Cum mi-am petrecut foamea

Publicat în Dilema Veche nr. 437 din 28 iunie - 4 iulie 2012
Cum mi am petrecut foamea jpeg

Înainte de toate se pune o amorţeală firavă în partea stîngă, sub coaste. Cine nu ştie s-o asculte o va confunda cu leziunea minoră cauzată de un somn strîmb. În clipa asta nu pot fi însă păcălit, ştiu sigur de unde vine: amorţeala din stomacul meu e una cultivată. E trecut de ora prînzului şi n-am mîncat de aproape o zi. Mă plimb prin Bucureşti flămînd, vreau să studiez şi să trăiesc foamea, s-o văd crescînd. Cine nu înţelege senzaţia asta nu ştie nici mila adevărată: împarte bani din reflex, din superstiţie, cu scîrbă.

Cînd ţi-e foame, vezi mulţi oameni care mănîncă pe stradă. În schimbul unor sume de bani, vînzătorii de la covrigării, gogoşerii, shaormerii, tarabe şi hipermarketuri îi aprovizionează cu alimente, pe care ei le consumă în mers sau pe cîte-o bancă, cu mintea în altă parte. Aflat în trecere pe la Universitate, partea dinspre Colţea, primul lucru pe care un om flămînd îl observă la Vasile Diaconu este felia de portocală aşezată pe coji, în stînga lui. Şi o bomboană de ciocolată care se topeşte deasupra, pomană creştinească. Înainte să observ că Vasile Diaconu seamănă cu un sfînt, eu unul văd portocala şi ciocolata.

O cană de lapte cu ou crud

Dacă sfinţii ar umbla prin lume în costume închise la culoare, pulovere, ciorapi groşi şi şlapi, dacă şi-ar purta învăţăturile în sacoşe murdare şi s-ar opri pe cîte-o bancă să mănînce portocale şi bomboane, numeroşi creştini s-ar opri să-l asculte pe Vasile Diaconu. Are păr puţin şi negru, dat pe spate, barbă albă şi aspră, crescută drept. Vorbeşte întruna despre Dumnezeu, foloseşte pauze şi creşteri, zice aşa: „Nu vă apucaţi să judecaţi că unii sînt buni şi alţii răi, că unii dau de pomană şi alţii împart lumea, nu-i judecaţi pentru că nu-i puteţi cuprinde. Fiţi de acord cu mîntuirea tuturor oamenilor. Scopul este să ajungem cu toţii în Cer“. Convertirea lui s-a petrecut într-o noapte, după o serie de dificultăţi.

A fost lăcătuş mecanic, a fost sindicalist, a divorţat, a dormit o vreme în scara blocului, s-a îmbolnăvit şi s-a vindecat, iar acum vorbeşte despre Dumnezeu şi mănîncă puţin. Nici nu-i trebuie cine ştie ce: o cană de lapte călduţ cu ou crud, un compot, nişte brînzică de vaci, puţin şi sănătos. „Am multe dificultăţi în obţinerea alimentelor, dar pentru mine pot să iau. Eu voiam să iau şi pentru alţii, să-i ajut pe stradă.“ Cît Vasile Diaconu vorbeşte despre meniul său şi despre cele sfinte, prin dreptul nostru trec sărăţele, merdenele, gogoşi, pungi cu cireşe. Sînt oameni care mănîncă şi oameni care se abţin.

Cel mai mare dintre cei zece copii ai lui Vasile Diaconu lucrează într-o măcelărie. Într-o zi s-a întîlnit cu el pe stradă şi au constatat că nu puteau comunica. Dar băiatul e bine, are tot ce-i trebuie – „dacă lucrează la măcelărie, vă daţi seama...“ Cînd lucrezi într-o măcelărie, ai tot ce-ţi poţi dori, nimic mai adevărat. Amorţeala se preschimbă într-o durere lichidă, care urcă spre coşul pieptului, ca să atace stomacul de deasupra. Pe limbă se-încheagă un gust rău, tîmplele încep să pulseze. Lucrurile din jur au însă contururi clare, mirosul e în formă, auzul e limpede. Cel puţin într-o primă fază, foamea e însoţită de o mare doză de luciditate, explicată ştiinţific: creierul eliberează hormoni şi caută soluţii. Omul flămînd are simţurile unui animal de pradă, însă nu întotdeauna trage folos din asta.

