Cultura, un bun „nepereche“

Publicat în Dilema Veche nr. 727 din 25-31 ianuarie 2018
Cultura, un bun „nepereche“ jpeg

„Cultura transcende economia. Ea poate fi tratată ca un bun economic, dar ea nu este un bun economic, pentru că ea îndeplinește, pentru societate, un rol pe care putem să îl denumim «sacru».“ Acestea sînt frazele care sintetizează teza cărții lui Jacques -Rigaud din 1995 despre excepția culturală.

Pornindu-și demonstrația de la negocierile GATT din 1993, cele de-a lungul cărora, sub presiune americană, s-a pus radical problema faptului că, pentru a conserva susținerea domeniului audiovizual cu subvenții naționale, statele europene s-au văzut obligate de a defini cultura drept un „produs economic diferit de altele“ (creînd astfel precedentul ideii că, într-adevăr, produsul cultural este un produs economic, nu unul cu funcție „sacră“, așa cum îl evoca Rigaud), autorul lansează o provocatoare analiză a necesității de a susține, în Europa, cultura ca serviciu public și de a-i reda centralitatea în guvernarea luminată a societăților.

Dar teza lui Rigaud e departe de a defini ceea ce s-a întîmplat în următorii douăzeci de ani pe continent. Revoluția mentalității politice în Europa în legătură cu responsabilitatea statului națiune față de domeniul cultural s-a produs, efectiv, între anii 1990 și 2000, și a continuat după aceea. În acest interval, mai multe dinamici au participat la reducerea caracterului „sacru“ al rolului pe care cultura îl poate juca în societate. Europa s-a îndepărtat tot mai mult de viziunea lui Malraux atît de bine consemnată în ceea ce Jean Vilar a pus în practică la Avignon – un eveniment teatral care să fie asimilat unui înalt serviciu public.

În primul rînd, modelul politicilor naționale în favoarea culturii practicat de francezi, extrem de generos financiar și infrastructural, a pierdut teren în favoarea abordării anglo-saxone: planificate, financiar responsabile (accountable), austere și riguros „sărace“. Modelul anglo-saxon e mult mai aplecat către ideea de „cultură egal entertainment“, ceea ce contaminează rapid societăți în care producția de imagini se multiplică, publicul dorește să se distreze cînd iese la manifestări culturale, luptînd cu stresul tot mai apăsat al existenței post-industriale, cultura de masă cere manifestări recreative, nu demonstrații artistice sofisticate.

Dacă negocierea GATT a fost pierdută la nivel politic de către SUA, invazia imaginilor și a cinematografiei americane a reușit să genereze o mutație la nivelul mentalității de masă, care să îi servească interesele imediate, acelea de a „marchetiza“ tot mai mult cultura prin industriile culturale ale audiovizualului.

Căderea comunismului produce și ea un efect în sprijinul acestor dinamici. Societățile cîndva închise ale Estului descoperă entertainment-ul și se dezlănțuie lacom către o realitate inaccesibilă pînă atunci, fără ca vreun regulator național responsabil să ghideze această explozie de kitsch cultural. Televiziunile private postcomuniste colcăie de prost gust, afișat constant în fața unor populații deja intoxicate de prostul gust populist al comunismului și tocmai de aceea apte pentru o nouă formă de intoxicare.

Tehnologiile comunicației multiplică geometric acest efect, producția, distribuția și consumul cultural încep să se confunde, accesul imediat și total la informație, la creație, la „produsul cultural“ prin Internet creează o saturație la nivelul selecției – consumăm online de toate, consumatorul devine producător și distribuitor, se trece de la o societate a cunoscătorilor, a inițiaților, la una în care fiecare are dreptul la opinie, toate opiniile sînt egale, selecția culturală se reduce la „îmi place“. Și dacă îmi place, consum. Periferia ocupă centrul.

În fine, dar nu în ultimul rînd, sărăcite de argumentele „sacralității culturii“ și invadate de realitatea digitalizării (singura care este, de fapt, și subiect asumat de legiferare a Comisiei Europene în domeniul culturii), ministerele Culturii din țările europene își pierd puterea simbolică. Administrațiile culturale, așa cum au fost ele concepute între anii ’70 și ’90, nu mai corespund și nu mai răspund just evoluțiilor sistemului cultural, comunitățile de creativi contemporani se externalizează, condițiile creației sînt în flux, subvenția pentru cultură și modalitățile ei de atribuire pe plan național nu țin pasul cu evoluția practicilor culturale din Europa și din lume. Ce mai este atunci, astăzi, de protejat, în materie de cultură națională, în țările europene și de ce este în continuare important ca artele să își găsească susținere din fonduri publice?

E o întrebare la care, prin însăși adresarea ei, guvernele naționale ar trebui să răspundă serios, nu punctual sau conjunctural. Argumentul imediat, deocamdată, se găsește în marile manifestări cu tentă naționalistă, în susținerea instituțiilor culturale „legitime“ și în prelungirea, de multe ori agonică, inerțială, a unor manifestări și instituții culturale „sigure“. E un argument care nu face decît să exemplifice agonia prelungită a unei paradigme vetuste.

Realitatea care trebuie acceptată este aceea că instrumentele administrative ale politicilor culturale în Europa sînt vechi și depășite. Regîndirea lor strategică, ținînd cont de realitatea globală, cea care impune flexibilitate, redesenarea eficientă a traiectoriilor de legitimare a calității intelectuale și creative a sistemului cultural și regîndirea raportului între susținerea publică și cea privată a artelor este iminentă.

Este necesară, mai ales, o remobilizare a gîndirii politice față de cultură, ca centru subiectiv și oglindă a diversității sociale, dar și ca generator de prosperitate sensibilă – acea prosperitate fără de care cea economică nu are sens.

Pe scurt: centrul ar trebui să redevină centrul, lăsînd periferia periferiei. 

Corina Şuteu este expert internaţional în management şi politici culturale. A fost director al Mastère Spécialisé Européen en Management des Entreprises Culturelles al Şcolii de Comerţ din Dijon. A fost director al Institutului Cultural Român de la New York și, timp de șase luni, ministru al Culturii. Este preşedinte al Making Waves, festivalul de film românesc de la New York.

Foto: flickr

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Cu mainile curate sergiu nicolaescu sursa studiourile buftea jpg
„Cu mâinile curate“, povestea primului film polițist românesc. Secretele comisarului Miclovan, dezvăluite după 50 de ani | SPECIAL
Arhivele și mărturiile ne dezvăluie care a fost rețeta de succes a lui Sergiu Nicolaescu pentru primul film polițist românesc, „Cu mâinile curate“, completate de poveștile din culise ale cascadorului Adrian Ștefănescu, unul dintre ultimii supraviețuitori din distribuția filmului.
pistolul cu bile bacau jpeg
Bărbați împușcați în gât și abdomen, în județul Bacău. Agresorul este din Vrancea
Incidentul în urma căruia doi bărbați au fost împușcați a avut loc duminică, la un târg dintr-un sat din județul Bacău. Inspectoratul de Poliție Județean Bacău spune că între victime și agresor a avut loc un conflict spontan, care a degenerat.
Sumudica2 jpg
Șumudică, dans oriental pe pista stadionului: Imagini prezentate de televiziunea saudită VIDEO
Marius Șumudică (51 de ani) are un stil inconfundabil, aproape la toate echipele sale.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.