Consumerismul, o frivolitate modernă – interviu cu Zenobia NICULIȚĂ

Publicat în Dilema Veche nr. 802 din 4-10 iulie 2019
Consumerismul, o frivolitate modernă – interviu cu Zenobia NICULIȚĂ jpeg

Ați putea să catalogați, din punct de vedere psihologic, frivolitatea?

Frivolitatea nu e un concept psihologic, ci mai degrabă unul de natură socială și etică. Numim frivolă o persoană superficială, care caută plăceri ușoare și nu e preocupată de ideile și rațiunile profunde ale vieții. Ca formă de manifestare, frivolitatea se recunoaște în imaginea omului în continuă căutare de amuzament, care are nevoie de o audiență pe care să o întrețină sau să o șocheze, libertin cu privire la normele sociale, abonat la petreceri și alte evenimente sociale, unde caută să fie în centrul atenției.

Frivolul e, cel mai adesea, histrionic. Are o nevoie disperată de a juca un rol, de a fi în centrul atenției, de a face pe clovnul, de a-i întreține pe ceilalți. Privită astfel, frivolitatea are o miză profund psihologică. O persoană histrionică simte că, dacă ar fi „văzută“ în miezul ființei sale, așa cum se simte pe dinăuntru – îngrijorată, comună, plictisitoare –, nu ar fi acceptată. Dar rolul pe care îl joacă, acea nepăsare provocatoare, produce un răspuns pozitiv din care se hrănește. Amuzamentul altora la giumbușlucurile sale o validează, o fac să se simtă demnă de a fi apreciată și iubită, măcar pentru puțin timp. Atenția, surpriza sau șocul spectatorilor reprezintă un substitut pentru conectare și acceptare.

Un substitut slab și adesea toxic. Totuși, un substitut căutat. Acest comportament învățat devine, în timp, un tipar. Pe de o parte, putem spune că aceste persoane nici nu au avut destul de multe ocazii în care să fie acceptate, validate, apreciate, iubite necondiționat și au învățat acest lucru prin încercare și eșec. Pe de altă parte, există și trăsături înnăscute care facilitează un asemenea comportament – un tipar temperamental care are o dimensiune extrovertă, iritabilă, cu o toleranță foarte scăzută la tristețe, frică sau durere. De aceea, o persoană frivolă nu are liniște. Nu vei vedea o persoană frivolă care stă cu ea însăși și meditează.

Cu alte cuvinte, un frivol are nevoie de public?

Publicul sau suita de însoțitori îl ajută să evite situațiile în care ar fi însingurat. Însă dincolo de „beneficiile“ psihologice ale acestor tipare de comportament, frivolitatea se definește preponderent în context social. A fi frivol nu înseamnă doar dezinhibare, ci și încălcarea voită, chiar ostentativă a unor norme sociale. Frivolitatea e o atitudine, o declarație cu privire la sine și la lume care nu se manifestă doar în public. Ea are, desigur, și dimensiunile ei obscure sau private. Dar, spre deosebire de acea formă de dezinhibare intimă pe care ne-o permitem cu toții în spatele ușilor închise, cînd ne relaxăm de sub presiunea constantă de a fi observați, frivolitatea e mai clar definită în relație cu ceilalți și cu o comunitate sau o societate în ansamblul ei. Contextul social e esențial pentru definirea formelor mai puțin frapante, cu nuanțe mai blînde ale frivolității. Cei care pun eticheta sînt la fel de importanți precum actorul care provoacă normele. Ceea ce acum o sută de ani era considerat a fi frivol, precum să ți se vadă gleznele sau să porți costum de baie, azi e atît de acceptat social încît aproape că nu ne mai putem gîndi că ar fi fost vreodată ieșit din comun.

Dacă, acum o sută de ani, glezna la vedere era o frivolitate, care ar fi o frivolitate modernă?