Cartofi, bulion, Delikat

Înspre Piaţa Unirii e o patiserie în care se găsesc preparate proaspete cu brînză sărată sau cu vişine, femeia de la casă face faţă cu greu solicitărilor. „Ce să-ţi iau de mîncare?“, îl întreb pe copilul întins alături pe asfalt, cu un copil mai mic în braţe. Amîndoi sînt bine înfofoliţi, în general săracii se îmbracă gros în orice anotimp. „Domnu’, dar nu luaţi de aici. Mergeţi şi luaţi nişte cartofi din partea cealaltă.“ „Cartofi prăjiţi?“. „Nu, cartofi-cartofi!“ „Cartofi şi mai ce?“ Copilul face ochii mari şi se opreşte, se gîndeşte ce-ar mai vrea în afară de cartofi sau pur şi simplu n-are încredere sau pur şi simplu se joacă de-a mîncarea. „Şi nişte bulion! Şi nişte Delikat!“ Nu ştiu ce vîrstă are copilul ăsta, nici măcar dacă e fată sau băiat, nu mai mult de 14 ani. O să aflu exact cînd mă întorc cu sacoşa de cumpărături. Întotdeauna oamenii sînt mai vorbăreţi cînd au de mîncare.

În mijlocul hipermarketului e amenajat un fel de ţarc cu trei-patru mese înalte, din acelea la care se stă în picioare, pentru clienţii care nu mai pot îndura foamea pînă acasă. Cei mai mulţi aleargă însă printre rafturi, îşi ciocnesc coşurile şi cărucioarele, îşi înfig degetele în pîini pentru a le verifica prospeţimea, iar cînd ajung la casă transferă produsele în pungi albe, avînd grijă să echilibreze greutatea destinată celor două braţe. Numeroşi cerşetori aşteaptă afară, împrăştiaţi pe lîngă ziduri. Majoritatea clienţilor – cei care au luat cunoştinţă de avertismentele Poliţiei despre cîştigurile lunare imense ale celor care întind mîna înspre ei – trec mai departe, indiferenţi sau uşor iritaţi. Cîţiva clienţi se opresc, lasă jos pungile albe şi scot o cutie de iaurt sau o pîine. Cei mai mulţi dintre cerşetori le urează binefăcătorilor sănătate şi „Doamne, ajută!“, unii nu zic nimic.

Doamna Veronica plînge şi zice „Să dea Dumnezeu să vă scape de greu!“. Plînge, pune iaurtul în pungă şi se asigură că n-o să se verse peste cozonacul primit mai devreme. „N-am nimic de mîncare. A zis cineva că-mi aduce nişte pîine, dar cum l-ai văzut dumneata, aşa l-am văzut şi eu. E rea lumea! În toate ţările a fost greu, a rămas Bucureştiul. Pensie n-am, şi piciorul e lovit într-un accident de maşină, tot corpul e lovit de la maşină. Şi uite că umblu că n-am bani să mănînc şi am o fată cu cancer. Şi am necaz. Mai zice şi lumea...“ Tocmai trece o femeie care lasă în urma ei cuvîntul „minciuni“. „Uite lumea! Să-i înece Dumnezeu în otravă pe ăia de mi-au luat banii. Am avut bani frumoşi, am avut pensie. Am muncit, am muncit, de mică am muncit!“

