"Cultura costă, dar practicarea culturii aduce bani“- interviu cu Hugo DE GREEF, manager cultural

Publicat în Dilema Veche nr. 552 din 11-17 septembrie 2014
"Cultura costă, dar practicarea culturii aduce bani“  interviu cu Hugo DE GREEF, manager cultural jpeg

L-am cunoscut la Alba Iulia, la Festivalul Dilema veche, unde a participat la o dezbatere pe marginea manifestului „A New Narrative for Europe“. Hugo de Greef e un idealist pragmatic, un vizionar realist. Ca manager cultural a coordonat numeroase proiecte în domeniul artelor spectacolelor (printre care cele ale unor artişti precum Jan Fabre, Jan Lauwers sau ale Needcompany). A fost manager general pentru Brugge 2002 – capitală culturală europeană. Este membru în board-ul organizaţiei „A Soul for Europe“.

Există un „suflet“ al Europei?

Da, există, cu siguranţă. Numele organizaţiei noastre a fost inspirat de Jacques Delors care a spus cîndva că „avem nevoie de un suflet pentru Europa“. Eu şi colegii mei din organizaţie credem că noi toţi, în Europa, trăim în aceeaşi cultură, că există numeroase legături între noi, care ne unesc. Şi că, mai ales astăzi, trăim în acelaşi spirit. Aceasta ar fi inima Europei, pe care noi vrem s-o surprindem. Dacă vrem să rămînem uniţi, atunci acest lucru se va face prin cultură. Adică „citizens driven trough culture“. Încercăm să lucrăm într-un context independent, dar sîntem mereu aproape de Parlament, de Comisie, de miniştrii culturii din ţările membre. Din 1984, cînd s-a înfiinţat organizaţia, ne întîlnim o dată la doi an în cadrul „Conferinţei de la Berlin“, un reper în activitatea noastră. Scopul e să aducem laolaltă oameni politici europeni şi înalţi funcţionari culturali şi să dezbatem, împreună cu artişti, intelectuali şi reprezentanţi ai asociaţiilor civice, probleme legate de politică şi cultură. Prima întîlnire, cea din 1984, a avut loc chiar în apropierea Porţii Brandenburg – un loc simbolic pentru Germania şi pentru Europa. Anul acesta, în luna martie, cu puţin timp înaintea alegerilor europarlamentare, am invitat liderii de top ai partidelor – Juncker, Schulz, Verhofstadt, Barroso – pentru a vedea care e atitudinea lor cu privire la importanţa culturii în Europa. În afară de aceste întîlniri periodice, există şi un strategy group, în care oameni tineri, activi în domeniul cultural, schiţează agenda organizaţiei şi care organizează evenimente în ţările lor de origine. În sfîrşit, mai există în cadrul organizaţiei un aşa-numit advisory board, un grup de parlamentari europeni cu care ne întîlnim de două ori pe an, pentru a discuta teme legate de politicile culturale europene. Adesea se dezbat teme foarte concrete, cum ar fi concursul pentru Capitala Culturală Europeană, sau rolul cinematografiei.

Cultura în Europa e o temă relativ recentă. Cînd s-au pus bazele Uniunii Europene, fondatorii au avut în vedere, în primul rînd, un proiect economic şi politic. Cum vă explicaţi faptul că astăzi cultura e un punct important pe agenda publică europeană?

Aşa este, cultura şi educaţia nu au avut un rol semnificativ cînd s-au pus bazele Uniunii. În 1992, în Tratatul de la Maastricht s-a pus pentru prima dată problema culturii. După Tratatul de la Maastricht a fost învestit şi primul comisar european pentru cultură – a reprezentat, deci, un moment important. Angajamentul pentru producţia şi difuzarea culturii apare şi într-un paragraf al Tratatului de la Lisabona. Însă cultura a început să joace cu adevărat un rol important începînd cu 2004, cînd Uniunea a primit o serie de noi state membre. Ceva mai tîrziu, au intrat România şi Bulgaria. Nu e o întîmplare că 2008 a fost declarat, de către comisarul european pentru cultură Ján Figel, „anul dialogului intercultural“. El însuşi slovac, deci european „nou“, a simţit nevoia acestui cadru formal pentru descoperirea diversităţii culturale.

Europa este mai mare decît Uniunea Europeană. Care sînt, totuşi, limitele, frontierele Europei?

E greu de spus. Timothy Garton Ash, un autor pe care îl apreciez, a scris un eseu despre frontiere. El spune că Europa nu are frontiere precise – ele sînt doar nişte linii difuze. Şi are dreptate. Cred că Rusia e europeană şi că Asia începe, undeva, de-acolo, de pe teritoriul Rusiei. La sud, Turcia se află şi ea undeva la confluenţa dintre Europa şi Asia. Şi aici intervin aspecte culturale. Un istoric vorbeşte, de pildă, de o aşa-numită „coffee border“, de o frontieră stabilită în funcţie de consumul de cafea, care e, şi acesta, un fenomen cultural.

Cum aţi defini cultura europeană? Care sînt trăsăturile marcante?

În accepţiunea cea mai largă, e vorba de o anumită civilizaţie şi de un set de valori. Aceste valori au fost rezumate într-un paragraf din Preambulul Tratatului de la Lisabona. Ele fac parte din cultura europeană. Şi pe acestea vrea să le difuzeze Uniunea Europeană. Am ţinut foarte mult ca portofoliul Înaltului Reprezentant pentru politică externă şi securitate al Uniunii Europene să se refere şi la această dimensiune culturală. Şi Catherine Ashton şi-a asumat aceste valori. În biografia sa, Tony Blair spune că Uniunea Europeană e un proiect care-şi propune să aducă şi să menţină pacea pe continent. Însă discursul de acum al UE nu mai este despre pace, ci despre putere: despre puterea de a difuza aceste valori care, în sens larg, înseamnă cultura europeană.

