Cui nu-i pasă?

Serinella ZARA
Publicat în Dilema Veche nr. 424 din 29 martie - 4 aprilie 2012
Cui nu i pasă? jpeg

Cel mai mult mi-a rămas în memoria de 15 ani de profesorat o teză la un examen de clasa a VIII-a; potrivit unor indicii din lucrare trebuie să fi fost a unei fetiţe de la ţară. Li se ceruse să facă un comentariu al semnificaţiilor poeziei „Nici nu-i pasă“ de Tudor Arghezi (pentru scurtă reamintire: „Te-ai oprit într-un cais / Pasăre, cin’ te-a trimis? / Te-ai mutat din dud în dud. / Cîntă, hai, să te aud / (…) / Nu ştii, pasăre frumoasă / Cum te cheamă? Nici nu-ţi pasă.“); iar răspunsul ei, înşirat pe mai bine de o pagină, conţinea numai fraze rimate şi ritmate în care dialoga cu biata pasăre, la fel de „singurea“ ca şi eleva de care vorbim, copila folosindu-se de un laitmotiv pe care l-a şi inserat în fiecare rînd: „cip-cirip şi tra-la-la“. La acelaşi subiect, măcar un sfert dintre candidaţi au vorbit despre părinţii plecaţi în străinătate. Nu era titlul  „Nici nu-i pasă“?!

Fetiţei i-am dat notă de trecere: în dialogul acela era atîta candoare şi empatie cu poetul, încît am trecut peste rigorile baremului; am apreciat-o şi am ţinut-o minte mai mult decît pe cei care au vorbit atunci despre o ars poetica; au fost, oricum, extrem de puţini şi ei.

Am făcut această introducere practică referitoare indirect la studiul poeziei în şcoală pentru că ne aflăm într-o situaţie aproape aberantă; vorbim, de pildă, despre materia şi manualele V-VIII care nu conţin decît cîteva texte poetice. Enumerăm un M. Eminescu (celebrul dintr-a V-a „Fiind băiet păduri cutreieram“, şi apoi, în funcţie de manual, „Lacul“, „Dorinţa“, „O, rămîi“ etc.), V. Alecsandri (pasteluri despre toamnă, iarnă şi primăvară), imnuri şi alţi doi-trei autori. Ceea ce vreau să spun este că orizontul liric este foarte firav conturat din punctul de vedere al programei şi al manualelor. Lăsăm aici deoparte profesorii care lucrează suplimentar poezie, căci orientarea lor nu are cum să fie spre texte moderniste, nivelul de receptare şi capacitatea medie a elevilor de această vîrstă nepermiţîndu-le o ţintă aşa de înaltă.

În condiţiile date, cum să ceri analiza unui astfel de text în examen? Te mai poţi mira de rezultate? Mai mult, cînd vine clasa a IX-a, te întîlneşti deodată, din primele pagini, cu M. Cărtărescu („Poema chiuvetei“) ori F. Iaru („De-a waţi ascunselea“) sau, mai rău, trebuie să răspunzi unor întrebări pe caligrame de la Gellu Naum („Nigredo“), la Cristian Morgenstern şi Man Ray. Repet, după Eminescu şi Alecsandri. În împrejurările date, Holorimele lui Şerban Foarţă, trecute ca lecturi suplimentare, le faci oricînd cu titlu obligatoriu.

Am ales să fac o prezentare generală a senzaţiei de grav hiatus în ceea ce priveşte studiul poeziei între ciclurile gimnazial şi liceal pentru că nu mi se pare deloc a fi o abordare justă a realităţii. În primul rînd, ar trebui gîndită o coordonare a celor două perioade de şcoală la nivel de programă şi mai ales de manuale; în al doilea rînd, ar trebui acordat un spaţiu mai extins şi mai diversificat poeziei în clasele V–VIII. Pe de altă parte, şi la nivel de liceu trebuie un început precaut, întrucît reacţia în faţa unor texte bazate pe cod poetic, pe ermetizarea limbajului şi a ideii nu face decît să-l alunge pe virtualul cititor. Imaginaţi-vă că textele pe care le-am invocat ajung să fie obiect de „predare“ pentru profesorii de la licee şi grupuri şcolare, unde cu greu se scrie în limba română. Pentru că manualele nu sînt diferenţiate. Vă puteţi da seama ce stupoare pe elevi? Şi ce groază pe profesori?

