Cu ce am rămas din asta?

Publicat în Dilema Veche nr. 845 din 18 - 24 iunie 2020
Cu ce am rămas din asta? jpeg

De trei ani țin la Facultatea de Litere un curs de Comunicare Internă și Culturi Organizaționale. Are loc în semestrul al doilea, deci începem prin martie. Anul acesta, am apucat să țin doar primul curs în sală. Apoi a venit pandemia și am continuat să predau online. Pentru mine, predatul în fața studenților a fost o provocare. Sînt o persoană care mai mult scrie decît vorbește și vorbitul în fața studenților m-a „costat” ceva la început. Cînd am început să predau online, mi s-a părut bizar să vorbesc singură în fața laptop-ului, în casă, și culmea este că mi-au lipsit enorm tocmai interacțiunile cu studenții. Cursul s-a încheiat, urmează examenul, tot online, iar eu mă bucur doar că toate referate și lucrările de la examen sînt online, și nu mai umblu cu ele prin geantă. Sper să rămînem la această variantă și pe viitor, ca să nu mai am teancuri de lucrări pe birou.

Interacțiunile sînt cele care mi-au lipsit cel mai mult în această perioadă de izolare. Glumele de la birou, mîncatul împreună cu colegii, discuțiile unul lîngă altul sau în aceeași sală. Mă plîngeam uneori de întreruperile de la birou și de gălăgia din open space, însă, în perioada asta de liniște îndelungată de acasă, mi-au lipsit tare mult.

Întîmplarea face că, în plină pandemie, mi-am schimbat locul de muncă. Ideea e că nu mi-am văzut încă la față colegii, decît în call-uri, deși lucrăm împreună de la începutul lunii mai. M-am văzut doar cu colegul de la IT care mi-a predat laptop-ul, în prima zi. Probabil va mai dura ceva pînă ne vom vedea în formație completă. Cînd am făcut această schimbare, m-am gîndit că o să îmi fie mai greu să mă acomodez de la distanță cu noile aplicații și sisteme de lucru. M-am întrebat, ca la orice început, cum mă voi obișnui cu proiectele noi, pentru că durează puțin pînă ajung să stăpînesc situația mai bine. La oameni și la acomodarea cu echipa nu m-am gîndit deloc. Pentru mine asta nu a fost niciodată o problemă, în general reușesc să mă înțeleg cu lumea.

Culmea este că tocmai de oameni m-am stresat cel mai tare. Pentru că în orice moment mi-a lipsit feedback-ul acela personal, dat uneori prin gesturi, nu neapărat prin cuvinte. M-am întrebat dacă am zis o glumă bună, dacă nu cumva am insistat prea mult, dacă e în regulă să intervin. Am încercat să îmi dau seama din voce dacă este supărată sau se bucură o persoană și să îmi imaginez cum reacționează. Am stat lipită de laptop în call-uri. Tot obiceiul de a-mi crea impresii prin simpla prezență s-a dus acum pe apa sîmbetei. Toate lucrurile pe care le remarc de obicei vizual, la ceilalți, în spații, au fost înlocuite de un un mare semn de întrebare. Cu aplicațiile, însă, m-am obișnuit foarte repede, iar cu proiectele aș zice că am intrat într-un ritm. Am realizat doar cît de mult preț pun pe vizual în relația cu oamenii, mai ales cu necunoscuții. Ca să compensez nevoia de socializare și mișcare, de vreo lună ies în fiecare seară la plimbare prin cartier cu cîteva prietene. Cred că în ultima lună m-am văzut cu ele mai des decît am reușit în jumătate din anul trecut.

La începutul perioadei de izolare, m-am bucurat de fiecare articol sau știre care vorbea despre faptul că perioadele de criză scot ce e mai bun din oameni. De exemplele din alte perioade dificile, cum sînt războaiele, cînd oamenii au dat dovadă de solidaritate și s-au mobilizat să-i ajute pe cei afectați. M-am întrebat doar, totuși, de ce aceste comportamente nu s-au păstrat. De ce rata de voluntariat e mică, spre exemplu, în România, iar donațiile nu-s cel mai des practicate. Cu toate astea, cred că fondurile strînse în această perioadă pentru spitale reprezintă o mobilizare cum nu a mai existat în România, într-un timp atît de scurt. La fel și inițiativele care duc cumpărături la ușile celor mai în vîrstă, apărute în cîteva zile. Și deși studiile arată că schimbările de comportament în perioade de anxietate nu sînt de durată, eu pe undeva tot mai sper ca unele să rămînă. Să apreciem mai mult implicarea, grija, simplitatea, ce fac alții pentru noi, ce putem să facem noi pentru alții, timpul petrecut împreună (cum am fost la distanță) și chiar tehnologia.

De la începutul crizei, pendulez. Între momente de entuziasm față de situația nouă a izolării, la care a trebuit să mă acomodez și pe care eu am luat-o ca pe o provocare, și momente în care nu sînt deloc încîntată. Între momentele cînd regret ce îmi lipsește și cele în care văd lucrurile bune care se întîmplă și prind speranță. De speranță, însă, am avut cel mai mult nevoie. Și am în continuare nevoie să cred că nu am suferit degeaba – izolare, vieți pierdute, economie blocată, afaceri și locuri de muncă afectate – și că o să ieșim cu ceva bun din asta, măcar noi, ca oameni.  Cred că depinde de noi treaba asta. Și ce ni se întîmplă sînt doar ocazii să învățăm, ocazii care sînt ratate sau nu.

Vera Ularu este specialistă în comunicare.

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Profesoara care a creat un Silicon Valey în Prahova. Foştii ei elevi lucrează la marile companii IT din lume
Daniela Lica, profesoară de informatică în Ploieşti, a câştigat cu elevii săi aproape 100 de medalii la olimpiadele naţionale şi cele internaţionale de informatică. Secretul succesului său stă în încrederea pe care le-o dă că pot face orice îşi propun, munca în echipă şi exerciţiul permanent care le menţine vie pasiunea.
image
Muşcătura de viperă: ce nu ai voie să faci dacă eşti muşcat de acest şarpe veninos
Muşcătura de viperă poate fi gravă, ajungându-se la deces în lipsa intervenţiei prompte. Specialiştii explică ce trebuie făcut şi, mai ales, ce nu trebuie făcut într-o astfel de situaţie. Sunt, de asemenea, măsuri de prevenţie şi informaţii pe care orice amator de drumeţii ar trebui să le cunoască.
image
Un bărbat care şi-a înşelat soţia a fost obligat de judecători să-i achite despăgubiri de 20.000 euro
Un bărbat care şi-a înşelat soţia şi a lăsat-o fără avere a fost obligat de instanţă să-i plătească daune morale şi compensatorii în valoare totală de 20.000 euro.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.