Cum s-a rupt filmul cinematografelor româneşti

Alex NEDEA
Publicat în Dilema Veche nr. 438 din 5-11 iulie 2012
Cum s a rupt filmul cinematografelor româneşti jpeg

În 1990 funcţionau în România peste 400 de cinematografe. Astăzi sînt de zece ori mai puţine. Un imens patrimoniu preluat de la comunişti, însumînd clădiri care ar depăşi laolaltă suprafaţa Casei Poporului, a ajuns un mare şi inutil munte de moloz. O parte importantă a clădirilor a încăput pe mîna unor băieţi deştepţi care le-au transformat în orice altceva: restaurante, cazinouri, magazine second-hand, cizmării sau alimentare. În rolurile principale ale dezastrului din cinematografe au jucat, pe rînd, majoritatea celor care au ajuns la conducerea Ministerului Culturii.

„Cinema“ diversificat la El Paradiso

La cinematograful Flamura din Bucureşti rulează azi, ca în fiecare seară, acelaşi film: „Nunţi, botezuri, cumetrii“. De ani buni, în clădirea fostei săli de spectacol s-a deschis un restaurant-cîrciumă pe nume El Paradiso, de închiriat pentru ocazii speciale. Singura legătură cu ce a fost Flamura este că la „cinema“ El Paradiso se chiuie şi se dansează în draci, ca-n filme. De cum intrăm, ne lovim de barul ce tronează în locul caselor de bilete. În spatele tejghelei, o doamnă răsuceşte o cîrpă într-un pahar. E suspicioasă: „Sînteţi din cartier?“. Îi povestim că am vrea să închiriem sala cinematografului pentru o nuntă. Se urneşte din loc să ne facă un tur de El Paradiso. Zîmbeşte însă jenată. „Dar vă rugăm să ne scuzaţi... E campanie electorală, scuzaţi deranjul.“ În fosta sală de spectacol deranjul se traduce aşa: pe pereţi sînt bătute în cuie lozinci: „Silviu Prigoană – primar general. Organizaţia PDL-Sector 5“. Din cinematograf au dispărut şirurile de scaune capitonate. Au fost scoase pentru a face loc meselor. A rămas în schimb ecranul, pe care se proiectează şi acum. Nu capodopere ale cinematografiei. Ci filmuleţe: „Dacă aveţi vreun filmuleţ cu mirii putem să le arătăm pe ecran. De asemenea, putem să proiectăm ce se vede în sală în timpul nunţii... ringul de dans... de la mese“. Pe faţa doamnei se mai proiectează o dată jena: „V-aş fi arătat cum funcţionează, dar am împrumutat puţin proiectorul“. Cinematograful Flamura figurează şi astăzi în proprietatea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor România Film (RADEF). Cei din conducere RADEF au şi un termen pentru ce se petrece acum în El Paradiso. Se cheamă „diversificare“. „Noi am încercat să reintroducem cinematograful în circuit, numai că nu a mers, aşa că am decis să facem o diversificare a ofertei“, zice Elena Încrosnatu, director adjunct al RADEF.

Cine a stins lumina din săli

De-a lungul anilor, cinematografele României au fost plimbate de la o instituţie la alta, de parcă ar fi fost un cărbune încins. Primul care a simţit că se arde cu atîtea săli de cinema a fost Adrian Iorgulescu, ajuns şef la Cultură în 2005. Iorgulescu a semnat o Ordonanţă de Urgenţă care plasa zeci de imobile ale RADEF către Primării. Toată tranzacţia se făcea fără ca instituţia de filme să primească vreun ban. Împotriva acestei manevre s-a opus atunci sindicatul liber România Film, care a dat în judecată ministerul, contestînd actele semnate de Iorgulescu. „Am atacat ordonanţele în instanţă pe motiv că noi, sindicatul, nu am fost consultaţi înainte de a fi elaborate. Noi am cîştigat definitiv şi irevocabil“, povesteşte Maria Bikfalvi, preşedintele Sindicatului Liber România Film.

Cinematografele s-au întors din nou la RADEF, dar victoria sindicatelor a fost de scurtă durată, întrucît cei de la minister, văzînd că au dat greş cu Ordonanţa de Urgenţă, s-au apucat din nou de scris, cu şi mai mult zel. Au redactat Legea 303 din 2008 prin care, în final, aproape toate cinematografele RADEF au aterizat, hodoronc-tronc, în curtea a zeci de Consilii Locale din ţară. Rezultatul a fost fără happy-end: din 200 de cinematografe predate, mai funcţionează astăzi exact două. Restul – fie sînt închise sau demolate, fie au cu totul alte destinaţii. Cum ar fi la Piteşti: într-o parte din fostul cinematograf Lumina s-a înfiinţat sediul zonal al Bursei de Valori. Restul clădirii a rămas în paragină. Culmea este că înainte de predarea sălii, în urmă cu cîţiva ani, cinematograful funcţiona: proiecta filme şi avea spectatori. „Lumina a fost printre cele mai bune din ţară. Pe vremea lui Ceauşescu, cîştigase premiul trei pe ţară la Festivalul Filmului Românesc, luîndu-se drept criteriu numărul de spectatori. Cinematograful avea şi investiţii făcute oarecum recent. În 1989 se cumpărase aparatură nouă, se capitonase, se modernizaseră grupurile sanitare“ – suspină nostalgic vicepreşedintele Sindicatului Liber România Film, Constantin Curelea.

