Cultivarea minţii şi inventarea ştiinţei moderne

Publicat în Dilema Veche nr. 218 din 21 Apr 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

- povestea unui pariu cu rezultate neaşteptate - În 1683, un faimos pariu a avut rezultate neaşteptate. Edmund Halley, astronomul al cărui nume ne este astăzi familiar datorită unei comete de care a auzit toată lumea, a promis o considerabilă sumă de bani aceluia care va rezolva o problemă de matematică. Nu orice problemă de matematică, ci principala provocare în faţa celor care pretindeau că sînt partizani ai "ştiinţei noi". Formulată simplu, întrebarea lui Halley era: care este formula forţei de atracţie care ţine planetele sistemului solar pe orbite eliptice stabile? La 1683, orice om cultivat ştia că Soarele este în centrul unui univers ordonat, în care planetele se rotesc pe orbite, într-o mişcare descrisă elegant de legile lui Kepler. Ce le ţine însă acolo, cum anume funcţionează acest sistem al lumii şi care este mecanismul care stă la baza rotaţiei uniforme a cerului erau întrebări încă fără răspuns. Nici unul dintre cei care răspund la provocarea lui Halley nu este astronom. Nici măcar matematician. Unul dintre ei este faimosul arhitect Christopher Wren, cel care, la momentul pariului, reconstruise deja o bună parte din Londra distrusă de marele foc. Cel de-al doilea este Robert Hooke, responsabilul cu experimentele, al Societăţii Regale, un om dotat cu o capacitate extraordinară de a observa - şi uneori de a imita - natura. Nici Wren, nici Hooke şi nici măcar Halley nu erau savanţi propriu-zişi; pentru ei, ştiinţa era o preocupare secundară, o pasiune, o curiozitate. Întrebaţi, ar fi spus că sînt virtuosi; termenul generic preluat de membrii Societăţii Regale Britanice pentru a desemna getleman-ii cultivaţi, înzestraţi cu o curiozitate specială şi cu dorinţa de a cunoaşte natura. Îndeletnicirile lor, de la experimente de fizică sau chimie la colecţionarea de plante, animale sau creaturi monstruoase, primeau numele generic de filozofie naturală; în timp ce autorii articolelor, cărţilor sau descoperirilor - cîştigători sau pierzători de pariuri, precum cel amintit mai sus - se intitulau, simplu, filozofi. Făcînd asta, abuzau de un termen şi declarau război establishment-ului academic tradiţional: universităţile, bastioane ale filozofiei de şcoală (scolastice şi aristotelice), unde încă se învăţa că Pămîntul este în centrul universului, iar cerurile fluide sau solide se învîrt împrejurul lui, pentru a furniza lumină şi căldură. Nu erau, de altfel, primii: cu aproape 100 de ani înaintea lor, Giordano Bruno sau Galileo Galilei sau Johannes Kepler se intitulaseră şi ei filozofi, iar cei care au urmat, de la Francis Bacon la Descartes sau Gassendi, tot virtuosi aflaţi în luptă deschisă cu "establishment-ul", au păstrat denumirea şi au căutat să dea strălucire acestei "noi filozofii". Cei trei virtuosi care ţin pariul ştiu multă matematică şi suficientă astronomie şi cel puţin unul dintre ei bănuieşte care ar putea fi soluţia problemei. Însă nici unul nu ştie s-o rezolve. Halley însă nu se dă bătut, ci apelează la cineva care are deja un renume ca matematician, precum şi o nu foarte comodă faimă de minte originală şi oarecum eretică. Cineva care se găsea în interiorul "establishment-ului" şi preda geometrie şi optică la Universitatea din Cambridge: Isaac Newton. La 1683, nici Newton nu era considerat un savant; interesele lui multiple şi în mare parte obscure îmbrăţişau istoria bisericii, teologia scripturară, analiza matematică şi studiile asupra