10 covrigi, 4 merdenele sau o shaorma mică

Legea spune că doamna Veronica comite infracţiunea de „apel repetat la mila publicului“. Există diferite forme de a apela la mila publicului. Într-un miez de noapte, la vreo 10 metri de locul în care plînge acum această femeie, mi-a tăiat calea o tînără foarte slabă. Spunea, într-o engleză şoptită perfect, o engleză disperată, că fusese jefuită în acea dimineaţă, la puţin timp după ce ajunsese în Bucureşti. Avea nevoie de 20 de euro pentru a-şi cumpăra un bilet de tren pînă la Iaşi, destinaţia finală. Spunea că-i este tare ruşine că trebuie să se roage de oameni pe stradă şi că, dacă o voi ajuta, îmi va trimite banii prin mandat, în dimineaţa următoare. „Nimeni nu vrea să mă ajute, nu înţeleg...“ Îşi exprima revolta în faţa indiferenţei cetăţenilor români, în faţa neîncrederii lor faţă de veridicitatea cazului său. I-am dat 10 lei, iar ea m-a întrebat cît înseamnă asta în euro. M-a privit cu un oarecare reproş: nici eu n-aveam încredere în adevărul disperării sale. Am lăsat-o şoptind revoltată, cu un plastic în valoare de 2,5 euro în mînă. O săptămînă mai tîrziu, tot într-o seară, am văzut-o pe fata aceea foarte slabă pe strada Batişte, aproape de fostul sediu al Ambasadei Statelor Unite. O femeie îi asculta povestea: fusese jefuită, nu mîncase şi trebuia să ajungă la Iaşi. Am văzut, de la distanţă, cum doamna aceea de treabă a început să caute în poşetă, cu aceeaşi jenă pe care o afişasem probabil şi eu cînd scotoceam prin buzunare după bancnota de 10 lei. Cu această sumă se pot cumpăra 10 covrigi, 4 merdenele sau o shaorma mică. Oamenii sînt în stare de multe fapte mîrşave în numele foamei.


Foamea mea e însă adevărată, cel mai adevărat lucru care i se poate întîmpla unui cetăţean. Ea se compune acum dintr-o fierbinţeală la nivelul abdomenului şi o ditamai durerea de cap. N-o să mănînc acum, poate mai încolo, după ce-i duc copilului întins pe asfalt cartofii, bulionul şi punga cu Delikat care are o poză cu o găină friptă, alături de promisiunea unui „gust intens de găină“. Copilul nu mai e însă acolo, poate l-au alungat alte persoane care apelează în mod repetat la mila publicului, din motive de teritoriu. Sau mai degrabă n-o fi avut încredere că mă voi întoarce. La urma urmei, de ce-ar crede pe cineva care doar promite că-i va lua de mîncare?

Mă ia un tremur, inima se zdruncină într-un ritm nou. Merg înspre Tineretului, printre mici fîntîni arteziene şi boscheţi uscaţi în suporturi de lemn. De stîlpi atîrnă fotografii cu oameni care zîmbesc şi întind mîna către lumea de pe stradă, ca să îndrume, ca să ceară, ca să ofere încredere. Pe Bulevardul Dimitrie Cantemir bubuie boxe, ritmul lor se duce direct în tîmple. E o orchestră de dureri: împunsături, strînsori, fierbinţeli, valuri reci, apăsări, vîrtejuri. Ar fi fost bine să-l ascult pe Vasile Diaconu, omul acela de la Universitate care seamănă cu un sfînt în şlapi: dacă nu depui mult efort, nu-ţi trebuie cine ştie ce alimentaţie. Vasile Diaconu are un proiect de „lege specială extraordinară“, prin care fiecare om creat de Dumnezeu ar urma să primească un milion de dolari. Am putea achiziţiona astfel nu mai puţin de 1300 de tone de cartofi, 160.000 de cutii cu bulion şi 100.000 de pungi cu Delikat, pentru a ne potoli foamea. Practic, dacă am intra în posesia tuturor acestor lucruri, am fi hrăniţi, am avea putere să mergem pe jos oricît şi n-ar mai fi nevoie să întindem mîna în faţa nimănui.      

Vlad Odobescu
este jurnalist.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
De ce s-a oprit slujba oficiată de ÎPS Teodosie la Ziua Marinei. Explicaţiile Forţelor Navale Române
Statul major al Forţelor Navale a oferit primele explicaţii cu privire la incidentul petrecut în timpul oficierii slujbei religioase de către ÎPS Teodosie.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Greşeala ce ar putea lăsa nepedepsită o bandă de tâlhari care a terorizat Ploieştiul
Trei hoţi din Prahova care au terorizat ploieştenii în perioada sărbătorilor de iarnă din anul 2020 sunt la un pas să rămână nepedepsiţi din cauza unei greşeli a instanţei.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.