Dacă însă mă întrebaţi ce înseamnă cultura europeană în sens foarte strict, n-aş şti ce să răspund. Ce e european în literatura, cinematografia, teatrul, dansul, artele plastice? Există influenţe de tot felul, de peste tot. Ce e tipic pentru Europa e responsabilitatea pe care şi-o asumă statul în a încuraja producţiile culturale şi în a proteja patrimoniul.

Ca manager cultural, aţi simţit vreodată că îndepliniţi şi o misiune socială sau civică?

Nu mi-am propus asta cînd mi-am ales această meserie. Am vrut să creez şi să lucrez cu artişti creativi, am vrut să difuzez aceste opere. Dar mi-am dat seama că, într-adevăr, am o responsabilitate faţă de societate. Mai ales cînd am lucrat cu artişti foarte atenţi la lumea din jur. Am lucrat alături de artişti care astăzi sînt respectaţi şi apreciaţi la nivel mondial, dar care, la începutul carierei, erau în avangardă. Am avut de-a face cu spectatori care ieşeau din sală şi cu critici acerbi, şi numai convingerea că acei artişti pot face treabă bună ne-a făcut să lucrăm împreună în continuare. Stăruinţa noastră a făcut ca şi publicul să-şi schimbe atitudinea, să accepte repere noi în modul de a privi arta.

Sistemul de finanţare de acum din Belgia sau din Uniunea Europeană poate cenzura creativitatea?

Ca să vorbesc despre ţara mea, şi mai ales de zona flamandă, aş putea spune că, în ultimii cincisprezece ani, sistemul de finanţare a evoluat formidabil. Flandra e regiunea din Europa cu cea mai mare densitate de instituţii culturale. Sînt nenumărate locuri, inclusiv la sate, unde pot fi prezentate creaţiile culturale. Însă sînt diferenţe mari în Europa, în ceea ce priveşte modul în care e susţinută cultura. De pildă, acum trei-patru ani, în Olanda s-au făcut concedieri masive în domeniul cultural. S-au închis filarmonici, teatre, opere. Bugetele pentru cultură s-au redus cu 40%. În Spania, reducerile au fost încă şi mai drastice. Nu e cenzură, dar efectele nu sînt departe de cenzură, de vreme ce se anulează şansele de a crea. Cred că ar fi nevoie ca, la nivel european, să existe o dezbatere serioasă pe această temă. Reprezentanţii guvernelor din ţările membre ar trebui să se întîlnească şi să discute despre felul în care e finanţată cultura. Şi aici ar trebui găsită o măsură justă şi nişte cifre comparabile.

În discursul politic se spune adesea, mai ales în momente de criză, că cheltuielile pentru cultură sînt prea mari. Poate cultura să fie şi profitabilă?

Depinde cum privim lucrurile. Există studii foarte serioase care arată că investiţia în cultură e rentabilă. De pildă, un studiu realizat acum cîţiva ani la solicitarea Comisarului European pentru cultură şi care urmăreşte impactul culturii asupra societăţii a generat rezultate surprinzătoare. Cifra de afaceri a domeniului cultural este mai mare decît cea a industriei de automobile. Aproape şase milioane de europeni, adică vreo 3% din populaţia Uniunii, lucrează în industriile culturale. Toate cifrele arată că domeniul cultural e important. Cultura costă, dar practicarea culturii aduce bani.

Dincolo de această perspectivă pragmatică, care e viziunea idealistă? Cum poate cultura să schimbe Europa?

Acum e greu să oferi o viziune idealistă asupra culturii. Cînd şomajul atinge cote alarmante, mai mari de 20%, ca în Spania, cînd finanţiştii explică, argumentat, că moneda euro e în pericol, e clar că urgenţele sînt în altă parte. Dar cred că e evident pentru toată lumea că orice fapt cultural oferă un sentiment al apartenenţei. Am simţit asta aici, la Alba Iulia, la acest festival, cînd am văzut o mie de oameni adunaţi la un concert. Şi probabil că fiecare dintre spectatori a avut această senzaţie. Programul „Capitala Culturală Europeană“ mizează tocmai pe asta – pe aproprierea unui spaţiu prin participare culturală. 

a consemnat Matei MARTIN 

Foto: Andrei Ivan

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Paradisul care atrage turiști români cu prețuri neschimbate de 10 ani. „Numai la noi se practică japca”
Românii aleg demulte ori să-și petreacă vacanțele în străinătate, în special vara, spre disperarea hotelierilor care se plâng de lipsa clienților. Însă, în foarte multe cazuri, turistul român face această alegere pentru că, nu e un secret, un sejur în străinătate e mai ieftin decât în propria țară
image
Radonul, ucigașul invizibil din Ardeal. Medic: „Se atașează de aerosol și rămâne la nivelul de 1-1,5 m înălțime, exact unde respiră copiii”
A crescut numărul cazurilor de cancer pulmonar la nefumători, iar un motiv este iradierea cu radon, un gaz radioactiv incolor și inodor foarte periculos pentru sănătate dacă se acumulează în clădiri.
image
Căutătorii de artefacte milenare. Fabuloasele noi descoperiri ale detectoriştilor, arheologii amatori plini de surprize
Înarmaţi cu detectoare de metal, colindând locuri numai de ei ştiute din ţinutul Neamţului, arheologii amatori au reuşit, graţie hazardului şi perseverenţei, să aducă la lumină vestigii din vremuri trecute

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.