Copiii sînt OK

Ana-Maria CAIA
Publicat în Dilema Veche nr. 766 din 25-31 octombrie 2018
Copiii sînt OK jpeg

Am fost un copil dorit cu disperare. Un dar de la Dumnezeu. O minune cerească. O binecuvîntare fără margini. O comoară. Un diamant. Un geniu. Exact acestea sînt cuvintele pe care mama le folosește atunci cînd își amintește de mine, bebeluș în primele zile de viață. Dar știți vorba aia veche: greu nu e să ajungi în vîrf, ci să te menții acolo. Ei bine, eu m-am născut cocoțată în cel mai înalt dintre vîrfuri și tot ce-a trebuit să fac în viață a fost să am grijă să rămîn acolo. Orice mișcare, firește, îmi periclita poziția privilegiată.

Venită pe lume la începutul ultimului deceniu al comunismului, am crescut în întunecații ani ’80, într-o oază de lumină. Mama a devenit, la nașterea mea, Președintele Corporației și Academiei Speciale Intergalactice de Parenting pe care a înființat-o ca să se ocupe de creșterea și de devenirea mea. Puținele cărți disponibile în epocă despre creșterea copilului au fost atent conspectate. Modelele demne de urmat, care au dat ca rezultate copii-minune, au fost îndelung studiate și luate în serios. Am primit tone de jucării și de cărți, mi s-au inoculat vise înalte, mărețe și am avut parte de atenție, din partea unei familii lărgite (și nu numai), 24 din 24. Fără încetare. Am fost hrănită cu porții atent concepute după cărți de nutriție, am avut casele copilăriei lîngă pădure, pentru un aer cît mai curat, am dormit pe saltele umplute cu paie pentru o postură cît mai bună a spatelui, am fost înfășată pînă la 9 luni, strîns, pentru ca picioarele să îmi fie drepte. Am avut tot timpul hainele călcate și apretate, indiferent că mă duceam să mă joc în noroi sau să fac balet, am fost învățată să scriu și să citesc pe la 3 ani și jumătate, am fost plimbată, inclusiv în străinătate, am făcut franceză, rusă, dansuri, pictură, pian, istorie, matematică, geografie, educație religioasă, am fost împinsă să scriu poezii și am strălucit pe scenă la „Cîntarea României“, la 5 ani, recitînd integral balada Miorița. Am fost crescută cu blîndețe – nu s-a urlat la mine, n-am fost bătută, mi s-a răspuns la orice întrebare. Am mîncat din farfurii frumoase și am băut din pahare de cristal. Și ai mei, nici o clipă, n-au încetat să depună eforturi supraomenești, în acele vremuri, pentru ca diamantul să nu-și piardă strălucirea, pentru ca binecuvîntarea să confirme, pentru ca geniul să lumineze, peste ani, omenirea. Mama a renunțat la serviciu, tata a lucrat constant la trei slujbe, în clasele primare mama a plătit învățătoarea să mă lase să stau mai mult acasă, făcînd cu mine ceea ce azi se numește homeschooling.

O poză de pe la 7 ani mă arată, cu niște funde imense pe cap, ca un fel de pălărie supradimensionată, cu capul ușor înclinat, cu privirea în sus, într-o poziție visător-pragmatică, cu mîna stîngă la tîmplă, ca o poetesă din urmă cu un secol și cu mîna dreaptă ținînd un stilou pe o foaie albă. Oricine ar fi văzut poza cu pricina s-ar fi prins imediat de cît de special e copilul din ea și, mai ales, de cît de specială e mama lui.

Lucrurile stăteau foarte diferit în epocă pentru cei mai mulți copii și aș fi nedreaptă să spun că, oricît de greu e să respiri aerul rarefiat al vîrfurilor prea înalte, aș fi vrut să fiu cu totul în pantofii altora.

