"Criza-i bună că-i adună"

Publicat în Dilema Veche nr. 489 din 27 iunie-3 iulie 2013
"Criza i bună că i adună" jpeg

- interviu cu Bogdan BUZESCU, preşedintele Confederaţiei Asociaţiilor Ţărăneşti din România (CATAR) -

„România are cea mai mare civilizaţie rurală vie din Europa. Din această perspectivă, România este unică. Unicitatea sa nu poate fi copiată (…) şi devine un avantaj competitiv sustenabil, atît pentru o firmă comercială, cît şi pentru întreaga naţiune.“ Asta pare să vă fi inspirat în momentul în care aţi decis să înfiinţaţi Confederaţia Asociaţiilor Ţărăneşti din România. Civilizaţie rurală vie? Foarte frumos, dar cum scoatem bani din asta?

Sîntem 3,8 milioane de gospodării în ţară, însumînd peste 60% din suprafaţa agricolă – păduri, fîneţe, păşuni, teren agricol. Sîntem, aşadar, extrem de preocupaţi de pămînt, foarte legaţi de el şi, de cele mai multe ori, şi foarte aproape. Cu banii şi cu instrumentele pe care România le are prin viitoarea Politică Agricolă Comună, deţinem, aşadar, atuurile de a produce bine, de calitate şi de a pune pe masa consumatorilor hrană, şi nu mîncare.

Care e diferenţa? Pentru foarte mulţi, înseamnă acelaşi lucru. Poate doar mofturoşii să facă vreo deosebire.

S-au făcut studii, am vorbit cu academicieni, se vorbeşte tot mai des despre aceste diferenţe majore care există între hrană şi mîncare. Este vorba despre conţinutul de substanţe nutritive şi, practic, de obiectivul de a avea marfă de calitate. O tonă şi jumătate de porumb produs la ţară, tradiţional, are acelaşi conţinut nutritiv ca cel din şapte tone produse în aşa-numita agricultură extensivă. Valoarea adăugată a producţiei care ne asigură „hrana“ este aceea că ne aduce şi o bunăstare fizică, nu doar cea materială. Ajungem, astfel, şi la alt element de care trebuie să ţinem cont şi care trebuie conservat în România: sîntem înconjuraţi de o diversitate ce se cuvine păstrată, însă trebuie să ne uităm la calitatea mediului. Şi să o păstrăm. Aici, în oportunitatea gospodăriilor ţărăneşti tradiţionale de a produce „hrană“ de calitate şi în conservarea biodiversităţii se află avantajele competitive nete ale României faţă de ţările din Europa.

Şi a trebuit să vină Prinţul Charles să ne explice că felul în care ţăranul român convieţuieşte cu natura este magic, unic şi că trebuie păstrat aşa cum este? Sau nu ştiam noi cum să facem marketing?

Sînt mulţi factori care, într-adevăr, nu sînt cunoscuţi. Unii nu sînt cunoscuţi nici la noi în ţară, iar ce apreciez eu cel mai mult la întîmplările legate de Prinţul Charles este că aduce o voce a unei figuri extrem de apreciate şi vizibile, care ne expune avantajului competitiv pe care îl avem pe pieţele externe. Fermierii francezi, bunăoară, sînt foarte trişti că au pierdut relaţia om-pămînt, din cauza producţiei extensive. Cînd vrei să produci mult, exploatezi pămîntul. Francezii au pierdut, de exemplu, şi apa din soluri, în sensul că nu mai este potabilă, din cauza pămîntului pesticizat timp îndelungat. Şi atunci, dacă vrei să faci o schimbare de paradigmă, cum încercăm noi, în România, este nevoie de voci care să pună în valoare potenţialul fermierilor sau al gospodăriilor româneşti.

Încercaţi cu planurile dvs. de la CATAR să refaceţi un aşa-numit concept de „întreprinderi cooperative comunitare“. Un fel de „Ciorogîrla S.A.“? Cum ar funcţiona o astfel de firmă, cu acţionari din tot satul?

În primul rînd, e foarte important ca fermierii să fie în asociaţii. Apoi, e necesar să multiplicăm aceste asociaţii ţărăneşti; acestea, la rîndul lor, vor dezvolta servicii suplimentare care nu doar că vor aduce un plus de valoare produselor şi portofoliului, dar vor putea implica şi alţi membri ai comunităţii, cu probleme; de exemplu, nu au de lucru, sînt în şomaj, au nevoie de bani. Cu alte cuvinte, dacă o parte din asociaţiile ţărăneşti produc, alţi oameni din comunitate se pot ocupa cu activităţi precum colectarea, distribuţia, depozitarea, ambalarea. Astfel de parteneriate pot relansa relaţiile public – privat, care pot aduce cîştiguri semnificative şi la ţară. Se acordă punctaje suplimentare, în proiectele pe viitorul buget alocat de către UE României în domeniul agriculturii, pentru cei care intră în parteneriate de acest fel. Este o oportunitate. Nu trebuie reinventată roata, ci trebuie doar să ne uităm în locurile în care aceste parteneriate funcţionează şi sînt profitabile. În Franţa şi Spania, de exemplu, astfel de parteneriate aduc 4500 de euro lunar, beneficii pentru parteneri. Dacă  păşunea primăriei ar fi pusă la dispoziţia unor asociaţii pentru turism, s-ar putea obţine anumite avantaje din exploatarea acesteia. E o generaţie nouă, de oameni tineri, de 30-40 de ani, care se întorc la pămînt. Ei pot folosi avantajos relaţiile, bunurile, locurile care sînt, uneori, lăsate în paragină.

Credeţi că se întorc tinerii la ţară?

