Cum riscăm să tragem chiulul (de la propria noastră petrecere)

Publicat în Dilema Veche nr. 921 din 2 – 8 decembrie 2021
Cum riscăm să tragem chiulul (de la propria noastră petrecere) jpeg

De cîțiva ani, în diverse circumstanțe, am reluat o idee în care cred: după 1990, România a traversat una dintre cele mai bune perioade din întreaga sa istorie ca stat – iar azi, cînd degetele mele lipesc aceste litere, iar ochii dvs. le citesc, trăim chiar cel mai bun moment din întreaga Istorie a românilor. De regulă, cînd am spus acest lucru, de cealaltă parte a sălii sau a camerei sprîncene de ochi s-au ridicat a neîncredere: adică, sanchi, tocmai azi, cînd avem atîtea probleme, cînd viitorul pare tot mai întunecat, noi să credem că trăim apogeul? – așa sună protestul, vocal sau mut, din partea unor interlocutori. Adăugați la această epocă de aur a incertitudinii care ne macină și mușchii flexați & moscheile dorite proprii președinților Putin respectiv Erdogan, ambițiile planetare ale opacei Chine sau tentațiile spre violență ale unei părți a lumii islamice – plus, de vreun an și jumătate, și pandemia. Și iată cum portretul zilei de azi e gata conturat: e criză mare, monșer!

E așa, dar nu e chiar așa. Noi chiar trăim cel mai bun capitol al Istoriei noastre.

Înapoi spre viitorul... trecutului

Sîntem în anul 1982. Un anume Helmut Kohl (kohl = varză, în germană) ajunge prim-ministru/cancelar al Germaniei Occidentale, dar bursa politică nu îi dă șanse de succes în vreun domeniu al societății. La fel cum Spania, care intră în NATO în mai acel an, e ciuca ironiilor – una dintre cele mai sărace țări ale Europei Occidentale, atunci, era de presupus că va crește lista cheltuielilor Alianței Nord-Atlantice, nicidecum să-i aducă un avantaj. Și ce se întîmpla la București în 1982? O vizită a fostului președinte american Richard Nixon la curtea lui Nicolae Ceaușescu, a treia vizită (publică) a americanului în România, după cele din 1968 și 1969 – și rămîne pentru mine, ca istoric, o întrebare cum de acest republican de top, cu defecte și calități inerente multor politicieni, a rămas fidel parteneriatului său cu N. Ceaușescu pînă în ultimii ani ’80, cînd, probabil, vreo secretară a sa încă mai concepea o scrisoare de felicitare de ziua lui Ceaușescu (dacă nu mă înșel, ultima e din ianuarie 1989; Nixon avea să moară în 1994).

În fine, să mai reținem un detaliu: în 1982, PIB-ul României era undeva în jur de 45 de miliarde USD.

Sîntem în anul 1992. O politic-diferită Românie trăia un destin inedit, în lipsa omniprezentului N. Ceaușescu. Tratatul de la Maastricht conducea spre materializarea Uniunii Europene – spre care românii nu trăgeau speranțe, mai ales după ce, în octombrie, ex-comunistul Ion Iliescu lua un avans lejer de peste 60% față de contracandidatul Emil Constantinescu. Într-un mod infantil de transparent (dovada profesionalismului serviciilor de la București?), însuși starissimul Michael Jackson a fost parte din campania lui Ion Iliescu: MJ a concertat la București – ce coincidență! – între tururile 1 și 2 ale alegerilor noastre. Între timp, inițial-anodinul cancelar german Helmut Kohl ajunsese un erou popular la el acasă – pentru că reunificase Germania!

Și, în treacăt fie spus, PIB-ul României din  acel an ’92 a fost slab – cca 19,6 miliarde USD, sub jumătate din ceea ce era el cu un deceniu în urmă, sub Ceaușescu. Da, se vedea treaba că tranziția costă!

Prosperitatea aduce corupție – sau invers?

Sîntem în anul 2002. Un oarecare Adrian Cioroianu intra în politică – detaliu neesențial pentru cititori – tocmai pentru că, la București, un anume Adrian Năstase părea de neoprit. Din poziția sa de prim-ministru, sub protecția celui de-al doilea (sau treilea?) mandat al lui Ion Iliescu, Adrian Năstase își dorea zenitul puterii: funcția de președinte. Deocamdată, vestea anului 2002 a fost summit-ul NATO de la Praga (noiembrie), în care șapte țări din Europa de Est, printre care România, erau invitate să adere la Alianță (în 2004). Iarăși, de amintit că, în 2002, PIB-ul României a fost de 56,9 miliarde USD – clar peste cel din 1982 și, totodată, de trei ori mai mare decît cel din 1992.

Sîntem în anul 2012. Moneda euro împlinea zece ani de circulație, iar la București cădeau guverne precum muște fără cap: Emil Boc (schimbat de președintele Băsescu în februarie), apoi M.-R. Ungureanu (demis de Parlament în aprilie), iar în locul lor avea să vină un Victor Ponta care avea să-și cheltuiască mai multă energie în apărarea unui doctorat (plagiat) decît în macro-gestionarea țării. În rest, ex-popularul Traian Băsescu avea o lună de coșmar în iulie, cînd era suspendat de Parlament (a doua oară), dar și prin vot popular. Românii deja priveau spre alte fețe – cum ar fi Lady Gaga (preferata mea, i-am pus numele într-o carte din 2011!), care a concertat la București în august ’12. Spre deosebire de Michael Jackson-’92, în 2012 nici nu s-a mai pus problema vreunei întîlniri dintre starul Lady Gaga și starletul Băsescu-gaga – poate că și macheuza artistei americane știa că președintele român era la începutul unui incipient calvar judiciar datorat corupției, care-i va cuprinde frate, fiică, pupilă, nepot, șogori etc.

