Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini

Publicat în Dilema Veche nr. 981 din 26 ianuarie – 1 februarie 2023
image

De gest sau gînd consolator pare să fie nevoie doar dacă există dezolare, o suferință greu de suportat cauzată de dispariția celor dragi, de pierderea iubirii sau a speranței, a sensului vieții sau a drumului către fericire sau către propriul paradis, a credinței sau a poftei de viață. Pentru cel care traversează pustietatea epuizantă a dezolării, gîndul sau gestul consolator poate fi salvator ca o oază în deșert sau o lumină la orizont. Indiferent care sînt motivele suferinței – moartea, condiția de muritor, exilul, sărăcia, eșecul, boala, îmbătrînirea, captivitatea, iluzia existenței, lipsa de sens a vieții etc. –, cel deznădăjduit are nevoie de consolare. O poate căuta în dialogul cu Dumnezeu, cu doamna filosofiei, cu soarta cu care să se împace, cu sine sau cu ceilalți. Oricare dintre căi poate face ca tristețea iremediabilă să se atenueze sau chiar să dispară, ca să lase loc înțelegerii, acceptării și, în cele din urmă, speranței regeneratoare. Pentru mulți, consolarea vine cu înțelegerea inevitabilității morții, pentru unii cu cea a fatalității, după cum există oameni care găsesc consolare în grăbirea sfîrșitului sau care cred că taina e uitarea. În Despre consolare, Michael Ignatieff face observația că limba ebraică leagă ideea de consolare de o schimbare de atitudine față de durere, în sensul acceptării ei, întrucît termenul consolare are aceeași rădăcină – N-Kh-M – cu cel de pocăință(Despre consolare. Cum să-ți găsești alinarea în vremuri întunecate, Editura Trei, 2022, p. 30). Consolarea se poate obține deci și din acceptarea ideii că orice experiență pe care o rezervă viața, chiar și cele care provoacă suferință, poate fi privită și primită ca un dat. Pentru spiritele religioase, consolarea vine prin credință și mîntuire, iar pentru filosofi, în genere, prin înțelegerea limitelor (și a virtuților) condiției umane.

S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații. Nu însă și pentru cel care rămîne filosoficește deznădăjduit: Nici o consolare că eu mă deosebesc de elefant și de capră prin faptul că fac silogisme, dacă apar și dispar în mod absurd din natură, spunea Țuțea, bunăoară. Cu sabia lui Damocles a sfîrșitului inexorabil deasupra capului, rostul vieții nu pare ușor de identificat, iar problematizarea sensului vieții sau a existenței semnificative nu aduce confort. Consolarea este posibilă numai dacă speranța este posibilă, iar speranța este posibilă numai dacă pentru noi viața are un sens, spune tot Ignatieff (op. cit, p. 24). Dacă rostul vieții este greu de găsit, nu ne rămîne decît să ne concentrăm pe trăitul cu rost, iată gîndul care ne-ar putea aduce, în cele din urmă, consolare. 