Da. Vorba ceea: criza-i bună că-i adună. Ce se întîmplă de cîţiva ani: stăm la oraş, dar moştenim case, grădini, terenuri la ţară, de la bunici, poate de la părinţi. La oraş nu mai sînt slujbe, nu mai luăm salarii mari. Lumea se gîndeşte serios să revină. În străinătate, în spatele fiecărei maşini moderne stă cîte un tractor. În plus, noua Politică Agricolă Comună îi încurajează să facă această mişcare.

Spuneţi-mi care este ecuaţia cîştigătoare. Aveam, pe vremuri, 1,4 milioane de gospodării – acţionari în cooperative. Unde trebuie să ajungă micii producători români, asociaţi, ca să devină eficienţi şi competitivi?

Micii fermieri există în fiecare judeţ, dar sînt încă prea puţini. Pentru a-i face însă să aibă forţă la nivel judeţean, CATAR a început să facă acest lucru, să-i adune. Pînă la sfîrşitul lunii septembrie, sperăm ca în peste jumătate dintre judeţele ţării să avem astfel de asociaţii active. În acest fel, şi Ministerul Agriculturii, şi decidenţii vor avea un partener cu o voce comună. Este necesar, şi oamenii cred că au înţeles acest lucru.

Avem comisar pentru Agricultură la Bruxelles. A venit în ţară des şi a explicat, şi decidenţilor şi ţăranilor, că e nevoie de cîteva acţiuni-cheie pentru ca produsele agriculturii româneşti să fie competitive: asocierea fermierilor, serviciile de consiliere, consultanţa agricolă, fiscalizarea agriculturii – pentru ca, încet-încet, lumea să înţeleagă că vînzarea la marginea drumului nu e profitabilă pe termen lung. Multe teme grele. De cine depind? De decidenţi? De fermieri?

Toate ţin şi de unii, şi de alţii. Toţi trebuie să facă un efort şi, mai ales, să se consulte unii cu alţii. „Unirea face puterea“ şi este iraţional să vedem cum fiecare mic producător face eforturi şi împrumuturi să îşi cumpere tractor pentru a munci mica lui suprafaţă de teren, în loc să-i vedem că pun împreună acel tractor, îl folosesc cu toţii, în timp ce ceilalţi se ocupă cu depozitarea, cu marketingul, cu transportul. Consilierea: dacă fermierii sînt organizaţi, atît viitorul buget, cît şi noul Plan Naţional de Dezoltare Rurală vor fi mai uşor de accesat pentru banii de consultanţă şi îi vor putea cheltui mai eficient. Mai trebuie, apoi, să ne lămurim şi ce înseamnă fondul mutual al agricultorilor, care îi poate ajuta enorm. Să nu uităm că vechea Cooperativă de Credit Agricol avea la fel de mulţi bani ca bugetul României. Desigur, la acea vreme, România era al doilea mare producător al Europei. Nu sîntem naivi să ne imaginăm că vom ajunge la fel de competitivi peste noapte, dar este clar că avem un potenţial uriaş. Impozitarea, mai apoi, trebuie să ţină cont atît de nevoile bugetare, dar şi de nevoia ca micul fermier să fie încurajat şi să nu rămînă în zona de sărăcie.

Şi mai trebuie să avem în vedere o schimbare-cheie de atitudine. Sîntem membri ai comunităţii europene, dar piaţa comună a însemnat, pentru România, mai mult piaţă de desfacere. Ca piaţă „de facere“, lucrurile nu au mai fost la fel de generoase: costul creditării, de exemplu (dobînzile sînt de patru ori mai mici în alte state), subvenţiile (mai avem pînă să beneficiem de acelaşi nivel al subvenţiilor), capacitate de absorbţie (nemţii completează o pagină şi jumătate de proiect pentru a accesa bani, noi – rafturi întregi). Sigur, e nevoie şi de o organizare impecabilă. La care lucrăm.

a consemnat Bianca Toma

Foto: A. T. Diana

● Obiectivul CATAR: apărarea şi promovarea intereselor gospodăriilor ţărăneşti şi ale fermelor mici, dublate de conservarea modului de viaţă, al culturii şi al tradiţiilor din mediul rural românesc, biodiversitatea şi calitatea mediului natural.

● Membri fondatori: Asociaţiile Agrom Ro, Asociaţia Agricultorilor Maghiari din România, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Valea Someşului“, Asociaţia Fermierilor, Asociaţia Producătorilor Agricoli Galaţi, Asociaţia Tinerilor Fermieri din Judeţul Olt, Federaţia Agricultorilor „Fermierul“, Federaţia Agricultorilor de Munte „Dorna“, Fundaţia ADEPT TRANSILVANIA, Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare Locală AGAPIS.
 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai de temut armă folosită de războinici daci a fost, fără îndoială, falx-ul, spun specialiștii. Era vorba despre o armă cu o lamă curbă care putea ajunge și la un metru lungime, mânuită de luptători profesioniști de elită. Falx-ul în mâinile potrivite făcea ravagii în rândurile inamicului.
image
Alimentația uimitoare a celor mai de temut războinici ai antichității. Alimentul minune consumat de spartani, gladiatori, celți și daci
Printre cei mai renumiți dar și de temut luptători ai antichității erau în mare parte vegetarieni, sau cel mult lacto-vegetarieni, cu un consum ocazional de carne. Cel puțin asta arată noile cercetări, mai ales pe rămășițele gladiatorilor din arenele romane.
image
Explicațiile unui psiholog privind riscurile dormitului în paturi separate în cuplu
Somnul alături de persoana iubită poate aduce o multitudine de beneficii, în timp ce dormitul în paturi separate poate duce la o distanțare în relația de cuplu atrage atenția psihologul Iulia Barca.

HIstoria.ro

image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.