Un mic exemplu şi aici, pentru buna înţelegere; chiar dacă nu e din cîmpul poeziei, este elocvent pentru viziunea asupra fenomenului: o colegă şi prietenă dă un test prin care le cere elevilor de la un liceu industrial să expună subiectul piesei Titanic vals de T. Muşatescu. Unul dintre elevi scrie mult şi înflăcărat despre filmul cu titlu aproape omonim al lui James Cameron, Titanic (vas…). Să te bucuri că nu a dat pagina goală sau să-l laşi corigent? Şi atunci, revenind, cum ar trata un astfel de elev, dar nu numai, un text al lui G. Naum (de caducitatea şi imposibilitatea de a „traduce“ poezia s-au lovit elevi cu pretenţii în percepţia de poezii), inclus, nu demult, în variantele posibile a fi subiect de bacalaureat: „Firul de sînge care-mi iese din buzunar / firul de lînă care-mi iese din ochi / firul de tutun care-mi iese din urechi“ etc.? Reamintim, nici manualele, nici subiectele de bacalaureat nu sînt diferenţiate în funcţie de profilul liceului sau al clasei. Mă întreb ce punctaj ar avea specialistul în cinema-ul hollywoodian...

Şi tot în aceeaşi linie de idei, dar la alt nivel, mă întreb cum ar aplica baremul (totdeauna ferit vag la astfel de subiecte) profesoara în carne şi oase care, la o întîlnire cu Emil Brumaru, îi cerea morţiş poetului să-i explice ce-a vrut cu adevărat să spună cînd a scris despre „portocala dezbrăcată în pielea goală“ şi care, evident, a rămas tot nelămurită şi nemulţumită.

Un adevăr este acela că poezia se cere simţită, şi mai puţin comentată. Dar nici nu ai cum să faci doar lectură în şcoală, pentru că trebuie să le trezeşti elevilor orizontul liric. Dar, ca întotdeauna, lectura, mai ales în spaţiul poetic, trebuie dirijată. Se pare că manualele nu sînt tocmai un succes. Şi atunci intervine rolul esenţial al profesorului, care trebuie să selecteze şi să adapteze conform nivelului clasei. Pentru că este vorba despre educaţie estetică, despre plăcerea de a provoca spiritul critic. Este vorba despre vocaţie şi foarte mult despre putinţă şi voinţă.

Adesea, de ce să nu recunoaştem, apare totuşi şansa, ca dascăl, de a colabora cu elevi deschişi către poezie. Eu am acest privilegiu, iar orele de literatură sînt o delectare: la clasa a IX-a facem brainstorming pe textele lui Iaru, ne emoţionăm de Romarta copiilor cea prăbuşită a lui Cărtărescu; mai mult, ne apropiem de Emil Brumaru sau de mai tînărul, premiatul şi rezervatul Costică Acosmei. Ne întîlnim şi fizic cu ei, punem întrebări iscoditori, adesea îi surprindem şi-i facem să-şi iasă din morga impenetrabilă de artişti de neatins, mergem la festivaluri de trufe şi poezie (păcat că tot mai rare), îi căutăm şi, de aceea, reuşim să atingem uneori esenţa poeziei: să ne oprim din goana noastră nebună.

Astfel de transformări sînt posibile. Numai că profesorii trebuie să înţeleagă libertatea pe care o au la îndemînă, acum reglementată şi prin programă. Pînă cînd se va schimba forma, cred că ţine de noi să lucrăm asupra fondului. Iar scopul profesorului de română este, dincolo de orice, să dezvolte gustul lecturii. Cît despre poezie, ea este o provocare, în general. Ca oameni care educă, depinde de noi dacă ştim, la rîndul nostru, să aruncăm elevilor provocarea de a o descifra. Să reuşeşti să le inspiri tinerilor pasiunea pentru acest univers fascinant este, după mine, unul dintre succesele vieţii de profesor de literatură.

Vorba unui elev care se întîlnea pentru prima dată cu poezia: „Ştiţi, aseară, după ce am citit o serie de poezii, am simţit nevoia să mă uit în tavan cu ochii deschişi, minute bune. M-a întrebat tata dacă mi-e rău“. 

Serinella Zara este profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Iaşi.

Foto: Marius Chivu

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Cum au ajuns romii în principatele române. Statistic, ei sunt mult mai numeroşi decât în orice ţară
De la plecarea lor din India, în urma certurilor dintre conducători, s-au despărţit în două ramuri, o parte îndreptându-se spre Nordul Africii, în timp ce partea cea mai consistentă a luat calea Europei.
image
Povestea nefardată a românului închis în China: „Stăteam într-o cuşcă cu gratii şi dormeam pe o pătură plină de sânge“
Marius Balo l-a căutat pe Dumnezeu la seminarul teologic din Cluj-Napoca, apoi la Academia de studii teologice „Sfântul Vladimir“ din New York, dar l-a găsit cu adevărat într-o celulă de 16 metri pătraţi din Shanghai. A petrecut opt ani în închisorile chinezeşti, timp în care a cunoscut iadul pe Pământ, însă acum consideră că toată experienţa a fost, de fapt, o binecuvântare.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.