Cordonul ombilical

Publicat în Dilema Veche nr. 677 din 9-15 februarie 2017
Cordonul ombilical jpeg

De cîțiva ani, am sentimentul că România dizolvată prin lume a început să precipite. Am experimentat-o pe viu, la Paris, stînd zece ore și jumătate la rînd la Ambasadă, alături de alte mii de români, pentru a putea vota la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014, cînd Klaus Iohannis a devenit președinte și datorită diasporei. Dar fervoarea aceasta n-a fost doar la Paris. Mobilizarea de atunci a diasporei, masivă, patetică, eficace, a avut ca agent de răspîndire și mediu de coagulare rețelele sociale. Românii de la rînd din Torino știau că sînt români la coadă în München. Românii din Paris au aflat de „fetiţa de rînd“ de la Londra. Skype-ul a pîlpîit de mesaje, telefoanele mobile au vibrat în draci, Facebook-ul a zbîrnîit ca o jucărie de copil surescitat. „Acasă“ s-a lărgit, mult dincolo de Berceni. Ca și cum comunicarea virtuală, instantanee, pentru o cauză comună, în jurul unei revolte comune, ar întinde și ar reașeza pămîntul național sub picioarele celor plecați.

Ca să-și afirme eventual românitatea, dacă despre identitate națională ar fi vorba, de exemplu ziua națională n-a strîns totuși nicăieri în Paris zece mii de oameni împreună, cîți au votat, cu o îndîrjire fabuloasă, la alegerea lui Klaus Iohannis. Aș spune că diaspora plecată la muncă sau la studii e capabilă de un patriotism aplicat, de un patriotism pragmatic și simbolic în egală măsură.

Mobilizarea pentru alegerea președintelui se explică și printr-un complex „pe invers“ al fiului rătăcitor: acesta nu se-ntoarce acasă și fiindcă simte că n-ar fi primit cu brațele deschise, și-atunci poate își face rost de un tată care să vină el să-l îmbrățișeze și să-l reprezinte, acolo unde fiul s-a risipit și acolo unde fiul l-a validat drept părinte iubitor și legitim.

Dar la Paris românii au organizat manifestații de solidaritate cu ce se întîmplă în țară și pe subiecte ca Roșia Montana, tragedia de la Colectiv sau, foarte recent, ordonanțele care depenalizează faptele de corupție. Aș numi patriotism aplicat această capacitate de proiecție a celor plecați într-un viitor din care România nu numai că nu se estompează, ci se precizează, se conturează și mai apăsat, conform unor standarde de nenegociat, de care cei plecați s-au molipsit în societățile străine în care activează. Resentimente și un fel de iubire-ură, pasională, față de spațiul de origine, răzbat la fiecare pagină în mărturiile publicate în volumul colectiv Revoluția din depărtare (Curtea Veche, 2011), în care 30 de expatriați după 1989 își spun povestea unei despărțiri individuale dureroase, și pe aceea a unui eșec de țară. Între timp, vremurile s-au precipitat și s-au întîmplat lucruri la antipod: pe de o parte, plecările s-au banalizat (în sensul că ele fac cumva parte din imaginarul colectiv: asta e, se pleacă); pe de altă parte, Europa, neviabilă decît ca piață de desfacere, ca și lumea globalizată subminată de tensiuni identitare și religioase, și-a atins limitele odată cu tragediile atentatelor teroriste. Acest complex generează un reflex de repliere naționalistă. Întoarcerea cu fața către țară, către națiune, e un reflex al timpului. În acest context de tensiuni între națiuni care se redescoperă, se reidentifică în creuzetul unui amestec nelegat, injoncțiunea celor plecați e pragmatică, ei își pregătesc, inconștient, refugiul: eu am plecat pentru că nu-mi era bine cu tine, dar între timp tu ai datoria să te faci bine, strigă plecații, peste umăr, țării de origine.

În jur de 200 de români s-au strîns pe 1 februarie, în fața Ambasadei României la Paris, seara, după orele de birou, după cursuri, după munca pe șantier. N-au scos nici o vorbă, dar purtau toți pancarte grăitoare, confecționate artizanal. Pe afișul Cristinei Sucală, arhitectă, scria: „Trezește-te, România, îți moare democrația!“ Cu această motivație: „Pentru că nu mi s-a mai strîns așa stomacul de la atentate. Pentru că mă indignează o guvernare care face legi la miezul nopții doar ca să îi aranjeze pe ei… mai ales după ce am simțit gustul a ceea ce înseamnă să ai un guvern care e interesat de cum poate îmbunătăți lucrurile în România.“ Scriitorul Dan Ciupureanu, și el stabilit în Franța de mai mulți ani, e amar: „Nu mă dă patriotismul afară din casă, însă este scandalos. Dacă sînt plecat de acasă de aproape zece ani din cauza sărăciei și a lipsei de perspective, nu înseamnă că nu urmăresc cu atenție și nu vreau, cîndva, să pot fi mîndru de ceea ce-am avut norocul sau nu să fiu. Am citit sute de comentarii pe Facebook, am văzut transmisiuni live și sînt surprins și scîrbit să observ cum unii nu înțeleg ceea ce se întîmplă.“

Pe rețelele sociale ale celor plecați, pancartele au fost la unison cu cele ale prietenilor din țară, ieșiți cu sutele de mii să protesteze în stradă împotriva depenalizării, prin ordonanțe de urgență, a faptelor de corupție ale politicienilor. Interfața lor virtuală e întoarsă către țară. De ce? Pentru scriitorul Ovidiu Nimigean, e un dat. Ca și cum, dacă putem oricînd ieși din țara de origine, nu putem niciodată ieși din noi înșine: „Pentru că – fără patetism, în mod natural, «organic», de la sine – nu se poate altfel. Poate chiar există un «cordon ombilical»“, crede scriitorul care trăiește în Franța din 2010.

Între diasporă și țară, cordonul ombilical e derulat, la infinit, de rețelele sociale. Cînd pleci de acasă nu lași ușa descuiată (îți pasă). Lași eventual cheile la un vecin de încredere (votezi). Instalezi o cameră de supraveghere (Facebook). Iluzie pragmatică, patriotism aplicat. Ești unde ești și fiindcă îți întreții, în fiecare zi, speranța că ai unde te întoarce. 

Cristina Hermeziu este jurnalistă şi doctor în filologie. Din 2004 s-a stabilit la Paris.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.