Cum se taie maioneza

Migraţia oamenilor politici şi a celor aleşi în Parlament sau la primării şi consilii locale, de la un partid la altul, a devenit deja un fenomen tradiţional după 1990. Poate fi considerat drept cel mai evident tip de oportunism politic, de multe ori, în cazul aleşilor locali, dirijat de puterea existentă la momentul respectiv. În legislatura precedentă, potrivit unui studiu al Institutului pentru Politici Publice, numărul primarilor PSD, partidul care s-a aflat la putere, a crescut cu 900 în trei ani, după alegerile din 2000. Primarii partidelor de opoziţie au migrat în masă către partidul aflat la putere. Mulţi şi-au motivat gestul prin grija faţă de comunitatea pe care o reprezintă, teama că, dacă rămîn într-un partid de opoziţie, nu vor mai primi fonduri de la buget pentru investiţii şi lucrări necesare pe plan local. Alţii, potrivit aceluiaşi studiu, s-au îndreptat către partidul aflat la putere pentru a obţine avantaje politice sau financiare personale sau de grup. Migraţia politică din motive bugetare s-a petrecut mult mai mult în zonele rurale decît în cele urbane. De altfel, a rămas celebră exprimarea preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj din acea vreme, Nicolae Mischie, că bugetul unei localităţi stă "în vîrful pixului meu". PSD a avut o adevărată strategie a racolării de aleşi locali, care a provocat reacţii din partea partidelor de opoziţie care-şi pierdeau tot mai mulţi primari. În anul 2003, peste o treime din primarii aleşi în 2000 se aflau în alt partid decît cel cu care au cîştigat alegerile. Trei judeţe erau în topul migraţiilor, fiecare cu aproape 60% dintre primari aflaţi în această situaţie: Sibiu, Constanţa şi Teleorman. Spre sfîrşitul mandatului, cînd liderii PSD au considerat probabil că migraţia către acest partid a ajuns la un maximum, au fluturat iniţiativa unei legi de stopare a fenomenului. Legea nu s-a adoptat atunci, ci doi ani mai tîrziu, după ce alte partide aflate la putere - PD şi PNL - au beneficiat din plin de acelaşi fenomen. După doi ani de guvernare, numărul primarilor PD aproape s-a dublat, ajungînd de la 392, aleşi în 2004, la 786 în 2006. În aceeaşi perioadă, numărul primarilor PNL a crescut de la 447 la 656. Cele două partide pierduseră împreună în legislatura anterioară, cînd se aflaseră în opoziţie, peste 200 de primari. În schimb, marele cîştigător al legislaturii anterioare, PSD, a început după 2004 să aibă "pierderi" grele şi în doi ani a rămas fără aproape 500 de primari. De menţionat ar fi că partidul cel mai stabil din punct de vedere al aleşilor locali, în ultimele două legislaturi, a fost UDMR. În august 2006 a intrat în vigoare legea care spune că acela care părăseşte partidul, pe listele căruia a fost ales, îşi pierde automat şi funcţia. Înainte de intrarea în vigoare a acestei legi însă, fenomenul migraţiei s-a accelerat. Şi tot Institutul pentru Politici Publice a constatat că, dacă în 2005 doar 12% dintre primari şi-au schimbat apartenenţa politică, în 2006, înainte de publicarea legii, 27% dintre primari s-au grăbit să-şi schimbe partidul. IPP consideră că marea responsabilitate pentru crearea "unei specii de politician oportunist" o au liderii principalelor partide politice care au tolerat sau chiar încurajat acest sistem. După adoptarea legii însă, mulţi primari au găsit alte forme de migraţie politică. Au început să facă politica altei formaţiuni fără a părăsi în mod formal partidul cu care au cîştigat alegerile. Notoriu este cazul lui Gheorghe Ştefan de la Piatra Neamţ care nu a părăsit PNL, deşi a devenit de fapt simpatizant PLD, partid pentru care probabil va candida la alegerile de anul viitor. Nici PNL nu l-a exclus din partid, din motive tactice, de bună seamă. Migraţia politică s-a petrecut, după cum bine ştim, şi în rîndul parlamentarilor. Numai în actuala legislatură, de exemplu, PD (aflat pe primul loc în sondajele de opinie) a cîştigat 18 senatori şi deputaţi şi a pierdut 4 (care au format PIN), iar PNL (aflat la guvernare) a pierdut 20 de parlamentari (care au format PLD), dar a cîştigat 10 parlamentari de la alte formaţiuni. Conform unui studiu efectuat în vară de Coaliţia pentru un Parlament Curat, în vreme ce parlamentarii care de-a lungul carierei lor politice au fost membri în cel puţin trei partide politice sînt 26, numărul celor care au fost în două partide este 230. Recordul de migraţie este deţinut de un deputat care în doi ani şi jumătate de mandat a reuşit performanţa de a trece prin patru partide politice. La parlamentari nu există încă o lege care să stopeze migraţia politică. Argumentele pentru o asemenea lege sînt contrabalansate de împotriviri serioase, aşa cum s-a întîmplat de altfel şi cînd s-a discutat legea pentru aleşii locali. Iar năravul se pare că nu se vindecă prin lege şi, atunci cînd obiceiul e bine înrădăcinat, se găsesc întotdeauna subterfugii pentru a ocoli orice reglementare. Nimeni nu mai crede în România - se pare - că politica se face în funcţie de principii. Ele sînt mereu înfrînte de tentaţia avantajelor. Efectul general al acestei concepţii e însă similar tăierii maionezei în care torni prea mult ulei: o freci la nesfîrşit fără să se lege.