Cum o fi să ai o mașină fără radio?

Publicat în Dilema Veche nr. 648 din 21-27 iulie 2016
Cum o fi să ai o mașină fără radio? jpeg

Sînt atît de multe întîmplări cu automobile în juru-mi, încît frînturile de exemplu se încheagă repede, furnizînd un amalgam complex, dar destul de coerent. Șofez, iar mașina mea este cam a patruzecea la coadă la semafor, dar tot se trezește cel din spate să claxoneze cînd i se pare că se face verde. Reflex pavlovian, necondiționat. Nevoia de a-mi arăta cît de important este în comparație cu mine. Cît de nepriceput sînt eu. E trafic și las o mașină să intre în fața mea. Flăcăul din spatele meu, șofer și el, poartă costum, are cravată, e palid, plin de prețiozitate, dar cu o privire obosită ce nu îmi sugerează inteligența, ci doar avariția. Îmi face semn din faruri și agită brațele în semn de disperare. Are un BMW cu tapiserie de piele, probabil mașina de serviciu; cum de îmi permit să las în fața lui un amărît de Fiat roșu, probabil femeie, probabil bugetar? Într-un cartier de case din familiarul sector 1, adică cel mai bogat loc din țară, proprietarii pun plăcuțe amenințătoare sau bidoane de apă de cinci litri demarcînd spații de parcare ce nu le aparțin, dar față de care au un instinct atavic de a atesta o proprietate ancestrală… cumpărată în ultimii opt ani. O fac și prin alte locuri, dar acolo, în sectorul 1, am întîlnit eu cel mai des această practică. O fi și din cauza aglomerației, cine știe. Într-o benzinărie, noaptea, dau cu spatele. Mă opresc cu bara lipită de un stîlpișor. Un stîlpișor din aceia perfizi, pe care nu ai cum să îi vezi, despre care nu știi că sînt acolo, din cei cărora, dacă nu ai trăit suficient în România, ai toate șansele să le prilejuiești o întîlnire cu portiera care se deschide. Benzinăria este pustie, dar fix în spatele mașinii răsare un puști ușor măsliniu, cu o față prelungă, ce se uită la tine aparent nedumerit, dar cu un dispreț absolut evident. „Ce, nu ai senzor de parcare?“, îmi aruncă mestecînd cuvintele în acel slang de malul Dîmboviței care este din ce în ce mai la modă. „Am.“ Nu îmi dau seama de ce îl bag în seamă. Se uită cu superioritate la mine, exprimînd monosilabic cultura lui: „Și atunci?“

O prietenă conduce o mașină fără radio. Cum să ai mașină fără radio azi? Radioul este esența mașinii. Ce ai putea face în mașină fără audiobook-uri, fără știri, fără muzică? Prietena amintită privește mașina ca pe un obiect cu patru roți menit a te purta dintr-un loc în altul, atunci cînd ai nevoie. Normalitate, aș spune. Tai cît pot de iute. Raționalitate, aș spune, așa este corect. Normalitatea este acel loc pe care majoritatea îl consideră normal. La noi, normalitatea este acel spațiu în care arăți altora cît ai, în care îți încordezi mușchii – metaforic vorbind – și îți exprimi autoritatea, puterea, superioritatea. În care arăți că nu este nimeni ca tine. La fel de tare ca tine, vreau să zic.

Șoferii ce claxonează de zor mașini roșii, conduse de femei blonde, mașini de teren pentru folosință în oraș, pietoni care te înjură cînd te lasă să treci strada, bicicliști ce nu coboară de pe bicicletă pe trecerea de pietoni, vînzătorul de vignete din taraba de la granița cu Ungaria care exclamă dezamăgit: „Cum, nu e un BMW? Am crezut că aveți BMW!“, posesorul de BMW pe care ai grijă să îl ferești în trafic, minutele nesfîrșite în care aștepți să te lase cineva să intri în trafic de pe o străduță lăturalnică, gîndul că în Germania așteptarea este infinit mai scurtă, criza permanentă a locurilor de parcare…

