Cum am simţit controalele

Publicat în Dilema Veche nr. 551 din 4-10 septembrie 2014
Cum am simţit controalele jpeg

Dacă în Statele Unite, lumea nu mai e la fel începînd cu 11 septembrie 2001, începuturile terorismului în Europa postbelică sînt din nefericire mult mai vechi. Anii 1970 – 1980 au constituit perioada cea mai intensă pentru terorismul palestinian, terorismul comunist extremist din Italia, atentatele din Irlanda de Nord şi Londra, bombele de la sediul Europei Libere din Germania – toate au marcat Europa de Vest şi au dus la stabilirea unor reguli de protecţie foarte clare. Odată cu sfîrşitul Războiului Rece (a primului Război Rece?) şi, probabil, cu dispariţia sponsorilor, şi atentatele au încetat la începutul anilor 1990 – dar regulile şi teama de atentate au rămas.

Tocmai la începutul anilor 1990 am început şi eu să călătoresc şi am putut simţi deseori ce înseamnă teama de terorişti. Am simţit şi cum controalele au devenit din ce în ce mai stricte, mai ales după atentatele din anii 2000, din State, Spania şi Marea Britanie. Şi cînd scriu că „am simţit“, nu exagerez. Cînd eşti brunet (cu timpul grizonant), ai barbă şi trăsături mediteraneene, atragi imediat atenţia autorităţilor însărcinate cu paza antiteroristă, atît în aeroporturi, cît şi în afara lor.

Eram la Istanbul, în vara anului 2006, la prima Conferinţă Internaţională a Mării Negre. Era şi o vară în care viaţa în Istanbul era marcată de numeroase atentate. Serile mă întîlneam cu prieteni pe care nu-i văzusem de mult, la bere şi taifas. De fiecare dată, la întoarcerea la hotel, eram legitimat de patrulele de poliţie, mult mai multe şi mai active faţă de alţi ani. Controalele erau totdeauna scurte şi se terminau cu una sau două glume. În a treia seară, i-am întrebat pe poliţişti de ce mă aleg, dintre toţi, tocmai pe mine. Mi-au răspuns, zîmbind, că aveam figura tipică a atentatorilor. Dar şi că aveam ceva în plus, care mă eticheta drept inocent: un lejer damf de bere. Nici un terorist de la ei nu ar fi acceptat să se pregătească pentru întîlnirea cu Creatorul, încălcînd legile fundamentale...

Odată cu marile atacuri teroriste din ultimul deceniu, teama de atentatorii sinucigaşi a dus la exacerbarea reacţiei autorităţilor (personal, cred că e mai bine aşa, decît să fim un sat fără cîini). Imediat după atentatul din 7 iulie 2005 de la Londra, un brazilian cu rucsăcel în spate a fost împuşcat mortal pentru că nu s-a oprit la somaţia poliţiştilor. S-a dovedit apoi că victima fugise pentru că era certat cu legea din alte motive. Imediat după acel incident, o colegă din redacţia BBC de la Londra mi-a scris să nu calc prin Marea Britanie, pentru o perioadă. Sau, dacă vin, să nu port rucsăcel în spate, că e mai sigur.

Am testat, fără să vreau, vigilenţa securităţii de la aeroportul Heathrow acum cîţiva ani cînd, uitînd că am o sticlă de apă în bagajul de mînă, am ajuns într-o fracţiune de secundă să fiu ţinta a doi agenţi, care mi-au zis politicos, dar ferm să nu mişc pînă nu verifică ce e în bagaj. Reacţia poliţiştilor era normală pentru un aeroport în care au fost depistate de mai multe ori diferite tentative de a introduce explozibili artizanali în avioane (să nu uităm că actuala reglementare de a nu avea sticle cu lichid în bagajele de mînă a fost  introdusă după un atentat eşuat, depistat tot pe un aeroport londonez). Cînd treburile s-au lămurit, cum greşeala era a mea, m-am scuzat, iar agenţii au răspuns din nou cu cel mai politicos ton din lume.

