Corpul dresat

Publicat în Dilema Veche nr. 781 din 7-13 februarie 2019
Corpul dresat jpeg

Thales din Milet ar fi spus, în jurul anului 600 î.Hr: „Cine-i fericit? Acela care are trup sănătos, spirit iscusit și fire educată.“ Probabil că poetul roman Juvenal l-a parafrazat pe acesta cînd a scris, după șapte secole: „Dacă e vorba să le ceri zeilor ceva și să le aduci prinoase la altare măruntaie și cîrnăciori sfințiți de la purcel alb de lapte, trebuie să-i rogi să-ți dea o minte sănătoasă într-un corp sănătos.“ Astăzi, Mens sana in corpore sano a devenit un dicton în care accentul cade pe corporalitate, fiind folosit ca îndemn îndemn la cultivarea formei fizice.

Desigur, nu vechii greci au inventat „sportul“, pregătirea fizică în scopuri militare este atestată și la egipteni, chinezi etc. Însă grecii sînt cei care au transformat activitatea fizică într-un mijloc de educație (paideia), care să modeleze corpul și spiritul, cu scopul de a forma cetățeni „buni și frumoși“ (kalokagathia), pregătiți pentru luptă și gata să apere cetatea. Grecii nu au avut un termen unic, pentru a denumi toată gama de exerciții și probe fizice specifice, dar sînt la originea practicii gimnasticii (gymnastikê – provenind din adjectivul gymnós – gol, nud; cu referire la obiceiul atleților de a exersa fără veșminte). Gimnastica a fost considerată de către autorii clasici ca o activitate necesară dezvoltării estetice și atletice a corpului, în vederea armonizării acestuia cu spiritul. O spune și Aristotel: „Este limpede că educația deprinderilor este anterioară celei a rațiunii, precum și faptul că educația corpului este anterioară celei a intelectului, rezultă din aceasta că copiii trebuie încredințați unui maestru de gimnastică și unui paidotrib.“

Exercițiile fizice erau practicate în palestre, un fel de școli private de educație fizică destinate băieților între 12-16 ani, dotate cu terenuri, săli pentru exerciții, vestiare și băi. Copiii exersau alergarea, aruncarea discului sau a suliței, săritura în lungime, lupte corp la corp, boxul. Fetele erau excluse de la aceste exerciții. Palestra era condusă de un paidotrib – precursorul profesorului de educație fizică – un specialist care trebuia să fie nu numai un bun pedagog, ci și să dețină cunoștințe medicale și igieniste. Pregătirea fizică a adolescenților (efebilor) și a adulților continua în gimnazii, instituții emblematice ale vieții orașelor grecești. Aceste așezăminte publice aveau în dotare complexe de clădiri, săli prevăzute cu instalații destinate exercițiilor, terenuri de antrenament, piste de alergare. Aici se antrenau atleții, în spiritul competiției (agôn), pentru a participa la jocurile și întrecerile locale, dar și cele panelenice sau la Jocurile Olimpice, fără a fi neglijată și dimensiunea militară.

În Roma antică, educația fizică era subordonată în primul rînd scopurilor combative, formării războinicilor capabili să lupte și să reziste efortului și privațiunilor din expedițiile militare. În rîndurile aristocrației, activitățile fizice aveau și o dimensiune hedonistică, similară fitness-ului din zilele noastre, pentru menținerea condiției fizice și a sănătății. Într-una din scrisorile sale, Plinius cel Tînăr descrie, plin de admirație, stilul de viață al prietenului său, Spurinna, în vîrstă de 77 de ani: după ce se trezește, obișnuia să citească în pat, apoi se plimba trei mii de pași „impunîndu-și astfel un exercițiu, atît pentru trup, cît pentru spirit.“ Revine acasă și reia lectura, apoi se urcă într-un car și parcurge șapte mii de pași, mai merge pe jos încă o mie. Se reîntoarce în camera de lucru și scrie poezii, face baie, se plimbă la soare și face exerciții îndelungi cu mingea.

În Evul Mediu apar noi reprezentări ale corpului. Pentru biserica creștină, calea spre perfecțiunea spirituală presupunea abstinența, prigonirea și mortificarea corpului prin ascetism. Totuși, educația fizică juca un rol important în formarea tinerilor cavaleri, care trebuiau să-și demonstreze forța fizică și curajul la turniruri sau în război. La 14 ani, fiii de nobili deveneau scutieri și erau trimiși pentru a-și începe pregătirea fizică intensă la castelele suzeranilor sau ale prietenilor.

În Renaștere, umaniștii redescoperă concepțiile antice despre educație, și în particular, despre educația fizică. Aceasta este reabilitată de nume ilustre, precum Montaigne, care vorbește despre idealul armoniei dintre trup și suflet: „Înseși jocurile, deprinderile trupești vor face parte din învățătură: alergarea, lupta, muzica, dănțuirea, vînătoarea, mînarea cailor și mînuirea armelor. Eu vreau ca înfățișarea cuviincioasă și purtarea între oameni să ia chip deodată cu sufletul. Nu se clădesc un suflet și un trup, se face un om și nu trebuie făcut pe din două.“ În anul 1569, medicul italian Mercurialis publică tratatul De arte gymnastica în care inventariază exercițiile și jocurile Antichității clasice, dar și cele contemporane lui, descrie valoarea terapeutică și efectele acestora asupra corpului.

