Copilăria ca o rană deschisă

Ștefan DĂRĂBUȘ
Publicat în Dilema Veche nr. 407 din 1-7 decembrie 2011
Copilăria ca o rană deschisă jpeg

Copilăria ar trebui să fie paradisul pe pămînt. Singura etapă a vieţii lipsită de îngrijorări, de angoase, de nelinişti. Opusul a tot ceea ce reprezintă maturizarea, cu tarele ei implicite: ambivalenţa firii, ipocrizia din relaţiile interumane, stresul pentru siguranţa zilei de mîine, dezamăgirile, loviturile luate-n stomac, una cîte una, duşmăniile, eşecurile şi apoi încordarea revenirilor. Pentru mulţi copii, însă, maturizarea începe mult prea devreme: încă din primii ani ai vieţii. Ei sînt cei pentru care timpul nu are deloc răbdare. 

Fără iubire

Cînd intram pe poarta Casei de Copii, se năpusteau toţi cei 200 de prunci spre mine. Veneau ca un tsunami şi mă-nconjurau din toate părţile. Toţi voiau să-mi spună ceva. Să mă atingă. Să fiu al lui sau a ei, pentru o conversaţie de cîteva cuvinte, într-un vacarm de nedescris, în care greu puteam discerne, între frînturile de fraze, cine le mai şi spunea. Reţin privirile ţintite spre mine, toate deodată, aud ţiuitul şi strigătele (căci fiecare voia să-l acopere pe celălalt) şi simt încă mîinile care mă prindeau jur-împrejur, trăgîndu-mă fiecare în altă parte. La un moment dat, cînd vedeau că nu am ce face, că nu pot vorbi cu toţi deodată, se mai linişteau. Stăteau la rînd, aşteptînd fiecare minutul lui de atenţie, frîntura lui de conversaţie. Voiau să ştie dacă-mi aduceam aminte de numele lor. Dacă-i mai ştiam de data trecută. Dacă ţineam minte în ce erau atunci îmbrăcaţi. Sau să vorbesc cu îngrijitorii, să le rezolve nişte probleme: careva-i bătea, altul le lua mîncarea, altcineva le purta hainele. Şi alţii mă întrebau dacă am apucat să le văd părinţii, fraţii, bunicii. Dacă mi-au spus cînd o să vină să-i vadă.

Fiind atît de mulţi, nimeni nu-i putea acorda atenţie doar unuia sau altuia dintre ei. La grămadă, porţia de atenţie individuală pe care o primeau era infimă. Şi fără comunicare unu la unu, copilul supravieţuieşte de la o zi la alta, obişnuindu-se că e doar un număr şi că, dacă vrea să iasă cumva în evidenţă, trebuie să spargă ceva, să mintă, să bată pe careva sau să-şi răstoarne mîncarea pe jos. Atunci, ca prin minune, vine un om mare care-i vorbeşte doar lui. 

Era un centru de plasament, o instituţie de tip vechi, pentru copii „cu deficienţe“. Ştampila asta le e pusă în jurul vîrstei de patru ani. Apoi, cei ce primesc etichetarea asta o poartă după ei toată viaţa. Totul se întîmplă acolo: dormitul, mîncatul, şcoala, ceva joc, apoi iar dormitul, mîncatul, şcoala şi aşa mai departe. Cu oameni diferiţi, din timp în timp, cu colegi de cameră care vin şi pleacă. Fiecare din ei e în aceeaşi situaţie: nu au nici un fel de control asupra vieţilor lor. 

