Cu akaemul contra minijupei (1999)

A fost să fie pe la începutul veacului trecut preschimbarea antereului, a turbanului, a işlicului, a mătăsurilor de arnăut, a pantalonilor strîmţi, denumiţi ceacşiri, şi a ilicului albastru, a şalvarilor largi şi a papucilor galbeni cu jobenul bonjurist. Nu putem, la vederea acestor grabnice şi adînci prefaceri, să ne reprimăm acea stare care l-a îndemnat pe poetul antic să-i aducă aminte lui Postumus, printr-o iscusită interjecţie plină de o melancolie bărbătească, de trecerea anilor. Aşa şi noi, ne minunăm cum se pun în mişcare rotiţele veacului, cum se schimbă lumea şi toate ale ei prin războiul generaţiilor, cînd mut, cînd gălăgios ca o fanfară nemţească din Banat la vreme de kirwai. Şi cum spun, pe la mijlocul veacului trecut, în prima lui jumătate, iacătă venind pe dumnealui pictorul ungur Barabas în capitala valahilor, preumblîndu-se pe malurile Dîmboviţei binecuvîntate cu gunoaie, dar şi cu umbra, poeticeşte lăţită, a sălciilor peste fojgăiala lumească. Şi pictorul ungur Barabas, protejatul agăi Nicolae Filipescu, notează ceea ce i se arată ochilor. Şi ceea ce îi este dat să vadă e taman conflictul dintre generaţii: protipendada e în schimbare, tineretul şi doamnele se poartă cu haine franţuzeşti, boierii se lasă mai greu de portul turcesc, nu le vine la îndemînă să se lipsească de bărbi. Bietul boierul Obedeanu se scrutează în oglindă ca să vadă cum i se stă cu fracul şi cu cilindrul comandat la Sibiu, din luxosul magazin Bayer, şi pe dată, simţindu-se dumnealui - aşa cum căuta în apa oglinzii - străin şi înstrăinat de propria-i viaţă, pe dată a apucat hop-ţilindărul de pe preacinstitul dumisale creştet "şi l-a trîntit la pămînt" (pentru mai multe detalii citeşte opul lui Al. Alexianu intitulat Mode şi veşminte din trecut, Editura Minerva, 1987). Un alt baş boier stă bine proptit în sofa şi alăturea propteşte între degete muştiucul unei narghilele de un metru şi mai bine; cui vrea îi zice următoarele vorbe consemnate pentru posteritate de scrierile vremii: "Niciodată nu m-oi dizgruma cu craveturi, nu mi-oi plesni pielea în mănuşe de Brandmaier, nu mi-oi înfăşura trupul în paltoane sac, curat sac cu făină, şi nu mi-oi stropşi picioarele în pantaloni de golan". Bune vorbe spune baş boierul şi vrednice de ţinut minte. E aşa cam cum eram noi adunaţi pe la mijloc de liceu, mintenaş după ce tovarăşul Ceauşescu s-a întors din vizita istorică din China maoistă, şi cînd lansase în istoria ţării "Tezele din iulie". După acestea a urmat conflictul de generaţie: organele de miliţie prindeau junii bonjurişti şi mi ţi-i umflau ca să-i tundă regulamentar, şi pe fete le arestau ca să le strice cu foarfecele minijupele cu care ruşinau idealurile comunismului. Şi cum spun, eram noi adunaţi în sala festivă şi vine baş boierul de la judeţeana de partid şi ne spune cum stăm şi că ar fi vremea să ne împotrivim influenţelor Occidentului reacţionar care corupe bunele moravuri ale junei generaţii cu muzică decadentă şi cu prostii lipsite de valoare patriotică, şi aici preacinstitul obraz, ajuns la momentul hotărîtor al exemplificării, nu-şi găseşte vorba ca să incrimineze obiectul cu pricina şi caută din priviri ca să-l găsească în mijlocul cinstitei adunări. Şi-l vede pe unul în primul rînd care purta pe lîngă işlicul albastru al uniformei o pereche de nădragi decadenţi şi-l pofteşte pe bină (adică pe scena sălii festive) şi cu un deget arătător, bărbăteşte împodobit cu păr negru între carpiene şi metacarpiene, indică pedagogic şalvarii aceia şi-i incriminează ca exemplu concret de cum anume se poate face propagandă împotriva orînduirii. La observaţia unuia din sală cum că şalvarii nu erau marca americană Levi Strauss, ci una produsă la Fabrica de confecţii "Turda", cu atît mai indignat se arată şi ne demască, pe viu şi la faţa locului, cum anume se strecoară modul de viaţă decadent al Occidentului în fabricile ţării. Conflictul dintre generaţii în timpul Vechiului Regim s-a transformat treptat într-un război; să ne reamintim faptele! În anii aceia societatea întreagă era supusă unui proces de anonimizare - un soi de mediocritate istorică, socială, economică, un fel de vacanţă a istoriei într-o viaţă de o desăvîrşită banalitate molcomă, derulată la umbra cartierelor de locuit, identice de la Ciulniţa pînă în ţinuturile nord-coreene. Aşadar, în timpurile de atunci, comunismul a creat pentru posteritate Marea şi Plicticoasa Provincie a unei lumi care se ruşina să se uite la minijupa fetişcanelor. Aspectul dramatic, secretat zilnic, al acestui război al generaţiilor l-am trăit pe viu ca june soldat cu termen redus pe frontiera de Vest a României, acolo se petrecea asaltul cotidian al sîrmelor ghimpate, al patrulelor de control al fîşiei - porţiunea mereu-proaspăt-arată dintre noi şi Iugoslavia -, acolo, în apropierea ei, în curtea pichetului de grăniceri, erau maltrataţi, băgaţi în puşcării, dacă nu fuseseră deja împuşcaţi pe fîşie, cei care nu-şi iubeau patria: adică elevi de liceu, studenţi, muncitori, tineri îndrăgostiţi. Instrucţia militară din Timişoara, de la sediul brigăzii de grăniceri, sau de la Arad, se învrednicea să-l convingă pe soldat că toţi aceşti duşmani ai României trebuie trataţi după faimosul adagio: "decît să plîngă mama, mai bine plîngă mumă-sa". De altfel, soldatul însuşi era legat de frontierist printr-un destin comun: dacă era nepriceput sau îngăduitor cu infractorul, urma să intre la pîrnaie în locul lui. De aici înverşunarea, bătăile, hărnicia patrulelor. Care ar putea fi morala tuturor acestor fabule: una singură, pantalonii aceia de golan erau de vină, pachetul gol de Marlboro şi Kent, tubul colorat de spray Rexona, domniţa cu dantura şi sînii policromi de pe ambalajul săpunului Fa: la astea toate se uita tînăra generaţie şi uita deodată de Mircea cel Bătrîn, de Mihai Viteazul, de minunatele lor înfăptuiri în stereofonie cu cele ale epocii de aur şi se năpustea orbeşte spre frontieră în barajele de sîrmă ghimpată, peste lansatoarele ascunse în iarbă, se învrednicea de colţii cîinilor lupi, de bocancii militarilor, de arsura glonţului. Şi toate astea, repet, pentru pachetul gol de ţigări şi iluzoria cîntare a duşmanului aceluia pe nume Rod Stewart, care le susura la ureche despre dorul de ducă al unui navigator bezmetic care îşi ia lumea în cap. (Dilema nr. 340, 13 august 1999)