Cert este că pentru oricine tristețea iremediabilă și neconsolată este incompatibilă cu bunul mers înainte. Lipsa consolării îngreunează existența, apasă inima și încețoșează vederea la propriu și orizontul la figurat. Poate nu e întîmplător că în limba română exprimăm suferința prin expresii în care centrul este cuvîntul inimă ca în a avea o piatră pe sufleta avea un ghimpe (foc) în (la) inimă sau a i se strînge/rupe inimaa avea inima frîntă, iar în construcții ca a fi la pămînta fi dărîmata-i cădea cerul în capa fi negru (pămînt) de supărare, cuvintele cer și pămînt ne orientează pentru a exprima paroxismul suferinței sau al dezolării. Aceste expresii și altele ca ele arată că ne raportăm în astfel de situații la inimăcer și pămînt și mai ales la cum se aliniază ele. Cînd avem nevoie de consolare, o căutăm întîi pentru inimă, iar cînd o primim, o exprimăm prin a lua o piatră de pe inimăa-i veni inima la loc, prin care înțelegem echilibrul și normalitatea, dar și prin a găsi liniștea și a ieși la lumină, pe care le recunoaștem după soarele ieșit și pe strada noastră. Gesturile consolatoare vin odată cu expresii ca a da / a întinde o mînă de ajutor, a spune o vorbă bună sau a fi/oferi un umăr pe care să (se) plîngăa da mîngîiere și a lua (ține) în brațe, construcții care au noimă doar cînd oamenii se află împreună. Nevoia de a primi (dar și de a oferi) alinare ne aduce împreună, iar acest tip de consolare, prin gest, este poate și cel mai frecvent și cel mai eficient dintre toate. Știm totuși de la Frans de Waal că nu numai oamenii dau dovadă de astfel de gest, ci și animalele: Multe animale, de la cîini la rozătoare și de la delfini la elefanți, manifestă comportamente de consolare(Frans de Waal, Mama, ultima îmbrățișare. Ce ne spun emoțiile animalelor despre noi înșine, Editura Humanitas, 2020, p. 126). Cercetătorul olandez descrie diferite situații în care animalele au oferit mîngîiere fie oamenilor aflați în suferință, fie altor animale din aceeași specie sau din alte specii, prin gesturi de apropiere și atingere sau prin sunete care să le dovedească înțelegerea și participarea afectivă. E foarte probabil ca în anumite cazuri să fie responsabili neuronii-oglindă, cei care permit manifestarea unui comportament identic sau similar cu cel observat sau poate contagiunea emoțională, dar fie și așa, la aproape toate speciile studiate, gesturile de întrajutorare și empatie sporesc nivelul de oxitocină și conduc la creșterea temperaturii corpului și la instalarea stării de bine. Natura a făcut același lucru și în privința empatiei și a ajutorului reciproc, făcîndu-ne să ne simțim bine cînd facem bine cuiva  acel fior cald, ca efect al altruismului (op. cit., p. 131).

E de presupus (și pentru mine, o consolare) că, odată ce au simțit pe pielea lor binefacerile consolării, creaturile pămîntului, fie ele oameni, fie primate, elefanți, cîini sau șoareci de prerie, vor repeta experiența ori de cîte ori vor fi întrunite condițiile necesare manifestării ei, fie și doar pentru beneficiul și confortul căldurii corporale ridicate și ușor euforice. A fi împreună se dovedește, dacă mai era nevoie, mai eficient decît a fi singur, iar gestul consolator, mai ușor de înfăptuit și de obținut decît gîndul consolator. 

Ar mai fi totuși ceva. Cînd problema rostului existenței nu oferă alinare și cînd nici îmbrățișare nu-i pentru a aduce consolare, putem recurge la (alte) subterfugii, mundane, rememorate sau evocatoare și, în lipsă de altceva, compensatoare: gustul copilăriei din prăjiturile mamei sau cozonacul bunicii sau mirosul pădurii, al mării, al grădinii din spatele casei sau din fața blocului. Amintirile de acasă lecuiesc de uitare și depărtare, înseninează fruntea și aduc inima la loc, dovedindu-se astfel binefăcătoare și consolatoare. 

În timp ce scriu toate acestea îmi dau seama ce noroc și ce binecuvîntare este să îmi pot alina în acest fel dorul de (a)casă. Îl port cu mine peste tot în lume, așa cum își duce melcul casa-n spinare. Și tot ca în cazul lui, e nu numai adăpost, ci și consolare.

Cu c de la căldură și cozonac. Sau de la cruce.

Ohara Donovetsky, absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, este doctor în filologie și scriitoare. Cea mai recentă carte publicată: Vorbe la purtător în izmene pe călător. Despre cum folosești zicerile limbii române cînd ești departe și ți-e dor, Corint, 2021.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Femeia fatală a anilor '70: „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat!“ VIDEO
Talentată și frumoasă, Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole și bărbații în viața ei. Este una dintre marile actrițe pe care le-a avut România. Astăzi se împlinesc 20 de ani de la decesul artistei.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.