Cum s-a rupt filmul cinematografelor româneşti

Alex NEDEA
Publicat în Dilema Veche nr. 438 din 5-11 iulie 2012
Cum s a rupt filmul cinematografelor româneşti jpeg

În 1990 funcţionau în România peste 400 de cinematografe. Astăzi sînt de zece ori mai puţine. Un imens patrimoniu preluat de la comunişti, însumînd clădiri care ar depăşi laolaltă suprafaţa Casei Poporului, a ajuns un mare şi inutil munte de moloz. O parte importantă a clădirilor a încăput pe mîna unor băieţi deştepţi care le-au transformat în orice altceva: restaurante, cazinouri, magazine second-hand, cizmării sau alimentare. În rolurile principale ale dezastrului din cinematografe au jucat, pe rînd, majoritatea celor care au ajuns la conducerea Ministerului Culturii.

„Cinema“ diversificat la El Paradiso

La cinematograful Flamura din Bucureşti rulează azi, ca în fiecare seară, acelaşi film: „Nunţi, botezuri, cumetrii“. De ani buni, în clădirea fostei săli de spectacol s-a deschis un restaurant-cîrciumă pe nume El Paradiso, de închiriat pentru ocazii speciale. Singura legătură cu ce a fost Flamura este că la „cinema“ El Paradiso se chiuie şi se dansează în draci, ca-n filme. De cum intrăm, ne lovim de barul ce tronează în locul caselor de bilete. În spatele tejghelei, o doamnă răsuceşte o cîrpă într-un pahar. E suspicioasă: „Sînteţi din cartier?“. Îi povestim că am vrea să închiriem sala cinematografului pentru o nuntă. Se urneşte din loc să ne facă un tur de El Paradiso. Zîmbeşte însă jenată. „Dar vă rugăm să ne scuzaţi... E campanie electorală, scuzaţi deranjul.“ În fosta sală de spectacol deranjul se traduce aşa: pe pereţi sînt bătute în cuie lozinci: „Silviu Prigoană – primar general. Organizaţia PDL-Sector 5“. Din cinematograf au dispărut şirurile de scaune capitonate. Au fost scoase pentru a face loc meselor. A rămas în schimb ecranul, pe care se proiectează şi acum. Nu capodopere ale cinematografiei. Ci filmuleţe: „Dacă aveţi vreun filmuleţ cu mirii putem să le arătăm pe ecran. De asemenea, putem să proiectăm ce se vede în sală în timpul nunţii... ringul de dans... de la mese“. Pe faţa doamnei se mai proiectează o dată jena: „V-aş fi arătat cum funcţionează, dar am împrumutat puţin proiectorul“. Cinematograful Flamura figurează şi astăzi în proprietatea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor România Film (RADEF). Cei din conducere RADEF au şi un termen pentru ce se petrece acum în El Paradiso. Se cheamă „diversificare“. „Noi am încercat să reintroducem cinematograful în circuit, numai că nu a mers, aşa că am decis să facem o diversificare a ofertei“, zice Elena Încrosnatu, director adjunct al RADEF.

Cine a stins lumina din săli

De-a lungul anilor, cinematografele României au fost plimbate de la o instituţie la alta, de parcă ar fi fost un cărbune încins. Primul care a simţit că se arde cu atîtea săli de cinema a fost Adrian Iorgulescu, ajuns şef la Cultură în 2005. Iorgulescu a semnat o Ordonanţă de Urgenţă care plasa zeci de imobile ale RADEF către Primării. Toată tranzacţia se făcea fără ca instituţia de filme să primească vreun ban. Împotriva acestei manevre s-a opus atunci sindicatul liber România Film, care a dat în judecată ministerul, contestînd actele semnate de Iorgulescu. „Am atacat ordonanţele în instanţă pe motiv că noi, sindicatul, nu am fost consultaţi înainte de a fi elaborate. Noi am cîştigat definitiv şi irevocabil“, povesteşte Maria Bikfalvi, preşedintele Sindicatului Liber România Film.

