Crying spider, smiling spider

Andreea RĂSUCEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 941 din 21 – 27 aprilie 2022
Crying spider, smiling spider jpeg

Contemporan cu impresioniștii, în rîndurile cărora însă nu s-a integrat, preferîndu-i pe simboliști (dar rămînînd el însuși unul atipic, refuzînd orice program), Odilon Redon e un artist înconjurat de mister, vizionar, marcat de multiple incongruențe interioare care îi definesc și opera. Între „noir”-urile sale, cum își numea lucrările monocrome, sînt două desene în cărbune care au suscitat nenumărate interpretări și asocieri (inclusiv cu Gregor Samsa, personajul Metamorfozei, apărută decenii mai tîrziu), pe care însă Redon le-a respins în aceeași măsură, cu același argument că arta ține de tărîmul imprecis al indeterminatului. E vorba despre The Crying Spider și The Smiling Spider, doi dintre „monștrii” creați în 1881, despre care spunea că reprezintă nota cea mai personală a operei lui. Obscura insectă, exploatată artistic (în aceeași măsură de scriitori), mai ales asociată nebuloasei interioare, traumei, spaimelor de tot felul, prin urmare teritoriilor inconștientului, cu ambiguitățile și zonele lui de penumbră, e aici, în galeria monștrilor lui Redon, cu atît mai înspăimîntătoare cu cît direct pe corpul redat extrem de realist e aplicat un cap uman: de fapt, două, unul care rîde și unul care plînge. Efectul e atît de bizar și neliniștitor, că depășește cu mult angoasa pe care o inoculează privitorului, de pildă, uriașii păianjeni ai lui Louise Bourgeois, terifianți nu doar prin dimensiuni și realismul reprezentării, ci și prin mesaj, dacă ne gîndim doar la conotațiile maternității traumatizante, pe care le-a împrumutat celebrei Maman (1999). De ce, te-ai putea întreba, monștrii în general benigni ai lui Redon, cu veselia lor – sau dacă nu, măcar vulnerabilitatea, caracterul lor inofensiv –, au ceva atît de tulburător și stîrnesc un amestec de oroare și compasiune, frică și empatie? Efectul unui dublu hybris ar fi răspunsul cel mai la îndemînă, făpturi antropomorfizate, semibestii, însuflețite cu sentimente umane, dar și privirea directă, frontală, care o caută pe a celui care se uită la imagine, inițiind un fel de comunicare, obligîndu-l să participe la ceea ce vede și să empatizeze. Dar, dintre cele două, efectul cel mai puternic, mai disturbing, îl are păianjenul care rîde. Dintre toate expresiile emoțiilor umane, rîsul e cel mai înfricoșător atunci cînd apare în contexte paradoxale. Pentru că rîsul nu trebuia să fie acolo, nu are ce să caute într-un astfel de context, e atît de tulburător desenul lui Redon, un chip inexpresiv asociat unui corp de păianjen ar fi fost infinit mai puțin înspăimîntător. Dar faptul că rîde  și enigma acestui rîs fac din acest „noir” o imagine emblematică pentru zonele întunecate, care scapă controlului conștientului, rațiunii, tărîmul demonilor interiori.

Mi-am amintit de curînd cele două desene, pe fondul asaltului cu imagini atroce din ultimele săptămîni, dintre care cu siguranță unele vor rămîne de neșters. Cuvintele n-au reușit niciodată, nici datorită funcției lor metaforice, nici celui mai crud realism pe care-l pot invoca, să exprime ceea ce simți privind cadavrul unui bătrîn căzut la pămînt, aflat încă pe bicicleta cu care mergea probabil să facă micile cumpărături uzuale. Resturile arse ale unui corp pe care cineva îl așteaptă încă acasă. Privirea fără țintă a unei mame al cărei copil, încă în pîntec, nu va vedea niciodată cerul, nu-i va simți niciodată răsuflarea. Și rîsul fetei care povestește prin ce a trecut, acum în siguranță, la granița românească. E studentă, și vocea din off spune că e una strălucită, care ar fi putut merge la oricare universitate de prestigiu din Europa. Pare mai mică decît vîrsta pe care o are, poartă ochelari și zîmbește, uneori rîde, te-ai putea gîndi că e un zîmbet de eliberare, o reacție de descătușare, pînă cînd vocea din off se oprește și se aude ce spune. Fata mică, blondă, cu ochelari rîde și povestește cum a traversat peisajul infernal al orașului ei, cum în jur zburau membre umane, mîini, picioare, ochi, adaugă și rîde. Dacă imaginea nu ar avea sonor, ca înainte, ai crede că seninătatea și frumusețea rîsului ei însoțesc o întîmplare amuzantă, o istorioară banală, din viața ei de zi cu zi, de proaspătă studentă.

E ceva, o incongruență, o nepotrivire flagrantă, cu atît mai șocantă cu cît mărturiile despre atrocitățile la care a fost martoră continuă, în același registru, făcîndu-te să te întrebi dacă rîsul e chiar unul de eliberare sau efectul șocului posttraumatic, al traumei abia instalate, o încercare disperată de face față, de a respinge violența extremă, absurdă, întoarsă împotriva oricărei idei de umanitate. Și mai ales al fricii viscerale, al groazei, a cărei formă verbalizată e apanajul extroverților, cei care pot pune degetul pe rană și începe astfel procesul de vindecare. Pentru ceilalți  rămîne rîsul înfricoșător al păianjenului.

M-am gîndit multă vreme la cele două imagini, suprapuse în mintea mea prin cine știe ce mecanism al memoriei. M-am gîndit ce se poate face în fața ororii istorice, a bestialității, a cruzimii duse la extrem. M-am gîndit cum îți poți îmblînzi păianjenul interior atunci cînd în față se deschide necunoscutul amenințător, ce poate face literatura, arta, și dacă e adevărat că în vreme de război muzele tac. Poate că e adevărat, și cuvintele rămîn neîncăpătoare, străine, insuficiente, dar datoria lor e în continuare de a înregistra și a păstra, pentru ca nimeni să nu uite, iar cei din viitor să știe. Și undeva de-a lungul acestui parcurs va veni poate și vindecarea.

Andreea Răsuceanu este scriitoare și editoare. Cea mai recentă carte a sa este romanul Vîntul, duhul, suflarea, Editura Polirom, 2020.

Ilustrație: Odilon Redon

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Soldat ucrainean pe un tanc rusesc abandonat in Harkov FOTO Profimedia
Ucrainenii sunt pe cale să cucerească Lîman. Panică în rândul bloggerilor militari ruși
Mai mulți bloggeri și corespondenți militari ruși au afirmat că trupele ucrainene au avansat la vest, nord și nord-est de Lîman și lucrează pentru a finaliza învăluirea trupelor rusești din Lîman și de-a lungul malului nordic al râului Siverskyi Donets din această zonă.
Dr. Marian Gașpar FOTO arhivă
Petiție pentru eliberarea chirurgului acuzat de luare de mită: „Lăsați-l să salveze vieți în continuare!”
Peste o mie de persoane au semnat, în mai puțin de 24 de ore, o petiție online pentru eliberarea chirurgului timișorean Marian Gașpar, arestat preventiv pentru luare de mită.
mama gemeni png
Mama gemenilor morți după ce au căzut de la etaj, condamnată pentru ucidere din culpă
Andreea Vizu, mama gemenilor care au murit după ce au căzut de la etajul zece al unui bloc din Ploiești a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, printr-o decizie a Judecătiriei Ploiești.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.