Cum te poate îngrozi cinema-ul

Publicat în Dilema Veche nr. 361 din 13 - 19 ianuarie 2011
Cum te poate îngrozi cinema ul jpeg

Capodoperele horror au fiecare felul lor de a te terifia. Unele reuşesc pentru că sînt lente, altele pentru că sînt revoltătoare, insinuante, violente, amînate, extreme, pentru că te previn fără să te poată opri sau pentru că nu te previn destul sau deloc. Cinema-ul horror e cel mai inovator şi posedă trucurile cele mai sclipitoare, iar capodoperele lui reuşesc fiecare cel mai greu lucru – să te înfricoşeze şi să te ţină aşa. Frica e un sentiment care nu se poate truca. Iată o parte dintre filmele care aşteaptă ca nişte cutii de coşmaruri, să le deschizi din nou şi din nou. Pentru ca frica lor să te chinuie încă o dată, adictiv, cu familiaritatea ei stranie. Care te convinge că un horror bine făcut e o mostră de cinema pur. În cîte feluri te poate îngrozi cinema-ul?

„Trebuie să crezi! […] Trebuie să fii pregătit… Dacă nu, va fi înmormîntarea ta!“ spune doctorul psihiatru Sam Loomis în Halloween (r. John Carpenter, 1978), unul dintre cele mai feroce filme „de groază“ ale tuturor timpurilor. Doctorul Loomis e un fel de personaj martor, dărîmat de frică, pentru că e singurul care ştie cu adevărat cine sau ce este Michael Meyers. Ororile din Halloween, care pînă la urmă nu sînt multe la număr, comparate cu torture porn-urile de azi, sînt orchestrate perfect de Carpenter şi prin Loomis, care tremură de fiecare dată cînd cineva îl atinge pe umăr, cînd cade o frunză sau scîrţîie o uşă, pentru că el e cel care a studiat 15 ani, fără să poată aborda sau înţelege natura ororii, şi ea l-a nimicit între timp, l-a omorît înainte să moară. 

Frica te-ar putea salva

Dar într-un fel paradoxal, replica lui Loomis se potriveşte mănuşă lui John Baxter, arhitect restaurator şi personaj central în Don’t Look Now, capodoperă a regizorului britanic Nicolas Roeg apărută cu cinci ani înainte de filmul lui Carpenter şi aflată estetic la ani-lumină distanţă. Don’t Look Now a fost numit adesea cel mai bun thriller psihologic/horror din cinema, dar mecanismul său, atît de straniu, nu mizează cîtuşi de puţin pe frică. Personajele din Don’t Look Now suferă inuman, sînt extatice, pozitive, frustrate, confuze, mizează pe luciditate, dar îşi neagă frica, în timp ce totul în jurul lor se mişcă disturbant. Lui John Baxter ar fi trebuit să-i fie frică, asta l-ar fi salvat, după cum ar fi salvat-o şi pe Marion Crane de sub cuţitul mamei Bates în Psycho (r. Alfred Hitchcock, 1960). Dar şi John şi Marion se află prea departe şi prea deliberat în „capcanele lor personale“ („Cred că fiecare sîntem în capcanele noastre personale, închişi în ele, şi nimeni nu poate scăpa vreodată“ – Norman Bates), ca să mai poată fi salvaţi. John are darul clarviziunii, pe care şi-l dispreţuieşte, Marion e cufundată în vină şi în paranoia. Capcanele personale, simţite şi definite de Norman, pe care nimeni nu îl bănuie de nimic, străbat ca un fir roşu genul horror. {i iar ne întoarcem la Don’t Look Now, pe care Roeg îl străpunge cu un fir cromatic, roşu, al morţii trecute, prezente şi viitoare. Aproape totul se întîmplă la Veneţia, în prag de iarnă, cînd hotelurile se închid, şi nicicînd Veneţia nu e mai decrepită, mai melancolică şi mai înecată şi roasă de apă. Au loc crime. Cadavre sînt scoase din apă cu picioarele în sus, apa spală pe trepte corpul contorsionat al unei păpuşi. Filmul e despre supranatural şi despre timp, şi efectul lui hipnotic, fără scăpare, e făcut din semnificaţii fără legătură. John şi Laura Baxter se mişcă într-un vis în care intervenţiile pozitive abundă, dar sînt paranoizante, iar finalul e momentul brutal al adevărului, simţit pe jumătate, întrezărit de John uneori, de noi aproape tot filmul. Iar noi ne temem, şi ei nu. Parabola sa existenţială e intimă, subacută, în final îngrozitoare. 

