Cum apare speranța? De ce dispare?

Publicat în Dilema Veche nr. 910 din 16 – 22 septembrie 2021
Depolitizarea, o retorică foarte populară   interviu cu Cristian PREDA jpeg

Vă amintiți seara de 17 noiembrie 1996? Se aștepta anunțarea rezultatelor turului al doilea al alegerilor prezidențiale, cînd electoratul avea de ales (pentru a doua oară) între Ion Iliescu și Emil Constantinescu. De pe la ora 8, Piața Universității se umpluse. Ca de obicei, din 1989 încoace, acesta era locul în care bucureștenii se adunau de fiecare dată cînd simțeau nevoia să-și strige revoltele, disperările, neliniștile. Acum veniseră pentru a-și aduna speranțele.

Anunțul victoriei candidatului CDR a declanșat o explozie de bucurie: în sfîrșit, se părea că „băieții buni” ajunseseră la putere și aveau să schimbe direcția în care mergea România. Din păcate, n-a fost să fie așa. Politicienii care făcuseră o opoziție acerbă regimului Iliescu s-au dovedit prea lipsiți de experiență pentru a face față provocărilor guvernării. Cei 15.000 de specialiști au întîrziat să apară sau prestația lor a fost sub așteptări. Și, ce-i mai grav, și-au risipit energiile luptîndu-se pentru împărțirea puterii. Patru ani mai tîrziu, cel aclamat în Piață părăsea scena politică, recunoscîndu-se învins de „sistem”.

Eșecul proiectului numit CDR nu a însemnat doar revenirea la putere a „emanației revoluției”. A însemnat mai mult –  pierderea speranțelor tuturor celor care doreau o ruptură reală față de regimul comunist, o țară guvernată după regulile democrației, părăsirea „lumpen-Europei”. Pînă în 1996 exista speranța că „cei buni” vor așeza lucrurile pe făgașul firesc. Anul 2000 nu a marcat doar revenirea la situația anterioară, ci anul în care românii au avut de ales între Iliescu și Vadim Tudor.

A urmat mai mult de un deceniu în care pe scena politică au avut loc nesfîrșite permutări între aceiași actori politici. Un deceniu în care cetățenii care ar fi trebuit să spere și să se bată pentru ieșirea din acest ciclu exasperant – mă refer mai ales la cei mai tineri – aveau toate motivele să abandoneze lupta. Și chiar o făceau: fie că emigrau, fie că își căutau o salvare individuală prin cariera profesională, fie că îngroșau rîndurile beneficiarilor sistemului tot mai corupt. Între clasa politică și societate se formase o crevasă din ce în ce mai adîncă.

Cu toate acestea, în 2012 a apărut o șansă de umplere a acestui gol, odată cu încercarea independentului Nicușor Dan de a cuceri Primăria Capitalei. N-a reușit (previzibil), dar a fost votat de aproape 10% din alegătorii bucureșteni, în condițiile unui embargou aproape total din partea televiziunilor, a unei legislații potrivnice și a unor fonduri de campanie minuscule. Ce a contat în acea candidatură a fost prezența, în jurul lui Dan, a unei mase compacte de tineri care au înțeles că, dacă e să se schimbe ceva, schimbarea nu poate veni decît de la ei. Sute de tineri au strîns semnături (36.000!), au lipit afișe, au organizat evenimente, au donat bani. Și, chiar dacă e un clișeu, erau tare frumoși.

A urmat o perioadă de reafirmare a activismului civic, manifestă îndeosebi în protestele față de proiectul exploatării cu cianuri de la Roșia Montană. Nu era vorba doar de o comună din Apuseni, ci despre putința cetățenilor de a decide în problemele care-i privesc. S-a spus că Roșia Montană a fost revoluția unei generații; poate că formula e inexactă, dar e cert că era manifestarea deciziei unei generații de a se implica activ în viața cetății.

Această acumulare de energii a făcut posibilă înființarea unui partid, Uniunea Salvați Bucureștiul, în care s-au strîns cei care doreau să facă politică altfel decît pînă atunci, adică pornind de la cetățean. La alegerile locale din mai 2016 nu au reușit să cîștige Primăria (candidații PNL și PMP au concurat pentru un segment comun de electorat), dar au devenit al doilea partid din Capitală.

A urmat momentul unei decizii dificile: participarea la alegerile parlamentare. USB era un partid exclusiv local, fără structuri în afara Bucureștiului; pînă la momentul depunerii listelor de candidați în întreaga țară rămăseseră mai puțin de trei luni. Pe de altă parte, neparticiparea ar fi însemnat risipirea potențialului de energie obținut prin semisuccesul de la locale și încă patru ani de politică națională dominată de alianțe rezultate din combinările de trei partide luate cîte două. S-a decis participarea, ceea ce a presupus înființarea rapidă de filiale în (aproape) toate județele. Asta a însemnat că nu a putut fi făcută o selecție riguroasă a candidaților înscriși în liste. Obiectivul principal a fost atins, noul partid (Uniunea Salvați România) a intrat în Parlament, obținînd 10% din mandate. Prețul plătit a fost pătrunderea în partid a unei mase importante de „oaste de strînsură”. Din păcate, încet, dar sigur, noii veniți au eliminat nucleul civic originar al partidului, alienînd totodată partea cea mai activă a propriului electorat.

După patru ani de opoziție acerbă (și, adeseori, inabilă), la alegerile din 2020, USR, împreună cu PLUS, partidul guvernului de tehnocrați Cioloș, și-a dublat ponderea parlamentară și, mai important, a intrat, alături de UDMR, în alianța care a format guvernul.

Acum urmează un moment decisiv, în care partidul poate confirma sau infirma speranțele cu care a fost investit de către electorat. Electoratul nu a dorit doar să-i aducă la guvernare, ci mai ales să se convingă de faptul că poate exista un alt fel de politică, deosebit de aranjamentele obscure ale cîtorva „inițiați” din vîrful organizației. Spun că este un moment decisiv, pentru că un eșec al USR-PLUS ar spulbera încă o dată speranțele electoratului. Responsabilitatea pe care o au, vrînd-nevrînd, liderii actuali ai partidului e uriașă. Dacă și acest partid va împărtăși soarta CDR, fiind „învins de sistem”, ei vor fi răspunzători pentru faptul că va urma o nouă și lungă perioadă în care cetățeanul român se va întoarce spre salvarea individuală.

Mircea Kivu este sociolog.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
În contextul în care în acest an au loc alegeri în mai multe state europene, printre care şi România, şi chiar şi pentru Parlamentul European, analiştii politici avertizează că cei care candidează ar trebui să aibă în vedere ameninţările hibrid la adresa securităţii globale.
image
Cine este românul acuzat de spionaj în favoarea Rusiei. Susținător al propagandei Moscovei și apropiat al lui Cornel Dinicu de la Ferma Dacilor
Un român a fost arestat pentru trădare în favoarea Rusiei. Acesta ar fi furnizat informații din domeniul apărării unor diplomați ruși.
image
Dosarul generalilor Coldea și Dumbravă. Pe ce se bazează DNA
Cătălin Hideg, cel care i-a denunțat la DNA pe foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, a depus zeci de înregistrări ale unor convorbiri care ar demonstra implicarea celor vizați în dosar și dovezi ale circuitelor financiare.

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.