Copilăria tăietorului de frunză la cîini

Publicat în Dilema Veche nr. 790 din 11-17 aprilie 2019
Copilăria tăietorului de frunză la cîini jpeg

Aș fi putut să scriu despre însemnătatea magico-simbolică a copacilor în satul vechi românesc. Aș fi putut să scriu despre experiențele mele de etnolog pe teren, despre poveștile adevărate cu Muma Pădurii care fură somnul copiilor cuminți și îl dă fiului ei din scorbură, sau despre vînzarea rituală – la umbra frasinului – a copilului bolnav de moarte și însănătoșirea lui ulterioară, sau despre crucile de jurămînt din Oltenia, care cer iertare pentru promisiunile uitate, după moartea cuiva drag, sau despre aparițiile miraculoase ale icoanei Maicii Domnului, din trunchiul unui copac, și construirea în acel loc a unei biserici sau mînăstiri, sau chiar despre viața secretă a copacilor, așa cum am descoperit-o în paginile cărții pădurarului Peter Wohlleben.

Dar n-am să o fac. Prefer să mă refer la orașul copilăriei și tinereții mele și la felul în care ne trăiam noi, cei de vîrsta mea, relația cu copacii străzii în secolul trecut (na, c-am zis-o și pe-asta!).

Pe vremea cînd încă nu-l puteam pronunța pe rrr, ca să stau cuminte mi se dădea o foarfecă boantă, cu îndemnul să tai frunze la cîini. Mama se gîndise că nu-mi strica exersarea manualității fine, a răbdării și a grijii responsabile față de animale. Și, nu în ultimul rînd, spera să plîng mai puțin cînd eram luată peste picior. Apoi am început de capul meu să traforez frunzele între nervuri – un plin, un gol –, acțiune din care rezultau un soi de pene verzi; așa am învățat simetria și compoziția plastică. Toamna, bunica ne trimitea să adunăm frunze de pe jos (ce minunate covoare de frunze erau pe trotuare sau în parcuri și cum ne mai tăvăleam în ele), iar noi alegeam frunzele cele mai mari și mai viu colorate, pentru acasă. Bunica le călca cu fierul de călcat și le punea în vase de alamă, ca decor colorat de iarnă. Împreună cu verii mei adunam ghinde și castane de pe trotuarele din cartier, cu care construiam apoi animale, soldăței și tot felul de jucărioare cu ajutorul bețelor de chibrit. În clasele primare am început primele încercări de pictură, alături de copiii din vecini pe maidanul cu corcoduși înfloriți; mult mai tîrziu am descoperit că reinventaserăm pointillismul, dar atunci maidanul devenise deja terenul de sub clădirea Televiziunii Române. Îmi amintesc că aproape în fiecare curte de pe strada mea era un vișin sau un cais. Furam vișine cocoțată pe gardul vecinilor, iar din caisul nostru păstram doar sîmburii, ca să îi mănînc iarna la gura sobei, convinsă că sînt migdale. Am crescut pe stradă printre tei și plopi. Acum mă uit în jur și mă minunez de cît de repede s-au înălțat platanii sădiți de primărie în locul plopilor bătrîni. Și cît de puțin mă pot împrieteni cu fasonul lor eurocanadian, cu accent străin. Și cu atît mai puțin mă pot împăca cu căpușele lor – românești, că doar nu le-or fi adus cu ei în valize.

În ciuda intimității cotidiene cu arborii de oraș, nu prea știam mare lucru despre ei. Puteam să-i recunosc și să-i numesc, știam să deosebesc în parc conurile de brad lungărețe și lipicioase de cele de pin, în formă de con geometric, zdravene și bune de folosit pe post de minge, dar nimic din afara informației empirice. Acum știu tot mai mult, dar trăiesc tot mai departe de copaci. Frunzele și ghindele lor sînt adunate cu mătura sau cu tunul cu aer de către mase întregi de oameni plătiți exclusiv pentru asta, crengile bătrîne sau strîmbe sînt tăiate în fiecare toamnă și primăvară, în așa fel încît coroana li se ridică tot mai departe de pămînt și de mine.

Astăzi trăiesc într-un București „civilizat“, aparent mai ușor de întreținut, aflat într-un proces haotic de modernizare, o așezare care nu mai produce (sau își ascunde pudibond) resturile vegetale în fiecare toamnă, un „oraș beton“. Centrul își împinge murdăria spre margini, iar fragmentele de natură vie se refugiază în periferii. Cred că, din păcate, specificitatea Bucureştiului a devenit total incompatibilă cu starea de urbanitate către care se îndreaptă (pe apipăite).

Privesc în fiecare dimineață în care mă scoate cîinele la plimbare cum tinerii care se întorc de la alergare își îmbrățișează copacul preferat și stau așa, lipiți ca o a doua scoarță pe trunchiul bătrîn, pînă ce se reîncarcă de energie. Aproape că îmi fac milă acești copaci vampirizați din dragoste. Dar ei măcar sînt încă în viață.

Copacii străzii, în schimb, s-au refugiat pe Facebook. Pomii înfloriți, culcați la pămînt de buldozerele care pregăteau terenul pentru o nouă betonare, au devenit imagine-simbol și au suscitat comentarii indignate sau disperat-resemnate. De la „ăștia ne ciuntesc toți copacii din țară“, prin „vegetație sfîrtecată așa cum se cuvine la vitejii daci“, pînă la „brand de țară: primăvara la români este sezonul distrugerii vegetației“, reacțiile se înlănțuie ca într-o terapie sonoră – nu pentru copaci, ci pentru oamenii rămași orfani de natură. 

Ioana Popescu este etnolog.

Foto: wikimedia commons

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Nicolae Balcescu jpg
Satira de excepție a lui Nicolae Bălcescu despre corupția din România. „Neam de curci” VIDEO
De Ziua Națională a României, Antena 1 a difuzat emisiunea „România, Râzi cu RoaST!”, în cadrul căreia un actor cunoscut l-a interpretat pe marele istoric Nicolae Bălcescu.
Luis Suarez FOTO EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Ghana-Uruguay. Ce au făcut colegii lui Suarez în timp ce acesta plângea în hohote
E scandal imens după meciul Ghana - Uruguay de la Cupa Mondială 2022. Selecţionerul Uruguayului a sugerat că arbitrul german Daniel Siebert este de vină pentru eliminarea echipei sale de la CM 2022, informează DPA.
Congres AUR - George Simion - 27 mar 2022 / FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
AUR cere ca România să nu mai ajute R. Moldova
Alianța pentru Unirea Românilor a adoptat în cadrul Congresului organizat la Alba Iulia o rezoluție prin care cere unificarea României și R. Moldova. Șeful formațiunii a susținut însă că România ar trebui să oprească ajutorul îndreptat către vecini.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.