Cum riscăm să tragem chiulul (de la propria noastră petrecere)

Publicat în Dilema Veche nr. 921 din 2 – 8 decembrie 2021
Cum riscăm să tragem chiulul (de la propria noastră petrecere) jpeg

De cîțiva ani, în diverse circumstanțe, am reluat o idee în care cred: după 1990, România a traversat una dintre cele mai bune perioade din întreaga sa istorie ca stat – iar azi, cînd degetele mele lipesc aceste litere, iar ochii dvs. le citesc, trăim chiar cel mai bun moment din întreaga Istorie a românilor. De regulă, cînd am spus acest lucru, de cealaltă parte a sălii sau a camerei sprîncene de ochi s-au ridicat a neîncredere: adică, sanchi, tocmai azi, cînd avem atîtea probleme, cînd viitorul pare tot mai întunecat, noi să credem că trăim apogeul? – așa sună protestul, vocal sau mut, din partea unor interlocutori. Adăugați la această epocă de aur a incertitudinii care ne macină și mușchii flexați & moscheile dorite proprii președinților Putin respectiv Erdogan, ambițiile planetare ale opacei Chine sau tentațiile spre violență ale unei părți a lumii islamice – plus, de vreun an și jumătate, și pandemia. Și iată cum portretul zilei de azi e gata conturat: e criză mare, monșer!

E așa, dar nu e chiar așa. Noi chiar trăim cel mai bun capitol al Istoriei noastre.

Înapoi spre viitorul... trecutului

Sîntem în anul 1982. Un anume Helmut Kohl (kohl = varză, în germană) ajunge prim-ministru/cancelar al Germaniei Occidentale, dar bursa politică nu îi dă șanse de succes în vreun domeniu al societății. La fel cum Spania, care intră în NATO în mai acel an, e ciuca ironiilor – una dintre cele mai sărace țări ale Europei Occidentale, atunci, era de presupus că va crește lista cheltuielilor Alianței Nord-Atlantice, nicidecum să-i aducă un avantaj. Și ce se întîmpla la București în 1982? O vizită a fostului președinte american Richard Nixon la curtea lui Nicolae Ceaușescu, a treia vizită (publică) a americanului în România, după cele din 1968 și 1969 – și rămîne pentru mine, ca istoric, o întrebare cum de acest republican de top, cu defecte și calități inerente multor politicieni, a rămas fidel parteneriatului său cu N. Ceaușescu pînă în ultimii ani ’80, cînd, probabil, vreo secretară a sa încă mai concepea o scrisoare de felicitare de ziua lui Ceaușescu (dacă nu mă înșel, ultima e din ianuarie 1989; Nixon avea să moară în 1994).

În fine, să mai reținem un detaliu: în 1982, PIB-ul României era undeva în jur de 45 de miliarde USD.

Sîntem în anul 1992. O politic-diferită Românie trăia un destin inedit, în lipsa omniprezentului N. Ceaușescu. Tratatul de la Maastricht conducea spre materializarea Uniunii Europene – spre care românii nu trăgeau speranțe, mai ales după ce, în octombrie, ex-comunistul Ion Iliescu lua un avans lejer de peste 60% față de contracandidatul Emil Constantinescu. Într-un mod infantil de transparent (dovada profesionalismului serviciilor de la București?), însuși starissimul Michael Jackson a fost parte din campania lui Ion Iliescu: MJ a concertat la București – ce coincidență! – între tururile 1 și 2 ale alegerilor noastre. Între timp, inițial-anodinul cancelar german Helmut Kohl ajunsese un erou popular la el acasă – pentru că reunificase Germania!

Și, în treacăt fie spus, PIB-ul României din  acel an ’92 a fost slab – cca 19,6 miliarde USD, sub jumătate din ceea ce era el cu un deceniu în urmă, sub Ceaușescu. Da, se vedea treaba că tranziția costă!

Prosperitatea aduce corupție – sau invers?

Sîntem în anul 2002. Un oarecare Adrian Cioroianu intra în politică – detaliu neesențial pentru cititori – tocmai pentru că, la București, un anume Adrian Năstase părea de neoprit. Din poziția sa de prim-ministru, sub protecția celui de-al doilea (sau treilea?) mandat al lui Ion Iliescu, Adrian Năstase își dorea zenitul puterii: funcția de președinte. Deocamdată, vestea anului 2002 a fost summit-ul NATO de la Praga (noiembrie), în care șapte țări din Europa de Est, printre care România, erau invitate să adere la Alianță (în 2004). Iarăși, de amintit că, în 2002, PIB-ul României a fost de 56,9 miliarde USD – clar peste cel din 1982 și, totodată, de trei ori mai mare decît cel din 1992.

Sîntem în anul 2012. Moneda euro împlinea zece ani de circulație, iar la București cădeau guverne precum muște fără cap: Emil Boc (schimbat de președintele Băsescu în februarie), apoi M.-R. Ungureanu (demis de Parlament în aprilie), iar în locul lor avea să vină un Victor Ponta care avea să-și cheltuiască mai multă energie în apărarea unui doctorat (plagiat) decît în macro-gestionarea țării. În rest, ex-popularul Traian Băsescu avea o lună de coșmar în iulie, cînd era suspendat de Parlament (a doua oară), dar și prin vot popular. Românii deja priveau spre alte fețe – cum ar fi Lady Gaga (preferata mea, i-am pus numele într-o carte din 2011!), care a concertat la București în august ’12. Spre deosebire de Michael Jackson-’92, în 2012 nici nu s-a mai pus problema vreunei întîlniri dintre starul Lady Gaga și starletul Băsescu-gaga – poate că și macheuza artistei americane știa că președintele român era la începutul unui incipient calvar judiciar datorat corupției, care-i va cuprinde frate, fiică, pupilă, nepot, șogori etc.