Cinematografele s-au întors din nou la RADEF, dar victoria sindicatelor a fost de scurtă durată, întrucît cei de la minister, văzînd că au dat greş cu Ordonanţa de Urgenţă, s-au apucat din nou de scris, cu şi mai mult zel. Au redactat Legea 303 din 2008 prin care, în final, aproape toate cinematografele RADEF au aterizat, hodoronc-tronc, în curtea a zeci de Consilii Locale din ţară. Rezultatul a fost fără happy-end: din 200 de cinematografe predate, mai funcţionează astăzi exact două. Restul – fie sînt închise sau demolate, fie au cu totul alte destinaţii. Cum ar fi la Piteşti: într-o parte din fostul cinematograf Lumina s-a înfiinţat sediul zonal al Bursei de Valori. Restul clădirii a rămas în paragină. Culmea este că înainte de predarea sălii, în urmă cu cîţiva ani, cinematograful funcţiona: proiecta filme şi avea spectatori. „Lumina a fost printre cele mai bune din ţară. Pe vremea lui Ceauşescu, cîştigase premiul trei pe ţară la Festivalul Filmului Românesc, luîndu-se drept criteriu numărul de spectatori. Cinematograful avea şi investiţii făcute oarecum recent. În 1989 se cumpărase aparatură nouă, se capitonase, se modernizaseră grupurile sanitare“ – suspină nostalgic vicepreşedintele Sindicatului Liber România Film, Constantin Curelea.

Oraşe fără cinematograf

Dar, după dezastrul de la RADEF, zeci de mii de alţi orăşeni din ţară au rămas fără nici un cinematograf în localitate. Se uită la pereţi. La pereţi în paragină. Primăria Baia Sprie din Maramureş a fost printre primele care au primit cinematografe de la RADEF. Cei de acolo au încercat să caute fonduri pentru a renova clădirea ajunsă o ruină, dar a venit criza economică. Acum aşteaptă o minune, căci potenţial cultural în Baia Sprie ar fi berechet: „Cred că, dacă reuşim să îl redeschidem, vom avea spectatori pentru că povestea manelelor s-a mai temperat şi întrevăd un reviriment în această zonă“, spune sigur pe el şeful Căminului Cultural din oraş, Andrei Bărbos. „Revirimentul“ nu a ajuns încă nici la Filiaşi. Aici sînt zero cinematografe, dar multe „seri distractive“: „Acum, la cinematograful nostru e un bar şi un club. Club din acela ca la oraş, de merge tineretul, cu seri distractive, cu formaţii de astea de se aud şi la oraş“, încearcă să-şi găsească cuvintele Ion Oglice, secretarul Primăriei, mîndru nevoie mare că în oraşul lor – Filiaşi – este chiar „ca la oraş“.

Spre deosebire de Filiaşi, în fostul cinematograf din Curtea de Argeş s-au făcut mai multe investiţii care mai de care: aici s-a deschis o alimentară, lîngă – o binevenită tîmplărie, o norocoasă agenţie Loto şi un mult-aşteptat magazin second-hand.

Sereleuri în loc de cinematografe

Dacă totuşi cinematografele date către Primării au rămas în domeniul public al statului şi mai există speranţe că în ele se vor proiecta cîndva filme, de la o parte din clădiri ne putem lua adio. Asta pentru că, în ultimii 20 de ani, patrimoniul RADEF a stat ca într-o sită de unde an de an s-au tot scurs cinematografe întregi către diverse personaje din lumea afacerilor. Profitînd de portiţe legislative sofisticate, zeci de sereleuri de apartament, apărute peste noapte, sau firme binecunoscute au pus mîna definitiv şi irevocabil pe clădiri evaluate la milioane de euro. Este şi cazul cinematografului Floreasca din Bucureşti. Aici nu se mai difuzează nimic de 12 ani. Găsim un peisaj unde s-ar putea turna un film de acţiune: muncitori asudaţi cu ciocane în mîini, o macara pufăind şi scîrţîind din încheieturi, agitaţie mare, muncă multă. Agitat este şi un tînăr care dă indicaţii în stînga şi-n dreapta: păr lins, cămaşă imaculată deschisă la gît, blugi şi pantofi pe care nu trebuie să se prindă noroiul. Îl întrebăm ce se construieşte în locul cinematografului. „Nu se construieşte nimic, se reamenajează“, răspunde fluturînd în aer două smartfonuri şi un pachet de ţigări pe care le ţine sandviş într-o palmă. „Ce va fi aici în locul cinematografului?“ „Nu se ştie încă.“ Din toată clădirea pustie nimic nu mai aduce a cinematograf. Pe geamul de la intrare stă lipit un program uitat de mult. „Orar Vineri-Sîmbătă, 23,00-06,00“. Program „artistic“: „Cinematograful Floreasca a fost cîştigat de o societate comercială pe baza unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile obţinută în instanţă.

