Cu mortul la masă

Cristina BOGDAN
Publicat în Dilema Veche nr. 761 din 20-26 septembrie 2018
Cu mortul la masă jpeg

Zori de zi, pași grăbiți prin gospodăria în care urmează să se întindă, spre prînz, mesele pentru pomana de viu. Printre lătrături de cîine și cîntat răzleț de cocoș se amestecă, în răstimpuri, șușotelile femeilor ce pregătesc mîncarea și zdrăngănitul vaselor în care aburesc bucatele. Miroase a sarmale și a grîu fiert, a vin proaspăt scos din butoi și a fructe de toamnă îmbrățișînd pe dinăuntru coșurile de nuiele. Stăpîna casei, adusă de spate, așază cu grijă pe patul din camera bună, ca pe niște invizibile manechine, mai multe rînduri de haine. Pentru omul ei și pentru ea. Urmează să le împartă nepoților, „ca să aibă ceva amintire de la noi și să ne pomenească mai tîrziu“, după cum îmi explică grăbită, fără să-și ridice ochii din veșminte. Zîmbetul ei firav ascunde o urmă de îndoială în privința felului în care vor fi păstrați în memoria tinerilor din neam.

Pomana din viață, pomana de viu sau pomana în viu (cum apare atestată în multe sate din sudul României sau la vlahii stabiliți pe Valea Timocului) pare a fi încercarea omului de a-și gestiona moartea, de a deveni regizorul unui act ri-tualic, al cărui beneficiar urmează să fie, dar la care nu poate participa direct. Ființă-înspre-moarte (după cum îl definește Martin Heidegger), individul speră să-și construiască astfel o traiectorie mai lină către lumea de dincolo, simplificînd, în același timp, sarcina familiei. Într-un anume fel, el devine propriul urmaș, pentru că se substituie acestuia, îndeplinind, în locul lui, obligațiile funerare. El pune la cale ospățul funerar pentru odihna viitoare a propriului suflet și asistă la întreaga desfășurare a unui eveniment la care, în mod obișnuit, nu ar fi fost decît o prezență absentă, invocată de toată lumea, totuși departe, într-o călătorie fără întoarcere. Poate tocmai pentru că moartea este o realitate pe care nu o putem trăi conștient – după cum sugerează Vladimir Jankélévitch, în al său Tratat despre moarte, atunci cînd asociază perechea moarte – conștiință cu imaginea fazelor unui comutator ce se exclud reciproc – resimțim nevoia de a o cunoaște întrucîtva înainte de a se petrece, ca și cum ne am pregăti astfel mai temeinic pentru inevitabilul deznodămînt. Putem distinge în gestul pomenii de viu și nevoia de a controla o secvență absolut incontrolabilă, ce se sustrage puterii noastre de planificare, cu excepția cazurilor de sinucidere. Pomana de viu rămîne astfel imaginea unei stranii întîlniri, ca-n ghicitură, dintre om și viitoarea sa dispariție.

În lumea tradițională românească, cel aflat în proximitatea morții se pregătea pentru întîmpinarea ei, încă din momentul în care vîrsta înaintată îi anunța iminența sfîrșitului, și intensifica ritmul acestor gesturi atunci cînd primea semne de la propriul corp (prin intermediul bolilor sau al viselor premonitorii) sau de la universul exterior (avertizările de diverse naturi ale animalelor din gospodărie sau ale unor păsări sălbatice). Preparatio mortis reprezenta o îndatorire a oricărui suflet ce dorea să-și încheie „corect“ socotelile cu lumea de aici, atît în plan religios, cît și la nivel familial și comunitar (prin iertăciunile acordate și primite de la cei cu care fusese certat, binecuvîntările adresate urmașilor și dispozițiile cu caracter testamentar – dorințele cu limbă de moarte).

Etnologii au consemnat frecvent preocuparea persoanelor înaintate în vîrstă pentru a-și aduna din timp cele necesare înmormîntării și chiar primelor pomeni de după. În multe zone rurale, bătrînii obișnuiau să-și comande sicriul și crucea spre sfîrșitul vieții, pentru a-i scuti pe copii de un efort suplimentar și pentru a se asigura că toate vor fi rînduite așa cum au apucat din moși-strămoși.

Cei care săvîrșesc acest ritual sînt bătrînii lipsiți de urmași sau care nu se încred în respectarea tradițiilor funerare de către descendenți. În anumite localități din Moldova, pomana de viu se numește grija pentru vii și se diferențiază de grija pentru morți, adică pomana săvîrșită după deces. Acolo însă pomana include, pe lîngă masa încărcată de bucate și pachetele oferite la final participanților la festin, tot ceea ce ar fi necesar pentru mobilarea și dotarea unei camere. Simbolic vorbind, cel care împarte grija pentru vii își face casă pe lumea cealaltă, respectînd modelul învățat în această existență.

Cercetarea de teren desfășurată în cîteva județe din sudul țării (Teleorman, Olt, Dolj și Mehedinți) ne-a demostrat că fenomenul se întinde pe o arie mult mai vastă decît apare îndeobște menționată în studiile de specialitate. Majoritatea satelor dintre Turnu Măgurele și Corabia, Corabia și Caracal, Corabia și Calafat, urcînd apoi pînă spre Drobeta-Turnu Severin, cunosc obiceiul, chiar dacă preoții din zonă sînt reticenți în a-și recunoaște implicarea în ritualul neconsfințit prin canon. Practicată de persoanele trecute de o anumită vîrstă, adesea pentru soț și soție simultan (ca și în cazul pregătirii locurilor de veci), pomana de viu strînge la un loc firele mai multor motivații: respectarea tradiției moștenite de la părinți, ușurarea sarcinilor pentru descendenți și, mai ales, dorința de a se încredința că totul a fost îndeplinit după rînduială.

