⬆
lucruri vechi cu rosturi noi
Un fel de nostalgie
Dacă n-aş fi locuit o lună la Berlin, probabil că n-aş fi ales niciodată o temă ca aceasta. Şi nu mi-aş fi propus să aflu ce anume păstrăm, reciclăm, recontextualizăm din ziua de ieri. Altfel spus, din istoria mai mult sau mai puţin recentă. Şi, mai ales, cum anume o facem.
Oraşul neterminat
Berlinul are două anotimpuri – o primăvară zglobie şi rece, în care oamenii îşi dau jos paltoanele mult mai devreme decît ar fi cazul, şi o toamnă plină de lumină, generoasă, ploioasă, care dezvăluie toate straturile ascunse ale oraşului. Vara şi iarna, anotimpuri statice în care totul se opreşte sub apăsarea căldurii sau a gerului, sînt ale străinilor ce clicăie în neştire aparatele de fotografiat.
Din Rahova în Centrul Vechi
Cînd am ajuns pentru prima dată în Berlin, acum doi ani, cîteva zile am colindat pur şi simplu pe străzi căutînd locurile-mituri despre care tot citisem sau mi se povestise în nenumărate rînduri. Dincolo de calitatea detaliilor arhitecturale din centrul oraşului, ceea ce m-a impresionat a fost acea cultură a memoriei prin care urmele trecutului deveneau vizibile.
Vintage în vremurile noastre
Nevoia de lucruri vechi este, de fapt, nevoia de a fi altfel şi de a aduce în garderobă lucruri care nu se găsesc în mall-uri. Magazinele obişnuite au răspuns acestor aşteptări prin crearea colecţiilor de „vintage inspired“. Să fie nou, dar pe modelul vechi. În acelaşi timp, hainele şi accesoriile vintage sînt percepute la noi ca fiind nişte chilipiruri.
Trecutul, burtică şi cheile
Se ţine bine la vîrsta lui. Merge! Hrănit de neştiinţă, amnezie, plăcut-dulceag. Uite, exemple, cărţile de istorie şi literatură română, Lipscanii şi vintigiul. Puţini citesc, mulţi habar n-au şi nici nu-i interesează, număraţi vor să nu ştie mai mult decît i-ar indispune.
Nostalgia prezentului
Deseori, avem nostalgia lucrurilor şi a timpurilor pe care nu le-am cunoscut decît din poveştile bunicilor sau din cărţi. Visăm cu ochii deschişi, asemeni unora dintre personajele din Midnight in Paris – cel mai recent film semnat de Woody Allen –, la epoci apuse, scăldate în lumina blîndă a trecutului îndepărtat.
"Trecutul este încorporat în noi"
"Pînă acum, „lucrurile vechi“ pe care le-am folosit au vorbit mai mult despre estomparea graniţelor dintre trecut şi prezent, despre acel moment în care vocile trecut-prezent nu mai pot fi disociate, despre posibilul joc în care involuntar pasiunile, convingerile şi ideile încep să-ţi aparţină doar parţial."
Cu privirea întoarsă spre anii '60
Istoria designului nu poate fi disociată de evoluţia tehnologică şi de influenţa acesteia asupra societăţii şi culturii. Odată cu apariţia modernităţii marcate de începuturile industrializării, de inflaţia producţiei în serie, artiştii şi artizanii încearcă să imprime obiectelor o nouă valoare emoţională.
În mintea obiectelor
În urmă cu patru ani stăteam pe scaun cu un tenis vechi în mînă. Avea un miros puternic, înţepător, îl ţineam cu două degete şi încercam să-i depistez nivelul de toxicitate. Iniţial m-am uitat la el cu neîncredere, apoi mi-am spus că, dacă s-ar mai fabrica aşa ceva astăzi, ar fi la modă.
Muzica se ascultă în prezent
Cînd vine vorba despre muzică nu mi-a plăcut niciodată să răscolesc în cutia cu casete sau cu viniluri a părinţilor. În muzică nu mi-a plăcut niciodată să mă raportez la vechi, am încercat să mă raportez cît mai mult la prezent. Nu i-am înţeles niciodată pe cei de-o vîrstă cu mine, dar cu aceleaşi gusturi muzicale ca ale părinţilor lor.
"Cîntecele au viaţa lor şi se duc unde vor ele" - interviu cu Alexandru ANDRIEŞ
"Un scandal relativ mare a fost în perioada în care aveam concerte la Teatrul Mic, în formula Nicu Alifantis, eu, Paul Ciuci, Ciulică Marcovici, Mihai Farcaş. Şi cîntam şi „Şeherezada“. La un moment dat însă, la unul dintre spectacole, a apărut în public Adrian Păunescu, întovărăşit, desigur, de securişti."