Cum fură studenţii

Publicat în Dilema Veche nr. 444 din 16-22 august 2012
Cum fură studenţii jpeg

Plagiatul are o lungă istorie. Mai întîi să vedem de unde vine cuvîntul. În Roma antică, substantivul latin plaga desemna „plasă de vînătoare“, iar acţiunea de capturare a prăzii se numea plagium. Cu timpul, derivatul plagiarius ajunge să-i denumească pe traficanţii care furau sclavii altora. Marţial este primul autor care foloseşte acest cuvînt cu sensul de astăzi, adică „hoţi de texte“. Să-i dăm cuvîntul: „În versurile scrise de mine, Fidentine, / Ai strecurat o pagină din tine; / (…) Nu eu te acuz, ci versul de tine-adăugat, / O pagină ce strigă: «Ai furat»!“.

Vedem aşadar că plagiatul nu este o practică recentă, însă abia în ultimii ani ajunge la o răspîndire de-a dreptul îngrijorătoare. În trecutul nu foarte îndepărtat, pentru a avea acces la conţinutul unei cărţi, trebuia să mergi la bibliotecă şi să faci efortul de a copia de mînă ceea ce doreai să plagiezi.

Apariţia Internetului schimbă radical datele problemei. Plagiatorii sînt scutiţi de inconvenientele muncii fizice presupuse de scrisul de mînă. Acum e suficient să introduci un cuvînt în motorul de căutare şi ai accces instantaneu la nenumărate texte şi informaţii despre tema căutată. Apoi, computerul face treaba în locul tău, prin funcţiile copy-paste. Din păcate, printre utilizatorii acestei practici se numără şi studenţii. Pentru a face faţă la mulţimea referatelor care li se cer, unii o iau pe scurtătură şi livrează, fără ezitare, texte scrise de alţii, fără a indica sursa. În absenţa sancţiunilor, acest ilicit „modus operandi“ devine obişnuinţă, astfel încît între referatul de seminar copiat de pe Internet şi lucrarea de licenţă nu este decît o diferenţă de cantitate. De exemplu, în sesiunea din vara aceasta am depistat în lucrările coordonate de mine nu mai puţin de 15 încercări de fraudă. Anul trecut am avut doar două cazuri. Ceva s-a întîmplat: asistăm la o adevărată epidemie a plagiatului? La o banalizare a lui? Apare o „cultură a plagiatului“ în universitate?

Un fapt este cert: cartea nu mai este suportul privilegiat al cunoaşterii. Mulţi dintre studenţii de azi nu mai cunosc drumul spre bibliotecă sau plăcerea de a intra într-o librărie. Cînd le recomand bibliografia pentru lucrare, îmi spun că îşi vor comanda cărţile de pe net. O studentă era foarte dezamăgită cînd i-am spus că nu îşi va putea comanda nişte cărţi apărute în anii ’70, pe care le poate găsi doar la bibliotecă... Munca în sala de lectură prespune un oarecare efort. Tentaţia e mare cînd ştii că, stînd acasă sau la serviciu, în faţa computerului deschis, poţi găsi „materie primă“ pentru lucrarea de licenţă. Problema e că unii găsesc aici „produsul finit“. Iată ce copiază studenţii: de la propoziţii, paragrafe şi pagini, pînă la capitole întregi. Nimic nu le scapă: pagini Web, nelipsita Wikipedia, bloguri, site-uri specializate care vînd lucrări gata făcute.