Argumentele au fost că firma a avut spaţiul închiriat pe o durată lungă de timp şi a făcut investiţii majore în clădire“, declară directorul RADEF, Marius Iuraşcu. Povestea de la Floreasca se repetă la indigo şi în cazul cinematografului Modern din centrul Capitalei. Acesta a fost transformat în supermarket. La intrare – un afiş. Nu cu un film, ci cu o margarină din aceea care face bine la inimă şi care se vinde la incredibilul preţ de zece lei şi nouăzecişinouă de bani. „Aici nu s-au mai pus filme imediat după ’90. Înainte să fie supermarket a fost Bingo“, zice domnul Ion, care locuieşte prin apropiere. Ion a demonstrat de-a lungul istoriei că este client fidel, indiferent de destinaţia locului: înainte era spectator fidel al cinematografului Modern, acum are card de fidelitate la supermarketul răsărit în acelaşi loc.

Falimentul cinematografelor de stat a mutat profitul la privat

În Bucureşti şi în marile oraşe, firme private au constatat falimentul sălilor de cinema comuniste şi au simţit imediat mirosul dulce al profitului, deschizînd săli private care să suplinească gaura rămasă în loc. Numai în Capitală numărul cinematografelor private îl depăşeşte de două ori pe cel al RADEF. Sînt foste cinematografe comuniste unde s-a demonstrat că, dacă se fac investiţii serioase, poţi scoate un profit rezonabil. Fostul cinematograf Luceafărul, de lîngă Universitatea Bucureşti, a fost închiriat de trustul care deţine şi PRO TV şi transformat în Cinema Pro. Acum găzduieşte unele dintre cele mai importante evenimente din lumea filmului şi adună anual peste 250 de mii de spectatori. Cam cît ar aduce un cinematograf al statului într-un cincinal.

Alex Nedea
este reporter.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Liceul – o instituție
A devenit cumva liceul o instituție care să-i pregătească pe adolescenții de acum în mod real pentru viață?
p 10 jpg
Greva din învățămînt. Cîteva gînduri despre solidaritate
Mie, ca părinte și om care nu plănuiește să părăsească în curînd România, greva din aceste zile îmi dă un soi speranță.
p 11 jpg
image png
Foști copii, viitori adulți
Elevii de azi, mai ales cei din mediul urban, văd traseul școlar orientat către o țintă prestabilită: facultatea.
image png
„Părinții tăi știu ce vrei să faci?”
Din adolescență îmi aduc aminte mai degrabă de cărți și de personaje decît de oameni și întîmplări.
image png
"Liceenii" și liceenii
Atunci, de ce ne purtăm acum ca și cum am fi fost? Și, mai mult, ca și cum ne e dor să fim ceea ce n-am fost?
p 13 jpg
După douăzeci de ani
La finalul anului şcolar e întotdeauna linişte.
image png
Concert pentru o școală bună
Întîmplarea asta m-a lovit, ca sabia colonelului Lawrence din proza lui Eliade, drept în creștet.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.

Adevarul.ro

image
Alimentul banal care face minuni în grădină. Soluția nu poluează, vă scapă de insecte și este foarte ieftină
Otetul alb are multiple întrebuințări. Pe lângă utilizarea în bucătărie, cu ajutorul acestuia se pot curăța și lustrui diverse obiecte, sau poate fi folosit ca erbicid în grădină. Mai mult decât atât, nu poluează mediul înconjurător și nu are efecte negative asupra organismului uman.
image
Turistă dezgustată de ce a văzut pe o celebră insulă celebră din Grecia: „Te simți ca în lumea a treia” VIDEO
Turista a povestit pe TikTok experiența sa în timpul vacanței pe care a petrecut-o în insula Corfu, una dintre cele mai mari din Grecia.
image
Supervulcanii, bomba cu ceas a planetei. O erupție uriașă poate arunca omenirea în Evul Mediu sau să-i provoace extincția
Catastrofele naturale nu au ocolit Terra și au provocat mai multe extincții de-a lungul a sute de mii și milioane de ani. Vlad Manea, doctor în științele pământului cu studii postdoctorale la Caltech, Laboratorul de seismologie, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, unde poate duce o erupție.

HIstoria.ro

image
Kosovo și reflectarea războaielor din această provincie în media.
Kosovo, o provincie din partea de sud a Serbiei, astăzi recunoscută doar de câteva state ca o țară de sine-stătătoare, se află de câteva decenii în prim-planul mass-mediei și constituie un subiect de interes, în principal datorită istoriei sale politice turbulente și a conflictelor care au degenera
image
Sosirea voluntarilor ardeleni la Iași (7 iunie 1917)
După eşecul campaniei din 1916, guvernul român şi Marele Stat Major, la începutul anului 1917, au început să pregătească pe teritoriul restrâns al Regatului, o amplă acţiune de refacere şi înzestrare modernă a unităţilor decimate în luptele din anul precedent.
image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit