Cum se vinde o carte

Publicat în Dilema Veche nr. 381 din 2 - 8 iunie 2011
Cum se vinde o carte jpeg

1. Cît de eficiente sînt lansările şi machetele din reviste pentru promovarea unei cărţi?

2. Ce metode alternative de promovare foloseşte editura dvs.?

3. Ce îi lipseşte marketingului de carte din România?

Oana BOCA
Editura Polirom 

1) Este mult mai greu să măsori rezultatele culturale faţă de cele de business-pur-şi-simplu. Răspunsul la această întrebare, însă, cred că poate să-l parafrazeze pe cel la cunoscuta „nelămurire“: cîţi scriitori ies de la Facultatea de Litere? Mai exact, campaniile de promovare funcţionează cam atît cît bănuiam că se va întîmpla atunci cînd am aprobat includerea unui anumit volum în oferta editurii. Nu poţi să publici un titlu despre care ştii că are un public de nişă, pentru ca, după cîteva luni, cînd soseşte din tipar, să te hotărăşti că vrei să îl transformi în best-seller, investind în bannere plasate la metrou, machete în reviste şi lansare cu „vedete“. Desigur, există întotdeauna loc pentru imprevizibil, iar piaţa de carte autohtonă rămîne destul de surprinzătoare. Regula, însă, spune că potenţialele best-seller-uri se atrag în oferta unei edituri (iar departamentul de Marketing/PR/Promovare le ajută prin campanii), nu se transformă peste noapte. 

2) E în funcţie de unde decidem că începe alternativul. Mai putem, în anul 2011, să includem comunicarea interactivă sau platformele de social media în categoria „metodelor alternative“? Eu spun că nu, deoarece acestea au fost destul de bine asimilate în România, devenind canale mainstream, pe care cele mai multe companii le folosesc în campaniile lor de comunicare. O metodă alternativă folosită de Editura Polirom ar putea-o constitui, cred, diferitele tipuri de „mariaj“ pe care le facem cu alte tipuri de produse cu care avem public comun, ceea ce în termeni tehnici se numeşte co-marketing. De exemplu, Colecţia „Chic“ a devenit partenera în promovare a unei cunoscute firme de bere pentru femei, cu care împărţim beneficiile de business şi imagine. Însă, dacă alternativ înseamnă puţin cunoscut/folosit, atunci mă tem că ar trebui să alegem exemple din… Marea Britanie. 

3) Banii! Mă refer atît la lipsa unor bugete generoase de marketing care ar permite dezvoltarea unor campanii de impact, cît şi la – trebuie, din păcate, s-o spunem – lipsa unor salarii atractive pentru angajaţii din domeniu, situaţie care duce la o continuă migrare a comunicatorilor din domeniul editorial către business-uri unde salariile sînt semnificativ mai mari. Iar această perpetuă schimbare a angajaţilor din departamentul de Promovare/PR/Marketing duce la lipsa profesioniştilor: nu poţi să înţelegi domeniul editorial şi să şi faci performanţă în doar cîteva luni – un an. Un regret personal, dacă vreţi, vine din faptul că, după aproape opt ani de experienţă, nu reuşesc să mă ocup decît foarte puţin, şi uneori accidental, de ceea ce se numeşte branding.  

Mihaela COMAN
Editura Humanitas 

1) Sînt eficiente, dar insuficiente. Ele funcţionează pentru publicul restrîns la care ajung: la o lansare de carte, fie ea în librărie, fie într-un loc mai puţin convenţional, pot participa cîteva zeci de persoane, poate chiar o sută, în cazurile autorilor foarte îndrăgiţi, un newsletter ajunge şi el la o bază de date limitată, cîteva mii de persoane, iar revistele de cultură sînt puţine, iar tirajul lor a devenit în ultimii ani descurajant de mic şi el, cu excepţia Dilemei vechi, poate. Poate ar trebui adăugate aici şi cele cîteva posturi de radio şi de televiziune, de nişă şi acestea, care sînt ecoul acestor lansări şi newslettere: Radio Romania Cultural, TVR Cultural, Radio Guerrilla. 

2) Am avut cîteva campanii pe outdoor, canal de promovare cît se poate de convenţional, care pentru Bucureşti pare să fie eficient. Altminteri purtăm tot felul de războaie –  unele vizibile, altele de gherilă. Promovarea pe Internet, care este cronofagă şi greu de măsurat: site-urile editurii, Facebook-ul, blogurile (ale noastre, şi nu numai), canalul editurii pe YouTube, trailerele de cărţi. Lansări mai puţin convenţionale: teatrul în vitrină, lecturi publice, deplasări la sediile companiilor. Iar anul acesta avem cîteva proiecte inedite şi de mari dimensiuni, pe care n-o să le dezvălui încă, veţi afla despre ele din newsletters, reviste, Internet... 

3) Un răspuns la îndemînă ar fi că marketingului de carte în România îi lipseşte bugetul de marketing. Şi poate ar fi chiar un răspuns corect, cîteva zeci de milioane de euro pe an ar fi de ajuns să facă din orice carte o vedetă de televiziune de calibrul berii, al detergenţilor sau al telefoniei mobile. Adevărul este că marketingului de carte îi sînt inaccesibile canalele media care au audienţe mari şi acoperire naţională. Visăm emisiuni TV în prime time, în care să se întîlnească patru, cinci oameni de cultură, care să intre în dezbatere pe marginea unei cărţi interesante, pe care au citit-o toţi invitaţii (cum sînt atîtea în Franţa, de exemplu).   