În alte ţări, plagiatul studenţesc este sever pedepsit. La înscriere, semnează un contract de non-plagiat, în care li se explică modalităţile de citare din surse Web, li se spune ce este un plagiat şi sînt precizate sancţiunile. În Franţa există cursuri obligatorii despre normele scrierii academice, le sînt predate inclusiv metode de a căuta şi folosi onest informaţia ştiinţifică de pe net (baze de date, reviste online). În universităţile noastre, studenţii trebuie să se descurce singuri şi mulţi dintre ei nu au competenţele necesare de a redacta o lucrare de licenţă, nu au spirit critic, capacitate de analiză şi sinteză, nu ştiu ce este un aparat critic, nu sînt capabili de a alcătui o bibliografie. Abia în momentul redactării licenţei, profesorilor coordonatori le revine sarcina de a le explica studenţilor cum e cu idem şi ibidem, dar e foarte tîrziu. Unii studenţi rîd de mine şi mă consideră un „expirat“ atunci cînd îi sfătuiesc să folosească fişele bibliografice şi de extras, în locul notiţelor îngrămădite în agende bune la toate.

Vameş la texte

Facultatea de Litere are un Regulament antiplagiat, recent adoptat. Studentul trebuie să depună şi lucrarea în formă electronică, textul este trecut prin programe de detecţie a plagiatului (nu Turnitin, e prea scump, altele, mai puţin performante), iar comisia primeşte o listă de nume şi de procentaje ale fraudei. La 10% text plagiat, nu mai intră în examen. Totuşi, prevenţia este mai importantă decît sancţionarea. Deja am ochiul format, ca un vameş. Cînd primesc texte prea bine scrise, devin atent. Am şi alte indicii „tehnice“, chiar punerea în pagină mă pune în gardă. Atunci cînd aplici un copy-paste, cuvintele unei propoziţii se spaţiază. Apoi, găsesc paragrafe scrise cu caractere diferite, marginea dreaptă a paginii nu e aliniată (nici măcar nu se străduie să dea comanda justify), diverse capitole, secţiuni, paragrafe diferă ca stil de scriitură, lipsesc elementele de legătură între paragrafe, nu există tranziţii logice. La notele de subsol găsesc citate cărţi apărute pe la 1700, la care, evident, nu au avut acces. La o simplă căutare pe Google cu cuvinte-cheie din lucrările lor, descopăr frauda. Apoi le comunic adresele site-urilor din care s-au înfruptat. Este eficient, dar cît consum de timp pentru mine!

În sesiunea aceasta, cum spuneam, am depistat multe tentative de fraudă. Am primit lucrări alcătuite integral din texte luate din diverse site-uri. Colaje inabile, bricolaje, cîrpeală. Nici un rînd nu le aparţinea! O studentă a copiat pînă şi o scurtă descriere a Japoniei, de pe site-ul unei agenţii de turism! Altă studentă prelua cu seninătate texte de pe site-uri legionare. O lucrare era integral luată de pe un site specializat în psihologie. Am respins-o şi am trimis studenta la bibliotecă. Revine cu un alt text. Din nou plagiat. Îmi scrie un mail: „Rîndurile marcate de dumneavoastră nu au fost luate cu copy-paste de pe Internet, ci au fost luate din cărţi. De cînd am greşit prima oară, nu vreau să repet greşeala. De aceea am fost la bibliotecă în Craiova, şi am luat de acolo 15 cărţi, pe mai multe permise, ale mai multor persoane. Am formulat enunţurile mult prea aproape de ce scria în cărţile respective“. De fapt, ea apelase la serviciile site-ului scribd.com, unde se pot găsi integral acele cărţi. Cei care folosesc netul ca să ia texte uită că recurg la un instrument cu două tăişuri: ce e furat de pe Internet nu poate fi ascuns. O altă studentă a încercat să mă testeze, mi-a trimis textul lucrării pe mail: „Aţi putea verifica, vă rog, dacă a mea este OK?“. Nu era. Rescrie textul şi mi-l trimite din nou, cu menţiunea: „Dom’ profesor, acu’ e bine?“. Lăsînd la o parte obrăznicia, nici acum nu era bine.