Un alt prieten îmi recomandă textele Luminiței Gătejel, acum la IOS Regensburg, cea care scrie despre automobil în perioada comunistă. Este un bun reper, care servește de minune argumentului acestui minieseu. Nu era simplu să faci rost de o mașină în comunism. Eșafodajul complicat includea un sistem de așteptare la coadă, de pile și relații prin care să avansezi înaintea altora pe listă, astfel că automobilul venea uneori după cîțiva ani. Nu aveai alegere. Mai toată lumea avea Dacia. Skoda sau Lada erau rare; Moskviciul și Trabantul doar pigmentau șirul de Dacii; nu cred că am cunoscut pe nimeni cu ARO; iar vecinul meu ce avea un Ford Taunus antic era o bizarerie absolută. Tot acest sistem de uniformizare și așteptare transforma automobilul în zeu. Daciile se stricau des, iar toată lumea știa, se pare, să le repare instantaneu.

Uniformitatea fusese găselnița adusă de Ford automobilelor. Acesta reinventase complet industria. Industria la modul general, nu o industrie aparte. Pur și simplu, invadase piața cu un produs unic, ieftin, accesibil. Unul care făcuse rabat la orice, dar nu la eficiență. Era o mașină fabricată automat, care nu punea accent pe estetică, ci doar pe valoarea sa utilitară. Designul impus de Renault pentru Dacia Logan urmează în principiu ideea lui Ford de a cuceri piața cu o mașină ieftină. Fordul model T a schimbat lumea. Henry Ford a pus laolaltă linia automată de asamblare și producția de automobile. Succesul a fost incredibil, marcînd momentul de explozie a industrializării, dînd numele unui mod de producție (fordismul) ilustrat în capodopere cinematografice, precum Modern Times al lui Chaplin. Era victoria emancipării, permițînd trecerea la o nouă etapă în istoria umanității. Mașinile negre, identice, pe care le vedem în filmele cu Stan și Bran, au invadat America, au intrat în garajele păturii mijlocii, devenind un simbol al consumului de masă și transformînd automobilul dintr-un bun de lux în ceva obișnuit. Turismul, navetismul, loisir-ul, totul se transforma, iar automobilul permitea acest lucru.

Comunismul căutase contrariul. Folosind aceeași standardizare, în contextul penuriei, creștea importanța automobilului, sublinia valoarea sa simbolică. Fiecare era forțat să fie la fel, dar aceasta nu mai era o emancipare, fiindcă nu înlocuia inovator o absență, ci uniformiza întorcînd timpul înapoi. Era un timp în care lumea începea să aprecieze diversitatea, exprimarea propriului sine, a propriilor opinii. Adică orice altceva decît ar fi fost pe placul comuniștilor, legionarilor, ISIS, Syriza sau UKIP. Penuria, timpul lung de așteptare transformau automobilul dintr‑un obiect într-un soi de zeu, pregătindu-l să fie o marcă simbolică a succesului, ba chiar a parvenirii.

Este linia pe care societatea noastră a urmat-o și în postcomunism. Accentul incredibil pus pe proprietatea unui astfel de obiect (ce-i drept, în scădere în ultima vreme), folosirea sa simbolică ca mijloc de a epata sau de a sublinia inferioritatea altora nu marchează desprinderea de standardizare, ci mai degrabă subliniază o normativitate pe care societatea o adoptă promovînd comportamente materialiste și manifestări de putere. Automobilul pare a fi folosit adesea drept mijloc de a sublinia ierarhii și moduri de viață.

Cu zece ani în urmă, lîngă o cîrciumă de cartier, pe strada unde locuiesc și acum, doi copii se jucau pe lîngă roțile mașinilor parcate. Părinții erau pe terasa cîrciumii. „Ce mașină ai?“, o întreabă băiețelul pe fetiță. „Un Clio“, spune ea. Aveau 3-4 ani. Am rămas surprins de cunoașterea ei.

