e o mostră de cinema pur. În cîte feluri te poate îngrozi cinema-ul?

„Trebuie să crezi! […] Trebuie să fii pregătit… Dacă nu, va fi înmormîntarea ta!“ spune doctorul psihiatru Sam Loomis în Halloween (r. John Carpenter, 1978), unul dintre cele mai feroce filme „de groază“ ale tuturor timpurilor. Doctorul Loomis e un fel de personaj martor, dărîmat de frică, pentru că e singurul care ştie cu adevărat cine sau ce este Michael Meyers. Ororile din Halloween, care pînă la urmă nu sînt multe la număr, comparate cu torture porn-urile de azi, sînt orchestrate perfect de Carpenter şi prin Loomis, care tremură de fiecare dată cînd cineva îl atinge pe umăr, cînd cade o frunză sau scîrţîie o uşă, pentru că el e cel care a studiat 15 ani, fără să poată aborda sau înţelege natura ororii, şi ea l-a nimicit între timp, l-a omorît înainte să moară. 

Frica te-ar putea salva

Dar într-un fel paradoxal, replica lui Loomis se potriveşte mănuşă lui John Baxter, arhitect restaurator şi personaj central în Don’t Look Now, capodoperă a regizorului britanic Nicolas Roeg apărută cu cinci ani înainte de filmul lui Carpenter şi aflată estetic la ani-lumină distanţă. Don’t Look Now a fost numit adesea cel mai bun thriller psihologic/horror din cinema, dar mecanismul său, atît de straniu, nu mizează cîtuşi de puţin pe frică. Personajele din Don’t Look Now suferă inuman, sînt extatice, pozitive, frustrate, confuze, mizează pe luciditate, dar îşi neagă frica, în timp ce totul în jurul lor se mişcă disturbant. Lui John Baxter ar fi trebuit să-i fie frică, asta l-ar fi salvat, după cum ar fi salvat-o şi pe Marion Crane de sub cuţitul mamei Bates în Psycho (r. Alfred Hitchcock, 1960). Dar şi John şi Marion se află prea departe şi prea deliberat în „capcanele lor personale“ („Cred că fiecare sîntem în capcanele noastre personale, închişi în ele, şi nimeni nu poate scăpa vreodată“ – Norman Bates), ca să mai poată fi salvaţi. John are darul clarviziunii, pe care şi-l dispreţuieşte, Marion e cufundată în vină şi în paranoia. Capcanele personale, simţite şi definite de Norman, pe care nimeni nu îl bănuie de nimic, străbat ca un fir roşu genul horror. {i iar ne întoarcem la Don’t Look Now, pe care Roeg îl străpunge cu un fir cromatic, roşu, al morţii trecute, prezente şi viitoare. Aproape totul se întîmplă la Veneţia, în prag de iarnă, cînd hotelurile se închid, şi nicicînd Veneţia nu e mai decrepită, mai melancolică şi mai înecată şi roasă de apă. Au loc crime. Cadavre sînt scoase din apă cu picioarele în sus, apa spală pe trepte corpul contorsionat al unei păpuşi. Filmul e despre supranatural şi despre timp, şi efectul lui hipnotic, fără scăpare, e făcut din semnificaţii fără legătură. John şi Laura Baxter se mişcă într-un vis în care intervenţiile pozitive abundă, dar sînt paranoizante, iar finalul e momentul brutal al adevărului, simţit pe jumătate, întrezărit de John uneori, de noi aproape tot filmul. Iar noi ne temem, şi ei nu. Parabola sa existenţială e intimă, subacută, în final îngrozitoare. 

Frica existenţială 

Hitchcock a filmat Psycho intenţionat ca pe un exploitation movie. L-a făcut după North by Northwest, dar nu a folosit echipa de filmare şi tehnologia acestuia, ci varianta ieftină de televiziune. L-a filmat în alb-negru simţind că publicul n-ar putea face faţă la o cantitate atît de mare de sînge roşu. Marion nici nu sîngerează abundent, vedem doar cîteva fire subţiate în apa fierbinte de la duş dispărînd prin scurgere. Un gentleman, Hitchcock? „Ador să cînt la strunele audienţei ca la pian“ – e citatul său. Înainte să o omoare „cu delicateţe“ la duş, poţi jura că Marion e personajul peste care va cădea genericul final. La premieră, regizorul îşi avertiza publicul să nu întîrzie la film pentru că riscă să nu mai înţeleagă nimic, aşteptînd tot filmul să apară ea. Marion nu se teme la timp, dar, cînd o face, o face în cea mai iconică scenă horror din cinema. Moare goală, sfîrtecată la întîmplare, inocentă de fapt, în singurul ei moment de confort total, înconjurată de apă fierbinte şi lumină, în inima neagră a unui motel gol, pe o autostradă dezafectată. Close-up-ul se închide pe ochiul ei consternat, fără viaţă. Goale şi lipsite de reacţie mor şi două din victimele lui Michael Meyers din filmul lui John Carpenter, care ştie la fel de bine ca Hitchcock, dar fără pudori, să cînte pe strunele audienţei ca la pian. 

Frica animalică 

Privirea moartă a mai dat un horror seminal, însă de astă dată nu a victimei, ci a unui rechin. Marelui Alb din Jaws (1975). Nu e nici un close-up – de fapt vedem ridicol de puţin din monstrul acvatic în filmul lui Spielberg, după care nici o baie în mare sau ocean n-a mai fost la fel. Dar povestea lui Quint, vînătorul de rechini pe jumătate monstru el însuşi, e scena cea mai bună din film. „Rechinul... are ochi fără viaţă. Negri. Ca ochii de păpuşă. Cînd se îndreaptă spre tine, nu pare viu… pînă ce te muşcă, şi atunci ochii ăia negri se rostogolesc albi…“ Apoi, din scurt, rechinul atacă barca prea mică şi prea veche, în care cele trei personaje-cheie au venit să-l vîneze. Atacul e suspect de perdant pentru el, dar sub vraja ochilor fără viaţă, nimeni nu mai stă să se gîndească la asta. În afară de dimensiunile rechinului, nimic nu e mare în Jaws, iar Spielberg zăboveşte, la fel ca Hitchcock, asupra personajelor îndelung, înainte ca efectele speciale revoluţionare să le sfîrtece în feluri cumplit de inovatoare pentru acea dată. 

The Thing (incluzînd aici Alien), Psycho, Halloween, Friday 13, The Exorcist şi Jaws au deschis cutia pandorei pentru sequel-uri şi remake-uri care s-au scufundat în smîrcurile tot mai grafice ale gore-ului şi frica pură a devenit scîrbă, infecţie, resurecţie, putrefacţie. Însă din cînd în cînd mai apare cîte un film din care ţîşneşte frica absolută, cea capabilă să remodeleze coşmarurile unei generaţii. Aşa cum o descrie Heather în aproape nevizionabilul Blair Witch Project, care nu mizează decît pe nervii dezgoliţi ai imaginaţiei noastre: „Mi-e frică să închid ochii, mi-e frică să-i deschid.“ 

Laura Popescu este jurnalistă şi traducătoare din engleză şi japoneză.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.