Cu Dilema prin București

Publicat în Dilema Veche nr. 368 din 3 - 9 martie 2011
Cu Dilema prin București jpeg

I-am rugat pe colegii mei, dilematici, să-mi scrie, pe scurt, ce le place din ce e nou (şi nu numai) în Bucureşti. (I. P.)

Marius CHIVU 

Îmi plac clădirile recondiţionate: fabrica de textile Adesgo devenită Club Fabrica sau Metropolis Center construit într-o fostă tipografie sau The Ark. Din păcate, au dispărut Moara Dîmboviţa şi multe altele, făcînd loc unor mall-uri sau clădiri de birouri sau zone rezidenţiale care oricum n-au cine ştie ce personalitate arhitecturală, asta cînd nu arată de-a dreptul îngrozitor. Nu vi se pare că cele mai multe clădiri noi din Bucureşti arată foarte urît!? Cine sînt acei arhitecţi? Căci, dacă m-aţi întreba pe mine, de vină pentru ororile dîmboviţene nu sînt doar primarii care aprobă demolări, ci şi arhitecţii care construiesc în loc. N-am auzit pînă acum ca un arhitect să fie sancţionat de către Ordinul Arhitecţilor. Poate ar fi timpul.

Stela GIURGEANU 

Nu e un loc „preferat“. Doar trebuincios. Stricat, demolat, reconstruit, declarat ilegal, iar dărîmat, iar construit, pus la dreapta, mutat la stînga – s-a întrupat în sfîrşit. Acum n-are doar acoperiş: ci şi scară rulantă şi lift. La parter, produse tradiţionale. Într-o parte, brînza de Sibiu, caltaboşi, tobă şi cîrnaţi. În alta, dulciuri de Hunedoara. La etaj, de la cartofi la papaya; în centru, la un separeu, murături şi hrean; la altul, de la nuci la năut prăjit. E Piaţa Crîngaşi.

Andrei MANOLESCU

Eu observ că de la o vreme au început să apară tot felul de cîrciumioare noi de cartier în care să nu-ţi fie silă sau ruşine să intri. Poţi să mănînci o pizza şi să bei o bere fără să te mai deplasezi pînă în centru. Am mai remarcat şi că formaţiile exotice şi colorate de muzicanţi ambulanţi, venite de obicei de prin America de Sud, nu mai cîntă doar în Piaţa Universităţii, ci şi pe lîngă Piaţa „Nicolae Grigorescu“, fostă „Sălăjan“, chiar alături de tanti Marghioala care vinde usturoi pe funie. Se adună şi acolo lume în jurul lor, iar senzaţia care se creează e de voie bună şi frăţie mondială. Trăiască descentralizarea internaţională!

Matei MARTIN 

E locul meu preferat de întîlnire, încă de pe cînd eram student. Şi încă mi se pare cel mai fresh club din Bucureşti. În fiecare seară se întîmplă cîte un miracol mai mic sau mai mare. Cel mai mare l-am păţit acum vreo opt ani. Era festival de jazz, iar eu stăteam singur şi trist în club, la o masă, supărat că n-am putut să-mi cumpăr bilet la concertul cu Duke Ellington Orchestra. Tîrziu în noapte, cînd clubul se golise deja, au apărut, binedispuşi şi însetaţi, cei pe care îi adoram. Şi-au comandat de băut. S-au împărţit grupuri-grupuleţe pe la mese. Şi-au început să cînte. A fost concertul meu privat. Au cîntat doar pentru mine şi pentru barman. S-a întîmplat la Green Hours.

Patricia MIHAIL 

Pot să enumăr oricînd, fie şi abia trezită din somn, ce nu îmi place la/în Bucureşti. Dar e prea la îndemînă să vezi doar „urîtul“. Aşa că următoarele cuvinte sînt dedicate celor care strîmbă din nas cînd aud că sînt din Bucureşti: îmi place să mă plimb pe Calea Victoriei, să văd piese minunate la Teatrul Act, să mă opresc la Sala de Lectură – să  răsfoiesc o carte, un ziar şi să mă bucur de cele mai bune cornuleţe de casă –, să-mi amintesc de concertele de la Sala Mică, delicată, a Ateneului, să fac stînga pe lîngă Capşa, să trec pe lîngă Palatul Şuţu, să beau un ceai delicios la etajul 1 al Librăriei Vasiliada, şi primăvara, cînd înfloreşte cireşul japonez din Grădina Botanică, să stau la umbra lui şi să mă gîndesc la... ce e frumos în Bucureşti.

Adina POPESCU 

Îmi plac străduţele din zona parcului Grădina Icoanei, străbătute la pas, seara tîrziu, mai ales că în ultimii ani au suferit o remarcabilă metamorfoză. E drept că mi-au fost dragi dintotdeauna, chiar şi atunci cînd erau prost luminate, tăcute şi pustii; în serile de iarnă pe aici mergeam cu tatăl meu cu sania, în cele de primăvară purtam tot cu el primele mele discuţii existenţiale, pe Dumbrava Roşie sau pe Salcîmilor. Atunci erau doar un decor, acum însă au prins viaţă. Casele puse în valoare de lumini discrete, cafenelele, curţile din care auzi rîsete şi clinchet de pahare, mesele pe care le vezi din stradă şi te îmbie să stai la taclale, bistrourile cu aparenţele lor interbelice, toate acestea îţi evocă un tîrg tihnit care îşi etalează bunăstarea (oare nu aşa ar trebui să arate Bucureştiul?). Paşii tăi pe caldarîm sună altfel. Păcat că n-ai loc să te plimbi de maşini parcate aiurea, pe trotuare!