Într-o lume în care cele mai multe tabuuri și reguli au fost provocate deja și relativizate dincolo de limitele bunului-simț, probabil că au rămas puține atitudini sau alegeri pe care societatea în ansamblu să le considere frivole. Un element nou apărut în această categorie ar putea fi consumul excesiv de resurse, nepăsarea față de mediul înconjurător și consumerismul extrem. Imaginea unei persoane frivole postmoderne are aerul seducător al tinerilor care fac parte din jetset (copiii din familii bogate care se deplasează cu avioanele private ale familiei, de la un capăt la altul al lumii, doar pentru o petrecere sau o noapte într-un club). Fără să țină cont de resursele limitate, de impactul pe care consumul lor îl are asupra oamenilor și mediului, frivolii postmoderni se află într-o goană accelerată după plăceri care costă din ce în ce mai mult.

Te simți bine în momentele de frivolitate?

Orice comportament se reține și se repetă pentru că are parte de o recompensă. Doar că miza s-ar putea să nu fie cea pe care noi o credem. Obiectivul atins al frivolității nu e neapărat plăcerea (de orice calitate ar fi ea), ci evitarea suferinței și a unui gol interior. Moraliștii dintr-o societate vor arăta cu degetul, vor sancționa, vor critica un astfel de comportament și totuși el se va întări pentru că moneda de schimb e, în esență, atenția pe care o primește. Și, așa cum nu există reclamă negativă, nici atenția nu e negativă pentru cei care substituie a fi iubit cu a fi invidiat și a te conecta cu a ne distra(ge) împreună. Frivolitatea își obține maximum de beneficii atunci cînd cei din jur asistă la un spectacol strălucitor și, în același timp, grotesc, de care nu știu dacă să fie uimiți sau oripilați.

Pe de altă parte, frivolitatea înseamnă și spargerea barierelor convenționale. Nu e asta un semn de evoluție?

Evoluția societății se realizează aproape întotdeauna prin provocarea normelor și prin comportamente deviante. Dar problema spargerii tiparelor ține de echilibru. Dacă toate normele sînt provocate constant, lipsesc stabilitatea și coerența. Dacă toată lumea se conformează, apar stagnarea sau involuția. Intenția, rolul provocării standardelor și normelor sînt, de asemenea, importante. Cînd există un obiectiv legat de creștere și dezvoltare, iar normele sînt provocate și forțate să se schimbe în consecință, spargerea tiparelor e benefică. Dacă spargerea tiparelor devine un obiectiv în sine, el e distructiv și se încadrează în sfera frivolității.

Dacă toată viața te-ai comportat frivol, dar la un moment dat vrei să fii luat în serios, mai poți schimba „placa“?

Depinde ce înțelegem prin „schimbarea plăcii“. Schimbările radicale, care implică „transplanturi de personalitate“, nu sînt naturale, nu reprezintă modul în care se schimbă psihicul uman. Există părți masive ale personalității noastre care au o componentă genetică demonstrată clar și nu se schimbă. Ele țin de felul cum funcționează rețeaua noastră neuronală, de echilibrul dintre excitație și inhibiție din creier. De pildă, histrionismul are o astfel de componentă înnăscută. Însă ceea ce se schimbă de-a lungul vieții e felul în care manifestăm caracteristicele noastre înnăscute. Un histrionic dansează pe mese la petreceri și un altul ridică o sală în picioare printr-un discurs motivațional. Frivolitatea este însă o atitudine, ceea ce înseamnă că e învățată și mereu supusă schimbării. Nuanțele sînt nenumărate. Unele vedete, după ce au beneficiat în mod planificat de pe urma frivolității expuse în mass-media, se plîng apoi că au parte de prea multă atenție, că oamenii nu le iau în serios. Această schimbare nu e una de natură, ci o fugă de responsabilitate. Ar vrea să se bucure de beneficiile proiectoarelor îndreptate strategic spre cele mai șocante comportamente, fără a plăti prețul social pentru aceste alegeri. Dacă, însă, o persoană trece printr-un proces de maturizare emoțională, în care învață să-și asume responsabilitatea pentru alegerile proprii, să‑și caute răspunsuri personale la întrebări grele ale vieții și să‑și stabilească obiective care să depășească beneficiul propriu imediat, atunci se poate dezice de frivolitatea sa anterioară.

Frivolitatea are vîrstă?