Totuși, fără să vrea, starul local 2012 a fost... ex-candidatul la președinție (din 2004) Adrian Năstase, condamnat în iunie la închisoare cu executare, pentru corupție! Un șoc seismic a traversat, atunci, politica românească. Și, că tocmai venea vorba despre vești bune, de reținut că, în 2012, România a avut un PIB de 169,4 miliarde USD.

Era ceva ce trebuia să înțelegem mai bine?

Am notat mai sus, sintetic și aleatoriu, răspîntii cronologice ale istoriei recente: 1982-1992-2002-2012. Adică (doar) 30 de ani – puțin pentru Istorie în magnitudinea ei impersonală, dar mult pentru fiecare om, din oricare generație.

În anul 2022, la 40 de ani de la acest reper, PIB-ul României va fi undeva la peste 260 de miliarde USD. Această sumă poate fi ponderată, în funcție de valoarea dolarului american (USD) de la un deceniu la altul. Dar un indicator mai potrivit decît PIB-ul este ceea ce se cheamă paritatea puterii de cumpărare standard (PPCS – adică o interpretare a produsului intern brut pe cap de locuitor în funcție de puterea de cumpărare la nivelul cetățenilor). Din acest punct de vedere, anul 2019 a adus un detaliu statistic peste care, cred, privirile noastre au trecut repede: conform datelor Eurostat, PPCS-ul României a fost atunci la 69% din media Uniunii Europene – o poziție modestă în comparație cu Cehia (care era la 92% din media UE), dar mai bună decît a Greciei (68%), Croației (65%) sau Bulgariei (53%). În termeni istorici, creșterea României, din acest punct de vedere, e spectaculoasă (același indicator, în anul 2020, ne ducea la 72% din media UE, adică clar mai bine decît am fost noi vreodată) – dat fiind că, potrivit economiștilor, PPCS-ul României la nivelul anului 1989 era, în raport cu media Europei Occidentale, la 15-20%, după care foarte probabil a mai scăzut, în anii haotici ’90.

Neîndoielnic, creșterea multor indicatori, în cazul României, are directă legătură cu integrarea în Uniunea Europeană. Față de unanimitatea pro-UE din 2007 (falsă, pesemne, ca orice unanimitate), e normal ca (și) la noi să apară azi voci explicit eurosceptice – așa cum ele există în orice stat UE. Tolerarea acestor voci e legitimă – dar și combaterea lor, nu prin ideologii, nu prin frazeologii, ci prin date concrete. De acord, noua noastră epocă, în interiorul UE, nu e perfectă: distanțarea socială (acesta e sensul corect, sociologic, al sintagmei: adică discrepanța dintre cei mai săraci și cei mai avuți) e în creștere, partidocrația e mai puternică decît meritocrația etc. Dar aceste neajunsuri pot fi/trebuie remediate – pentru că ele nu au rezultat din aderarea noastră la UE, ci sînt mai curînd un reziduu istoric, de care tocmai apartenența la UE ne poate ajuta să scăpăm.

Ca în reclamele la săpun

Safer than ever before – această reclamă la un săpun rimează perfect, în opinia mea, cu starea României de azi. Din multe puncte de vedere (din majoritatea celor care contează), România de azi e într-o situație mai bună decît a fost vreodată, în istoria sa. Granițele României sînt necontestate de vecini (la nivel oficial) și, la nivel politic, ele sînt garantate de tratate & instituții precum ONU sau UE, iar la nivel militar, garanția poartă sigla NATO. Comparați situația de azi cu cea din anii 1930, cea din tinerețea unor Eliade, Cioran sau Țuțea; nu numai că situația țării de azi e mai bună decît cea a României regelui Carol II, dar abia azi avem calmul de a analiza, cum merită, mîrîielile antidemocratice de atunci ale acelor tineri intelectuali teribiliști.

Majoritatea românilor de peste 45 de ani de azi trăiesc mai bine decît generația părinților lor – nu numai din punctul de vedere al libertății personale & colective, dar și financiar vorbind. Fiii și fiicele celor care, în anii ’70 sau ’80 ai secolului trecut, mergeau (cu ceva efort) în vacanțe la Mangalia sau Predeal etc., astăzi au de ales uneori între Grecia și Spania – în cazul în care nu au timp să caute destinații efectiv exotice, pe alte continente. N-are rost să ne ascundem: trăim mai bine decît părinții noștri – dar, în același timp, nu știm dacă copiii noștri vor trăi mai bine decît noi.

De fapt, aceasta este provocarea generațiilor noastre – a celor activi în România de azi. Pe de o parte, de a avea grijă ca urmașii noștri să nu pice într-o gaură neagră a Istoriei (insecuritate, crize, contestări, panici etc.). Iar, pe de altă parte, de a înțelege că sîntem contemporani cu cea mai bună perioadă din Istoria țării – doar că trebuie să avem grijă ca (din neștiință sau din neatenție) nu cumva să chiulim de la chiar sărbătoarea bunăstării noastre recente.

Adrian Cioroianu este istoric. Manager interimar al Bibliotecii Naționale a României.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.