Cum se măsoară competența experților?

Publicat în Dilema Veche nr. 860 din 1 - 7 octombrie 2020
Cum se măsoară competența experților? jpeg

În anii 1990, imediat după căderea comunismului, am asistat – și regret mult, astăzi, că nu am consemnat asta – la foarte multe întîlniri ale oamenilor de teatru care doreau să schimbe sistemul instituțional și să modifice legile domeniului în care își exercitau vocația. Discuțiile erau, fără excepție, haotice. De obicei, autoritatea reputației artistice cîștiga asupra oricărei voci raționale și puțină lume considera că aceste discuții ar fi trebuit să conducă la cîteva concluzii concrete sau că ar trebui invitați oameni cu expertiză în domeniu. Încet-încet, necesitatea expertizei a devenit mult mai prezentă, dar a luat o formă nefericită: „Cunosc eu pe cineva care ar putea să ne ajute”, acel cineva avînd, în multe cazuri, o cunoaștere relativă a sistemului legislativ, neavînd habar despre domeniul cultural și, cu atît mai puțin, despre cum ar trebui să arate viitorul acestui domeniu. Acel cineva avînd, din păcate, și un interes concret și nu întotdeauna onest în a oferi ceea ce știa.

Profitînd de acest context, diverși impostori – un fel de generaliști cu gură mare – au început să își cioplească chip de „experți”, fiind încurajați de dezordinea, de superficialitatea și de infirmitățile reorganizării postcomuniste. Mai apoi, unii au fost școliți în Occident, dar, odată întorși în România, majoritatea au reintegrat logica tranzacțională a locului, înțelegînd că necesitatea specializării este doar o formă care poate acoperi conduite îndoielnice, dar servește la CV.

În acest tip de climat se desfășoară pînă astăzi, din nefericire, exercițiul expertizei, cel puțin al celei culturale. E important de remarcat că dacă, în anii 1990, confuzia era normală și lipsa criteriilor era un lucru firesc în postcomunismul timpuriu, nu mică mi-a fost mirarea să constat, ca ministru al Culturii, că la domeniul pe care, pentru scurt timp, l-am păstorit administrativ, colegii mei de guvern credeau cu toții că se pricep. Asta, firește, pentru că mergeau (unii dintre ei) la operă și la teatru, citeau și aveau experiența culturii. E ca și cum, folosind apa caldă și rece, eu m-aș considera specializată în instalații…

Cel mai dramatic efect pe care situația descrisă îl are în prezent – în majoritatea sferelor umaniste – este următorul: expertiza celor care inițiază și gîndesc multe dintre apelurile de proiecte, dar și cea a comisiilor de specialitate (mai ales a celor care analizează proiecte culturale și artistice interdisciplinare) e bazată de cele mai multe ori pe evaluări profund subiective, neclare, întîmplătoare și necorelate cu domeniile culturale, în evoluția lor recentă. Programele se creionează și sînt evaluate mecanic. Sau se construiesc și sînt evaluate „cu dedicație”.

Unii experți, a căror specializare este reală, servesc, din păcate, varii interese și tocmai de aceea sînt întreținuți și legitimați în continuare. Alții, veleitarii, continuă să se impună fiind agitați și vocali, față de o comunitate (cea culturală) care nu are obiceiul să se aplece cu atenție asupra unor lucruri pe care le consideră plicticoase și să judece problemele lucid. În fine, categoria onestă (minoritară) navighează tot mai deznădăjduită, îndepărtată de luarea deciziei, conștientă că e responsabilă de abisul de competență pe care îl întreține, dar incapabilă să alcătuiască masa critică necesară, puternică și politic relevantă, pentru ca situația să se schimbe.

Ce e de făcut? Cum poți gîndi sau evalua proiecte cînd nu ai făcut proiecte, cine verifică în ce măsură ești specializat sau nu în management strategic sau în cunoașterea suficient de bună a ariei culturale și creative pe care o evaluezi, cine verifică dacă un program sau o comisie este suficient de complementară și prin raportare la ce criterii? Și, mai ales, cine parafează competența expertului? În fine, cine verifică lanțul nevăzut al complicităților toxice, traficul de influență și gradul de corupție morală al experților, dincolo de bifele puse pe hîrtie „pe propria răspundere”?

Cînd autoritatea publică vă reuși să dea – ea, cel puțin – răspunsuri coerente la aceste întrebări, vom putea spera, mai ales în acest moment de nesiguranță și incertitudine pentru domeniul creativ și cultural (unul dintre cele mai vulnerabile), că expertiza are o valoare efectivă într-o țară în care incidența doctoratelor plagiate e în competiție cu numărul îmbolnăvirilor de COVID-19.

Corina Șuteu este expert internațional în management și politici culturale. A fost director al ICR New York și ministru al Culturii. Este președinte al Making Waves, Festivalul de film românesc de la New York.

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

Dica
Dică se pregătește să plece de la FCSB. Becali a stabilit și primii jucători dați afară după umilința cu Silkeborg
FCSB s-a făcut de râs în Danemarca, 0-5 cu Silkeborg, în grupele Conference League. A fost primul succes al grupării daneze în cupele europene în ultimii 24 de ani.
Alaska Rusia FOTO Shutterstock jpg
Doi ruși au ajuns cu o barcă în Alaska și solicită azil în SUA: „A fost o surpriză”
Două persoane din Rusia au traversat cu o barcă strâmtoarea Bering și au ajuns în Alaska, iar acum solicită azil în SUA, au anunțat reprezentanții statului american.
Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro
Iohannis, despre soluțiile pentru scăderea prețurilor la gaze și energie: Plafonare sau creșterea alocării pentru REPower
Klaus Iohannis a vorbit despre soluțiile despre care au discutat liderii europeni pentru a diminua prețurile la gaze naturale și energie, fiind avasante două posibilități, fiecare cu plusuri și minusuri.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.