Totuși, fără să vrea, starul local 2012 a fost... ex-candidatul la președinție (din 2004) Adrian Năstase, condamnat în iunie la închisoare cu executare, pentru corupție! Un șoc seismic a traversat, atunci, politica românească. Și, că tocmai venea vorba despre vești bune, de reținut că, în 2012, România a avut un PIB de 169,4 miliarde USD.

Era ceva ce trebuia să înțelegem mai bine?

Am notat mai sus, sintetic și aleatoriu, răspîntii cronologice ale istoriei recente: 1982-1992-2002-2012. Adică (doar) 30 de ani – puțin pentru Istorie în magnitudinea ei impersonală, dar mult pentru fiecare om, din oricare generație.

În anul 2022, la 40 de ani de la acest reper, PIB-ul României va fi undeva la peste 260 de miliarde USD. Această sumă poate fi ponderată, în funcție de valoarea dolarului american (USD) de la un deceniu la altul. Dar un indicator mai potrivit decît PIB-ul este ceea ce se cheamă paritatea puterii de cumpărare standard (PPCS – adică o interpretare a produsului intern brut pe cap de locuitor în funcție de puterea de cumpărare la nivelul cetățenilor). Din acest punct de vedere, anul 2019 a adus un detaliu statistic peste care, cred, privirile noastre au trecut repede: conform datelor Eurostat, PPCS-ul României a fost atunci la 69% din media Uniunii Europene – o poziție modestă în comparație cu Cehia (care era la 92% din media UE), dar mai bună decît a Greciei (68%), Croației (65%) sau Bulgariei (53%). În termeni istorici, creșterea României, din acest punct de vedere, e spectaculoasă (același indicator, în anul 2020, ne ducea la 72% din media UE, adică clar mai bine decît am fost noi vreodată) – dat fiind că, potrivit economiștilor, PPCS-ul României la nivelul anului 1989 era, în raport cu media Europei Occidentale, la 15-20%, după care foarte probabil a mai scăzut, în anii haotici ’90.

Neîndoielnic, creșterea multor indicatori, în cazul României, are directă legătură cu integrarea în Uniunea Europeană. Față de unanimitatea pro-UE din 2007 (falsă, pesemne, ca orice unanimitate), e normal ca (și) la noi să apară azi voci explicit eurosceptice – așa cum ele există în orice stat UE. Tolerarea acestor voci e legitimă – dar și combaterea lor, nu prin ideologii, nu prin frazeologii, ci prin date concrete. De acord, noua noastră epocă, în interiorul UE, nu e perfectă: distanțarea socială (acesta e sensul corect, sociologic, al sintagmei: adică discrepanța dintre cei mai săraci și cei mai avuți) e în creștere, partidocrația e mai puternică decît meritocrația etc. Dar aceste neajunsuri pot fi/trebuie remediate – pentru că ele nu au rezultat din aderarea noastră la UE, ci sînt mai curînd un reziduu istoric, de care tocmai apartenența la UE ne poate ajuta să scăpăm.

Ca în reclamele la săpun

Safer than ever before – această reclamă la un săpun rimează perfect, în opinia mea, cu starea României de azi. Din multe puncte de vedere (din majoritatea celor care contează), România de azi e într-o situație mai bună decît a fost vreodată, în istoria sa. Granițele României sînt necontestate de vecini (la nivel oficial) și, la nivel politic, ele sînt garantate de tratate & instituții precum ONU sau UE, iar la nivel militar, garanția poartă sigla NATO. Comparați situația de azi cu cea din anii 1930, cea din tinerețea unor Eliade, Cioran sau Țuțea; nu numai că situația țării de azi e mai bună decît cea a României regelui Carol II, dar abia azi avem calmul de a analiza, cum merită, mîrîielile antidemocratice de atunci ale acelor tineri intelectuali teribiliști.

Majoritatea românilor de peste 45 de ani de azi trăiesc mai bine decît generația părinților lor – nu numai din punctul de vedere al libertății personale & colective, dar și financiar vorbind. Fiii și fiicele celor care, în anii ’70 sau ’80 ai secolului trecut, mergeau (cu ceva efort) în vacanțe la Mangalia sau Predeal etc., astăzi au de ales uneori între Grecia și Spania – în cazul în care nu au timp să caute destinații efectiv exotice, pe alte continente. N-are rost să ne ascundem: trăim mai bine decît părinții noștri – dar, în același timp, nu știm dacă copiii noștri vor trăi mai bine decît noi.

De fapt, aceasta este provocarea generațiilor noastre – a celor activi în România de azi. Pe de o parte, de a avea grijă ca urmașii noștri să nu pice într-o gaură neagră a Istoriei (insecuritate, crize, contestări, panici etc.). Iar, pe de altă parte, de a înțelege că sîntem contemporani cu cea mai bună perioadă din Istoria țării – doar că trebuie să avem grijă ca (din neștiință sau din neatenție) nu cumva să chiulim de la chiar sărbătoarea bunăstării noastre recente.

Adrian Cioroianu este istoric. Manager interimar al Bibliotecii Naționale a României.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.