Cu ce am rămas din asta?

Publicat în Dilema Veche nr. 845 din 18 - 24 iunie 2020
Cu ce am rămas din asta? jpeg

De trei ani țin la Facultatea de Litere un curs de Comunicare Internă și Culturi Organizaționale. Are loc în semestrul al doilea, deci începem prin martie. Anul acesta, am apucat să țin doar primul curs în sală. Apoi a venit pandemia și am continuat să predau online. Pentru mine, predatul în fața studenților a fost o provocare. Sînt o persoană care mai mult scrie decît vorbește și vorbitul în fața studenților m-a „costat” ceva la început. Cînd am început să predau online, mi s-a părut bizar să vorbesc singură în fața laptop-ului, în casă, și culmea este că mi-au lipsit enorm tocmai interacțiunile cu studenții. Cursul s-a încheiat, urmează examenul, tot online, iar eu mă bucur doar că toate referate și lucrările de la examen sînt online, și nu mai umblu cu ele prin geantă. Sper să rămînem la această variantă și pe viitor, ca să nu mai am teancuri de lucrări pe birou.

Interacțiunile sînt cele care mi-au lipsit cel mai mult în această perioadă de izolare. Glumele de la birou, mîncatul împreună cu colegii, discuțiile unul lîngă altul sau în aceeași sală. Mă plîngeam uneori de întreruperile de la birou și de gălăgia din open space, însă, în perioada asta de liniște îndelungată de acasă, mi-au lipsit tare mult.

Întîmplarea face că, în plină pandemie, mi-am schimbat locul de muncă. Ideea e că nu mi-am văzut încă la față colegii, decît în call-uri, deși lucrăm împreună de la începutul lunii mai. M-am văzut doar cu colegul de la IT care mi-a predat laptop-ul, în prima zi. Probabil va mai dura ceva pînă ne vom vedea în formație completă. Cînd am făcut această schimbare, m-am gîndit că o să îmi fie mai greu să mă acomodez de la distanță cu noile aplicații și sisteme de lucru. M-am întrebat, ca la orice început, cum mă voi obișnui cu proiectele noi, pentru că durează puțin pînă ajung să stăpînesc situația mai bine. La oameni și la acomodarea cu echipa nu m-am gîndit deloc. Pentru mine asta nu a fost niciodată o problemă, în general reușesc să mă înțeleg cu lumea.

Culmea este că tocmai de oameni m-am stresat cel mai tare. Pentru că în orice moment mi-a lipsit feedback-ul acela personal, dat uneori prin gesturi, nu neapărat prin cuvinte. M-am întrebat dacă am zis o glumă bună, dacă nu cumva am insistat prea mult, dacă e în regulă să intervin. Am încercat să îmi dau seama din voce dacă este supărată sau se bucură o persoană și să îmi imaginez cum reacționează. Am stat lipită de laptop în call-uri. Tot obiceiul de a-mi crea impresii prin simpla prezență s-a dus acum pe apa sîmbetei. Toate lucrurile pe care le remarc de obicei vizual, la ceilalți, în spații, au fost înlocuite de un un mare semn de întrebare. Cu aplicațiile, însă, m-am obișnuit foarte repede, iar cu proiectele aș zice că am intrat într-un ritm. Am realizat doar cît de mult preț pun pe vizual în relația cu oamenii, mai ales cu necunoscuții. Ca să compensez nevoia de socializare și mișcare, de vreo lună ies în fiecare seară la plimbare prin cartier cu cîteva prietene. Cred că în ultima lună m-am văzut cu ele mai des decît am reușit în jumătate din anul trecut.

La începutul perioadei de izolare, m-am bucurat de fiecare articol sau știre care vorbea despre faptul că perioadele de criză scot ce e mai bun din oameni. De exemplele din alte perioade dificile, cum sînt războaiele, cînd oamenii au dat dovadă de solidaritate și s-au mobilizat să-i ajute pe cei afectați. M-am întrebat doar, totuși, de ce aceste comportamente nu s-au păstrat. De ce rata de voluntariat e mică, spre exemplu, în România, iar donațiile nu-s cel mai des practicate. Cu toate astea, cred că fondurile strînse în această perioadă pentru spitale reprezintă o mobilizare cum nu a mai existat în România, într-un timp atît de scurt. La fel și inițiativele care duc cumpărături la ușile celor mai în vîrstă, apărute în cîteva zile. Și deși studiile arată că schimbările de comportament în perioade de anxietate nu sînt de durată, eu pe undeva tot mai sper ca unele să rămînă. Să apreciem mai mult implicarea, grija, simplitatea, ce fac alții pentru noi, ce putem să facem noi pentru alții, timpul petrecut împreună (cum am fost la distanță) și chiar tehnologia.

De la începutul crizei, pendulez. Între momente de entuziasm față de situația nouă a izolării, la care a trebuit să mă acomodez și pe care eu am luat-o ca pe o provocare, și momente în care nu sînt deloc încîntată. Între momentele cînd regret ce îmi lipsește și cele în care văd lucrurile bune care se întîmplă și prind speranță. De speranță, însă, am avut cel mai mult nevoie. Și am în continuare nevoie să cred că nu am suferit degeaba – izolare, vieți pierdute, economie blocată, afaceri și locuri de muncă afectate – și că o să ieșim cu ceva bun din asta, măcar noi, ca oameni.  Cred că depinde de noi treaba asta. Și ce ni se întîmplă sînt doar ocazii să învățăm, ocazii care sînt ratate sau nu.

Vera Ularu este specialistă în comunicare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.