Cu mare dor

Publicat în Dilema Veche nr. 789 din 4-10 aprilie 2019
Cu mare dor jpeg

Alexandru Paleologu reprezintă un caz excepțional: nu a fost „descoperit“ și nici apreciat doar cu titlu postum! La această ciudată situație a contribuit dialectica unor elemente specifice, pe care le-aș menționa în grabă, fără intenția de a le ierarhiza. Mai întîi, el acoperea – alături de cîțiva congeneri educați interbelic – nevoia de minimă noblețe, într-o societate dogmatic forțată să exalte plebeianismul. Tot în gestica sa publică – înainte și după – se salva cultura înaltă, firav opusă deceniilor de autocenzură, izolare intelectuală și provincialism lozincard. Contribuia la paradoxala lui popularitate și personalitatea mondenă a unui gentleman care acceptă, la modul junimist, condiția de unchiaș („Conu Alecu“): era modul său convivial de a le spune și celor din afara propriei lumi că, prin oneste străduințe, ar putea dobîndi un bilet la marele spectacol al spiritului european. Nu distribuia asemene probe de amenitate din corsetul „eugenic“ al amicului său, Constantin Noica, de care a ținut, de altfel, să se despartă, cu eleganța unui egal. Deschiderea lui – horribile dictu! – „empatică“ rezona mai curînd cu hristologia seniorială a unui alt mare contemporan: Nicolae Steinhardt. Alexandru Paleologu era convins că un boier de neam – și cu atît mai mult un om inteligent – trebuie să asume chestiunile metafizice sub o formă dezinvolt-smerită, autoironică, adică fără snobismul narcisic al unui „elitism“ demonstrativ: talentul său misionar, uneori apostolic, la modul subtil-conservator, ilustra, prin firescul propriei conduite, cel mai viu argument al aristocrației ca igienă duhovnicească (și nu ca privilegiu ereditar). În loc să paraziteze ostentativ meritele strămoșilor săi, Alexandru Paleologu ne amintea că Dumnezeu este Domnul absolut, care ne invită să-i fim comeseni și prieteni.

Nu încape dubiu: moștenirea sa eseistico-filozofică, redactată la maturitate, trece proba timpului și merită soarta hermeneutică a clasicilor, tot așa cum modelul său paideic, inspirat de buna intimitate cu marile texte (de la Platon și Augustin pînă la Montaigne, Pascal și moraliștii Marelui Secol francez), își menține inspiratoarea prospețime. Cred însă că, dincoace de operă (și fără să-i răpim vreun dram de atenție admirativă) viața „Conului Alecu“ rămîne nu mai puțin exemplară. Nu doar pentru că și-a recunoscut slăbiciunea (benignă) în fața terorismului securistic, ci și pentru că a renunțat la poziția de ambasador la Paris (unde era ca peștele în apă), preferînd să se declare, după o temerară demisie, „ambasador al golanilor“ (din Piața Universității). Spre deosebire de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, rămasă pînă în ’97 pe fotoliul directorial de la Accademia di Romania, Alexandru Paleologu a refuzat să se compromită sub acoperirea propriilor calități (și a „dreptului“ subiacent la o viață confortabilă). Cînd i-am urmat în acea misiune diplomatică, l-am simțit mereu prezent, deși nu se mai afla pe pămînt. De cîte ori îmi introduceam oaspeții francezi în biblioteca ovală a palatului de Béhague (acolo unde zăbovise cîndva și Paul Valéry) dialogam hamletian cu duhul predecesorului meu și-mi doream să detectez, din etericele sale mișcări, unda unui consimțămînt.

Involuția societății românești – între triumful imposturii clientelare și rușinoasa industrie a plagiatului academic – face din „centenarul Paleologu“ un alt moment de tristețe, dublat, poate, de speranța că felul său de a fi (om, creștin, european și român) nu a dispărut ireversibil. Și sigur nu a dispărut, numai că a ieșit din orice canon „oficial“. Așa cum se vede și din școala pe care înzestratul său fiu a deschis-o în Casa Paleologu, figura Conului Alecu ne rămîne accesibilă numai în formule private, de exil intern și conclav socratic aproape clandestin. Dacă ar mai fi rămas printre noi, Alexandru Paleologu ar fi fost de mult demonizat, linșat mediatic, indicat – din nou – ca „dușman al poporului“ și marginalizat. Intuiesc că, din parcela de rai pe care sufletul său generos a dobîndit-o, el ne privește deriva cu încrederea că ne-am mai putea veni în fire, dacă am scăpa, cine știe cum, de noi înșine… 

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.