luminii. În restul timpului se ocupa cu alchimia; camerele lui de la Trinity College iau cel puţin o dată foc din cauza unor experimente alchimice care o iau razna. Povestea vizitei lui Halley la Cambridge este una dintre cele mai fascinante pagini din istoria ştiinţei şi are încă o serie de puncte obscure. Se pare că, auzind problema, Newton declară că răspunsul este foarte simplu: forţa care ţine planetele pe orbite este invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele. Şi se arată dispus să ofere o demonstraţie. Doar că, pe moment, n-o găseşte printre hîrtiile de pe masa lui de lucru, astfel încît îi promite lui Halley că o va trimite la Londra. Lucrul nu se întîmplă decît un an mai tîrziu, însă cînd se întîmplă, Halley primeşte nu o scrisoare, ci un tratat: Despre mişcare, un manuscris de peste 100 de pagini care conţine deja in nuce nucleul majorităţii demonstraţiilor faimoase care aveau să alcătuiască, patru ani mai tîrziu, cel mai spectaculos tratat de fizică scris vreodată, Principiile matematice ale filozofiei naturale. Deşi aruncă în aer fizica tradiţională şi constituie un fel de punct culminant al "revoluţiei ştiinţifice", Principiile matematice ale filozofiei naturale nu sînt, pentru Newton, decît o mică, şi nu foarte interesantă parte a unor cercetări care se întind de la astronomie la metafizică şi de la teologie la alchimie, trecînd prin analiza matematică, optică sau teoria materiei. Noi sîntem cei care, astăzi, vedem în tratatul publicat în 1687 începutul unei ere noi. Şi tot noi sîntem cei care vorbim despre Newton, savantul. Dacă am privi însă lucrurile din perspectiva pariului lui Halley, am vedea altceva: am vedea trei gentleman-i englezi pasionaţi de noile descoperiri, dornici de cunoaştere, informaţi asupra celor mai "la modă" direcţii de cercetare ale timpului lor, intrigaţi de ceea ce părea să fie "marea problemă nerezolvată a epocii", dornici să-şi petreacă timpul liber cu mari întrebări privitoare la constituţia universului. Newton personal avea probabil altă agendă: întrebările lui vizau natura necunoscută a divinităţii, piatra filozofală, măsurile Templului lui Solomon, modelul divin al unei lumi care poartă, şi ea, însemnele degetului lui Dumnezeu. Ce e şi mai interesant e însă continuarea poveştii: Principiile matematice ale filozofiei naturale apar în 1687 şi ar trebui să încheie povestea; în definitiv - după cum spun gurile rele ale epocii -, este o carte pe care numai autorul ei o poate înţelege. Însă nu se întîmplă aşa: matematicieni şi virtuosi se pun pe treabă, filozofi vechi şi noi se reped s-o citească. Încep polemicile. Teoria atracţiei universale îşi atrage partizani şi inamici înfocaţi. Pus în faţa unui adevărat război filozofic, Newton trebuie să-şi organizeze apărarea. Pe cine alege el ca să-l apere? Un faimos clasicist de la Cambridge, Richard Bentley, teolog şi profesor de greacă veche. Un teolog cu vederi discutabile asupra divinităţii, capelan regal şi politician abil, sortit unei lungi şi înfloritoare cariere sub două dinastii: Samuel Clarke. Bentely va conferenţia din amvon - la St. Martin in the Fields, biserica aflată azi în Trafalgar Square - susţinînd veridicitatea teoriei lui Newton, precum şi faptul că a fi newtonian este benefic pentru apărarea credinţei creştine zguduite de prea mult scepticism. Clarke se va angaja într-o furtunoasă corespondenţă cu filozoful cel mai cunoscut al momentului (şi el matematician, teolog, metafizician, preocupat de geologie, unificarea Bisericilor, sursa răului, construirea unei maşini de calcul sau