Cum se justifică cei prinşi că au plagiat? Iată o mostră: „Încep prin a vă spune că tot ce aţi relatat este 100% adevărat şi nu sînt mîndră de ceea ce am făcut. De curînd am fost promovată, am oameni în subordine şi multe responsabilităţi pe care înainte nu le aveam. Despre faptul că lucrarea se poate considera plagiat chiar nu am ştiut. Vă spun cu toată convingerea că intenţia mea nu a fost aceea de a vă păcăli. Pur şi simplu am încercat să strecor în programul meu de lucru şi realizarea licenţei“. Sau: „Să vă spun sincer, nici nu am ştiut că este considerată un fel de infracţiune dacă se mai găsesc unele surse copiate în lucrare.“ Altcineva îmi spunea că „doar a împrumutat“. Unii se comportă insolent, se declară de bună-credinţă şi au impresia că îi persecut, chiar simt în privirea lor: „Ce mai vrea şi ăsta de la mine?“.

Nu trebuie doar să semnalăm şi să condamnăm amploarea plagiatului, trebuie să îi căutăm originile. Cînd eram elev, nu îmi amintesc să mi se fi cerut vreodată un referat făcut acasă. Eram examinaţi individual, scoşi la tablă, dădeam extemporale. De un deceniu încoace, în şcoala generală şi liceu, profesorii cer în mod constant referate. Elevii intră pe site-urile specializate, printează referatele, le predau şi obţin uşor note mari. Obiceiul este tolerat, ba chiar recompensat. Evident, aceste referate ignoră sursa informaţiei. Aşadar, cauza este în amonte (desigur, o să mi să spună că mereu aceasta este scuza universitarilor!). De aceea plagiază studenţii, pentru că aşa au fost obişnuiţi în liceu şi în şcoala generală. Ajunşi în facultate, ei sînt sincer convinşi că a copia de pe net este o practică legitimă, firească. Poate că revenirea la un învăţămînt ceva mai „clasic“, cu o verificare personalizată, fără referate ca modalitate predilectă de notare, ar mai reduce proporţiile plagiatului studenţesc.

Revenind la lucrările de licenţă, mă mai contrariază ceva. Susţinerea lucrării în faţa comisiei, moment care marchează finalul studiilor universitare, s-a desolemnizat. O studentă a venit chiar îmbrăcată în costum de motociclistă, cu casca în mînă. După ce se termină examenul, găsim lucrări de licenţă aruncate la toaletă, în coşul de gunoi, dovadă a faptului că nu-şi preţuiesc munca, nu mai păstrează pentru ei un exemplar din lucrare. Plagiatorii nu ezită să se laude că au luat 10 cu o lucrare plagiată sau cumpărată, ceea ce este profund injust faţă de cei care au muncit cinstit.

Cîteodată stau şi mă întreb ce avem cu bieţii studenţi care plagiază? Pentru că şi universitarii plagiază, unii ajung chiar miniştri ai Educaţiei. Plagiatul nu este însă singura formă a imposturii academice. O carieră universitară se poate construi şi cu negrişori de lux. Îmi vine în minte exemplul halucinant al unui tînăr universitar care semnează cu nonşalanţă texte superbe, scrise însă de altcineva. Am dedus că nu este el autorul lor pentru că articolele impecabile alternează cu texte mizerabile, agramate, cu fracturi de logică. Este imposibil ca cele două tipuri de texte să fie produse de aceeaşi persoană. Desigur, o astfel de însuşire a muncii altcuiva este foarte greu de dovedit, cîtă vreme persistă complicitatea între adevăratul şi falsul autor. Ar fi totuşi detaliul că textele excepţional scrise au o marcă stilistică inconfundabilă, încît îşi denunţă singure adevărata paternitate, identificată de toţi cei care admiră claritatea, concizia şi eleganţa exprimării acestui autor care, de data aceasta, alege să rămînă în umbră.

De ce i s-a construit o carieră universitară acestui „tînăr de nădejde“? Nu mă întrebaţi acum, e prea cald, sînt multe grade afară… Tot Marţial o spune mai bine: „De vrei cu scrisul altui poet să te făleşti, / Nu cartea să i-o cumperi, tăcerea să-i plăteşti!“.