Înregimentarea

Începe din secţia de maternitate. Unde o mamă disperată, singură, fără sprijin crede că oricine altcineva e mai capabil decît ea să-i îngrijească băiatul sau fetiţa. Bebeluşul e dus în secţia de maternitate unde mai sînt cîteva zeci. Vreo două asistente medicale abia prididesc să-i schimbe şi să le dea biberonul. Nimeni nu are timp să-l ia în braţe şi să-l hrănească într-o poziţie normală. Aşa că sticla e pusă lîngă guriţă, pe pernă, iar el, cu căpşorul într-o parte, o apucă cum poate şi bea laptele. Dar firicelul de lapte se scurge pe lîngă colţul gurii, în ureche. Urechea se infectează în timp, iar bebeluşul nu mai aude bine. Îngrijitoarele nu ştiu de ce plînge întruna şi, oricum, nu au timp de el. Aşa că, după ce plînge cît plînge, încetează să mai plîngă. Undeva, în mintea lui de copil, înţelege că plînge degeaba, că nimeni nu vine să-l ajute. Aşa se face că intri în secţii de maternitate în care e o linişte mormîntală, deşi eşti înconjurat de prunci. Nu plîng. Nu se mişcă. Nu îngaimă nici un sunet. 

Identitate, lipsă de încredere şi sentimentul apartenenţei

De la afectarea auzului, bebeluşul încetează să audă. Prin urmare, nu mai are cum să înveţe vorbirea. Şi, oricum, nu vorbeşte nimeni cu el că nu e timp de aşa ceva. Sînt prea mulţi copii. Şi pentru că foarte rar se întîmplă să fie luat în braţe, nu învaţă să se uite în ochii oamenilor, nu face contact vizual. Din absenţa conversaţiei, din lipsa contactului vizual şi a îmbrăţişării în timpul hrănirii, copiii învaţă că între ei şi lumea din jurul lor nu prea există loc de comunicare. Aşa că încep să comunice cu ei înşişi: se joacă cu mînuţele, se leagănă obsesiv înainte şi-napoi: încep să arate ca nişte copii „handicapaţi“. Şi pentru că laptele se scurge pe lîngă gît sau în ureche, nu se hrănesc bine şi ajung să fie etichetaţi şi „distrofici“. Nimeni nu-i ajută să stea în fund, muşchii li se atrofiază pe bune şi, de aici, faptul că nu pot să umble în picioare, sau că umblă în picioare mult mai tîrziu decît ar trebui – e doar o chestiune de timp.  Din lipsa stimulării – jucatul cu mîinile sau legănatul se transformă în autostimulare – copiii încep să se lovească din ce în ce mai tare, pentru că au nevoie de o formă de stimulare. Iar atunci cînd aceasta nu vine de la un adult care să aibă grijă de ei, copiii se lovesc, să simtă o formă de atingere, fie ea şi agresivă. Ei nici nu realizează că felul în care se autostimulează nu e în regulă, că violenţa nu-şi are locul în filmul ăsta: dorind să se simtă parte din lumea înconjurătoare, nefiind cine să le arate asta, prin atingeri fireşti, prin mîngîieri sau îmbrăţişări, ajung la comportament autoagresiv.

Şi uite-aşa, la un an sau doi, îngrijitorii consemnează că Ion sau Maria sînt handicapaţi sau distrofici, pentru că nu vorbesc, nu fac contact vizual, nu umblă sau se joacă întruna cu mîinile şi exhibă comportament autoagresiv. Bineînţeles, toate simptomele astea poartă denumiri savante, care sînt consemnate într-un dosar de o persoană care observă preţ de cîteva minute copilul. Din păcate, efectele instituţionalizării, consecinţele lipsei de iubire, de ataşament nu sînt consemnate. Şi, de aici, ruta prin viaţă a copilului e clară, iar potenţialul lui – limitat fantastic, prin etichetare şi mutilare produsă de un sistem în care copilul e subiect al sistemului de sănătate, subiect al sistemului de învăţămînt, orice, dar nu copil cu nevoile de iubire, de afecţiune, de atenţie individuală pe care le are oricine.

