Cum să provoci o criză – metoda Trump

Publicat în Dilema Veche nr. 698 din 6-12 iulie 2017
Cum să provoci o criză – metoda Trump jpeg

Este ziua numărul 168 a preşedinţiei lui Donald Trump în SUA. Deocamdată, politica administraţiei sale în Orientul Mijlociu rămîne neclară şi arbitrară. Dacă Trump a reuşit ceva, atunci marea lui realizare este că regiunea a devenit mai volatilă decît era oricum.

Din start, alegerea lui Donald Trump a stîrnit temeri în Orientul Mijlociu şi în unele state din nordul Africii sau Asia care, deşi nu se integrează geografic în zonă, au multe elemente comune în plan politic. La Casa Albă locuieşte un preşedinte care nu cunoaşte diferenţele între sunniţi, şiiţi, kurzi şi arabi sau între gruparea Statul Islamic (ISIS) şi Ennahda (partidul conservator islamic din Tunisia). În campania electorală din noiembrie 2016, Trump a jucat cartea izolaţionismului. Promitea că va concentra resursele Americii pe plan intern şi că nu se va aventura militar în regiune. Decizia de a lansa 59 de rachete asupra unei baze militare siriene a demonstrat însă că pragul la care SUA sînt dispuse să folosească forţa militară este mai redus decît în mandatele lui Barack Obama. Aşa cum se vede acum, acţiunile preşedintelui american în Orientul Mijlociu se bat cap în cap nu numai cu declaraţiile din campanie, ci chiar cu cele făcute după alegeri. Există şi o contradicţie evidentă între preşedinte şi instituţiile din subordinea sa, precum Departamentul de Stat şi, uneori, chiar Pentagonul. 

Dincolo de acuzaţiile (întemeiate) de nepotism care planează asupra numirilor din administraţia sa, Trump a găsit de cuviinţă să-şi numească ginerele pe post de negociator între israelieni şi palestinieni. Un Jared Kushner al cărui singur merit e că s-a căsătorit cu consilierul special al preşedintelui, prima fiică Ivanka Trump, ar trebui să rezolve un conflict pe care marii diplomaţi ai lumii nu au reuşit nici măcar să l mişte oarecum în direcţia bună, darămite să rezolve ceva. 

Laudele primite de Trump de la liderii israelieni şi palestinieni cu ocazia turneului său „istoric“ din regiune nu înseamnă nimic. Benjamin Netanyahu era fericit să găsească un lider mai populist şi mai de dreapta decît el, iar Mahmoud Abbas oricum nu avea alternativă. În culise însă creşte frustrarea faţă de lipsa oricărei coerenţe din partea americanilor.

În Siria, Trump a ajuns în stadiul în care Rusia ameninţă că avioanele militare americane vor fi considerate ţinte legitime de către aviaţia rusă. Poate e doar retorică din partea Kremlinului supărat că americanii au doborît un avion militar sirian, dar faptul că Trump a dat comandanţilor militari din teren o libertate mai mare de acţiune arată că diplomaţia nu face parte din gîndirea liderului american. 

Tot în Siria, decizia administraţiei a-me-ricane de a înarma miliţiile kurde pune multă presiune pe relaţia cu Turcia. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a promis – şi în chestiunea kurzilor nu există nici un motiv pentru a pune la îndoială cuvintele sale – că nu va permite niciodată crearea unui teritoriu continuu controlat de kurzi care să se întindă din Irak pînă în Siria. Şi, deşi nu poate stîrni simpatii, într-un punct Erdogan ridică o problemă importantă: ce se va întîmpla cu armele furnizate şi celorlalte miliţii din coaliţia anti-ISIS după finalizarea (cîndva) a operaţiunilor militare?

Decizia de a ignora presiunea asupra relaţiilor cu Turcia pare ciudată nu numai din perspectiva faptului că Ankara comandă a doua cea mai mare armată NATO după America, ci şi din perspectiva proaspetei crize din Golf. Qatarul, stat supus unei blocade din partea vecinilor săi mari precum Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, este gazda celei mai mari baze militare americane din regiune, cu 11.000 de soldaţi. Cazul Qatarului este, poate, cea mai evidentă contradicţie din politica lui Trump în Orientul Mijlociu. După dansul cu săbiile şi momentul de Lord of the Rings cu sfera magică de la inaugurarea unui centru pentru combaterea extremismului în Arabia Saudită – ţara din regiune care a susţinut cel mai mult extremismul –, Trump a devenit prieten cu regele saudit.

Poate că atitudinea lui Trump faţă de Qatar are legătură cu relaţiile mai apropiate ale emiratului cu Iranul, cu care administrează în comun un zăcămînt uriaş de gaze naturale. În campania electorală, Trump promisese că va anula acordul cu Iranul în problema programului său nuclear. Nu a mai vorbit despre asta, dar decizia administraţiei sale de a impune noi sancţiuni arată în mod clar o rupere de politica de apropiere controlată faţă de Iran pe care o începuse Obama.

SUA nu mai sînt văzute de tînăra generaţie drept un aliat decît într-o proporţie semnificativ mai mică decît în mandatele lui Obama. Cel mai bun prieten şi aliat în viziunea tinerilor arabi este… Rusia. Pentru regiune şi pentru întreaga comunitate internaţională acest trend ar trebui să reprezinte o mare problemă. 

Laurenţiu Colintineanu este documentarist.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.