Frica existenţială 

Hitchcock a filmat Psycho intenţionat ca pe un exploitation movie. L-a făcut după North by Northwest, dar nu a folosit echipa de filmare şi tehnologia acestuia, ci varianta ieftină de televiziune. L-a filmat în alb-negru simţind că publicul n-ar putea face faţă la o cantitate atît de mare de sînge roşu. Marion nici nu sîngerează abundent, vedem doar cîteva fire subţiate în apa fierbinte de la duş dispărînd prin scurgere. Un gentleman, Hitchcock? „Ador să cînt la strunele audienţei ca la pian“ – e citatul său. Înainte să o omoare „cu delicateţe“ la duş, poţi jura că Marion e personajul peste care va cădea genericul final. La premieră, regizorul îşi avertiza publicul să nu întîrzie la film pentru că riscă să nu mai înţeleagă nimic, aşteptînd tot filmul să apară ea. Marion nu se teme la timp, dar, cînd o face, o face în cea mai iconică scenă horror din cinema. Moare goală, sfîrtecată la întîmplare, inocentă de fapt, în singurul ei moment de confort total, înconjurată de apă fierbinte şi lumină, în inima neagră a unui motel gol, pe o autostradă dezafectată. Close-up-ul se închide pe ochiul ei consternat, fără viaţă. Goale şi lipsite de reacţie mor şi două din victimele lui Michael Meyers din filmul lui John Carpenter, care ştie la fel de bine ca Hitchcock, dar fără pudori, să cînte pe strunele audienţei ca la pian. 

Frica animalică 

Privirea moartă a mai dat un horror seminal, însă de astă dată nu a victimei, ci a unui rechin. Marelui Alb din Jaws (1975). Nu e nici un close-up – de fapt vedem ridicol de puţin din monstrul acvatic în filmul lui Spielberg, după care nici o baie în mare sau ocean n-a mai fost la fel. Dar povestea lui Quint, vînătorul de rechini pe jumătate monstru el însuşi, e scena cea mai bună din film. „Rechinul... are ochi fără viaţă. Negri. Ca ochii de păpuşă. Cînd se îndreaptă spre tine, nu pare viu… pînă ce te muşcă, şi atunci ochii ăia negri se rostogolesc albi…“ Apoi, din scurt, rechinul atacă barca prea mică şi prea veche, în care cele trei personaje-cheie au venit să-l vîneze. Atacul e suspect de perdant pentru el, dar sub vraja ochilor fără viaţă, nimeni nu mai stă să se gîndească la asta. În afară de dimensiunile rechinului, nimic nu e mare în Jaws, iar Spielberg zăboveşte, la fel ca Hitchcock, asupra personajelor îndelung, înainte ca efectele speciale revoluţionare să le sfîrtece în feluri cumplit de inovatoare pentru acea dată. 

The Thing (incluzînd aici Alien), Psycho, Halloween, Friday 13, The Exorcist şi Jaws au deschis cutia pandorei pentru sequel-uri şi remake-uri care s-au scufundat în smîrcurile tot mai grafice ale gore-ului şi frica pură a devenit scîrbă, infecţie, resurecţie, putrefacţie. Însă din cînd în cînd mai apare cîte un film din care ţîşneşte frica absolută, cea capabilă să remodeleze coşmarurile unei generaţii. Aşa cum o descrie Heather în aproape nevizionabilul Blair Witch Project, care nu mizează decît pe nervii dezgoliţi ai imaginaţiei noastre: „Mi-e frică să închid ochii, mi-e frică să-i deschid.“ 

Laura Popescu este jurnalistă şi traducătoare din engleză şi japoneză.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cea mai coruptă țară din UE. România, în top 3
Raportul Transparency International reflectă modul în care este percepută corupția din sectorul public din 180 de state și este făcut prin acordarea de puncte.
image
Un ieşean, obligat să plătească facturile unei case în care nu mai locuieşte de 8 ani
Un bărbat din Iaşi s-a trezit cu o surpriză neplăcută, când a aflat că trebuie să plătească facturile noilor proprietari ai casei în care nu mai locuieşte de opt anI. Acest lucru s-a întâmplat pentru că noii locatari nu au transferaT contractul pe numele lor.
image
Vietnamez filmat la Cluj cum jupoaie un șobolan. „Capturează ilegal și mănâncă tot ce mișcă” VIDEO
Un vietnamez a fost filmat în incinta unei fabrici din Cluj-Napoca pe când jupoaie șobolani. Clujeanul care a făcut publică filmarea susține că acesta face parte dintr-un grup de vietnamezi care vânează și mănâncă tot ce prinde: șobolani, păsări, iepuri.

HIstoria.ro

image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.