Copiii politici din școala cea nouă

Publicat în Dilema Veche nr. 779 din 24-30 ianuarie 2019
Copiii politici din școala cea nouă jpeg

Sînt un decrețel excentric, într-un sens geometric, dacă punctul zero al startului decrețeilor a fost, strict decizional și apoi biologic, luna octombrie a anului 1966 (eu fiind născut puțin înainte). Nu mă simt însă nicidecum excentric social sau, folosind un cuvînt corporatist, aspirațional. Mă simt ca făcînd parte din aceeași generație, deloc omogenă, deloc cu un scop unic și bine definit, mai ales că însoțesc prin viață decreței. Primul meu gînd cînd am fost invitat să scriu despre generația născută cumva forțat – cel puțin o parte din ea – a fost să aflu cum se simte soția mea ca decrețel, apelativ care adresat cuiva foarte apropiat poate suna destul de ciudat, la limita indiscreției și uneori chiar peiorativ.

Am găsit împreună un echivalent – copiii politici. Iar dincolo de tipologia socială, cea mai mare grijă a lor pare să fie nu integrarea, unde sînt sincroni cu ceilalți avînd aproximativ aceeași vîrstă, ci curiozitatea. Au fost sau nu copii doriți? Și dacă au fost rodul unei întîmplări, cum i-au acceptat părinții? Aceste întrebări, răspunsurile care li s au oferit sau pe care și le oferă singuri îi însoțesc toată viața, poate nu dramatic, dar constant. Ele conturează, cred, problema acestor copii, al căror parcurs social nu poate fi urmărit în bloc decît eventual pînă în orizontul anilor ’90 ai secolului trecut. De multe ori conjunctura apariției lor este pusă între paranteze, fără drame inutile. S-au născut, trăiesc.

Cu ajutorul soției mele, am încercat să completez un peisaj pe care îl credeam familiar, dar care a căpătat alte conotații. În 1971 – eram în clasa a III-a – am fost brusc mutați la o altă școală, destul de departe. Motivul – cea în care învățam devenise neîncăpătoare. În curînd aveau să vină la școală mult mai mulți elevi, ceea ce s-a și întîmplat repede, atît de mulți încît nici măcar noua școală, dublă față de cea veche, nu a mai făcut față, iar orele se țineau alternativ, dimineața clasele mici, iar după-amiaza cei de la gimnaziu. Curtea era mereu și mereu plină, sălile de clasă treceau de la unii la ceilalți, grija învățătoarelor fiind ca cei mari, mai puțin supravegheați, să nu distrugă ceea ce părinții celor mici amenajau prin efort și bani. Exact în aceeași perioadă, pe dealul care mărginea orașul au început să răsară clădirile din Grupul școlar, liceele care urmau să absoarbă în cîțiva ani primele sute, apoi mii de copii politici, decreței, pregătiți în meserii ca electrician, constructor, miner, operator chimist, pentru industriile care făceau pe atunci mîndria județului Hunedoara și îl plasau glorios pe primele zece locuri în țară din punct de vedere al gradului de industrializare. Deși opțiunile erau ceva mai numeorase, județul Hunedoara era considerat, generic, un județ de oțelari, mineri, strungari, asezonat cu așa-numitele cadre tehnice cu pregătire superioară, în principal ingineri, iar mai periferic, economiști. Ei erau TESA – tehnic, economic, socio-administrativ –, adică cei de la birouri, supradimensionate și ele cu personal. Viitorul? Un loc de muncă după idealul epocii – ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim, apartament la bloc, Oltcit sau Dacia 1300, concedii prin sindicat în stațiunile puse la dispoziție pentru mulțimea de oameni ai muncii, mulțime la care nașterea decrețeilor contribuise copios.

Puțin după 1989, se părea că mari schimbări nu vor fi. Apoi s-au auzit primele pîrîituri, industriile hunedorene se comprimau, clasa muncitoare care își pierdea în mare parte consistența. Măreața misiune socialistă încetase, țara nu mai avea nevoie de cît mai mult cărbune și nici de uzine care să înghită mii, zeci de mii de oameni, dintre care o parte aveau, în 1990, douăzeci și trei de ani.

Pe un deal aproape absorbit în oraș, Grupul școlar este astăzi în mare parte pustiu. Elevii merg și vin în continuare la liceele numite industriale, dar care nu mai au nici profil și nici corespondent industrial. Una cîte una, industriile au căzut, iar adaptarea liceelor s-a făcut, atît cît s-a putut, în doi pași – prin schimbarea ofertei educaționale și mai ales prin comasare. Școli generale și licee, rămase fără elevi, cu clădirile pustii. Zona este liniștită și nimeni nu prea mai are motiv să spună, precum bunicul meu, care locuia acolo, că ăștia-s draci, nu copii…!

Trist? Nu cred. Concepută politic pentru construcția societății socialiste multilateral dezvoltate, generația decrețeilor mai poate fi luată în considerare statistic doar ca vîrf demografic. În rest, nu diferă cu nimic de ceilalți. 

Alexandru Gruian este manager cultural. Cea mai recentă carte publicată este Centenar în anul centenarului. De la Ludești la Stalingrad și înapoi. Petru Nistorescu în dialog cu Alexandru Gruian, Editura Karina, 2018.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Semnalul de alarmă tras de un economist de top: mai puțini bani europeni, mai mulți pensionari. Ce soluții propune României
Economistul Radu Crăciun avertizează asupra turbulențelor economice care ne așteaptă în următorii ani. El susține că România va traversa inevitabil o perioadă mai delicată, din 2027, când începe un prim val de pensionare a „decrețeilor”, cu urmări asupra pieței muncii, iar PNRR va lua sfârșit
image
Sclavia, din nou la modă în România. „Este atât de sumbru și de macabru modul în care se întâmplă lucrurile”
Avem cei mai mulți cetățeni exploatați prin muncă forțată, cele mai multe femei și cei mai mulți minori traficați pentru exploatare sexuală, comparativ cu celelalte state membre. Iar pentru asta este vina statului, atrag atenția experții, care spun că tinerii români cresc pentru a deveni victime.
image
Capcana din pachetele de țigări. De ce ajung unii să fumeze 20 de țigări pe zi
Fumatul a devenit un viciu tot mai răspândit, care debutează la vârste din ce în ce mai fragede, susțin specialiștii. Astfel, foarte multe persoane ajung să fumeze chiar și 20 de țigări pe zi.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.