Alexandru Ofrim este conf. univ. dr., predă cursuri de istorie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Străzi vechi din Bucureştiul de azi, Humanitas, 2011.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Cropat Radu Theodoru la o intalnire a gruparii Vlad Tepes in februarie 2025 FOTO Facebook jpg
Ce li se pregătea românilor prin proiectul „Geția”: „Se va confisca tot. Se va naționaliza tot. Va fi jihad” STENOGRAME
Robertin-Adrian Dinu, liderul Comandamentului Vlad Țepeș, organizație care funcționa ca un sistem paramilitar, paralel cu instituțiile statului român, ai cărei membrii sperau să schimbe constituția și numele țării cu ajutorul rușilor, explica ce va urma după demararea proiectului Geția.
Cheile Cibului  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (79) JPG
Fenomenele stranii petrecute în Cheile Cibului. Toți oamenii din sat și-au împodobit casele cu cruci și icoane
Cheile Cibului, un sat izolat din Munții Apuseni, a fost în trecut locul unor evenimente tulburătoare. Acum își întâmpină oaspeții într-o înfățișare pitorească, cu gospodării împodobite de cruci, icoane și monumente religioase.
image png
Puterea uimitoare a cojilor de ouă. Un îngrășământ natural care îți va transforma grădina într-un paradis
De câte ori ai aruncat coji de ouă la gunoi fără să te gândești cât de utile sunt pentru grădină? Acestea reprezintă un îngrășământ natural incredibil de eficient, care întărește plantele, îmbunătățește solul și respinge dăunătorii.
seminte chia jpg
De ce tot mai mulți oameni au ajuns să consume semințe de chia cu lămâie. Ce beneficii are acest amestec
Poate că deja mulți dintre noi am auzit despre cât de benefice pentru sănătate sunt semințele de chia. Iar de-a lungul lumii, tot mai mulți oameni combină aceste semințe cu lămâie, pentru a se bucura de efectele pozitive pe care acest amestec le poate avea asupra organismului.
Sealandafterfire2 jpg
Singura țară din Europa cu un singur locuitor. Are doar 550 metri pătrați
Sealand, cunoscută oficial ca Principatul Sealand, este considerată cea mai mică țară din lume, situată pe o platformă marină abandonată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la aproximativ 12 kilometri de coasta Suffolk din Marea Nordului.
Condimentele și ierburile sunt extrem de benefice pentru sănătate Colaj DMS
Șapte condimente care reduc inflamațiile și îmbunătățesc digestia. Alimentul cu cel mai ridicat conținut de fier în doze reduse
Nutriția devine un subiect din ce în ce mai important în societate, pe măsură ce crește conștientizarea impactului pe care îl pot avea anumite deficiențe alimentare asupra sănătății.
image png
Cum să îndepărtezi, fără prea mari bătăi de cap, etichetele de pe borcane
De multe ori, atunci când vrei să reutilizezi borcanele sau sticlele, te lovești de o problemă frustrantă: etichetele care nu vor să se desprindă. Fie că sunt etichete de la borcane de zacuscă, gemuri sau miere, reziduurile lipicioase rămân adesea pe sticlă sau pe metal, iar orice tentativă de îndep
image png
Cum să ascuți foarfecele cu ajutorul foliei de aluminiu? Un truc simplu care te ajută să economisești timp și bani!
Ați încercat vreodată să tăiați ceva cu foarfece contondente? Este frustrant, nu-i așa? E ca și cum ai încerca să feliezi o roșie cu un cuțit de jucărie – complet ineficient. În loc să te enervezi pentru alegerea nefericită a instrumentului sau să te grăbești să cumperi un set nou de foarfece
carmen constantin romanca austria foto arhiva personala jpeg
Româncă, despre sistemul de educație din Austria: „Profesorii n-au interesul ca tu să termini liceul”
Carmen Constantin, o jurnalistă din Piteşti stabilită de șapte ani cu familia în oraşul austriac Linz, are doi copii și a vorbit pentru „Adevărul” despre regulile stricte din sistemul de educație din Austria, total diferite față de România.