Fiica mea s-a născut cînd eu aveam 25 de ani. Nu m-am visat niciodată mamă, cumva copiii mi se părea că trebuie să se întîmple. Anais s-a întîmplat și eu am început să o iubesc cu disperare. Am știut foarte bine, în fiecare clipă, că alegerea de a o aduce pe lume a fost un act egoist, care mă privește pe mine, nu pe ea, astfel încît relația noastră nu putea fi bazată niciodată pe imputarea unui sacrificiu. Mi-am promis mie, așa cum i-am promis și ei, că o să mă intereseze mai ales să fie bună, fericită și liberă. Pentru că bunătatea n-are preț și, dacă chiar te cufunzi în ea, ajungi să nu ai niciodată regrete, pentru că actul de a fi bun cu cineva e mai prețios decît actul de a ți se face un bine. Pentru că fericirea e ceea ce merită orice ființă umană și căutarea ei ar trebui să ne țină ocupați o viață întreagă. Pentru că libertatea e asemănarea noastră cu Dumnezeu, alegerile noastre libere sînt cele care ne definesc.

Anais s-a născut în niște vremuri în care pianul, engleza, escalada, matematica, robotica, artele marțiale, dansurile și dezvoltarea personală făceau parte din programul săptămînal al țîncilor bucureșteni. Părinții își tîrau copiii dintr un loc în altul, cu multă îndîrjire, făcîndu-mă să par tembelă sau inconștientă că eu n-o tîram nicăieri, poate doar ea pe mine în parc. De fiecare dată cînd și-a manifestat dorința să învețe ceva, am ajutat-o, așa cum am lăsat-o în pace atunci cînd a abandonat acel ceva. Am călătorit, ne am jucat, am vorbit milioane de vorbe, a citit, a desenat și a stat degeaba. Nu mă simt nici bine, nici rău că am ales pentru ea asta, cumva, atunci cînd am făcut-o, și eu, și fiica mea am fost mai fericite așa.

Pe fiul meu l-am născut la 35 de ani. Deja, parenting-ul devenise o știință mai complicată decît fizica nucleară și creșterea unui copil după toate regulile putea să solicite o mamă cam 27 de ore din 24, pentru ca rezultatul să fie mulțumitor. Am aflat că există perne speciale pentru copii de 2 ani și perne speciale pentru cei de 3 ani. Că scutecele clasice, de bumbac, duc la o sănătate sporită și la o protecție a mediului deosebită. Că alăptarea trebuie prelungită pînă spre școală sau, din contra, că trebuie oprită la cîteva luni. Că co-sleeping-ul are niște beneficii fantastice ori, pe dos, că duce la probleme de atașament. Copilul trebuie pupat, dar numai în vîrful nasului. Trebuie tratat cu ceaiuri, dar ceaiurile nu sînt recomandate. Gînguritului îi zice achiziție verbală și se face în anumite cote, ca alea ale apelor Dunării. Televizorul e o armă mortală, dar poate vedea filmulețe educative. Ciocolata e un drog mai groaznic decît heroina, căciula se poartă doar la temperaturi de sub 0 grade sau și la temperaturi de peste 20. Am încercat, mă jur, am încercat. Am vrut să fiu și eu în rîndul oamenilor, doar că răbdarea mea s-a sfărîmat în mii de bucățele și îl cresc ca și cum asta n-ar fi o mare filozofie. Poate mă prefac, și de fapt este o mare filozofie să rămînem împreună, eu și el, fericiți.

Inutil să vă spun, dacă ați citit pînă acum textul, că eu n-am devenit (sau rămas) un geniu. Îmi pare rău, desigur, dar nu pentru mine. Copiii mei poate că sînt genii, dar eu îi iubesc pentru că sînt, nu pentru ce sînt. Și sper ca niciodată să nu le pun cătușe din iubirea mea în numele a nimic și de dragul nimănui. 

Ana-Maria Caia este jurnalistă și scriitoare.

Foto: Anna Pruzevskaya, flickr

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.