În cartea Le Corps redressé: histoire d’un pouvoir pédagogique (1978), Georges Vigarello, specialist în istoria corpului, se ocupă de formele educației fizice prezente în Epoca Luminilor. Filozofia raționalistă a promovat concepția unui corp maleabil, care poate fi ameliorat, modelat, ceea ce a dus la noi principii ale educației corporale. J.-J.Rousseau, în Émile (1762) a insistat asupra necesității educației fizice în copilărie: „Este o eroare vrednică de plîns să-ți imaginezi că exercițiul corpului poate face rău operațiilor spiritului; ca și cum aceste două operațiuni n-ar trebui să meargă la unison și una n-ar trebui să dirijeze întotdeauna pe cealaltă!“

Tot acum asistăm la apariția primelor metode de educație corporală. Medicul suedez Jacques Ballexerd folosește pentru prima dată denumirea de „educație fizică“ în cartea sa Dissertation sur l’éducation physique des enfants (1762). Sînt descrise noi mișcări fizice, care pun în joc musculatura și osatura într-un mod sistematic, orientat din punct de vedere anatomic. Corpul copilului devine ținta acestei noi pedagogii, al cărei scop era corectarea defectelor fizice și optimizarea sănătății.

Vigarello arată că pe la începutul sec. al XIX-lea: „Exercițiul devine o activitate corporală cu totul nouă: o activitate precis codificată, ale cărei mișcări se geometrizează și ale cărei rezultate se calculează.“ Educația fizică pătrunde în gimnaziile din Anglia, Franța, Suedia etc. Exercițiile au ca finalitate modelarea corpului copiilor: rotirea umerilor sau a trunchiului, genuflexiuni, pas de marș în cadență, mișcări ritmice. Statul preia sarcina educației corporale a elevilor. În 1809, sistemul educațional prusac integrează gimnastica în curriculumul școlar, iar în 1869, gimnastica devine obligatorie pentru băieții din învățămîntul primar și secundar francez.

Profesorii de gimnastică sînt responsabili cu crearea „corpului dresat“ (M. Foucault), care se supune și răspunde la comenzi. Elevii, îmbrăcați uniform, în șort, maieu, espadrile sînt adunați pe terenul de sport, unde urmează o succesiune riguroasă de exerciții: încălzirea, tururi de platou, exerciții ale mîinilor, alinierea pe patru rînduri, după înălțime, efectuarea unor mișcări de bază, comandate de instructor: în picioare, în genunchi, pe vine, alungiți pe spate etc.

Dresajul corporal întipărește adînc diversele mișcări în memoria kinestezică a elevilor. Marcel Mauss, în celebrul său studiu, Tehnicile corpului (1936) își amintea că profesorul lui de gimnastică l-a învățat să fugă cu mîinile lipite de trunchi „mișcare complet contradictorie tuturor mișcărilor corpului în timpul alergatului; a trebuit să văd cursele de alergători sportivi din 1890 pentru a înțelege că se poate fugi și altfel.“

Acest travaliu asupra corpului băieților a avut și o componentă militară: educația fizică produce un corp bine disciplinat, cultivă virilitatea, animă sentimentele patriotice, formează viitorii soldați. După înfrîngerea suferită în războiul cu Prusia, francezii înființează „batalioanele școlare“ (1881), în care elevii primesc o educație pre-militară (în Franța, educația fizică școlară a fost subordonată Ministerului de Război, pînă în 1927). Întrepătrunderea elementelor militare cu educația fizică școlară s-a manifestat și în România: în 1879, după Războiul de Independență, a fost înființată organizația „Micii dorobanți“, elevii primind o instrucție fizică și militară (cu arme de lemn) precum și o educație civic-patriotică.

Corpul disciplinat și modelat prin exerciții de la sfîrșitul sec. al XIX lea nu este totuna cu corpul sportiv. Sportivizarea educației fizice are loc abia în anii ’50-’60 ai sec. XX. Sportul modern se naște tot în context școlar (mai ales în colegiile engleze), printr-o mai mare libertate acordată jocului liber, competiției, depășirii limitelor corpului. Educația fizică este prescriptivă, presupune mișcarea fixă, exercițiul efectuat într-o ordine precisă, sincronizare, dozarea efortului. Sportul este mai complex, presupune antrenamente severe, caută în primul rînd performanța și palmaresul. Mai presus de abilitățile corporale puse în slujba sănătății, cultivate de educația fizică, practicarea sportului are ca valoare centrală conceptul nobil de fairplay. 

Alexandru Ofrim este conf. univ. dr. și predă cursuri de istorie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Străzi vechi din Bucureştiul de azi, Humanitas, 2011.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Nicolae Balcescu jpg
Satira de excepție a lui Nicolae Bălcescu despre corupția din România. „Neam de curci” VIDEO
De Ziua Națională a României, Antena 1 a difuzat emisiunea „România, Râzi cu RoaST!”, în cadrul căreia un actor cunoscut l-a interpretat pe marele istoric Nicolae Bălcescu.
Luis Suarez FOTO EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Ghana-Uruguay. Ce au făcut colegii lui Suarez în timp ce acesta plângea în hohote
E scandal imens după meciul Ghana - Uruguay de la Cupa Mondială 2022. Selecţionerul Uruguayului a sugerat că arbitrul german Daniel Siebert este de vină pentru eliminarea echipei sale de la CM 2022, informează DPA.
Congres AUR - George Simion - 27 mar 2022 / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
AUR cere ca România să nu mai ajute R. Moldova
Alianța pentru Unirea Românilor a adoptat în cadrul Congresului organizat la Alba Iulia o rezoluție prin care cere unificarea României și R. Moldova. Șeful formațiunii a susținut însă că România ar trebui să oprească ajutorul îndreptat către vecini.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.