Cum au ajuns nemţii să mănînce Döner

Publicat în Dilema Veche nr. 519 din 23-29 ianuarie 2014
Cum au ajuns nemţii să mănînce Döner jpeg

Era februarie 2007. România tocmai sărbătorise revelionul aderării la Uniunea Europeană (UE), iar eu mă bucuram că pot pleca în Germania fără viză, aşa cum fusese necesar în 2006, cînd făcusem un stagiu de pregătire de patru luni la Deutsche Welle. Mi se oferise un contract de muncă, iar tatăl meu a decis că trebuie să facă alături de mine drumul cu maşina pînă la Köln. Era obligatoriu pentru el să-şi conducă băiatul şi să se asigure că e instalat bine pentru anul ce urma. Eu nu eram străin nici de oraş, nici de cartier. Stăteam la aceeaşi gazdă, o româncă emigrată din Sibiu. Iar bucătarul meu personal era Dogan, proprietarul bodegii de kebap de la colţul străzii.

Terminasem prima zi de muncă şi l-am sunat pe tata să-l întreb dacă are nevoie să iau ceva pe drum spre gazdă. Foarte satisfăcut, mi-a spus că s-a ocupat el de mîncare şi că mă aşteaptă. Avusese o întîlnire cu Dogan care s-a soldat cu un pui la rotisor şi cartofi prăjiţi. „Nu ne-am înţeles în nici o limbă, dar i-am explicat cu mîinile. Eu arătam spre vitrină, el dădea din cap“, îmi spunea tata rîzînd de isprava lui de cumpărături.

E drept, nici el nu vorbeşte germană, dar nici Dogan nu rupea prea bine limba lui Goethe. Era de douăzeci de ani în Germania şi clienţii lui tot aveau dificultăţi să înţeleagă altceva decît produsele din meniu recitate de bucătarul turc, la care ataşa imediat şi preţul, de parcă nu ar fi vrut să uite acest mic amănunt. Dogan e unul din cele trei milioane de persoane de origine turcă ce trăiesc în Republica Federală (sursa: raport al Institutului German de Statistică, februarie 2013). La sfîrşitul lui 2012, erau aproape 1,6 milioane de cetăţeni turci cu permis de şedere temporară sau permanentă în Germania.

Ajunge o plimbare pe străzile oricărui oraş mare german. Turcii ies în evidenţă, iar această afirmaţie este o simplă observaţie, nu o apreciere calitativă în termeni de bine sau rău. În spaţiul public e un fel de ciocnire a civilizaţiilor între nemţii retraşi şi ordonaţi şi turcii cu temperament, care vorbesc tare şi au o oarecare tendinţă de ghetoizare în cartierele lor. Şi cum s-a ajuns aici?

Motivele venirii turcilor în Germania nu diferă deloc de cele ale italienilor şi spaniolilor. Cei mai mulţi au căutat locuri de muncă şi au emigrat în Republica Federală. Dar nu pentru că nu le-ar fi plăcut atunci în ţara lor sau pentru că erau şomeri, ci pentru că au fost chemaţi în Germania post-război de nevoie. Erau prea multe locuri de muncă vacante, prea puţini nemţi care să le ocupe, iar ţara voia să se dezvolte.

Prima generaţie a venit în anii 1950, deci nu la mult timp după încheierea războiului. Erau, în majoritate, muncitori necalificaţi, nu vorbeau limba germană şi nici nu sperau la ceva mai bun decît un loc de muncă într-o fabrică. Ideea era ca ei să vină, să muncească atîta vreme cît e nevoie de ei şi să plece – sau, cel puţin, aşa şi-au imaginat guvernanţii. Şi cum socoteala de acasă nu se potriveşte mai niciodată cu cea din tîrg, primii muncitori turci au prins gustul vieţii mai bune. Şi-au adus familiile, apoi a fost reglementat chiar dreptul de reunire a familiei, şi nici că s-au mai dat plecaţi. Procesul de racolare de muncitori străini a fost stopat în 1973. În 1982, erau aproximativ 4,67 de milioane de străini în Germania, iar populaţia totală era atunci de 82 de milioane.

Cînd vine vorba de imigranţi, fie ei turci sau oricare alţii, cuvîntul de ordine în Germania este „integrare“. Cum să-i integrăm, cum să îi învăţăm limba germană şi cum să ne purtăm, în general, cu ei. Tinerii germani se tem că turcii le vor lua locurile de muncă. Dacă ne uităm la cifre, temerea e nefondată: aproximativ un sfert din persoanele de origine turcă nu au loc de muncă, cam o treime trăieşte sub pragul sărăciei din Germania. Culmea, teama cea mai mare e în estul Germaniei, unde ponderea turcilor e de doar 1%, spre deosebire de 11% în vest. Alţii se tem că turcii vor reprezenta sfîrşitul civilizaţiei occidentale, aşa cum a decăzut Imperiul Roman din cauza migraţiei popoarelor. Că turcii fac mai mulţi copii decît nemţii şi aşa vor ajunge majoritari într-o bună zi.

Nici turcii nu sînt lipsiţi de temeri. Bătrînii şi-au clădit viaţa întreagă în Germania, aşa că cei care i-ar vrea plecaţi reprezintă o ameninţare. Turcia nu mai este cea din anii cînd ei au venit la muncă în Republica Federală. Tinerii se simt dezorientaţi. Ei nu sînt nici nemţi 100%, nici turci 100%. Sînt conştienţi că fac parte dintr-o minoritate şi, chiar dacă ajung să ştie germană perfect (în unele cazuri), aleg să vorbească stricat doar pentru a-şi atribui o identitate. În unele cercuri există chiar mişcări antigermane care nu mai au mult pînă la a fi catalogate drept extremiste.

În 2010, fostul preşedinte german Christian Wulff ţinea un discurs istoric în care spunea că „islamul este parte din Germania“. Wulff încerca să tempereze temerile moderne legate de musulmani şi terorism. În 2012, şi cancelarul Merkel rostea aceleaşi cuvinte, într-o conferinţă telefonică cu membri ai partidului său. Ambele luări de poziţie au provocat simpatie din partea turcilor şi critici din partea conservatorilor.

În chestiunea integrării turcilor, opiniile vor mai fi divergente multă vreme de acum încolo. Dar Europa modernă este tărîmul toleranţei, în ciuda unor manifestări marginale extremiste. Iar pînă atunci, să nu uităm că „dragostea trece (şi) prin stomac“. Şi nici un neamţ nu se plînge că Wurst-ul a fost înlocuit de Döner în topul mîncărurilor „tradiţionale“ germane.

Laurenţiu Diaconu-Colintineanu este jurnalist la RFI România, reporter special şi realizator al emisiunii Punerea pe gînduri.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.