Cu dinozaurii pe Skype

Publicat în Dilema Veche nr. 478 din 11-17 aprilie 2013
Cu dinozaurii pe Skype jpeg

Încă de cînd i-am pus termometrul, Clara a ştiut foarte exact ce-o să se-ntîmple: „O să fac febră şi n-o să mai pot să mă văd cu Mara!“ Asta venea după vreo două-trei săptămîni în care eu şi mama Marei fuseserăm fiecare prea ocupate ca să le organizăm vreo întîlnire.

În caz că vă întrebaţi – Clara şi Mara sînt prietene nedespărţite, are fiecare 7 ani şi nu au ieşit niciodată singure la joacă. Cum nu au fost împreună nici la grădiniţă, şi nici la şcoală, prietenia lor s-a consolidat mai mult în parc, la aniversările prietenilor comuni (care nu se petrec aproape niciodată acasă, ci în locuri de joacă special amenajate, restaurante sau ateliere creative pentru copii), la spectacole de teatru şi vizite „la domiciliu“, atunci cînd eu şi mama Marei reuşim să ne aranjăm programul de weekend, astfel încît să ne facem timp şi pentru asta. Atunci se joacă în disperare, înşirîndu-şi toate colecţiile de figurine: animăluţe cu ochi exoftalmici din seria Pet Shop, celebrii ponei în culori de fondante, dragonii de la Cărtureşti şi dinozaurii care se vînd împreună cu Gazeta Sporturilor, cu denumiri care mă fac să cred că animalele astea preistorice nici n-au existat vreodată, ci sînt numai o invenţie de marketing şi un instrument de crescut în mod artificial tirajul ziarelor. Cîteva exemple: rebachizaur, dracorex, criolofozaur, amargazaur. Pe bune, de unde scot paleontologii denumirile astea?

Termometrul arăta clar febră, şi Clara era din ce în ce mai posomorîtă că întîlnirea mult-aşteptată cu Mara n-avea să mai aibă loc. Îngrozită de lacrimile ce urmau să apară, am avut ideea salvatoare. „Hai să vorbiţi puţin pe Skype!“ i-am zis, făcîndu-i cu ochiul, şi-am instalat-o în faţa calculatorului. M-am gîndit că o să pălăvrăgească niţel despre chestiile obişnuite şi-apoi se vor plictisi, aşa că am plecat să-mi văd de-ale mele, adică de fratele mai mic al Clarei (Anton, 2 ani şi opt luni), care, după jumătate de oră de joacă cu maşinuţele din seria Cars şi trenuleţele din seria Thomas & friends, a început să-mi ceară insistent nişte desene animate pe YouTube. M-am întors să văd dacă se eliberase calculatorul, cu gîndul ca, între Skype-ul Clarei şi YouTube-ul lui Anton, să prind şi eu puţin timp să-mi verific Facebook-ul.

În dormitor, distracţia era în toi. Clara şi Mara se jucau pe rupte cu dinozaurii. Prin Skype! Îşi înşiraseră creaturile preistorice cu nume bizare în faţa calculatorului, şi le ridicau pe rînd în faţa camerei video, interpretînd rolurile dinozaurilor, cu voci groase sau piţigăiate, după cum o cerea situaţia. La început, m-am bucurat că găsiseră această soluţie ingenioasă, dar apoi, imaginîndu-mi o proiecţie a unui viitor ultratehnologizat, în care copiii vor ajunge să se joace doar virtual, stînd în faţa unor ecrane, am început să simt nişte fiori reci. M-a scuturat din reverie Anton, care-şi cerea în continuare dreptul la desenele de pe YouTube.

Şosetele sînt murdare de praf şi sîngele-mi picură din julitura proaspătă de la genunchi, dar nu mă opresc din goană. Pentru nimic în lume nu mă pot opri acum. Sînt urma care scapă turma, sînt ultima speranţă a copiilor: trebuie să ajung înapoi în curtea blocului, să ating acel cerc desenat cu creta de sub balconul lui tanti Puia, în interiorul căruia o mînă invizibilă a scris „Loc de dat cu capul“, şi să-l „scuip“ pe Ionuţ, cîştigînd astfel jocul „de-a faţea“. Alerg pe Dorobanţi, trec prin faţa poştei, arunc o privire speriată în sus, către balconul de la etajul opt, sperînd că n-o să întîlnesc acolo chipul îngrijorat al mamei (nu mă lasă să ies din curtea blocului). Nu se zăreşte nici o mamă, aşa că răsuflu liniştită... Tricoul galben mi se lipeşte de spate, una dintre biluţele în formă de cireşe care-mi ţine părul mi se desface, genunchiul julit îmi pulsează şi simt că sînt gata să mă prăbuşesc, dar alerg, alerg cu ultimele puteri. Copiii care-au fost „scuipaţi“ stau în faţa scărilor, băieţii bat o minge dezumflată, Oana şi Lizica sar peste un elastic care-a fost rupt şi înnodat de-atîtea ori, încît e un miracol că mai rezistă. Picii – sau biberoniştii, cum îi numim pe cei care-s încă la grădiniţă – şi-au întins pe jos nişte crăticioare amărîte, desperecheate, şi fac mîncare din frunze tocate. Ionuţ nu se zăreşte nicăieri, probabil încă mă caută în spatele Daciilor parcate la umbra copacilor. Mă îndrept spre locul desenat cu creta şi-l „scuip“ pe Ionuţ, în uralele grupului.

Jocul s-a terminat, urma a scăpat turma, sînt eroina tuturor. Abia atunci mă aşez, istovită, pe scările blocului. A venit momentul să-mi savurez victoria, dar rana de la picior, plină de praf şi de sînge, mă doare cumplit, aşa că-ncep să plîng şi s-o strig pe mama. „Vezi, măi mamă, dacă nu te mai potoleşti şi tu!“ îmi spune ea acasă, în timp ce-mi oblojeşte genunchiul cu spirt şi rivanol. Am 7 ani şi vacanţa de vară de-abia a început. A doua zi de dimineaţă, şchiopătînd puţin din cauza bandajului, cobor la etajul patru şi sun la o uşă. Îmi deschide o doamnă jovială, cu un şorţ de bucătărie. Din casă răzbate miros de vinete şi ardei copţi. „Mama lu’ Oanaaa, o lăsaţi pe Oana să iasă la joacăăă?“

La scurt timp după povestea cu Skype-ul, ne-am mutat înapoi în blocul în curtea căruia fugisem de-atîtea ori la de-a v-aţi ascunselea în copilărie. Clara şi Anton s-au bucurat că au o cameră întreagă numai pentru joacă, aşa că, pentru o vreme, au uitat că pe lume există laptopuri şi o invenţie miraculoasă numită Internet, care-ţi poate aduce mai aproape, cît ai clipi, prietenii şi desenele animate preferate. Am chemat-o pe Mara în vizită, şi copiii s-au jucat în cel mai old school fel cu putinţă. S-au întins pe rafturile unei biblioteci goale, fiecare la alt nivel (deşi iniţial toţi ar fi vrut să se înghesuie pe raftul cel mai de sus) şi au stat acolo ore în şir, probabil zburînd în jurul lumii în baloane colorate, coborînd cu submarine în adîncurile mărilor, îmblînzind dinozauri gigantici, devenind, pe rînd, doctori, magicieni, pompieri, vînzătoare de prăjituri sau paleontologi celebri.

Adina Rosetti este scriitoare. Cel mai recent roman publicat: Deadline, Curtea Veche, 2010.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.