Fie are o vîrstă a ei, fie arată și e privită diferit la vîrste diferite. În adolescență, frivolitatea este acceptată și chiar de așteptat, avînd în vedere că tînărul își descoperă și își testează părți ale propriei ființe și personalități, cu accente stridente. Frivolitatea e însă mai greu de acceptat și poate fi aspru criticată cînd vine din partea unui adult care are responsabilități mari și ale cărui alegeri influențează mulțimi. Dacă Angelei Merkel i s-a reproșat că a pozat nud la plajă pe cînd era studentă, tindem să fim mai toleranți și să atribuim vîrstei un comportament care ar fi de neacceptat pentru un șef de stat. Dacă un alt președinte, precum Donald Trump, care în exercițiul funcțiunii, adult fiind, se comportă ca un frivol, comportamentele și alegerile sale nu sînt doar dezgustătoare, ci și periculoase. Pentru unele frivolități nu plătește (doar) persoana care le adoptă, ci aceia care adesea nu-și permit nici cele mai mărunte indulgențe sau frivolități.

Un antonim pentru frivolitate?

Poate rigiditate. Ce este interesant de observat e că atît frivolitatea, cît și o rigiditate profundă sînt, în esență, răspunsuri la aceeași problemă.

Frica?

Întocmai. Și frivolitatea, dar și rigiditatea sînt strategii opuse de a rezolva aceleași temeri fundamental umane. Frica de a fi irelevant. Frica de a fi incapabil de a fi iubit, de a fi izolat, respins. Teama de singurătate.

Cine iese, totuși, mai fericit din ecuația asta?

Nici unul. Și frivolitatea, și rigiditatea pot deveni ușor extreme pentru că sînt substitute și nu răspunsuri adaptate la nevoia interioară reală. Și frivolul, dar și rigidul se află într-o goana nesfîrșită, în care nici unul nu va ajunge la o destinație. Pentru că niciodată nu e de ajuns. Doza care mi-a adus șocul societății a funcționat o dată, dar pe urmă voi avea nevoie de o doză mai mare. La fel se întîmplă și în cazul rigidității, mai ales al aceleia care îmbracă o haină moralizatoare. Dacă toată lumea din jurul meu va respecta o regulă, va trebui să găsesc o regulă nouă, și mai strictă. Ortorexia – obsesia pentru mîncarea sănătoasă – poate fi un asemenea exemplu de comportament rigid. Dacă am ales să devin vegetarian, iar această opțiune a devenit deja un curent, voi deveni vegan, apoi raw vegan. Apoi cad pe panta dietelor fără ulei sau a celor cu semințe. Trebuie însă menționat că, la fel ca frivolitatea, și acest tip de rigiditate excesivă devine o atitudine pentru care prețul îl plătesc alții – familia, prietenii, cei asupra cărora persoana își poate impune regulile din ce în ce mai stricte.

Ca să încheiem pe un ton mai optimist, există totuși și micile frivolități, micile plăceri ale vieții. Sînt acestea acceptabile?

Cred că problema frivolității nu constă în acceptarea și permiterea ei în viața noastră, pentru că ea există deja acolo. Iar lupta cu micile frivolități s-ar putea să ne plaseze repede în tabăra marilor rigidități. Probabil că, la fel ca în alimentație, problema ține de dozaj. Micile frivolități dau, pînă la urmă, culoare existenței noastre. Un echilibru perfect psihologic, fără accente, fără deviații ar fi ca o mîncare fără gust. Din fericire, nimeni nu e 100% echilibrat. 

a consemnat Stela GIURGEANU

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
Experienţa unui turist în Cluj: „Nu pare din România. Arată într-un fel... “
Un turist a relatat impresiile sale după ce a vizitat Clujul şi spune că oraşul arată diferit de alte localităţi din România. Turistul a făcut mai multe remarci şi a explicat ce l-a impresionat.
image
Staţiunea balneară construită de la zero într-un oraş din Ardeal. Când vor sosi primii turişti FOTO
Autorităţile din Alba au mai făcut un pas în procesul de finalizare a unei investiţii în valoare de circa 35 de milioane de lei privind construcţia staţiunii de băi sărate din oraşul Ocna Mureş.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.