Oana DUMITRU
Editura Vellant 

1) Lansările, machetele, newsletters sînt eficiente în măsura în care sînt folosite cum trebuie. Dacă sînt insipide, prost targetate şi se fac doar de dragul de a le bifa în planul de marketing, nu vor aduce nici vînzări, nici vizibilitate proiectelor editoriale aruncate astfel în piaţă. Azi, cititorii sînt tot mai selectivi cu acele newsletters la care se abonează şi cu lansările la care participă, iar asta ne obligă să fim mai creativi, mai atenţi şi mai spectaculoşi în promovare. Deja multe cărţi din afară beneficiază de trailere excepţionale şi de site-uri de prezentare elaborate: încet, dar sigur, instrumentele de marketing folosite în domeniul cărţii le copiază pe cele din domeniul filmului, se rafinează şi pun tot mai des accentul pe interactivitate.  

2) Pentru că cititorii noştri îşi petrec mult timp online, ne-am dus după ei acolo: pe Facebook, Twitter, Flickr, YouTube – în toate aceste locuri ale pierzaniei sîntem prezenţi cu idei de lectură, interviuri cu scriitorii Editurii Vellant, videoclipuri de promovare, campanii de „crowdsourcing“ şi diverse ştiri din lumea cărţii.  

3) Marketingului de carte din România îi lipseşte în primul rînd piaţa. O piaţă de carte. E puţin cam arogantă această sentinţă – exagerată, ce-i drept –, dar are în ea un sîmbure de adevăr. Din fericire, editurile autohtone nu au oprelişti în a prelua titlurile de pe piaţa internaţională, au autori de succes români, există chiar cîteva lanţuri de librării. Cu cititorii şi canalele de comunicare stăm mai rău. Cititorii citesc într-adevăr tot mai puţin – ne-o arată studiile şi comparaţiile cu ceilalţi europeni –, însă aceştia suferă realmente de o putere de cumpărare scăzută. Din păcate, marketingul se face în primul rînd cu bani. Şi atunci cînd din piaţă nu ţi se întorc banii investiţi, şi marketingul este mai sărăcăcios şi se bazează strict pe idei, mai puţin pe obiecte/acţiuni. Pentru că obiectele, acţiunile (că sînt lansări spectaculoase, că sînt jocuri de artificii sau aducerea unui scriitor în turneu de promovare –  treabă scumpă) costă o grămadă de bani.  

Florina PÎRJOL 
Editura TREI 

1) Lansările sînt eficiente în măsura în care deviază de la tiparul obişnuit: doi plicticoşi spun trei cuvinte despre carte, într-o librărie în care sînt patru oameni rătăciţi. Cam aşa arată lansările de carte în România; să fim sinceri, deocamdată nu avem (cu mici excepţii) evenimente reale, vii, la care oamenii să-şi dorească să participe cu adevărat. Dacă e vorba de o lansare cu autor şi autorul e o figură cunoscută, atunci e relativ simplu, succesul vine de la sine. Dacă nu, trebuie găsit un concept care să transforme şirul de speech-uri convenţionale într-un spectacol. Uşor de zis, greu de pus în practică. Newsletter-ul continuă să fie un instrument eficient, dar el e dublat acum şi de promovarea pe Facebook sau Twitter, care funcţionează excelent pentru publicul de pe reţele de socializare. Iar machetele au şi ele rolul lor: ele funcţionează ca un fel de semnal pentru cititori, pentru că fac o selecţie, sînt nişte recomandări. Nu facem, de obicei, machete decît pentru titlurile-vedetă şi încercăm să le facem să rămînă pe retina cititorului. 

2) Există şi metode alternative de promovare care sînt eficiente în special în cazul cărţilor cu un public bine targetat, de pildă, cărţile care se adresează studenţilor şi universitarilor şi cărţile care se adresează specialiştilor. În acest caz, recurgem la tehnici de semnalare (afişe, newsletters, teaser-uri) a acestor titluri în instituţiile respective. 

3) O relaţie mai strînsă între editori şi librari, pe de o parte, şi între librari şi cititori, pe de altă parte. Cred că ne lipseşte o breaslă adevărată a librarilor – care să fie, ca în afară, pasionaţi de cărţi, să citească, să ştie să facă dintr-o carte cu potenţial un best-seller, să aibă cluburi de lectură şi să dea premii. Există astfel de librari, probabil, şi în acest moment în România, nu vreau să ofensez pe nimeni, dar numărul lor e mic şi „puterea“ lor nu se vede încă. Eu am văzut pentru prima dată ce înseamnă să intri în contact cu cititorii, stînd la standul editurii la Tîrgul Gaudeamus de anul trecut: a fost o experienţă uluitoare şi mi-am dat seama cît de important e ca omul să aibă un „ghid“, un adviser, un prieten, în momentul în care intră în librărie.

anchetă realizată de Marius CHIVU

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.