Constelația Alex. Leo Șerban

Publicat în Dilema Veche nr. 824 din 5–11 decembrie 2019
Constelația Alex  Leo Șerban jpeg

Orice critic își dorește, bănuiesc, să fie urmărit: opiniile sale să aibă greutate, textele sale să fie căutate și citite, ocazionînd un dialog de calitate cu publicul etc. Cîți dintre ei însă – în vremuri în care critica, și-așa firavă, e trunchiată și relegată tot mai spre margine, să nu cumva să „deranjeze“ – ajung într-o asemenea poziție? La noi, în comunitatea noastră subțire și veninoasă de critici de film – „țară mică, mese puține“ –, norocoșii care au prins un scaun sînt forțați să țină cu dinții de el, altfel riscă să dispară de pe radar și să nu se mai audă de ei. Prinzînd o conjunctură istorică favorabilă, Alex. Leo Șerban s-a menținut mai mereu deasupra acestor meschinării intestine – și, deși treptat a ajuns o figură impozabilă în domeniu, nu a lăsat impresia unui personaj intimidant.

Incontestabil, Leo – așa cum i se spunea – a reușit performanța de a se face iubit: multe generații și-au făcut educația cinematografică cu el; mulți au îmbrățișat autorii – Von Trier, Van Sant, Haneke, Greenaway – canonizați de el; mulți i-au apreciat condeiul plin de zvîc, bonomia, impresia că se simțea ca acasă pe orice teren publicistic, indiferent de cerințe; pînă aici, cu toții sîntem de acord. Analizînd la rece, însă, reputația lui ALȘ n‑a fost un „miracol neașteptat“ – ca să parafrazez titlul unei lucrări despre cinema-ul românesc –, ci o potrivire de factori; la fel cum judecățile și analizele lui, e și normal, n-au fost întotdeauna infailibile, așa cum s-a lăsat uneori impresia. Într-un articol de pe Scena9, Luiza Vasiliu spunea că „Leo a fost cel mai tare critic de film de la noi“. A fost, într-adevăr? Și în ce sens? Pentru a pune această problemă, fie și-n treacăt, e nevoie să trecem de bariera paralizantă a elogiilor la care se opresc, în genere, mai toate tentativele de a-l recepta critic. Înainte de asta țin însă să dau un ocol autobiografic.

Cum să răspund la invitația Anei Maria Sandu – de a scrie despre ce a însemnat pentru mine scriitura lui ALȘ – altfel decît oblic? În aprilie 2011 aveam 12 ani și nu mă gîndeam mai deloc la cinema (e și vina școlii românești aici, dar nu intru în detalii). Fac parte din generația post-Alex. Leo Șerban. Poarta mea – și cred că și a altora de aceeași vîrstă – de intrare în Cinema n-a fost De ce vedem filme?, ci Lucruri care nu pot fi spuse altfel, studiul lui Andrei Gorzo despre Noul Val Românesc. Aceste două lucrări sînt, ca și autorii lor, cum nu se poate mai diferite între ele, dar ambele reprezintă vîrfuri în raport cu starea gîndirii autohtone despre cinema în două momente distincte: începutul anilor 2000 vs începutul anilor 2010. Cartea lui ALȘ se adresează unei pături largi de interlocutori, de la cinefili la curent cu trend-urile în materie la amatori de eseistică relaxată. Gorzo, în schimb, își duce cartea înspre zona rarefiată a specialiștilor – îți trebuie ceva antrenament pentru a-i cuprinde mizele – și marchează, aș zice, tendința de desprindere de publicul larg a discursului articulat, analitic, formalist despre cinema (ceva ce în SUA, bunăoară, s-a petrecut acum destulă vreme). Între aceste două poziții s-au negociat mai toate tipurile de scriitură-despre-cinema care au apărut la noi în ultimii ani.

ALȘ nu a atins niciodată nivelul de „acribie criticărească“ (preiau sintagma dintr-o cronică de-ale sale) – sau cel de exigență academică – pe care Gorzo îl arată în paginile sale. Răsfoind acum cîteva zile cărțile lui despre film, îmi e clar că nici n-a fost interesat de așa ceva. ALȘ e, pur și simplu, altă specie de intelectual, una – dacă ar trebui neapărat categorisită – mai aproape de modelul francez care, chiar și la ora actuală, propune un discurs despre cinema mult mai suplu, mai „senzual“ față de obiectul de studiu, îngăduind licența poetică și excursul vag-filosofic. ALȘ a fost, precum criticii francezi André Bazin și Serge Daney, neîncetat preocupat de transmiterea cunoașterii – și nu doar de cunoaștere în sine: e ceva deopotrivă nobil, generos și pedagogic într-o astfel de atitudine care caută să genereze dialog și cunoaștere tocmai prin contactul cu publicul (preluînd sintagma chiar de la Daney, Gorzo îl descria pe Leo ca passeur). În lipsa cinecluburilor arhipline din perioada lui Bazin – care putea să intermedieze în carne și oase, aproape zilnic, contactul unor grupuri eclectice de muncitori din uzine, studenți din facultăți etc. cu filme importante –, Leo a recurs la publicistică: cît mai multe texte, în cît mai multe outlet-uri. Ca și Daney, ca și Bazin înaintea sa, scriitura lui ALȘ e complexă: flexibilă, alertă, plină de aforisme și formule fericite, care stau în picioare după atîta vreme – dar niciodată călîie, plicticoasă: păcatul cel mai mare al criticii noastre de azi.

ALȘ a avut norocul să prindă o perioadă înfloritoare în cinema-ul mondial, și una de tranziție dinspre „un cinematograf care nu există“ către Noul Val în cinema-ul autohton. Mi-a rămas în minte din liceu, atunci cînd îi citeam cărțile, finalul unei depeșe despre Marfa și banii, în care spunea că mizează pe Cristi Puiu – închipuiți-vă, un necunoscut – „cu ambele mîini“. Acum cîteva zile am recitit o diatribă antologică, din care extrag un pasaj: „Eternitatea și o zi e despre «marile teme». […] Ca-ntotdeauna la Angelopoulos, solemnitatea îngheață orice trăire, lentoarea adoarme orice firesc“. Mi-au trebuit ani să ajung la o concluzie similară – să văd filmele cu această maximă provocatoare în gînd –, dar acum două luni am scris într-un text: „filmul se împotmolește definitiv în manierism – vrînd parcă să dovedească cu orice preț că e descins din Marea Artă“, iar bucla s-a închis. Leo a avut și omisiuni – cinema-ul taiwanez sau Noul Val Argentinian nu apar în scrierile sale –, după cum a avut și orbiri – vezi cinema-ul iranian, pe care l-a desconsiderat, dar care este, în viziunea multora, cel mai important curent cinematografic al ultimelor decenii. Însă scriitura sa fină înseamnă mult mai mult decît suma textelor individuale care o alcătuiesc. „Cel mai tare critic de la noi“? Nu știu. Dar oare contează?

 Foto: M. Grecea

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.