Uneori, controalele la bagaje pot părea absurde. În decembrie 2002, reveneam în ţară din stagiul Marie Curie la Veneţia, cu o căsuţă Barbie frumos împachetată, cadou de Crăciun pentru fetiţa mea. Cum căsuţa nu încăpea prin scanner, agenţii de pază de la aeroportul din Bologna m-au pus să deschid cadoul şi să introduc fiecare piesă, separat, la control. În cele aproape zece minute în care am desfăcut (cu atenţie) fiecare piesă, vocea poporului adunat în spatele meu a pus punctul pe i: Barbie nu poate fi decît suspectă de terorism... iar casa i-a fost smulsă lui Ken în urma divorţului, aşa că era normal să fie controlată la sînge. În avion, în drum spre casă, am citit însă care era cauza scrupulozităţii lucrătorilor de la Bologna: cu numai cîteva zile înainte, un bărbat în cursa Bologna – Paris s-ar fi ridicat cu o pungă în mînă şi ar fi cerut ca avionul să aterizeze la Nisa, în caz contrar urmînd să arunce totul în aer. Din fericire, s-a dovedit rapid că prezumtivul atentator era un bolnav psihic care avea în pungă nişte săpunuri şi care, într-adevăr, dorea să meargă la Nisa...

Oricum ar fi, pare că a apus pentru totdeauna vremea în care, masterand la Milano fiind, acum 20 de ani, şi revenind de acasă, după vacanţa de Crăciun cu escală la Zurich, poliţistul elveţian de frontieră m-a lăsat să trec, strîmbînd doar din nas la aroma celor trei sticle de pălincă de Maramureş pe care o aveam în bagajul de mînă, pentru colegii mei.

Cuvinte numai de bine despre controalele de la Otopeni. Trecînd pe acolo atît de des, nu pot să nu apreciez viteza şi eficienţa agenţilor de la noi – pe lîngă situaţia din alte locuri. Mă deranjează cel mult nesimţirea nenumăratelor prinţese care încearcă să treacă prin controale cu lanţuri, inele sau bijuterii ce au împreună mai mult metal ca un proiectil de tanc. Dar oricine poate greşi. Îmi vin fiori cînd mă gîndesc ce reacţie ar fi provocat, în alte ţări, identificarea în rucsăcelul meu de voiaj a unui cuţit pescăresc – cum s-a întîmplat la Otopeni acum cîţiva ani. Revenit în seara dinaintea plecării din Deltă, am uitat să îmi pregătesc bagajele pentru control. La scanner, agentul m-a întrebat dacă ştiu ce am în bagaj. I-am răspuns că, cel mai probabil, trebuie să fie o unghieră. Omul, zîmbitor, m-a chemat şi mi-a arătat cuţitul pe ecran şi m-a întrebat dacă îmi tai unghiile cu aşa ceva. Evident, am lăsat cuţitul în cutia de lîngă control şi de atunci nu mai judec pe nimeni cînd văd ce se adună acolo...

Ne deranjează însă controlul în sine? Pe mine, personal, nu. Prefer să ştiu că totul este în ordine şi că nu risc să ajung să vizitez vreo clădire într-un avion care intră pe fereastră cu toată viteza înainte, sau că ajung în cu totul altă destinaţie decît cea iniţială. Mă deranjează însă cozile din aeroporturile pe care controalele de securitate nu sînt bine organizate. Iar exemplul care îmi vine acum în minte este aeroportul Fiumicino din Roma, unde coada poate dura zece minute sau peste o oră, în funcţie de numărul de puncte de control deschise. Şi mă mai deranjează faptul că, de cînd nu mai avem voie cu lichide în bagajul de mînă, preţurile sticlelor de băuturi din magazinele din aeroporturi parcă au explodat. Dar în orice ecosistem există specii oportuniste. 

Adrian Stănică este jurnalist şi cercetător ştiinţific la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină – GeoEcoMar. 

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.