Cum am ajuns să-mi trăiesc visul – dialog cu Anna TIFU
Anna Tifu s-a născut în 1986, în Italia. A debutat la 11 ani, ca solistă a Orchestrei Naţionale a Ţinuturilor Loarei, iar la 12 ani a cîntat pe scena Scalei din Milano. A cîştigat numeroasele premii internaţionale, iar în 2007 a fost laureată a Concursului Internaţional „George Enescu“, fiind, de altfel, cea mai tînără premiantă.
Am întrebat-o, aşadar, ce a însemnat acest premiu pentru ea şi dacă a contat premiul în cariera sa.
„Bineînţeles! Ca să devii un muzician bun ai nevoie de o combinaţie de talent, efort, sacrificii, şanse, inteligenţă şi personalitate. Din experienţa mea, faptul că am cîştigat Concursul Enescu a însemnat un pas decisiv în cariera mea, a fost cel mai important ingredient – mi a oferit posibilitatea de a atinge un ţel pe care orice muzician şi-l propune: acela de a cînta alături de marii artişti, orchestre şi dirijori cunoscuţi. După ce am cîştigat acest premiu am fost invitată la multe festivaluri prestigioase, concerte de renume dirijate de oameni precum Gustavo Dudamel şi Simon Bolivar, Yuri Temirkanov şi Accademia Nazionale di Santa Cecilia, ca să numesc doar pe cîţiva… Aşa că, datorită Concursului Enescu, am ajuns să-mi trăiesc Visul.“
Despre muzica lui Enescu, Anna Tifu spune că apropierea s-a produs mai ales după ce a cîştigat competiţia. „Acum cînt în mod regulat muzica lui Enescu şi, bineînţeles, fiind pe jumătate româncă, acest lucru mă face extrem de mîndră. De altfel, următorul meu proiect este să înregistrez un CD cu muzica lui Enescu, pe care îl consider unul dintre cei mai mari compozitori şi muzicieni ai secolului 20! Pentru mine este o călătorie inspiraţională să descopăr lucrări noi ale compozitorului.“
Vorbind despre muzică şi descoperiri, am mai întrebat-o pe tînăra violonistă care este partitura care o provoacă cel mai mult.
„Cred că Șostakovici, «Concertul pentru vioară nr. 1», care este şi concertul meu preferat. Există multe concerte pentru vioară care sînt dramatice, dar întunecimea şi durerea pe care le poţi simţi de la prima notă a acestui concert sînt unice. De fiecare dată cînd îl cînt, pare că descopăr noi lucruri. Este, de altfel, un concert care ocupă un loc special în inima mea, deoarece l-am descoperit cînd eram copil, la 12 ani, alături de Orchestra Naţională a Ţinuturilor Loarei. Cîntam Bruch şi, în a doua parte a concertului, era acest violoncelist fabulos care intrepreta concertul lui Șostakovici pentru violoncel. Ţin minte că m-am «supărat» pe tatăl meu pentru că nu m-a învăţat să cînt la violoncel, ca să pot cînta şi eu acea bucată. Bineînţeles, cînd am descoperit că Șostakovici scrisese şi concerte pentru vioară, m-am liniştit.“
a consemnat Stela GIURGEANU
