Continua izgonire din rai

Publicat în Dilema Veche nr. 934 din 3 – 9 martie 2022
Certitudinea teoriilor conspirației jpeg

„Nu întreba un român cum se simte sau ce mai face, atunci cînd vă întîlniți.” E unul dintre puținele sfaturi pe care mi-am permis să le dau unui prieten și coleg britanic, atunci cînd am început să colaborăm. Știu că mi-a primit sfatul ca pe o glumă. Peste vreo trei ani însă, discutînd la o bere, a recunoscut că, aproape de fiecare dată cînd a întrebat pe cineva din România ce mai face, a fost pus la curent cu o listă de nenorociri. Probleme de sănătate, stres, emoții puternice (toate negative), nesiguranța zilei de mîine (chiar dacă cei cu care vorbea nu erau dintre cei cu posibilități reduse), nimic din ce s-ar fi putut întîmpla rău unor ființe umane nu i-a mai fost străin.

M-am stăpînit cu greu să îi fac declarația de satisfacție a prostului („Nu ți-am zis eu?”). Mi-a confirmat însă – încă o dată – că la văicărit sîntem în top pe plan mondial. Fie că e prea frig, prea cald, a plouat prea mult, nu a mai plouat de mult, probleme de sănătate, personale sau ale rudelor, ori, dacă cei din familie sînt bine, măcar ale unor prieteni sau vecini, găsim mereu un motiv ca să ne plîngem. Veniturile sînt mici, nu ne permitem de fapt nimic din ce ne-am dori, cei dragi sînt departe și, dacă ne vedem, e mult prea rar față de cum am vrea. Este valabilă și reacția opusă – dacă avem persoane apropiate care ne vizitează prea des e, totuși, prea mult și ne plîngem că nu mai scăpăm de ele. Totul pare să ne meargă din ce în ce mai rău, alunecăm de decenii pe o pantă abruptă de la cît de bine ne era odată spre prezentul cenușiu și trist. De la vremurile poleite ale Epocii de Aur (cînd „se găsea de toate, dacă știai să te descurci și ierea bine că îți dădea ceva și ție”) pînă în prezent, pare o continuă izgonire din rai.

Din păcate, mulți compatrioți sînt atît de ocupați să se văicărească încît nu mai au timp să lucreze. Mergînd prin țară pentru diferite lucrări de teren, căutînd persoane pe care să le angajez „cu ziua”, am dat de oameni cu povești personale care îți frîngeau inima. Am vrut să îi sprijin, să mai cîștige un ban, să încerce să își întoarcă norocul. De cele mai multe ori nu am avut succes. Decît să lucreze (e drept, zi-lumină), preferau să rămînă la crîșma din sat să își căineze zilele și lipsa norocului.

Dacă văicăritul este un sport naţional, există și teme regionale. Ca unul care lucrează de aproape trei decenii în Deltă, m-am obișnuit să aud cît de rău este astăzi, cum merge totul prost. Iar cînd îi auzi vorbind așa pe cunoscuți care, la începutul anilor 1990, vîsleau dintr-o parte în alta a Deltei pentru că alt mijloc de locomoție nu aveau, iar azi merg cu ambarcațiuni trainice, mînate de motoare puternice, începi să te întrebi dacă nu cumva ne obișnuim prea repede cu ceea ce obținem. De mai multe ori, în discuții pe această temă, amicii mei au recunoscut că și atunci era rău. Dar parcă era rău „altfel”.

Am putea zice că este o trăsătură a celor în vîrstă, care își deplîng anii tinereții. Să fie doar așa? Fosta vecină de palier, o persoană care a trăit peste 90 de ani, educată, distinsă, fostă „Miss Sulina” în anii războiului, spunea că nu ar mai vrea să fie tînără în zilele noastre. Că viața este oribilă, plină de greutăți. Afirmația, venită de la o persoană atît de energică și de pozitivă, părea o ironie foarte acidă. Dar nu era. Nepoții și strănepoții femeii se întreceau în a-i povesti cît de greu le este. Iar ea, trecută prin recesiune, război, naționalizare, anii comunismului, îi asculta și își zicea că, în ciuda vremurilor complicate, a avut mai mult noroc.

Să fim singurii de pe planeta asta care avem o pasiune pentru văicărit? În anii trăiți în Italia am cunoscut și acolo destule persoane care abia așteptau să îți spună ce greu le merge sau ce probleme au avut. Cu unele excepții, totuși. Aproape nici unul dintre amicii mei italieni nu părea să fi avut probleme cu viața amoroasă. Poate, cel mult, atunci cînd vreunul încerca să scape de „admiratoare”. Nu mi-am dat seama dacă era subiect de laudă sau dacă, de fapt, despre insuccese în domeniul ăsta nu se vorbește.

Dar cum îți poți da seama că cineva are într-adevăr probleme grave? Am observat în mai multe cazuri că cei care erau cu adevărat în situații dramatice aveau un alt răspuns cînd erau întrebați ce fac. Răspundeau scurt: „Totul e bine, mulțumesc”.

Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național pentru Geologie Marină – GeoEcoMar, profesor onorific la Universitatea din Stirling, Marea Britanie.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Doliu în sportul românesc: Baschetbalista Alessia Maria Raiciu s-a stins în ziua în care a împlinit 18 ani
O veste cutremurătoare a apărut, astăzi, pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Baschet, în legătură cu o jucătoare extrem de promiţătoare.
image
Cherofobia: teama de a fi fericit sau „după bine vine rău“. Cum se manifestă, care sunt semnele
Unele persoane simt aversiune faţă fericire, fără a avea un motiv raţional pentru acest lucru. În termeni de specialitate, această formă de anxietate se numeşte „cherofobie“, iar cei afectaţi fac tot posibilul să evite sentimentul de fericire.
image
Afacerile bănoase cu o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie, făcute de un poliţist în timpul serviciului
Fost adjunct al Poliţiei Mioveni, comisarul Marius Aioanei a făcut, timp de patru ani, numeroase afaceri bănoase în timpul serviciului, deşi acest lucru este interzis de lege. Poliţistul promova constant pe Facebook două firme deţinute de către familia sa, o păstrăvărie şi o firmă de taximetrie

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.