Contraargumente privind poziţia României
Dosarul Kosovo continuă să fie un subiect nerezolvat între reprezentanţii instituţiilor de stat din România. Premierul Victor Ponta s-a pronunţat în favoarea „recunoaşterii rapide a Kosovo“, iar fostul preşedinte a respins noua realitate din Balcani şi din Europa.
De ce este, însă, importantă decizia României privind Kosovo? „Teama“ neargumentată a fostului preşedinte constă în faptul că „precedentul“ Kosovo ar putea să fie aplicat în Transnistria şi teama că Transilvania ar putea fi detaşată din corpul României!
„Frica“ reactualizată şi punerea unui semn de egalitate între cazul Kosovo şi „cazul Transilvania“ este neîntemeiată, greşită şi contraproductivă pentru interesele naţionale ale României. Determinarea statutului provinciei române Transilvania (unirea cu Regatul România –
) s-a hotărît corect şi pentru totdeauna în 1918. Aceasta nu s-a realizat prin terorizarea populaţiei sau epuizare etnică, nici prin masacre şi nici printr-o politică de apartheid, ci prin plebiscit. Minorităţile, în România, s-au considerat şi se consideră egale cu populaţia majoritară.
Situaţie complicată, dar din păcate şi greu de rezolvat sau, mai bine zis, „fait accompli“. Vrem noi sau nu, trebuie să recunoaştem că Transnistria este ocupată de Rusia şi că Rusia nu va pleca de acolo niciodată. Da, Kosovo poate fi comparat cu Republica Moldova, dar în nici un caz cu Transnistria. Transnistria poate fi comparată cu situaţia din Republica Srpska în Bosnia sau regiunea sîrbească din nordul Kosovo.
Este adevărat că Serbia era mai puţin virulentă decît restul vecinilor României şi românilor, dar numai în nord-estul Dunării. Cu restul vecinilor nu a fost aşa. Opinia publică din România încă trăieşte cu percepţia cea veche despre Serbia şi sîrbi din timpul comunismului şi are în minte încă relaţia Ceauşescu – Tito, o alianţă tacită antisovietică.
în cazul fostei Iugoslavii şi în particular al Serbiei ca „stat eşuat“
nu se poate lua ca argument împotriva Kosovo. Din primii ani ai secolului trecut, Serbia a menţinut politica sa de teroare sistematică faţă de albanezii din Kosovo şi Macedonia, 1913-1914, 1924, 1945-1960, 1981-1989 şi 1996-1999.
În multe dezbateri şi analize făcute de analişti şi pseudoanalişti români, am întîlnit des folosirea termenului „albanezii musulmani“, termen care încearcă să dea un caracter religios conflictului din Kosovo. Politicienii şi analiştii români ştiu desigur că în Kosovo şi Albania trăieşte un popor care se identifică numai cu noţiunea de
şi cu nimic altceva. Această realitate trebuie transmisă poporului român. Niciodată, dar niciodată, grupurile religioase albaneze n-au avut nici un singur conflict religios. Acest fapt ne deosebeşte de slavi. Republica Kosovo n-are nimic cu religia musulmană pentru că, în caz contrar, 50 de ţări islamice ar fi recunoscut Republica Kosovo în primele ore ale vieţii sale, ceea ce nu s-a întîmplat şi nici nu se va întîmpla.
Oare suverenitatea, în sensul său rigid, le dădea voie lui Idi Amin, lui Stalin, lui Paşici şi Miloşevici să masacreze milioane de oameni în numele ei?! Desigur că nu! De aici derivă legitimitatea recunoaşterii unilaterale de către state şi organizaţii internaţionale a independenţei proclamate de parlamentul kosovar. Această legitimitate se susţine şi de către Articolul 1 al Convenţiei de la Montevideo pentru drepturile şi obligaţiile statelor (1933).
Fostul preşedinte Băsescu afirma: „Crearea a două state albaneze în Balcani nu se poate accepta“. I-aş întreba pe domnul Băsescu şi pe analiştii care susţin acest „pericol“ sau frică: oare ce sînt moldovenii? Nu sînt români? Dar ciprioţii? Nu sînt greci? Dar cazul altor state ca Austria, Bosnia, Muntenegru sau Coreea? După Constituţia noastră, Republica Kosovo este un stat al albanezilor, sîrbilor şi altora care trăiesc aici.
Prin recunoaşterea Kosovo ca stat independent, România nu vă face nici un rău românilor, vlahilor şi aromânilor din Serbia. Politica sîrbească faţă de minoritatea română/aromână va rămîne neschimbată pînă la democratizarea politicii Serbiei.
Economic vorbind, Kosovo este o piaţă mică, dar importantă pentru investitorii români. Avem multe mărfuri româneşti în Kosovo, dar toate ajunse prin firme sîrbeşti. Kosovo independent nu va întări vocile naţionaliste sau separatiste ale nici uneia din minorităţile din România, aşa cum nu s-a întîmplat nici cu Regatul Unit, Belgia, Italia, Macedonia, Muntenegru sau Turcia, deşi ele au recunoscut independenţa Kosovo. Nu există mari aşteptări ca Serbia să recunoască independenţa, dar desigur relaţiile dintre cele două entităţi politice se vor normaliza indiferent de recunoaşterea Kosovo de către Bucureşti sau de către alte state.
Aş adăuga, în încheiere, că am trăit şi am studiat în România. Pentru acest fapt mulţumesc poporului român şi îi sînt veşnic îndatorat. Ataşat fiind afectiv de românii pe care i-am cunoscut acolo, nu pot privi decît cu tristeţe cum tricolorul românesc a fost folosit abuziv de susţinătorii lui Karadjici şi Mladici. Tricolorul românesc nu are nimic în comun cu fotografiile măcelarilor din Balcani, iar Guvernul român trebuie să reacţioneze la timp.
Pleurat Sejdiu este un politician kosovar, absolvent al Facultăţii de Medicină din Craiova. A trăit nouă ani în exil la Londra şi a fost una dintre portavocile kosovarilor în Vest. A fost ministru al Sănătăţii, consilier prezidenţial. În prezent conduce spitalul american din Kosovo. A scris acest articol direct în limba română, pe care o vorbeşte fluent.
