„Cum să îi explici unui puști că o notă peste 9 este mică?” – interviu cu profesoara Adina PAPAZI

Adina Papazi este profesoară de română la „I.L. Caragiale“. Copiii o adoră. Ne-a invitat să facem Incubatorul de lectură cu elevii de clasa a VII-a, cărora le este și dirigintă. Ne-am văzut cîteva săptămîni și dinamica dintre ei e impresionantă. Mi s-a părut omul cel mai potrivit să vorbim despre examene, presiunea succesului și relația copiilor cu eșecul. 

În ce relație mai sînt copiii cu succesul și cu eșecul?

Relația copiilor cu succesul și cu eșecul depinde foarte mult de felul în care părinții înșiși le influențează modul de a se raporta la aceste experiențe. Tendința actuală este să se evite cuvîntul „eșec“. Parenting-ul modern – prost înțeles sau selectat numai în ceea ce este convenabil – îi face pe părinți să se complacă în eufemismele „fiecare copil este special“ / „fiecare are ritmul lui“. Mistificarea eșecului are, însă, consecințe pe termen lung. Copiii nu mai disociază noțiunile de succes/eșec, devin inconștient demotivați, iar societatea actuală, plină de alternative, îi integrează fără a le mai cultiva obligativitatea performanței. Nu socializarea media, Internetul sau gadget-urile diferențiază generația copiilor de acum de generația celor „cu cheia de gît“, ci nenumăratele alternative care le stau la dispoziție în cazul unui eșec. Alternativele acestea îi condamnă la comoditate, la a se simți confortabil în mediocritate.

V-am auzit spunîndu-le elevilor că examenul de evaluare națională care-i așteaptă e foarte important, dar că e doar o etapă din viață. Cît de mare e presiunea performanței asupra lor?

Mi se pare cel mai greu examen din viața lor de elev, nu ca nivel de dificultate, ci pentru că este un examen cu implicații majore, hotărîtor pentru mediul în care se vor forma ca viitori indivizi. Subiectele fiind cu grad de dificultate cel mult mediu, sînt foarte multe note mari, mediile de admitere în licee și colegii naționale sînt astronomice, așadar ajungem să afirmăm că o notă de 9,20-9,30 este mică pentru că nu le mai asigură admiterea în licee de top. Asistăm la o inflație de valori, la o devalorizare a notelor maxime. Cum să îi explici unui puști că o notă peste 9 este mică? Este, totuși, o notă peste 9! Presiunea performanței este mare, desigur, mai ales din partea părinților, care doresc să se asigure că vor prinde un loc într-un liceu cît mai bun. Ceea ce încerc să le transmit elevilor mei este că acest examen nu este neapărat greu, cît este unul cu miză, că trebuie să îl pregătească din timp, neînvățînd în salturi, că nu presupune renunțarea în clasa a VIII-a la pasiunile/sporturile pe care le au/le practică din copilărie, ci înainte de toate o disciplină a învățării. Reversul acestei presiuni resimțite de copii se observă la începutul liceului, cînd mulți dintre ei își iau un fel de „răgaz“ de la învățat, sastisiți de rutina pregătirii examenului de evaluare națională.

Cum poți să îi pregătești pentru o dreaptă măsură în ceea ce privește raportarea la examene/încercări?

Le explic mereu că a se compara cu ceilalți este cea mai mare greșeală. Singura comparație constructivă este cu tine însuți, cu cel care ai fost ieri. Dacă ziua de azi aduce o îmbunătățire a versiunii tale de ieri, este deja un mare cîștig.

Copiii sînt mereu la mijloc. Pe de o parte sînt părinții care își doresc ca fiii/fiicele lor să nu treacă printr-un eșec, pe de altă parte profesorii, care vor ca elevii cu care au lucrat să aibă rezultate bune și să confirme. Ce simțiți că îi ajută/îi susține să-și gestioneze bine forțele?

Părinților le este greu să își asume realitatea, limitele sau extremele copiilor lor. Mulți nu își cunosc copiii, refuză să conștientizeze problemele acestuia sau să caute un plan de remediere/regîndire a întregii educații a copilului. Și eu sînt părinte, știu cît de dureros este să investești timp, energie, bani în pregătirea propriilor copii și să constați că rezultatele lor nu sînt cele pe care ți le dorești. Pe de altă parte, nu cred că este sănătos pentru viitorii adulți să le cosmetizăm eșecul. Este evident că gestionarea corectă a unui eșec este o simulare pentru multele situații neplăcute cu care viața îi va confrunta. Un eșec nu este sfîrșitul lumii, este doar o ocazie în plus de a avea un dialog sincer cu tine însuți.

Ca profesor, simt că îi ajută pe elevii mei susținerea morală, consecvența, întărirea convingerii că un examen nu se pregătește în cîteva săptămîni, că exersarea în salturi este mult mai obositoare decît pregătirea continuă. În plus, mă străduiesc să le ofer cît mai des ocazia de a fi mîndri de ceea ce au devenit pregătindu-se constant: le concep bibliografii diferențiate, țin cont de pasiunile lor, îi implic în proiecte și activități extrașcolare unde îi las să se exprime liber, le acord credibilitate, îi ajut să descopere legăturile firești dintre emoțiile și experiențele lor și tot ceea ce citesc. Copiii, cel puțin cei de gimnaziu, au nevoie de rezultate și confirmări prompte, concrete, vizibile, clare ale muncii lor.

S-a întîmplat să aveți un eșec din care ați învățat mai mult decît dintr-un succes?

Întotdeauna am învățat mai mult dintr-un eșec decît dintr-un succes. Trebuie doar să avem înțelepciunea de a înțelege cum am fi putut să-l evităm sau că pur și simplu nu sîntem făcuți pentru drumul pe care voiam să apucăm, primind prin acel eșec un semnal. Un mare chirurg spunea că îi sînt foarte utile cazurile pacienților pe care nu reușea să le rezolve, cu toată durerea pe care i-o provoacă, pentru că îl ajută să rămînă cerebral și să nu se creadă un Dumnezeu pe pămînt. Da, eșecul este o formă de a ne smeri și de a renaște.

Ce n-ar trebui să facă profesorii cînd vine vorba de examene?

Niciodată nu mi-au plăcut discursurile apocaliptice ale profesorilor despre cît de greu este un an terminal. Prefer să le vorbesc elevilor mei mai puțin despre examene și în nici un caz ca despre o întîlnire decisivă. La urma urmei, un profesor nu predă pentru ca elevii să ia un examen, ci pentru a le forma valori la care să se raporteze o viață. Examenul este doar un moment: eu trebuie să mă asigur că ei pot avea clipe de grație mai ales dincolo de el.

Se poate învăța că eșecul și succesul merg mînă în mînă și că nu se prea poate unul fără celălalt?

În termenii cei mai simpli, succesul te răsplătește, îți confirmă că nici un efort nu este zadarnic, iar eșecul te motivează. Greu este să nu te înfumureze cel dintîi și să nu te destabilizeze cel de-al doilea. De aceea, copiii care gestionează cel mai bine succesul și eșecul sînt cei care practică un sport.

Ce este eșecul pentru un profesor?

Oh, asta da întrebare! Cînd nu ești autentic, iar elevul nu are încredere în tine. Cînd nu voi mai simți pe umeri greutatea și gravitatea responsabilității de a fi pentru ei un model, de a-i ajuta să se găsească pe ei înșiși, voi ști că va trebui să mă reinventez sau să îmi dau demisia.

a consemnat Ana Maria SANDU