Oraşe fără cinematograf

Dar, după dezastrul de la RADEF, zeci de mii de alţi orăşeni din ţară au rămas fără nici un cinematograf în localitate. Se uită la pereţi. La pereţi în paragină. Primăria Baia Sprie din Maramureş a fost printre primele care au primit cinematografe de la RADEF. Cei de acolo au încercat să caute fonduri pentru a renova clădirea ajunsă o ruină, dar a venit criza economică. Acum aşteaptă o minune, căci potenţial cultural în Baia Sprie ar fi berechet: „Cred că, dacă reuşim să îl redeschidem, vom avea spectatori pentru că povestea manelelor s-a mai temperat şi întrevăd un reviriment în această zonă“, spune sigur pe el şeful Căminului Cultural din oraş, Andrei Bărbos. „Revirimentul“ nu a ajuns încă nici la Filiaşi. Aici sînt zero cinematografe, dar multe „seri distractive“: „Acum, la cinematograful nostru e un bar şi un club. Club din acela ca la oraş, de merge tineretul, cu seri distractive, cu formaţii de astea de se aud şi la oraş“, încearcă să-şi găsească cuvintele Ion Oglice, secretarul Primăriei, mîndru nevoie mare că în oraşul lor – Filiaşi – este chiar „ca la oraş“.

Spre deosebire de Filiaşi, în fostul cinematograf din Curtea de Argeş s-au făcut mai multe investiţii care mai de care: aici s-a deschis o alimentară, lîngă – o binevenită tîmplărie, o norocoasă agenţie Loto şi un mult-aşteptat magazin second-hand.

Sereleuri în loc de cinematografe

Dacă totuşi cinematografele date către Primării au rămas în domeniul public al statului şi mai există speranţe că în ele se vor proiecta cîndva filme, de la o parte din clădiri ne putem lua adio. Asta pentru că, în ultimii 20 de ani, patrimoniul RADEF a stat ca într-o sită de unde an de an s-au tot scurs cinematografe întregi către diverse personaje din lumea afacerilor. Profitînd de portiţe legislative sofisticate, zeci de sereleuri de apartament, apărute peste noapte, sau firme binecunoscute au pus mîna definitiv şi irevocabil pe clădiri evaluate la milioane de euro. Este şi cazul cinematografului Floreasca din Bucureşti. Aici nu se mai difuzează nimic de 12 ani. Găsim un peisaj unde s-ar putea turna un film de acţiune: muncitori asudaţi cu ciocane în mîini, o macara pufăind şi scîrţîind din încheieturi, agitaţie mare, muncă multă. Agitat este şi un tînăr care dă indicaţii în stînga şi-n dreapta: păr lins, cămaşă imaculată deschisă la gît, blugi şi pantofi pe care nu trebuie să se prindă noroiul. Îl întrebăm ce se construieşte în locul cinematografului. „Nu se construieşte nimic, se reamenajează“, răspunde fluturînd în aer două smartfonuri şi un pachet de ţigări pe care le ţine sandviş într-o palmă. „Ce va fi aici în locul cinematografului?“ „Nu se ştie încă.“ Din toată clădirea pustie nimic nu mai aduce a cinematograf. Pe geamul de la intrare stă lipit un program uitat de mult. „Orar Vineri-Sîmbătă, 23,00-06,00“. Program „artistic“: „Cinematograful Floreasca a fost cîştigat de o societate comercială pe baza unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile obţinută în instanţă.

Argumentele au fost că firma a avut spaţiul închiriat pe o durată lungă de timp şi a făcut investiţii majore în clădire“, declară directorul RADEF, Marius Iuraşcu. Povestea de la Floreasca se repetă la indigo şi în cazul cinematografului Modern din centrul Capitalei. Acesta a fost transformat în supermarket. La intrare – un afiş. Nu cu un film, ci cu o margarină din aceea care face bine la inimă şi care se vinde la incredibilul preţ de zece lei şi nouăzecişinouă de bani. „Aici nu s-au mai pus filme imediat după ’90. Înainte să fie supermarket a fost Bingo“, zice domnul Ion, care locuieşte prin apropiere. Ion a demonstrat de-a lungul istoriei că este client fidel, indiferent de destinaţia locului: înainte era spectator fidel al cinematografului Modern, acum are card de fidelitate la supermarketul răsărit în acelaşi loc.

Falimentul cinematografelor de stat a mutat profitul la privat

În Bucureşti şi în marile oraşe, firme private au constatat falimentul sălilor de cinema comuniste şi au simţit imediat mirosul dulce al profitului, deschizînd săli private care să suplinească gaura rămasă în loc. Numai în Capitală numărul cinematografelor private îl depăşeşte de două ori pe cel al RADEF. Sînt foste cinematografe comuniste unde s-a demonstrat că, dacă se fac investiţii serioase, poţi scoate un profit rezonabil. Fostul cinematograf Luceafărul, de lîngă Universitatea Bucureşti, a fost închiriat de trustul care deţine şi PRO TV şi transformat în Cinema Pro. Acum găzduieşte unele dintre cele mai importante evenimente din lumea filmului şi adună anual peste 250 de mii de spectatori. Cam cît ar aduce un cinematograf al statului într-un cincinal.

Alex Nedea
este reporter.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.