Iaromira POPOVICI 

Spitalul Colţea, renovat; Mînăstirea Stavropoleos, restaurată; Cărtureşti; librăriile Humanitas, Dalles şi Anthony Frost; magazinul şi locul de închiriat filme Music Box; magazinul Boribon; restaurantul Shift; toate noile spaţii verzi (chiar dacă nu întotdeauna inspirat plasate); noile bănci, genul nerustic (pe vremea lui Ceauşescu, cînd nu erau bănci, mereu sufeream că nu aveam unde să stau); ceainăriile şi magazinele de ceaiuri; magazinele neconvenţionale şi avangardiste gen Boarders; magazinele şi locurile de închiriat biciclete; The Ark; magazinele de decoraţiuni interioare, de pildă Sarra Blu; cu ruşine recunosc, mall-urile, gen AFI Center sau Sun Plaza (strict şi asumat exact pentru ce reprezintă ele şi mai ales pentru filme).

Ana Maria SANDU 

În studenţie am locuit aproape de centrul vechi. Am bătut străduţele Lipscaniului în sus şi-n jos, la toate orele posibile din zi şi din noapte. Nu era mare lucru, dar visam cu ochii deschişi la momentul în care cîrciumi frumoase ne vor face cu ochiul de la parterul caselor misterioase şi dărăpănate. A fost un timp cînd am călătorit în căutarea lor la Praga, la Paris, la Barcelona sau la Berlin. Acum toate sînt aici, atît de aproape. Nu-ţi rămîne decît să te hotărăşti în care dintre „locantele“ înşirate ca mărgelele pe aţă vrei să intri.

Simona SORA 

Unul dintre locurile în care mă simt cu adevărat bine, în Bucureşti, este Clubul Ţăranului de pe Monetăriei. La concerte, la filme, la mese rotunde, la lecturi publice, chiar şi la lansări de carte, Clubul Ţăranului este un „loc de loc“, în care tonul e întotdeauna mai potrivit ca în alte părţi, oamenii se armonizează şi atunci cînd distonează, fiţele (mai ales cele intello) se dizolvă într-o convivialitate care nu poate fi decît a locului, numit aşa, oximoronic şi de neuitat.

Dan STANCIU 

Mai sînt cîteva prin oraş, neştiute, anonime, încă la adăpost. Nu vi le spun, ar trebui să le descoperiţi singuri, umblînd la pas, fără ţintă. Pe străzi laterale, scurte sau prea înguste pentru traficul greu. Ferite de larma şi zarva atotprezente. Locuri unde mai poate foşni un copac, unde mai stăruie un fel de linişte, unde n-ai altă treabă decît să fii pieton. Zone libere de consumism. 

Mircea VASILESCU 

Am „devenit“ bucureştean în studenţie, la începutul anilor ’80. Începuse penuria generalizată şi Ceauşescu voia să facă economie de energie. Seara, oraşul se retrăgea în beznă. Probabil că am rămas cu frustrarea asta: n-am putut descoperi, în tinereţe, oraşul, decît la lumina zilei. N-am putut să spun, vorba şlagărului de odinioară, „hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea“. Aşa încît acum îmi place să-i văd luminile. Îmi place să trec seara – fie şi în graba maşinii – pe Calea Victoriei şi să zăresc firmele luminoase. Îmi place cum s-a desenat cu fascicule de lumină pe clădiri vechi şi impunătoare. Îmi place că, după căderea serii (şi a liniştii), Bucureştiul e „mai oraş“ decît ziua.

Luiza VASILIU 

Nu daţi cu piatra, mie îmi place Lipscaniul. Nu Lipscaniul vechi, ci Lipscaniul nou. Adică vechi-nou. Mă simt bine în dezordinea de-acolo, ştiu unde se poate bea o bere cu grepfrut sau un pahar de Bordeaux corect, ştiu unde să văd o piesă de teatru, unde să mănînc o şarlotă şi de unde să-mi cumpăr o broşă. Întreaga zonă e un şantier vesel cu baruri, restaurante şi magazine. Sigur, ar putea arăta mult mai bine, dar pînă atunci, mă mulţumesc cu atît.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Sistem de rachete BUK FOTO Shutterstock jpg
Unele dintre cele mai importante arme folosite în războiul din Ucraina nu sunt noi și nici sofisticate
Câteva arme mai noi, cum ar fi lansatoarele de rachete HIMARS de producție americană și dronele de atac TB2 de producție turcească, au dominat titlurile din presă, dar armele mai vechi, în principal modele din epoca sovietică, sunt cele care încă duc greul războiului din Ucraina.
Mangia
Fostul antrenor al Craiovei, acuzat de abuz sexual asupra unui jucător maltez!
Devis Mangia a fost suspendat de federația din Malta după un ”comportament sexual nepotrivit”.
Arme nucleare Rusia FOTO Shutterstock
Șansele Ucrainei de a se apăra împotriva unor potențiale arme nucleare tactice, potrivit unui expert militar
Forțele armate ucrainene s-ar putea apăra împotriva unor potențiale arme nucleare tactice pe care Rusia le-ar lansa asupra Ucrainei doar în anumite condiții, spune expertul militar Mihailo Samus.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.