găsirea unei întrebuinţări pentru caracterele limbii chineze): G.W. von Leibniz. Descoperirile ştiinţifice, matematica sau sistemul lumii nu sînt, în secolul al XVII-lea, apanajul unei categorii sociale, ci însemnele unei vocaţii sau îndeletniciri deschise oricărei minţi curioase. După formarea lor, "ştiinţele" reprezintă un rezervor de probleme, întrebări şi provocări care-i privesc pe toţi oamenii cultivaţi. Chiar sensul culturii nu este cel pe care-l întrebuinţăm noi astăzi, ci unul mult mai apropiat de original, de cultivarea minţii, îndatorirea morală de căpetenie a oricărei fiinţe raţionale. Ce sens mai are astăzi o asemenea definiţie? Ce sens mai are povestea în sine? Un simplu exerciţiu de imaginaţie. Pentru istoricul ştiinţei nu este o surpriză să găsească adesea originea surprinzătoare şi oarecum neaşteptată a marilor descoperiri în povestiri ca aceasta, povestiri care au o singură morală: mintea umană - genială sau obişnuită - este adesea cu adevărat creatoare atunci cînd uită de delimitările şi încorsetările doctrinare, disciplinare sau de limbaj, avîntîndu-se în afara cărărilor bătătorite şi deschizînd sau doar urmînd drumuri noi şi controversate. La 1683, ca şi astăzi, exista o foarte bine delimitată filozofie de şcoală, o "ştiinţă" (scientia) respectabilă, baricadată în interiorul universităţilor şi privind cu dispreţ mai întîi, şi cu disperare crescîndă mai apoi, găştile de filozofi diletanţi care pretindeau că pot merge mai departe decît Aristotel sau filozofii de şcoală sau că pot vedea lucruri pe care nu le-a văzut nimeni niciodată. Cel care cîştigă însă partida este un alt model cultural: oarecum atipic şi în mare parte pierdut în cei 400 de ani care au trecut de atunci. Modelul care are în centru omul cultivat, aflat într-o continuă formare de sine, mişcîndu-se cu înzestrare şi dedicaţie printre marile întrebări privitoare la natură, morală sau religie. Fără acest model - fără miile de oameni care l-au urmat, unii angajîndu-se în pariuri similare cu cel propus de Halley, alţii învăţînd matematică pentru a citi cărţile lui Newton, alţii citind sau discutînd în saloane faimoasele predici ale lui Bentley sau corespondenţa Leibniz-Clarke - inventarea ştiinţei moderne n-ar fi fost posibilă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Furtuni cu grindină și vânt puternic în mai multe zone din țară. La Tulcea, ISU a emis mesaje RO-ALERT VIDEO
ISU Delta Tulcea a emis un mesaj RO-Alert pentru atenționarea locuitorilor, din Tulcea, Nufărul, Murighiol, Sarichioi, Babadag, Kogălniceanu, Frecăței, Somova și toate localitățile din Deltă Dunării.
image
Se află omenirea în pragul celui de-al Treilea Război Mondial? Ce spun specialiștii
Preocupările legate de izbucnirea unui al Treilea Război Mondial sunt crescânde, având în vedere recentele evenimente petrecute în Orientul Mijlociu, dar și situația din Ucraina.
image
Cum a fost aleasă Dobrogea ca loc de construcție al Centralei nucleare. Proiectul demarat de Nicolae Ceaușescu și inaugurat de Ion Iliescu VIDEO
Specialiștii au identificat și studiat mai mult de 120 de posibile amplasamente pentru centrală şi au fost luate în calcul mai multe bazine: Dunărea, Vişeul de Sus, Someşul Cald, Crişul Negru, Mureşul, Oltul, Siretul, Suceava, Moldova, Prutul Superior. În cele din urmă, a fost aleasă Dobrogea.

HIstoria.ro

image
Femeile din viața lui Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj al deceniilor 4 și 5, controversat în timpul vieții, cat și după asasinarea sa în 1954.
image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.