Cum e la britanici
Jurnalele britanice de calitate precum The Guardian, The Independent, The Times, The Daily Telegraph conţin o secţiune propriu-zisă (cu articole de informaţie şi comentarii la zi), plus suplimentele pe variate teme, în care se concentrează de obicei reportajele. În comparaţie cu The Times, The Independent (27 ianuarie) abundă în reportaje, multe inserate chiar şi în prima secţiune, pe teme de politică externă, precum cel dedicat forumului economic de la Davos, care conţine elemente de culoare locală („nevestele oligarhilor“ surprinse în centrul de conferinţe uşor pierdute în blănurile şi cizmele lor). Tot The Independent (28 ianuarie) include în secţiunea informativă un reportaj dedicat unui important hobby naţional – birdwatching: este vorba despre un exerciţiu naţional ornitologic, ediţia a 33-a (!), în care toţi britanicii sînt invitaţi să noteze ce păsări poposesc în grădinile lor timp de o oră. Autorul vorbeşte fără ezitare despre emoţia care l-a cuprins cînd a observat doi scatii verzi aciuaţi în mărul din grădina lui, şi inserează o mulţime de informaţii de specialitate, care pentru nepasionaţi ar putea părea absurde (aflăm însă cu interes că guguştiucii au ajuns în Marea Britanie doar în ultimii 60 de ani, sosiţi din teritoriul lor originar, Balcanii).
Suplimentele (mai ales cele care acompaniază presa de weekend) deţin supremaţia reportajului cît mai şlefuit stilistic, în care autorii îşi pot exprima liber propriile experienţe în materie de aproape orice, de la domeniul gastronomic la cel imobiliar, financiar, sportiv, de modă, oenologic, grădinărit şi – last but not least – cel de călătorie, care este predominant. Inerent, articolele sînt pline de descrieri cît mai evocatoare şi mai surprinzătoare, precum şi de informaţii istorice sau financiare, precum costul unui prînz sau al unui hotel. Se scrie din toate colţurile lumii, iar autorii nu uită să treacă, în subsolul reportajului, detaliile publicitare ale variaţilor sponsori – hoteluri, linii aeriene, agenţi de călătorie. De exemplu, suplimentul Weekend al ziarului The Guardian (28 ianuarie) înşiruie cîteva reportaje semnate de publicişti şi comedieni bine-cunoscuţi, care s-au supus de bunăvoie ofertelor de vacanţe mai neobişnuite: curs de tango în Argentina, caiac-canoe în Turcia, călărie în Andaluzia, înotul cu peştii-ton din sudul Australiei. Exoticul e la căutare, la fel şi în reportajele locale, pe subiecte excentrice, precum vacanţa dedicată învăţării meseriei de fierar, pe cale de dispariţie în Marea Britanie.
Nararea experienţelor personale sună de multe ori ca o confidenţă a unui prieten răsfăţat şi exigent, dar descrierile sînt pigmentate cu informaţii cît mai utile. Ca cititor cu gusturi la fel de rafinate, vei simţi că ai nevoie de aceste păreri care, la urma urmei (nu-i aşa?), te pot ajuta să te decizi cum să-ţi cheltuieşti banii mai bine şi mai plăcut: oare merită să mergem în seara asta la Restaurantul The Crooked Well sau nu? ce vacanţă mai palpitantă să alegem pentru la vară?...
În contrast, aceleaşi suplimente prezintă şi reportaje pe teme mult mai puţin idilice, cu mesaj social, din zonele afectate de conflict şi sărăcie, în care ziaristul ia atitudine ca cetăţean universal: „What about the government? What is it doing?“ – precum în reportajul din Telegraph Magazine (28 ianuarie) despre Burundi, cea mai săracă ţară din lume, sau un text din The Guardian Weekend (4 februarie) – despre Liberia, unde 18% din populaţie moare din cauza lipsei de toalete şi de apă curată. Tot The Guardian Travel (28 ianuarie) publică reportajul unei călătorii cu caiacul pe rîul Congo, ocazie cu care, pe lîngă întîlnirile directe cu crocodilii şi hipopotamii, autorul descrie şi ravagiile unei ţări marcate de instabilitate politică, corupţie, război civil şi chiar de fantoma canibalismului.
Deşi are un concurent puternic în reportajul de televiziune, reportajul scris rămîne un gen care evoluează constant, ştiind să se adapteze cu talent gusturilor în continuă mişcare ale publicului britanic.
Foro: V. Dorolti