Gîndiți-vă la prestigiul unei școli în care directorul coboară dintr-un BMW strălucitor, din care se revarsă un fusion de manele-hip-hop. Directorul zîmbește larg. Costumul său negru cu dungi aurii se asortează cu tapiseria din piele bej a mașinii negre, cămașa albă descheiată la ultimul nasture lasă a se întrevede lanțul destul de gros de aur, ornat cu o cruciuliță. Nu poartă maiou și zîmbește larg. Se adresează camerei mestecînd cuvintele precum puștiul de care aminteam mai sus. Vrea să atragă în liceul său elevi precum acel puști, prin urmare le servește o imagine similară cu ceea ce admiră aceștia și plasează totul pe Facebook.

Transformați acest director într‑un șef de departament sau decan și veți avea o imagine a rolului automobilului, cel care subliniază succesul social și este folosit ca instrument de a promova imaginea. Și gîndiți-vă ce fel de studenți sau liceeni vor fi atrași în școala cu pricina, ce fel de valori vor promova ei, ce fel de automobile vor avea și cum se vor comporta în trafic. Cum se vor raporta la alții. Cum își vor lăuda șefii și cum le vor trage acestora preșul de sub picioare. Cum se vor purta cu subalternii.

Și reveniți la Ford. La Henry Ford și la ideea sa de a furniza tuturor automobile. Sau mergeți la Stephen Baxter, un autor de science-fiction care propune elemente de alternate history în Ultima, una dintre cărțile sale recente (2014). Imperiul Roman cucerește acolo Germania, nu Britania, astfel încît lumea este împărțită între romani, chinezi și britanici. Nu mai intervine Evul Mediu întunecat, iar cucerirea spațiului se face cu rachete bazate pe praful de pușcă chinezesc. Automobilul dispare ca actor esențial în istoria umanității. Un obiect oarecare, așa cum cred eu că ar trebui tratat. La fel cum l-a tratat Ford. La fel cum îl tratează prietena fără de radio.

Dar cum să ai un automobil fără radio?! Asta nu înțeleg.

Bogdan Voicu este sociolog, membru al Grupului Românesc pentru Studiul Valorilor Sociale (www.romanianvalues.ro).

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Oradea – mai ambițioși ca de obicei
Marile drame prin care ne trece destinul, fie el personal sau colectiv, nu pot fi înțelese și nici respectate dacă uităm că tragedia merge de braț cu comedia prin lumea oamenilor.
Daniel David jpg
Oricine poate să aibă umor
În ţările cu colectivism puternic şi concentrare a puterii, cum este țara noastră, umorul bine reprezentat este cel legat de autoironie.
Adriana Babeti jpg
Să rîzi? Să plîngi? Despre rîsu’-plînsu’ lumii noastre
Rîsul poate fi socotit drept un fel de soluţie terapeutică pentru a ieşi din marile şi micile nevroze ori din complexe (de inferioritate sau de superioritate).
Marcel Iures, Sever Voinescu, George Banu jpg
Caragiale cel lucid, Creangă cel afectuos
După spectacole, pe scena frumosului Teatru „Regina Maria“ din Oradea au urcat dnii George Banu și Marcel Iureș pentru a discuta despre umorul celor doi clasici.
1024px David   The Death of SocratesFXD jpg
Socrate a fost o pisică
„Toate pisicile sînt muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică”.
p 1 jpg
Ce înseamnă rîsul?
Nu există comic în afara a ceea ce este cu adevărat omenesc.
Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.

HIstoria.ro

image
Victimele stalinismului, investigate de un medic român incoruptibil
lexandru Birkle a participat la investigarea gropilor comune cu victimele stalinismului, găsite de administraţia germană a Ucrainei în orașul Viniţa, precum și în localitatea Tătarca de lângă Odessa.
image
Una dintre cele mai crude și spectaculoase metode de execuție
Călcarea sau strivirea de către un elefant este o metodă de execuție sau de tortură mai puțin cunoscută de-a lungul istoriei, deși a fost practicată până în secolul al XIX-lea.
image
Graffiti: artă sau vandalism?
De-a lungul istoriei sale zbuciumate, acest gen artistic a reprezentat mereu un subiect fierbinte, pus la zid și supus dezbaterilor din societate. Este bun sau rău graffiti-ul?