Cu privirea întoarsă spre anii '60
Istoria designului nu poate fi disociată de evoluţia tehnologică şi de influenţa acesteia asupra societăţii şi culturii. Odată cu apariţia modernităţii marcate de începuturile industrializării, de inflaţia producţiei în serie, artiştii şi artizanii încearcă să imprime obiectelor o nouă valoare emoţională. Se urmăreşte, astfel, legitimarea statutului designului drept agent critic al producţiei în masă şi al consumismului. Astăzi, datorită erei electronice şi a accesului uşor la uneltele şi procesele de creaţie, autoritatea designului se dispersează şi devine subordonată producţiei.
Ceea ce a fost cîndva accesibil doar unui anumit segment de populaţie a devenit un mijloc facil, la îndemîna oricui, şi în orice moment. În faţa unui asemenea fenomen se naşte în mod natural nevoia de autenticitate şi de validare a valorilor reale. Reîntoarcerea către ceea ce a fost deja confirmat de istorie pare a fi o consecinţă a acestui proces. „Obiectele vechi nu reiau timpul vechi real, ci semnele şi indicii culturali ai timpului.“ (Jean Baudrillard)
Fenomenul „lomography“ apare la începutul anilor ’90 în underground-ul vienez. Noua abordare experimentală a fotografiei care speculează „defectele tehnice“ ale obiectivelor sau aparatelor de fotografiat pe film capătă amploare şi duce la apariţia unei comunităţi efervescente care acumulează mereu noi membri şi se manifestă activ pe scena culturală.
„Obiectul funcţional e eficient, cel mitologic e împlinit.“ (Jean Baudrillard)
Celebra companie producătoare de aparate de fotografiat şi sisteme optice Leica pare să fi îngheţat evoluţia formelor obiectelor la începutul erei sale.
Designul actual este foarte aproape de cel al primelor modele dezvoltate la începutul anilor ’90. Cu timpul, simplitatea formelor, ergonomia elementelor şi a materialelor s-au transformat într-un capital simbolic, ceea ce a inspirat şi alte companii să recurgă la crearea unor modele care să îmbine tehnologia actuală cu aparenţa formelor de altădată (Fujifilm x100, Olympus Pen).
Imagini icon ale anilor ’60 s-au propagat pînă în zilele noastre şi rămîn modele de inspiraţie pentru designerii contemporani. Succesul maşinii desenate de Béla Barényi (1925) şi dezvoltate mai apoi de Ferdinand Porsche i-a determinat pe Jay Mays, Freeman Thomas şi Peter Schreyer în 1997 să ducă spre perfecţiune formele VW Beetle. Mini-ul desenat de Alec Issigonis poate fi văzut astăzi în forma redesenată de Frank Stephenson şi produsă de BMW, iar Vespa (designer: Corradino d’Ascanio), dezvoltată iniţial pe piaţa europeană, este acum prezentă pe toate continentele.
Abilitatea de a da o nouă conotaţie refolosind, repetînd sau recontextualizînd se reflectă şi în designul editorial. Majoritatea referinţelor se îndreaptă către perioada de aur a jurnalismului american (anii ’60 -’70). Esquire, The New Yorker, Time, Fortune vor consacra o nouă tendinţă care are drept traseu tematic replica directă. Creaţiile lui George Lois (art director al revistei Esquire în perioada 1962-1972) pot fi revăzute în interpretări ale lui John Korpics sau David Curcurito.
David Carson, primul designer experimentalist care-şi permite să forţeze toate graniţele tipografiei, reinventează întreg conceptul revistei Ray Gun, apărută în anii ’90 şi recunoscută pentru stilul haotic, abstract şi neconvenţional, uneori imposibil de citit, iar împreună cu editorul Alex Storch iniţiază Carson Magazine. „Nu e despre a fi retro, ci despre cum poţi depăşi limitele“ – spunea Alex Storch.
Carmen Gociu este graphic designer.
Foto: M. Grecea
