Corp de pionier

Publicat în Dilema Veche nr. 216 din 6 Apr 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De pionieria mea, din anii ’70, nu mă leagă nici un fel de amintiri tandre; nimeni nu o lua în serios în jurul meu, ceea ce mă face să cred, privind peste umăr la vremurile acelea demult trecute, că va fi fost, pentru mine, una dintre primele şcoli ale lui "facem ce ne cer ei ca să ne lase în pace mai departe...". Consideram că profesorii de la şcoală, îndeobşte oameni calmi şi de-nţeles, strigau mult cînd se transformau în comandanţi instructori (de detaşament, de unitate, de tabără...) tocmai pentru a ascunde faptul că nici ei nu credeau în toate alea: raport, jurnal, careu, unitate, instrucţie, informare politică, recital, jurămînt, raport, instrucţie, cordon viu, raport... Cele mai rezistente amintiri aparţin, de fapt, corpului meu - un soi de reminiscenţe clădite atavic în straturile pielii, în carne, în oasele care dor de nemişcare şi de frig. Pînă azi mă îngrozeşte statul în picioare, în frig, setea îmi dă migrene şi nu suport coafurile complicate, linse şi lăcuite. Simpla enumerare a componentelor costumului pionieresc e elocventă pentru chinurile corpului fetiţei dintr-însul: bluza albă de nylon avea epoleţi pe sub care trebuia trecută cravata (în 1972, cravata roşie sovietică primea margini tricolore, îmi amintesc tranziţia, nu şi sensul ei), prinsă apoi pe piept cu un inel de plastic translucid. De epoleţi atîrnau şnururile mătăsoase de comandant, iar pe epoleţi se trăgeau tresele galbene. De buzunarul de pe inimă se agăţau insigne şi decoraţii de tablă colorată, grele şi zornăitoare. Fusta plisată bleumarin era ancorată cu o centură greoaie, de vinilin gălbui, cu stemă pe catarama grea. Băieţii ne loveau, plictisiţi de nemişcarea din careu, cu ele, peste pulpele trase, reglementar, în ciorapi 3/4 albi, indiferent de temperatura de afară. Uneori, aveam voie să ne luăm pantaloni de trening pe sub fuste. Pantofii erau negri, de lac, cu curea şi cu cataramă: strîngeau, tăiau, jenau. Coafura (altă poveste aproape "japoneză") însemna codiţe împletite, funde "în trandafir", cordeluţă albă de două degete, basc cu insignă pe mijloc, totul - imobilizat în creştet cu o mie de agrafe ascunse. Formam cordoane vii, ghirlande de trupuri pe trotuarele pustiite (la vizitele "tovarăşului", şcolii mele i se repartiza un sector din şoseaua spre aeroport), nemîncaţi şi însetaţi, speriaţi de eventualitatea în care am fi avut de căutat o toaletă sau ni s-ar fi făcut rău. Costumul era din materiale sintetice, eram alergică, mama îmi croia tot soiul de huse ingenioase "pe dedesubt", mă simţeam ca o ceapă în foile sale, cu cap de varză cu funde. Îmi era mai ales frig. Încorsetată, obosită, contorsionată în dansuri pioniereşti prin pieţe, scuturată de pasul de defilare, eram mai ales un corp. Mă durea. Îmi mai amintesc plictiseala nesfîrşită. O dată, să fi fost prin clase mai măricele, am fost desemnată în grupul de pionieri care trebuia să-i dea flori cuplului prezidenţial, aşteptat în vizită. Nici o rugăminte nu m-a putut salva: era o onoare! Au început să ne ducă, pe cei aleşi, la cabinetul medical al şcolii, să ni se uite în gît şi să ne măsoare din ochi. Folclorul urban curgea gîrlă în urechile tuturor: o să ne interneze înainte, preventiv, o să ne tundă pe toate la fel (eu, scîncind, "o să-mi facă bretooon!"), o să ne dea nu ştiu ce medicamente, o să ne dezinfecteze (!?), o să... Cu cîteva zile înainte am fost chemată, într-adevăr, la un alt cabinet medical, pentru un control care se anunţa serios. Resemnată, m-am dezbrăcat sub ochii asistentelor (doctoriţei?), spunînd frumos, cu toate cuvintele limbii române, că sînt în zilele acelea în care... Eram o preadolescentă normală, cred, ştiam să vorbesc despre "asta", îmi înţelegeam ritmurile lunare ale corpului. De aceea m-au uluit, atunci, oripilarea femeilor în halate albe, vaierul agitat cu care nu m-au mai controlat deloc, m-au scos afară, m-au refuzat, m-au tăiat de pe listă... M-am trezit în stradă, năucă: nu înţelegeam nici ce vină aveam, nici de ce nu mai eram bună de dat flori. Gata? Am scăpat? Trebuia să îmi fie ruşine? Acasă, tatăl meu, etnolog şi om cu umor, îmi explicase apoi cum e cu puritatea rituală, la "primitivi". După incident, decenii la rînd, nu avea să mă mai mire nici una din spaimele arhetipale ale conducerii superioare. Cînd, tînăr cronicar literar la revista Tribuna, aflam că nu pot folosi cuvintele boală, moarte, tristeţe sau foame în titlurile articolelor, corpul meu zîmbea, ironic, pe dinăuntru.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.