Pot fi lesne sesizate unele mici diferențe de formulare în ritualul religios sau în replicile participanților, care atrag atenția că nu este vorba de un decedat, ci de un viitor mort. În locul cîntării de înmormîntare sau de parastas „Veșnica pomenire“ se intonează troparul „Bogații au sărăcit și au flămînzit, / Iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele“. Cît despre sătenii care vin la pomană, ei nu rostesc, la întîlnirea cu gazdele sau la sfîrșitul mesei, „Dumnezeu să-l ierte“, ci „Să-i primească Dumnezeu!“ sau „Bogdaproste!“

Din punct de vedere etnologic, pomana de viu ridică însă o problemă de încadrare. În mod normal, pomana săvîrșită pentru odihna sufletului unui defunct făcea parte dintre riturile de agregare la lumea de dincolo și de restabilire a echilibrului în comunitatea viilor, pe care un membru o părăsise, dezorganizînd o temporar. Ce se întîmplă însă în cazul unei pomeni care are loc atîta timp cît viitorul defunct (pentru care se săvîrșește) este încă în viață? În ce măsură o mai putem încadra în categoria riturilor de agregare, dacă cel care o îndeplinește n-a părăsit această lume, deci nu poate fi vorba, deocamdată, de integrarea lui în cealaltă? Poate că răspunsul se găsește în percepția țăranului asupra timpului, în felul în care pentru el trecutul, prezentul și viitorul se puteau suprapune firesc, sub zodia credinței în Dumnezeu și în tradițiile ce trebuie respectate și îndeplinite întocmai ieri, astăzi și mîine.

O altă problemă este legată de comunitatea care participă la ritual. În mod obișnuit, la o pomană de veci (fie că e vorba de masa funerară de după înmormîntare sau de cea de la parastasul de 40 de zile sau de un an), comunitatea își amintește de cel plecat și se roagă pentru odihna sufletului aceluia, dorindu-și, în același timp, să se delimiteze de el. Există anumite gesturi menite chiar să restabilească starea de puritate, alterată de prezența impură a defunctului. De pildă, după întoarcerea de la înmormîntare, înainte de a se așeza la masă, oamenii sînt întîmpinați de o femeie care le toarnă apă să se spele pe mîini, în cazul în care nu au făcut-o deja deasupra mormîntului, pentru a lepăda acolo tot ceea ce însemnase contaminarea cu cel mort. Ce se întîmplă însă în cazul pomenii din viață, atunci cînd delimitarea de „mortul-viu“ (care participă la propria masă funerară și, uneori, chiar la hora ce se încinge după aceea) nu mai are loc?

Tinerii cu care am discutat în timpul anchetelor de teren se arătau dornici să ia parte la pomenile de viu, tocmai pentru că, spuneau ei, „nu ai prea des ocazia să stai cu mortul la masă“. La cea despre care scriam la începutul textului, la care am asistat în satul Vădastra din județul Olt, cei doi bătrîni soți care au pus la cale evenimentul s-au implicat în toate momentele lui, de la achiziționarea și pregătirea celor necesare pentru pomană pînă la săvîrșirea slujbei de către preot, masa propriu-zisă și petrecerea finală, cu dansuri populare.

„Am avut cea mai mare pasiune să văd cum decurg treburile la pomana mea, să le văd eu, cu ochii mei.“ Le-a văzut, a lăcrimat și a fost mulțumit că le-a trăit. Vorbele bătrînului m-au urmărit îndelung. Moartea rămăsese doar o cratimă între două cuvinte, între două realități inseparabile, precum fața și reversul unei monede: viața de aici și viața de dincolo. 

Cristina Bogdan este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București, unde predă cursuri de istoria mentalităților și antropologie culturală. Cea mai recentă carte publicată: Moartea și lumea românească premodernă. Discursuri întretăiate, Editura Universităţii din Bucureşti, 2016.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Oraș plutitor Foto AT Design Office via The sun webp
Planuri uimitoare pentru un oraș plutitor, cu străzi subacvatice. Unde ar urma să fie construit cel mai ambițios proiect din istorie
Planurile pentru un proiect de oraș plutitor pe apă în largul coastelor Chinei ar fi, dacă ar fi construit, cel mai ambițios proiect urban din toate timpurile.
 Razboi Rusia Ucraina elicopter rusesc de recunoastere şi atac Kamov Ka-52 Alligator in misiune de lupta in Ucraina 27-28 mai 2022 FOTO Profimedia / Ministerul rus al Apărării
Spațiul aerian, mortal pentru ambele părți, în războiul din Ucraina. Cum încearcă piloții să păcălească radarul VIDEO
Piloții ruși și ucraineni își asumă riscuri enorme la fiecare zbor, fie el cu un avion de vânătoare, fie cu elicopterele, în încercarea de a evita să fie depistați de radarele inamicilor.
Astronauți în spațiu  Captură video NASA png
Imagini spectaculoase publicate de NASA. Doi astronauți montează panouri solare pe Stația Spațială Internațională
NASA a publicat un scurt video cu doi astronauți americani care au instalat două panouri solare pe Stația Spațială Internațională, iar imaginile sunt spectaculoase.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.