Cum alegem?

Publicat în Dilema Veche nr. 447 din 6-12 septembrie 2012
Cum alegem? jpeg

Prima imagine care mi-a apărut de îndată ce am început să mă gîndesc la tema articolului:

Abia aşteptam să-mi iau fiul de la grădinţă după prima sa zi petrecută acolo şi să aflu cum s-a simţit, ce a făcut. Odată intrată în curte, am dat cu ochii de o scenă incredibilă pentru mine. Un băieţel încerca să-i ia jucăria. Pentru că, fireşte, el nu dorea cîtuşi de puţin să renunţe la maşinuţă, puştiul începuse să-l lovească, iar fiu-meu îl ţinea la distanţă cu o mînă înfiptă în pieptul lui, în vreme ce în cealaltă strîngea straşnic jucăria cu pricina. Cînd am ajuns eu, se uita cum celălalt copil dădea pumni... în aer.

Deşi scena s-a petrecut cu destul de mulţi ani în urmă, mi-o amintesc şi azi foarte exact. M-a impresionat atunci soluţia ingenioasă prin care un copil de 3 ani a reuşit, simultan, să-şi păstreze obiectul dorit, să se apere şi să nu răspundă cu agresivitate la loviturile celuilalt. Reacţia lui a fost una spontană, dar reflecta nu mai puţin o alegere personală (ar fi putut la fel de bine să cedeze jucăria ori să se lupte pentru ea sau doar să plîngă pentru că alt copil a revendicat-o).

Odată cu atributul „personal/individual“ alături, orice termen dobîndeşte în mod pregnant şi inevitabil marca subiectivităţii. Sintagma „libertate personală“ îmi pare imposibil de descris în termeni general valabili. Deoarece e vorba, în cele din urmă, despre opţiuni particulare ale fiecăruia dintre noi. Opţiuni pe care le facem în funcţie de un anume context irepetabil, în funcţie de ceea ce sîntem la un anume moment, în mod irepetabil.

Pentru un copil mic care abia a învăţat să meargă, libertatea constă în a se mişca non-stop, în a explora spaţiul înconjurător şi a experimenta ce poate să facă pe măsură ce stăpîneşte din ce în ce mai bine abilităţile motrice proaspăt dezvoltate. Pentru un adolescent, libertatea se manifestă prin negarea în diferite grade a autorităţii părinteşti, prin exprimarea unei opoziţii faţă de ceea ce înseamnă sistem, prin revolta faţă de tot ceea ce este perceput ca fixînd limite. Enumerarea poate continua, cu menţiunea că, pe măsură ce înaintăm în vîrstă, aspectele libertăţii devin din ce în ce mai nuanţate şi din ce în ce mai... personale. Uneori.

N-am nicidecum pretenţia că ştiu ce reprezintă libertatea personală pentru alţi oameni, însă pentru mine este, în primul rînd, o stare care începe să-şi facă loc în viaţa mea cînd nu trăiesc orbeşte ori rutinat. Cînd am o opinie personală şi o exprim. Cînd îndrăznesc să fac sau să spun ceea ce simt ori cred. Cînd am curajul să spun „nu“ unei cereri care nu mi se potriveşte sau căreia nu-i pot face faţă. Cu alte cuvinte, cînd nu mai trăiesc fragmentat pe diferite paliere ce par să nu aibă legătură unele cu altele, cînd trăiesc în prezent, pas cu pas, fără să-mi imaginez că „acum“ e doar o pregătire sau repetiţie pentru ceva ce va urma în viitor. Fiindcă uneori pare că „a trăi cu adevărat este un fapt ce aparţine viitorului – după ce terminăm facultatea, după ce ne căsătorim, după ce cresc copiii sau, pentru unii, după ce încheiem terapia“ (Erving & Miriam Polster – Gestalt Therapy Integrated).

În schimb, nu sînt liberă absolut deloc atunci cînd copilul meu îmi spune, de exemplu, „Nu mai vreau să merg la cursul de arte marţiale“, iar eu mă pomenesc răspunzînd stupid – „Dar e foarte important să faci mişcare pentru că...“ şi înşir (mecanic) sumedenie de motive şi argumente. De ce nu sînt liberă în acel moment? Pur şi simplu pentru că, nefiind atentă la el, articulez un răspuns al cărui pattern este pre-înregistrat. Un pattern pe care eu însămi l-am auzit în propria copilărie de atîtea ori, încît mi s-a întipărit, şi acum îl livrez în mod aproape identic, cînd sînt prea obosită ori cu mintea brambura. Cînd lipsesc, adică, din relaţia cu copilul meu, lipsesc din viaţa mea care se petrece chiar atunci. Şi astfel, în loc să fiu curioasă ce anume îi displace, în loc să stau în mod real de vorbă cu el şi astfel să-l tratez ca pe o persoană care merită atenţie şi credit, îl expediez cu o atitudine artificială şi superioară: „Ştiu eu ce e mai bine pentru tine“. Partea cea mai proastă într-o asemenea situaţie este că, de fapt, îi transmit o atitudine despre cum să nu fie liber. Eu însămi nefiind cîtuşi de puţin liberă în acel moment. Apoi, pentru că nu-l ajut să înveţe să se exprime. Cînd eu însămi eram copil şi spuneam „nu vreau“ sau „nu-mi place“, nu ştiam prea clar de ce. „Nu vreau/nu-mi place“ era un fapt şi atît. Îmi imaginez acum că mi-aş fi dorit ca adultul din faţa mea să aibă răbdare, să vorbească cu mine, să mă ajute să găsesc cuvintele care mie îmi lipseau spre a dezvolta treptat acele propoziţii simple într-unele mai complexe. Şi, astfel, să aflu ce-mi doresc dincolo de ce nu-mi doresc. În cele din urmă, libertatea personală se construieşte. Se construieşte în relaţie şi prin relaţii. Mai întîi cu părinţii noştri, cu educatorii şi profesorii, apoi cu alte şi alte persoane pe care le întîlnim de-a lungul vieţii.
 
În concluzie, cred că ceea ce-mi spunea fiul meu prin „nu mai vreau să merg la arte marţiale“ nu se referea doar la activitatea în sine; mesajul lui (pe care încă nu-l poate pune în cuvinte, nefiind, deocamdată, clar nici pentru el) însemna „Am crescut şi vreau să aleg pentru mine“. 

Miruna Ţecheră este psihoterapeut şi lucrează în practica privată. 

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.