Cufărul străbunicii
Încă îmi amintesc figurile mirate ale celorlalţi jurnalişti atunci cînd dispăream – în scurtele pauze pe care le aveam în timpul press-trip-ului la Bruxelles – şi apăream apoi încărcată cu pungi pe care scria mare şi colorat: H&M. Dacă mai e nevoie să lămuresc pe cineva, H&M este numele unui mare lanţ suedez de magazine, un soi de IKEA al hainelor super-cool şi super-ieftine, care fac parte din garderoba obligatorie a oricărui tînăr urban european. Se găsesc cam peste tot în lume, mai puţin în România, unde aproape în fiecare toamnă se împrăştie cu veselie zvonul „aţi auzit că vine hash&em?“, zvon care nu se adevereşte însă niciodată. În cea de-a treia zi, colegii mei jurnalişti n-au mai rezistat şi m-au întrebat cărui fapt se datorează disperarea cu care făceam shopping zilnic la H&M-ul de lîngă hotel. Mirarea lor semăna oarecum cu cea a unui bucureştean la care vine în vizită o rudă de la ţară dornică să „viziteze“ un hypermarket. Puţin ruşinată, le-am răspuns că în ţara mea nu există „alternativa H&M“, ei m-au privit cu compasiune, clătinînd înţelegători din cap (la fel cum clătinaseră, ceva mai devreme, cînd le spusesem cît cîştig ca jurnalist), iar eu mi-am văzut mai departe de shopping-ul meu frenetic, mai ales că erau şi reduceri. La plecare, mi-am înghesuit cumpărăturile într-o plasă ceva mai mare (geamantanul devenise neîncăpător), pe care am tîrît-o după mine prin aeroport, în chip de bagaj de mînă, stîrnind privirile îngrijorate ale personalului. M-am întors în patrie ca un soi de căpşunar încărcat cu paporniţe, dar foarte mîndră de noua mea garderobă cool & low budget.
De fapt, conceptul de low-cost s-a insinuat în viaţa noastră odată cu apariţia companiilor aeriene ieftine, care au făcut dintr-odată posibile călătorii înainte utopice. Acum costă mai puţin să ajungi cu avionul la Paris sau Berlin, decît cu trenul la Timişoara sau Cluj; desigur, cu preţul lipsei de confort, al întîrzierilor monstruoase şi al anturajului, uneori, dubios, dar lucrurile astea nu mai contează atît de mult cînd la capătul drumului te aşteaptă concertul formaţiei preferate sau iubirea vieţii, plecată la studii în străinătate. Poate că o să vi se pară ciudat, dar între apariţia zborurilor low-cost şi înmulţirea gesturilor romantice este o strînsă legătură. Nu mă bazez pe vreo teorie formulată de savanţii americani, ci pe fapte pe care le-am observat privind în jur. Fratele meu şi-a aniversat cei 20 de ani la Roma, cu iubita lui, şi asta numai datorită unei oferte de nerefuzat la WizzAir (eu la vîrsta lui, la sfîrşitul anilor ’90, nici n-aş fi îndrăznit să visez la o asemenea aniversare). După nenumărate vacanţe la 2 Mai, părinţii mei au plecat anul ăsta într-un soi de lună de miere tîrzie pe o insulă grecească cu portocali, măslini şi apă azurie, tot datorită unei super-oferte apărute din senin la o agenţie de turism. O prietenă a primit „cadou de împăcare“ de la soţul ei o excursie-surpriză la Paris. Ceea ce spune multe atît despre dragostea neştirbită a soţului, cît şi despre preţul irezistibil al biletelor Blue Air.
Dacă acum ceva vreme nu prea făcea impresie bună să declari că vînezi oferte şi chilipiruri, acum, în lumina noilor tendinţe eco-vintage-do-it-yourself & co., chestia asta a devenit chiar de bonton: arăţi astfel că nu eşti deloc o victimă a consumerismului, că te preocupă soarta mediului înconjurător (un ecologist fanatic va duce cea mai low-cost viaţă cu putinţă) şi că posezi acea doză de jemenfichism indispensabilă unui spirit rebel care nu ţine seama de aparenţele sociale. În loc să te afişezi la vreun eveniment cu haine noi şi scumpe, a căror etichetă poartă numele vreunei mărci celebre, mult mai şic este să apari cu o rochie recuperată din cufărul cu vechituri rămas de la străbunica – cea mai low-cost variantă, chiar dacă niţel mîncată de molii. La asta poţi să asortezi o broşă meşterită chiar de tine, dintr-o străveche dischetă de calculator, asortată cu nişte cercei reciclaţi, şi vei fi o apariţie de vis! Dacă vi se pare că rîndurile de mai sus seamănă cumva cu sfaturile dintr-o revistă glossy pentru doamne este din cauză că pînă şi aceste reviste au început să exploateze cu curaj trendul low-cost, alăturînd cu nonşalanţă în editorialele de modă pantofi ameţitor de scumpi, purtînd semnătura vreunui designer celebru, cu o jachetă… de la Miniprix, templul hainelor ieftine. Chiar şi pantofii ametiţor de scumpi pot fi găsiţi însă, la preţuri muuult mai mici, pe eBay. Cunosc împătimite ale modei (în limbaj de specialitate, „fashioniste“) care arată ca desprinse din paginile Vogue, ediţia italiană, şi asta nu pentru că şi-ar face cumpărăturile la marile case de modă, ci pentru că stau zilnic „la vînătoare“ pe eBay, în căutare de piese de colecţie devenite chilipiruri. De la un punct încolo, nici nu mai contează frumuseţea obiectului, cît satisfacţia că au reuşit să-l cumpere cît mai ieftin.
Poate că responsabil de toate astea este bau-baul cu şapte capete numit „criză economică mondială“, la fel cum pentru năvala de compatrioţi din outlet-urile vest-europene putem să dăm liniştiţi vina pe spiritul prevăzător al românului, care te-mpinge să faci provizii din orice, pentru că „nu strică niciodată“, mai ales dacă ceva-ul ăla se întîmplă să fie „la promoţie“. Ceea ce-mi aminteşte de un dialog auzit într-un outlet din împrejurimile Vienei: ea, uşor indecisă: „Iubi, au tricouri la 5 euro, da-s cam mari...“; el, scurt şi hotărît: „Ia trei!“.
Adina Rosetti este jurnalistă şi scriitoare. Romanul ei Deadline a apărut recent la Editura Curtea Veche.