Efectele instituţionalizării asupra copiilor

Bruce D. Perry a scanat creierul unor copii de trei ani şi a demonstrat ştiinţific impactul agresiv al neglijenţei asupra dezvoltării creierului: pe de o parte, copilul care beneficiază de ataşament şi de afecţiune are activitate ridicată, iar celulele din lobii temporali se dezvoltă, ceea ce duce la dezvoltarea normală a creierului. Pe de altă parte, copilul care nu primeşte afecţiune şi nu are parte de ataşament are activitate redusă şi celule moarte în lobii temporali, ceea ce duce la stagnarea dezvoltării creierului. Scanările neurobiologice au demonstrat impactul cumplit al neglijării severe asupra părţilor din creier responsabile de dezvoltarea empatiei şi a comportamentului social. S-a demonstrat şi felul în care substanţele neurochimice induse de stres conduc la moartea celulelor: neglijarea le cauzează copiilor atrofierea regiunilor nestimulate ale creierului. Deprivarea severă de atenţie şi de ataşament duce la întîrzieri cognitive, sociale, comportamentale şi emoţionale. Cu puţine excepţii, copiii care cresc în instituţii de la o vîrstă fragedă nu învaţă să umble sau să vorbească nici pînă la vîrsta de patru ani şi au foarte puţină încredere în ei înşişi. Iubirea primită în copilărie te învaţă să faci faţă greutăţilor vieţii, iar lipsa iubirii te lasă complet dezarmat şi vulnerabil, nepregătit, ca adult, să iei viaţa în mîini şi să-i faci faţă.

Despre trecut, prezent şi viitor

Ana a crescut în instituţii de la naştere. Din maternitate a fost dusă în leagăn. Din leagăn – în centrul pentru preşcolari. De aici, într-un centru pentru şcolari. Apoi am reuşit să o aducem într-o familie de asistenţi maternali. În sesiunile de pregătire pentru plasamentul familial, discutăm despre viaţa ei de pînă atunci. Aflăm că nu are poze cu ea de cînd era mică şi pînă în prezent. E doar poza de la dosar, pe care ea nici nu o are. Unul dintre exerciţiile din pregătirea pentru mutare (şi e prima dată cînd Ana e implicată în ceea ce urmează să se întîmple în viaţa ei) a fost să deseneze ceva despre viaţa ei. 

A desenat un geam cu zăbrele. 

Şi-ar fi dorit enorm să ştie cum arăta cînd a fost mică. Cine i-a fost alături. Toţi s-au perindat pe lîngă ea ca-ntr-un film, în viteză. Nu i-a ţinut nimeni ziua de naştere. De obicei, cînd se aducea un tort, era în grup, pentru toţi cei născuţi în luna aceea. Ca şi alţi copii care au crescut asemeni ei, Ana nu are trecut, habar n-are de prezentul ei şi nu prea putea să-şi schiţeze viitorul. Cînd nu ştii cine ai fost, cine eşti, prea puţin poţi să-ţi imaginezi ceea ce va fi în viaţa ta. 

Din fericire pentru Ana, acum începe să se schimbe ceva: e şi ea implicată în planurile pentru viitorul ei şi urmează să trăiască într-o familie. E visul pe care l-a avut întotdeauna. 

Ştefan Dărăbuş, Ph.D., este director al Fundaţiei Hope and Homes for Children, România.

Foto: Fundaţia HHC România / P. Călinescu

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

Jose Maria Gimenez Fernando Muslera Sebastian Sofa Edinson Cavani Daniel Ghana Uruguay Foto EPA EFE jpg
Scandal uriaș după Uruguay - Ghana. „Acești nenorociți sunt o adunătură de hoți”. Urmează reacția FIFA
Un scandal uriaș a izbucnit la finalul partidei dintre Uruguay și Ghana, scor 2-0, meci la capătul căruia naționala lui Suarez nu a reușit să se califice în optimile de finală ale CM din Qatar.
Xhaka Captură Youtube png
Gestul lui Xhaka cu caracter politic, care a inflamat spiritele în Qatar. Ce semnifică numele Jashari pentru sârbi VIDEO
Granit Xhaka, căpitanul Elveției, a fost autorul unui gest sfidător imediat după victoria cu Serbia, de la Campionatul Mondial din Qatar, atunci când și-a scos tricoul de joc, pentru a afișa un mesaj.
judecatori magistrati bani venituri pensii shutterstock
Cea mai mare pensie specială versus cea mai mare pensie stabilită pe principiul contributivității, în Suceava
Suceava se află printre primele județe din țară la numărul de pensionari, dar sumele pe care le încasează cei aflați în în plată nu sunt dintre cele mai mari, ci dimpotrivă. Peste 30% dintre pensionari încasează cel mult 1.000 de lei.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.